6,602 matches
-
banii pe care-i câștigasem, ca detectiv, în ultima săptămână, m-am simțit ca un Mecena. M-am retras lângă copacul meu, am continuat să-l ascult și am lăsat, ca de obicei, degetele să-mi zburde, iluzoriu, pe o vioară care nu era lângă mine. Când am dat să plec, Milică, omul care părea că nu vede vreodată pe cineva, s-a oprit din cântat și mi-a făcut semn să mă apropii... De când cânți?... Am rămas uimit de întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a pus apoi mâna în pălărie, a luat banii pe care îi dădusem chiar și alții în plus și mi i-a băgat în buzunar. M-a lovit ușor cu palma peste spate și s-a îmbrățișat din nou cu vioara. Eu, care voiam să ajung orice, dar nu un cerșetor, primisem bani de la un cerșetor. Dar era Milică un cerșetor?... Când m-am întors din nou la Milică eram, ca din întâmplare, cu vioara. Milică era în pauză. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
s-a îmbrățișat din nou cu vioara. Eu, care voiam să ajung orice, dar nu un cerșetor, primisem bani de la un cerșetor. Dar era Milică un cerșetor?... Când m-am întors din nou la Milică eram, ca din întâmplare, cu vioara. Milică era în pauză. M-am așezat lângă copac și încercam să văd dacă a observat că nu eram singur. Era clar: Milică observase și aștepta, mă studia, mă fierbea... N-am mai avut răbdare. Am scos vioara și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
întâmplare, cu vioara. Milică era în pauză. M-am așezat lângă copac și încercam să văd dacă a observat că nu eram singur. Era clar: Milică observase și aștepta, mă studia, mă fierbea... N-am mai avut răbdare. Am scos vioara și am început să cânt una dintre compozițiile lui. Eram sigur că era o compoziție de-a sa; prea suna altfel. Pe măsură ce avansam cu interpretarea, Milică era din ce în ce mai mirat. I-am prins o clipă privirile și am simțit că devenisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o compoziție de-a sa; prea suna altfel. Pe măsură ce avansam cu interpretarea, Milică era din ce în ce mai mirat. I-am prins o clipă privirile și am simțit că devenisem prietenul lui. Deodată Milică s-a ridicat de pe scaun, ușor, gârbovit, a luat vioara și, pe o anticipată pauză de-a mea, a început să-mi dea replica. Abia atunci am văzut că în jurul nostru erau deja mai mulți oameni. Milică nu cânta; se juca pur și simplu cu arcușul pe strune. Aveai impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
îl povățuiește și-i mulțumește în același timp... Când i-am simțit privirea, ca unui dirijor înnăscut, știam ce va urma... Am intrat pe prima lui pauză și i-am dat replica, reluând ultima sa linie melodică. Am tras de vioară ca și cum ar fi fost examenul vieții mele. Simțeam că plutesc. Improvizam, improvizam și iar improvizam. Din când în când reluam, ca refren, dar și ca omagiu, un fragment dintr-o piesă de-a lui Milică. A durat aproape o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din nou. Am simțit atunci, pentru prima oară în viață, că este posibil ca în mine să se zvârcolească o chemare care aștepta din partea mea un răspuns. În ziua aceea am înțeles că nu mă voi mai despărți niciodată de vioară. Privirile lui Milică m-au încurajat mai mult decât toate premiile prietenilor și înjurăturile dușmanilor. Cel puțin o dată pe săptămână, timp de aproape un an pe arșiță, ploaie sau zăpadă am continuat dialogul cu Milică. Ni se spunea nebunii arcușului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
au încurajat mai mult decât toate premiile prietenilor și înjurăturile dușmanilor. Cel puțin o dată pe săptămână, timp de aproape un an pe arșiță, ploaie sau zăpadă am continuat dialogul cu Milică. Ni se spunea nebunii arcușului. Când mă apropiam cu vioara, lui Milică parcă-i era teamă că voi trece de el. Lua vioara și începea el primul. Mă așezam lângă copac și aproape nu-mi mai venea să cânt. Tare frumos mai cânta Milică. Într-un rând mi-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o dată pe săptămână, timp de aproape un an pe arșiță, ploaie sau zăpadă am continuat dialogul cu Milică. Ni se spunea nebunii arcușului. Când mă apropiam cu vioara, lui Milică parcă-i era teamă că voi trece de el. Lua vioara și începea el primul. Mă așezam lângă copac și aproape nu-mi mai venea să cânt. Tare frumos mai cânta Milică. Într-un rând mi-au dat și lacrimile. Dar Milică se oprea și mă invita din ochi. Începeam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu-mi mai venea să cânt. Tare frumos mai cânta Milică. Într-un rând mi-au dat și lacrimile. Dar Milică se oprea și mă invita din ochi. Începeam și nu-mi venea să mă mai opresc... Atunci când treceam fără vioară pe lângă Milică, simțeam că ploua cu tristețe, pentru amândoi. Ne priveam și știam că ne vom reîntâlni. Și ne reîntâlneam ca doi nebuni îndrăgostiți de arcuș. Niciodată n-am mai vorbit cu Milică din ziua aceea în care mă întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Poate că și eu eram pentru el tot un fel de fluture-jucărie. Într-o zi Milică n-a mai apărut. În zadar l-am așteptat. Dispăruse ca fluturele-jucărie din vitrină. L-am așteptat, de multe ori, lângă copac, și cu vioara lângă mine. Fără să cânt. Într-o zi am auzit un trecător spunând: "Săracul, îl jelește. Tare se mai înțelegeau amândoi. Era minunat să-i privești, să-i asculți". Atunci am înțeles că Milică a murit. Dispăruse iar nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să-i asculți". Atunci am înțeles că Milică a murit. Dispăruse iar nu numai fluturele, ci și vitrina... L-am căutat mult timp pe Milică. Și l-am găsit. În prag de seară l-am găsit pe Milică. Am scos vioara și i-am cântat multă, multă vreme, fără să-i spun nimic. Îmi era teamă, chiar și acum, să nu deschid un nenorocit front al vorbelor... Lasă-l în mă-sa, nu-l alunga, am auzit, într-un târziu, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cum îi zicea un paznic de cimitir colegului său. E vreun țicnit de-al lui, care bocește așa cum se pricepe. Nu cred că-i periculos... Când să ies din cimitir, m-au ajuns acordurile de vis ale lui Milică. Scosese vioara și îmi răspundea. Am dat să mă întorc, dar glasul binevoitorului de dinainte a fost ferm: "Hai, du-te-n mă-ta, că-s sătul de tot felul de ciudați!"... Milică a zâmbit, cum numai el știa s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
perete și un înger aproape negru. Am înțeles apoi că am pictat imaginea unei ființe care are statuie în inima ta: Marele Bronz. M-ai emoționat cu povestea acelei ființe. Într-un colț stă pitit un sfânt care cântă la vioară. Asta chiar e blasfemie, vei zice! Nu-ți face griji: nu ești tu. Cred că este vorba despre un alt mit al sufletului tău: Milică. Am sfinți în cătușe (o fi Onuț?), dar și diavoli supraponderali (o fi Burtă Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în istoria sfinților: "Omule, dar de Sfântul Onuț Postmodernul Priponit în Cătușe cu Cifru ai auzit?" Pe-aici, Z, sunt o vedetă; cifrul a făcut selecția. Crezi că în lumea sfinților nu există ierarhii, discriminări?... O noapte întreagă a cântat vioara în capelă. A fost un dialog al unei mari tristeți cu Milică. De la milica superbă, până la Requiem-ul lui Mozart... A cântat toată noaptea, avea să povestească Antu. N-am mai văzut, n-am mai auzit niciodată așa ceva. Cânta de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
n-am mai auzit niciodată așa ceva. Cânta de parcă voia să rupă ceva din el. N-a vrut apă, mâncare, un scaun, n-a vrut nimic. Părea că discută mereu cu unul dintre sfinții lui lady, care avea și el o vioară. Dimineață arăta ca un om dintr-o altă lume. Când a dat cu ochii de buchetele de flori care înconjurau capela, a rămas ca o stană de piatră... Știți, mister, avem o problemă: le-a trimis șeicul, cel care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de datoria unei fete să fie amabilă: — Evreii sunt artiști, nu? Păi, aproape toată orchestra de la Atta Girl e formată din băieți evrei. Da, spuse el, cu o amărăciune pe care ea n-o Înțelese. — Îți place muzica? — Cânt la vioară, spuse el, dar nu prea bine. Pentru o clipă i se păru că dincolo de ochii aceia cunoscuți ar fi vibrat o viață ciudată. — Totdeauna mi-a venit să plâng la Sonny Boy, spuse ea. Era conștientă de spațiul care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
șuier intermitent de abur care o spărgea. Ici și colo se trezeau niște călători care scoteau capul pe fereastră și vorbeau unul cu altul. De la vagoanele de clasa a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară. Melodia era simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am avut cum să bănuiesc. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea zăcea nemișcată, tresărind din când În când, În scurte puseuri de durere sau Înfiorare. Cineva din vagoanele de clasa a treia Începu să-l blesteme În nemțește pe cel cu vioara, spunând că nu putea dormi din cauza gălăgiei. Părea să nu-și dea seama că dormise În toată zarva trenului și că liniștea care Înconjura notele clare fusese cea care Îl trezise. Cel cu vioara Îl Înjură la rândul lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
blesteme În nemțește pe cel cu vioara, spunând că nu putea dormi din cauza gălăgiei. Părea să nu-și dea seama că dormise În toată zarva trenului și că liniștea care Înconjura notele clare fusese cea care Îl trezise. Cel cu vioara Îl Înjură la rândul lui și continuă să cânte, mai mulți oameni Începură să vocifereze concomitent și cineva râse. — Ești dezamăgit? Întrebă ea. Am fost chiar atât de nepricepută? — Ai fost minunată, spuse el. Dar n-am știut. De ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începură să vocifereze concomitent și cineva râse. — Ești dezamăgit? Întrebă ea. Am fost chiar atât de nepricepută? — Ai fost minunată, spuse el. Dar n-am știut. De ce ai fost de acord? Ea spuse, cu un ton tot atât de fin ca al viorii: — O fată trebuie să treacă și prin asta la un moment dat. El Îi atinse iarăși fața. — Te-am rănit. — N-a fost chiar un dejun pe iarbă, spuse ea. — Data viitoare... Începu el cu promisiunile. Dar ea Îl Întrerupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de rând. Ea e frumoasă, e genul de femeie cu care mi-ar plăcea să mă căsătoresc. Și, pentru un moment, contemplă cu o undă de amărăciune inaccesibilitatea ei. Apoi Își regăsi buna dispoziție. — Îl voi aduce pe omul cu vioara, bravă el, să ne cânte În timp ce mâncăm. N-o să ai curajul să-i inviți, Îi spuse ea, cu ochii strălucindu-i. — Ba da. Nu vor refuza o cină ca aceea pe care o pot plăti eu. Vom avea vinul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-și aminti cine este ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În pantofi. Sunt atât de fericită. Își amintește, o să se țină de promisiune! Începu să cânte iarăși: Trăind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui În salonul acela Întunecat de la parter, din spatele atelierului său: „Lumea se distrează la Buda“. Tatăl lui se distrase și el cândva În oraș, lipindu-și fața de geamurile restaurantelor, urmărind fără invidie mâncarea purtată spre mese și cântăreții din vioară ce treceau de la un grup la altul, bucurându-se și el Într-un mod simplu și indirect. Czinner fusese Înfuriat de satisfacția nepretențioasă a tatălui său. Mai scrise timp de zece minute și apoi Împături hârtia și și-o strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trimită altă locomotivă. Myatt Închise fereastra și ieși pe culoar. Nici urmă de Coral. Străbătu trenul cât era de lung, uitându-se În compartimente și Încercând ușile toaletelor, până când ajunse la clasa a treia. Acolo Își aminti de omul cu vioara și-l căută prin compartimentele urât mirositoare, cu bănci de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]