64,416 matches
-
bine primit, fiind lăudată reconstituirea ficțională prin fapte, personaje și descrieri a unei perioade din trecutul Bucureștiului, evocată „într-o factură tradițională de mare rafinament”. Succesul cărții l-a determinat pe Ion Marin Sadoveanu să continue acțiunea, prezentând destinele unor personaje ca Matei și Ion Sântu până în perioada Primului Război Mondial. Astfel, în numărul din august 1944 al "Revistei Fundațiilor Regale", a fost publicat un fragment de 14 pagini intitulat „Din «Încercările lui Matei Sântu»” ce va forma începutul viitorului roman "Ion Sântu
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
Desăvârșirea lui Ion Sântu", dar din acest proiect n-au mai rămas decât titlul și câteva pagini răzlețe. Scriitorul nu era hotărât cu privire la modul în care urma să se desfășoare desăvârșirea spirituală a lui Ion Sântu; într-o primă versiune, personajul urma să adopte credința religioasă, pentru ca într-o versiune ulterioară să fie influențat de gândirea marxistă și să aibă o evoluție politică înspre stânga radicală. Acțiunea romanului s-ar fi întins până în deceniul patru al secolului al XX-lea. Romanul
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
Acțiunea romanului s-ar fi întins până în deceniul patru al secolului al XX-lea. Romanul "Ion Sântu" conține o cantitate importantă de material autobiografic. Scriitorul Ion Marin Sadoveanu s-a născut în anul 1893, în București, ca și Ion Sântu (personajul principal al acestui roman), și a copilărit la Constanța, unde a urmat anii de școală. Tatăl său a fost medic chirurg, ca și Matei Sântu, și a fost mutat cu serviciul în orașul de pe malul Mării Negre, dedicându-și viața ridicării
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
unde a urmat anii de școală. Tatăl său a fost medic chirurg, ca și Matei Sântu, și a fost mutat cu serviciul în orașul de pe malul Mării Negre, dedicându-și viața ridicării materiale a oamenilor nevoiași de pe „pământul deznădăjduit” al Dobrogei. Personajul Ion Sântu are preocupări literare, călătorește în țară și străinătate, trece prin câteva crize sentimentale și cunoaște astfel inechitățile sociale din România. Romanul se axează pe formarea intelectuală și morală a tânărului Ion Sântu sub influența principalelor evenimente istorice din
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
determină o modificare a comportamentului tânărului ca urmare a învățăturii severe de tip germanic a guvernantei Berta și a contactului cu activiști socialiști precum profesorii Iancu State Ciuboțel și Marc A. Jeanjacquet și, mai ales, marinarul rus Ivan Maximovici Martînov. Personajul asimilează idei atât din literatura citită și din presa acelor vremuri, cât și din discuțiile cu intelectuali de diferite orientări politice. Formarea intelectuală a lui Ion Sântu nu se desfășoară în singurătate, ci prin confruntare directă cu mișcările de idei
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
XX-lea, integrând căutările unei întregi generații care nu mai împărtășea aceleași valori cu înaintașii săi. Romanul "Ion Sântu" accentuează „diferența de concepție și de viață ce s-a produs numai în câteva generații ale unei aceleiași familii românești...”. Evoluția personajului Ion Sântu este urmărită pe parcursul a două decenii. Spre deosebire de "Enigma Otiliei" în care personajele din jurul cuplului de orfani Felix și Otilia își asumă neoficial îndatoririle de părinți ai acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
înaintașii săi. Romanul "Ion Sântu" accentuează „diferența de concepție și de viață ce s-a produs numai în câteva generații ale unei aceleiași familii românești...”. Evoluția personajului Ion Sântu este urmărită pe parcursul a două decenii. Spre deosebire de "Enigma Otiliei" în care personajele din jurul cuplului de orfani Felix și Otilia își asumă neoficial îndatoririle de părinți ai acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un fel sau altul, profesorii tânărului, fiecare aducându-i propriul mesaj educativ. Personajul își construiește
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
câteva generații ale unei aceleiași familii românești...”. Evoluția personajului Ion Sântu este urmărită pe parcursul a două decenii. Spre deosebire de "Enigma Otiliei" în care personajele din jurul cuplului de orfani Felix și Otilia își asumă neoficial îndatoririle de părinți ai acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un fel sau altul, profesorii tânărului, fiecare aducându-i propriul mesaj educativ. Personajul își construiește personalitatea prin decantarea învățăturilor primite în viață. Confruntat cu răutatea și cu meschinăria oamenilor, tânărul începe să observe
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
în care personajele din jurul cuplului de orfani Felix și Otilia își asumă neoficial îndatoririle de părinți ai acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un fel sau altul, profesorii tânărului, fiecare aducându-i propriul mesaj educativ. Personajul își construiește personalitatea prin decantarea învățăturilor primite în viață. Confruntat cu răutatea și cu meschinăria oamenilor, tânărul începe să observe o "„lume de oameni ahtiați și răi, cumpliți pentru o frântură de avere, neînduplecați, crunți pentru stăpânire, până și între
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
complică inutil acțiunea. "Ion Sântu" poate fi considerat un roman pedagogic sau intelectual, o biografie spirituală care integrează frământările și căutările generației tinere de la începutul secolului al XX-lea. „Navigând printre diver-se sisteme educative”, după cum se exprima plastic Ionel Oprișan, personajul principal suferă o formare intelectuală și morală ca efect al contactului cu evenimentele istorice (Răscoala din 1907 și Primul Război Mondial), cu realitatea socială a epocii, cu literatura citită, cu teoriile filozofice și politice ale epocii și cu ideile socialiste
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
ca efect al contactului cu evenimentele istorice (Răscoala din 1907 și Primul Război Mondial), cu realitatea socială a epocii, cu literatura citită, cu teoriile filozofice și politice ale epocii și cu ideile socialiste propagate de un intelectual rus. Mai multe personaje din roman par a proveni din literatura lui I.L. Caragiale precum Amelica, o Ziță cu stare caracterizată prin disprețul față de „mitocani” sau Spiridon Păsărică zis Ciupitovschi care, în zilele Răscoalei din 1907, se izolează de familie o săptămână pentru a
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
umblau toți ai casei în vârful picioarelor, iar bătrâna nevastă-sa le spunea la copii: Scapă tata țara!”". Chiar și tânărul Ion Sântu descoperă printre rudele bunicilor săi de prin mahalalele Bucureștilor "„vicleșuguri, răutăți, caraghiozlâcuri și ridicole ifose ca la personajele din piesele lui Caragiale”". Romanul "Ion Sântu" a fost tradus în limba germană ("Jahre der Entscheidung", Verlag der Morgen, Berlin, 1961; traducere de Jakob Paul Molin; reeditată în 1962).
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
Sadoveanu a publicat în anii 1932-1933, în "România literară", un ciclu de articole intitulat „Din cărțile lui Ion Sântu”. Scriitorul afirma într-un interviu din 1957 că în acei ani nu avea intenția să scrie un roman, neavând nici măcar viziunea personajului principal, dar că îl obseda numele Ion Sântu pe care-l va purta ulterior nepotul lui Urmatecu. Scrierea acestui roman a început, după cum a afirmat scriitorul în februarie 1955, într-o noapte viforoasă de decembrie a anului 1935, după ce fusese
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
publicate de ESPLA în februarie 1955 (cu ilustrații de Aurel Jiquidi) și de Editura pentru Literatură din București în 1962. Romanul a fost bine primit de critică în ciuda unui aspect oarecum desuet al prozei, fiind lăudată reconstituirea ficțională prin fapte, personaje și descrieri a unei perioade din trecutul Bucureștiului, evocată „într-o factură tradițională de mare rafinament”. Criticul Șerban Cioculescu saluta cu entuziasm apariția romanului, scriind într-un articol din revista " Viața" următoarele cuvinte: „N-am citit poate de la "Ion" de
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Acest fenomen social-istoric nu este prezentat în acest roman într-un mod ideologic, ci ca o fatalitate previzibilă și implacabilă. Subiectul concret îl reprezintă progresul material rapid al lui Iancu Urmatecu și declinul social al baronilor Barbu. Continuator al unor personaje precum Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Lică Trubadurul, Gore Pirgu, Tănase Vasilescu-Lumânăraru sau Stănică Rațiu, arhivarul Iancu Urmatecu este un tip caracteristic de parvenit, reprezentându-l pe arivistul modern care se îmbogățește pe urma vechii boierimi scăpătate, al cărei loc îl
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
picioare. Urmatecu este mult mai complex și mai bine individualizat decât eroii lui Nicolae Filimon și Duiliu Zamfirescu, nefiind dominat de o parvenire materială, ci și de o ridicare socială și intelectuală asemănătoare într-o oarecare măsură cu cea a personajului Mihnea Băiatu al lui Gib I. Mihăescu. Parvenitismul a fost un fenomen social caracteristic ascensiunii burgheziei din România, el prelungindu-se o vreme îndelungată și având particularități specifice perioadei istorice în care a avut loc. Profitând de lenea și desfrâul
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
se remarcă prin vitalitate și prin înclinația epicureică spre plăcerile vieții. Spre deosebire de modelele literare anterioare, Iancu Urmatecu își dorește doar schimbarea condiției sociale, urcarea câtorva trepte pe scara socială și nu ajungerea în vârful piramidei precum Rastignac sau Julien Sorel. Personajul este lipsit de schematism și de îngroșări caricaturale și nu-și face din acumularea de bunuri materiale un unic scop în viață, dorind doar să pătrundă în „lumea bună” și neforțându-și destinul. Urmatecu își înțelege propriile limite și caută
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
privește într-un glob de sticlă și spune o cifră la întâmplare, cerând atâtea mii de lei câți păianjeni se află în acel glob. Exponent anacronic al unei lumi aproape dispărute, Barbu este un visător timid din stirpea prințului Maxențiu (personaj al romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu) sau a lui Pantazi (din "Craii de Curtea-Veche" al lui Mateiu I. Caragiale). El consimte tacit la fărâmițarea propriei averi, fiind preocupat doar să-și întrețină amanta de lux. Personajul trăiește o letargie vegetativă, fiind însuflețit
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
visător timid din stirpea prințului Maxențiu (personaj al romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu) sau a lui Pantazi (din "Craii de Curtea-Veche" al lui Mateiu I. Caragiale). El consimte tacit la fărâmițarea propriei averi, fiind preocupat doar să-și întrețină amanta de lux. Personajul trăiește o letargie vegetativă, fiind însuflețit doar de afecțiunea pentru domnița Natalia și pentru cățelușa Fantoche. Fiul baronului, Bubi, pare o variantă mai tânără a acestuia, având o fire de artist. Deși la început lansează ideea unei fabrici și încearcă
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
mâna amantei sale, Jurubița, și a prietenului său, Gună Licureanu, pierzând astfel atât fabrica, cât și moșia pe care o ipotecase pentru a obține împrumutul necesar demarării proiectului. Bubi moștenește incapacitatea paternă, având doar o scurtă tresărire de mândrie boierească. Personajul poartă în sânge virusul descompunerii, fiind lipsit de instinctul proprietății, după cum constată singur cu ocazia inspectării moșiilor ce i-au mai rămas după moartea baronului și fuga Jurubiței. Familia Barbilor este destinată să se stingă, nemaigăsindu-și nicio utilitate în
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Jurubiței. Familia Barbilor este destinată să se stingă, nemaigăsindu-și nicio utilitate în lumea contemporană. Cei doi baroni Barbu, tatăl și fiul, au fost incluși de criticul Dumitru Micu în categoria inadaptaților anacronici din familia morală a prințului Lai Cantacuzin (personaj al romanului "Locul unde nu s-a întâmplat nimic" (1933) de Mihail Sadoveanu). Criticul Octav Șuluțiu considera că ei sunt exemplare tipice ale unei clase sociale vlăguite și plictisite, care nu sunt cu nimic mai bune din punct de vedere
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
salveze prin înființarea unei fabrici, dar termină prin a-i cere ajutorul fostului om de casă pentru a-i salva ce mai rămăsese după fuga Jurubiței. Acesta reprezintă momentul simbolic al recunoașterii procesului social de substituire a boierimii de către burghezie. Personajele par să conștientizeze deznodământul propriei clase sociale și nu fac nimic să îl împiedice. Ion Marin Sadoveanu realizează în acest roman descrieri de locuri și personaje în culori de epocă, creând o frescă a societății bucureștene de la sfârșitul secolului al
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Acesta reprezintă momentul simbolic al recunoașterii procesului social de substituire a boierimii de către burghezie. Personajele par să conștientizeze deznodământul propriei clase sociale și nu fac nimic să îl împiedice. Ion Marin Sadoveanu realizează în acest roman descrieri de locuri și personaje în culori de epocă, creând o frescă a societății bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prezentarea unui bal de Anul Nou de la Palatul Regal îi oferă scriitorului ocazia de a portretiza perechea regală formată din regele Carol I și
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
românească de numele ei de scriitoare: Carmen Sylva. Toți cei care nutreau nădejdea vreunui câștig - profesorași de tot felul și iarăși gazetărași abili - dădeau buzna la neprecupețite laude în jurul regalei literaturi dulcege, cu eroine despletite și lălâi”". Analizând subiectul și personajele romanului " Sfârșit de veac în București", unii critici literari au evidențiat o serie de asemănări între acest roman și "Ciocoii vechi și noi". Iancu Urmatecu, baronul Barbu și Jurubița (țiitoarea lui Urmatecu și amanta ulterioară a lui Bubi Barbu, fiul
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Păturică, postelnicul Andronache Tuzluc și Kera Duduca din romanul lui Filimon, având un destin similar într-o oarecare măsură. Perpessicius afirma că aparențele acestor asemănări sunt înșelătoare, pentru că, în ciuda unor apropieri la nivelul subiectului, al stratului social din care provin personajele și al mobilurilor care-i animă, unghiul construcției literare și viziunea autorului este diferită. Astfel, Nicolae Filimon realizează o pledoarie subiectivă în scop demonstrativ, încărcându-și cu o vervă de pamfletar personajele de păcate sau de virtuți, în timp ce Ion Marin
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]