70,637 matches
-
semne În relief, se pare, pe care memoria mea, explorându-mi inconștientul, le căuta, le confrunta, le dădea o formă, ca un scafandru care forează), pentru lectura celor În privința cărora nimeni nu mă putea ajuta cu nici o regulă, această citire consta Într-un act de creație pe care nimeni nu Îl putea suplini și nici nu colabora cu noi. Această carte, cel mai greu de descifrat dintre toate, este totodată și singura care ne-a dictat această realitate, singura a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe care nu le conștientizăm întotdeauna ci doar prin intermediul analizei de tip deconstructivist și care sunt, totuși, permanent prezente și active în gîndirea metafizică și, în cele din urmă, în orice gândire. Astfel, sarcina deconstrucției sau a reconstrucției interioare ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"3. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, (și, implicit, negarea tradiției, ca în anumite compartimente ale modernității, precum cunoscutele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Deconstrucția ca reconstrucție Prin deconstrucție, Derrida reconstruiește, în consecință, textul, dându-i o altă interpretare, printr-o analiză profundă, de substanță, fără a-i respecta vechiul sens, oferit de normele tradiționale, dar folosindu-se de acesta. Astfel, sarcina deconstrucției ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"61. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, astfel, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu le putem elimina din discuție) și mai mult de identificarea unor paradigme diferite și de predominanța unora dintre ele, în condițiile unei succesiuni dificile, cu suprapuneri multiple. Punctul esențial (și care îngroapă definitiv viziunea biologistă asupra conceptului de generație) constă în aceea că, nefiind "naturală", ștafeta generațiilor literare implică omologarea critică, fie și postfactum, a dominantei. Istoria literară a încetat să mai fie privită ca un șir natural de autori, de opere și de contexte, reflectat în oglinda istoriografiei, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip stănescian. Puntea dintre cele două lumi este, cumva, cenzurată, de această poetică a imponderabilității. Puritatea absolută, regăsibilă, în inima poeziei sale (firește, doar după ce este înlăturată mantia aridă a conceptualului), constă tocmai în această redare a emoției pure, care respinge orice încercare de intelectualizare, și care este zborul. Desigur, lirismul esențial al creației sale, mai renaște din ceva, și anume, din "natura sa romantică, de tip contemplativ și interiorizat, formată, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un fel de acceptare și de resemnare tragică a menirii artistului. Noutatea vine însă la Ana Blandiana din importanța pe care o acordă, în final, împăcării cu sine. Jertfa răstignirii sufletești se transformă, și ea, din țipăt, în tăcere, adevărul constând în armonizarea exteriorului cu interiorul, prin acceptarea propriei condiții umane. "În cele din urmă, acest adevăr presupune liniște, beatitudine, o stare de armonie între exterior și interior, între om și lume, o stare de repaus, în care cuvîntul nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
puntea de legătură, între realitatea intimă, personală și cea obiectivă, exterioară, a autorului. Ceea ce nu impune, textul sugerează, prin intermediul metaforelor, care pot trăda, la rândul lor, idei și sentimente. Textul va deveni, mai târziu, în postmodernism, existența însăși, întrucât finalitatea constă tocmai în confundarea biografiei cu opera, aceasta din urmă, generând un mod de viață. Forma tragică a texistenței este vizibilă, la Ana Blandiana, în poezia interzisă. În mod uzual, în rândul celor care aparțineau Literaturii oportuniste, de partid, "metafora, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiind coordonată de prof. univ. dr. Ion Toma. Precizând, încă de la început, că lucrarea are neajunsul de a veni după monografia lui Iulian Boldea și după nenumărate "semnalări ale criticii de întâmpinare"135, autoarea trasează, totodată, coordonatele premisei sale, care constă în faptul că "tot ceea ce individualizează creația poetică a Anei Blandiana și justifică acest studiu este o dimensiune metafizică a neantului, o metafizică esențial-estetică, în ale cărei coordonate ființa poetică este fascinată de neființă"136. Având ca model studiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
este receptorul propriei realități (nu acest lucru se întâmplă, oare, în cazul oricărei poezii?), pe care o modelează astfel încât să fie receptată din prisma propriilor ochi. "Convingerea fiecăruia că toți ceilalți îl vom înșela și că, deci, abilitatea sa va consta în capacitatea de a se apăra, înșela la rândul său, se află la originea răului. Așteptarea generalizată și sistematică a înșelării devine astfel chiar mai nocivă decât înșelarea, prin consecințele ei psihologice și sociale și prin rădăcinile ei istorice"146
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
referi, pe scurt, la metaforele deschise. Modificarea înțelesului propriu al unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale uzuale se face, în cazul acestora, la vedere. Deși capătă sens doar în interiorul textului, ele nu sunt legate de o anumită ideologie, transparența constând în facilitatea cu care li se poate atribui un sens. Totuși, ele se pliază pe canonul individual, specific Anei Blandiana, dar și pe canonul paradigmatic, suportând o anumită deviere de la sensul clasic regăsit în dicționarele de simboluri. Ocupându-ne de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poeziei și culturii române, din perspectiva unei poetici a deconstrucției. Confruntarea a două modele stilistice reprezintă, totodată, o sursă inepuizabilă pentru studii retorice, lingvistice, poetice ori de alta natură. Care e meritul fiecărei autoare în ceea ce pivește lexicul? În ce constă vitalitatea operei lor, culoarea și sunetul, aspectul fonetic în poezia lor, elementul muzical? Sunt ele promotoarele unui nou tip de estetică? Și, dacă sunt, atunci, cum se încadrează ele, în ceea ce Hugo Friedrich numea "conceptul modern" de poezie? Impun ele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o pune înapoi//". (Într-o așteptare apăsătoare). Unul dintre principalele argumente ale apropierii de poetica Anei Blandiana, o constituie, în cazul Ilenei Mălăncioiu, prezența unei poetici a căutării de sine și a regăsirii, prin curajul de a spune adevărul. Deosebirea constă în faptul ca regăsirea se produce, la Ana Blandiana, prin naștere și prin vitalitatea copilăriei, cel puțin, în prima parte a creației, urmând să se cenzureze în tristețe și în solitudine, înspre volumele de final, la Ileana Mălăncioiu, cunoașterea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și resentimentar față de Iuliu Maniu a facilitat strategia PCR de a se prezenta drept partidul dreptății sociale și egalității economice"203. În fapt, instaurarea partidului comunist în România nu s-a făcut brusc, ci pe parcursul a patru etape. Prima etapă constă în "instalarea primului guvern controlat de comuniști, sub conducerea lui Petru Groza la 6 martie 1945204. Au urmat, apoi, alegerile din noiembrie 1946, care "s-au desfășurat într-un climat de teroare creat de forțele comuniste și de aliații lor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acută criză identitară, care domină întreaga Generație șaizecistă. Aflându-se într-o continuă căutare de resurse interioare, cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, întreaga sa poezie vizează o permanentă evoluție spirituală și intelectuală, care constă în trecerea de la cuvânt la tăcere. Exuberanța inițială, marcată de țipătul entuziast, devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma vitalismului interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1998. 49Ibidem, p. 9. 50Ibidem, p. 10: "Conștientă că nu poate crea ex nihilo un limbaj nou, deconstrucția se resemnează să împrumute numele vechilor concepte metafizice, dar fără a le respecta sensul, conform normelor tradiționale ci, au contraire, sarcina ei constă în alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj". 51 Mircea V. Ciobanu, Avatarurile exercițiului hermeneutic, în "Sud Est Cultural Revista de Artă, Cultură și Civilizație", nr. 4 (2006), p. 35. 52 Ioana Em. Petrescu, op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
49Vezi, Joaquin Maria Aguirre Romero, Ana Blandiana o poetică a umilinței, în "Observator cultural", nr. 486, august 2009, p. 16: "Poezia trebuie să fie la fel de naturală ca și respirația, căci este suflarea care trăiește și care dă viață. Secretul poeziei constă în însuși faptul de a nu avea secrete. În poezie, totul se desfășoară sub privirile noastre și ceea ce ne înfățișează drept răspuns final este ceea ce am pierdut la începutul călătoriei noastre, ceea ce posedăm deja. Nu învățăm, ne aducem aminte". 50Alex
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
puținii care îi înțelege îndeaproape poetica. Ana Blandiana nu scrie întocmai ca romanticii, nu scrie nici ca moderniștii, nici ca poeții generației sale, ci scrie câte puțini din toți și mai mult, însă ceea ce este interesant, așa cum rezumă Dumitru Micu, constă tocmai în faptul că "poeta nu comunică decât rareori idei ca atare, reflecții; comunică emoții intelectuale. Și o face în termeni inediți, insoliți, în formulări neașteptate, în imagini și reprezentări ce învederează actualizarea în conștiința proprie a unora dintre experiențele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ar fi literatura contradictorie? Pentru că, răspuns general, este expresia unei crize, cea datată la 1789, atunci cînd În locul conținutului sacru este așezat mereu un altul, cu conștiința faptului că ceea ce a fost Înlocuit era de neînlocuit, căci chiar În asta constă sacralitatea. La fel se Întîmplă deci cu literatura: o producție de texte normativă, În care poemul era tragedie, eglogă sau sonet, este pusă În scurt timp În chestiune În cele două categorii a priori ale sale: conținutul și forma. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se manifestă În operă și puterea colectivă pe care opera o manifestă.” Altfel spus: reprezentarea mulțimii la Zola este, În același timp și o mimesis dar și o figură a puterii de expresie a operei Înseși. De altfel, contradicțiile literaturii constau În coprezența și egala Îndrituire a mereu două interpretări antagoniste, pe care le-am putea restrînge sub un numitor comun: ficțional și metaficțional. Pe de o parte, literatură realistă În măsura În care reprezintă realitate socială, materială, etc., pe de alta realistă În măsura În care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În balanță cu libertinajul literaturii despre care am vorbit pînă acum. Exemplul absolut se regăsește În romanul din 2003 al lui Jean Echenoz, Au piano. Descrierea unei nopți de dragoste dintre protagonist și fantasma lui Doris Day (un prim eufemism) constă În această frază: „Noapte de dragoste cu Doris Day”. Dar mizele si istoria minimalismului francez sînt multe altele. Iar istoria lui Începe cu survenireași validarea critică, În roman, a crizei reprezentării, imediat după cel de-al doilea război mondial. V.
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
efigie, din plin rămîne conturul, din loc, o urmă: “un vid pur”, supralicitează romancierul, care altfel se ferește să caute discursul ideologic care i-ar putea lua literatura drept ilustrare. Problema pusă aici este aceea a identității: În ce mai constă ireductibilitatea individuală Într-o lume pe cale de omogenizare? Poate tocmai În rezistențele specifice opuse imperiului ei. Din acest punct romanele lui Patrick Deville se pot citi ca o etică, aceea, de exemplu, a “la vue plongeante” cu pasiune enunțată de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vor cădea. Oare ce sunt eu, dacă nu un scriitor neîmplinit și un teoretician incomplet? Mă aflu în indeterminabilul acestui interstițiu... iar textele mele poartă în ele prezența acestui disconfort. Pe fundalul acestei duble dezamăgiri, continui să scriu. Activitatea mea constă în a scrie fără ca vreodată să mă plasez de o parte ori de cealaltă, mereu în mijlocul vadului, sfâșiat între biografic și teoretic. Sunt un spectator care nu-și dezlipește ochii de la platoul de joc, pentru că vrea să regăsească acolo tot
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mod direct sunt mai rare; ne vom referi la ele fără să zăbovim prea mult, căci, în acest caz, supravegherea apare mai puțin sub forma unui dispozitiv, constituindu-se mai degrabă într-o temă literară. Iar scopul acestui eseu nu constă în abordarea supravegherii din acest unghi. Este celebră cartea lui Michel Foucault, Surveiller et punir (A supraveghea și a pedepsi), în care autorul examinează practicile supravegherii în universul carceral și tot ceea ce acestea induc în planul gândirii politice. Foucault analizează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în adăposturi răzlețe, puterea le dezintegrează inoculând spaima și nesiguranța în conștiințe și ținându-le sub o veșnică amenințare. Supravegherea ostentativă are un rol profilactic, de prevenție. Este o armă a puterii totalitare. O altă practică, încă și mai utilizată, constă în plasarea explicită a unor „informatori” pe lângă persoanele sau în mediile vizate. Oamenii se văd astfel constrânși să acționeze, să comunice, să se deplaseze în condițiile acestei supravegheri fățișe, declarate, ceea ce le reduce considerabil marja de manevră: ei trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
definește prin „depersonalizare”, în vreme ce instanța supravegheată este redusă la o sumă de informații strict „personale”. Când nu e vorba de spionaj economic sau strategic, ci de supraveghere politică interpersonală, „supraveghetorul” pleacă de la premisa potrivit căreia îndeplinirea corectă a misiunii sale constă în culegerea unui maximum de informații individualizate, indiferent de veridicitatea sau de importanța lor. De selectarea și de interpretarea acestora se va ocupa mai târziu o a treia instanță, de obicei plasată în afara relației duale supraveghetor/supravegheat. Relație care, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]