64,186 matches
-
regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent ucraineni (ruteni). Satul este situat la o altitudine de 235 metri, în partea de centru-vest a raionului Cozmeni. Localitatea Clivești a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei, fiind atestată documentar în anul 1508. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut
Clivești, Cozmeni () [Corola-website/Science/315732_a_317061]
-
, comuna Apoldu de Jos, județul Sibiu, datează din anul 1687. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SB-II-m-B-12542. Satul Sângătin este atestat, sub denumirea Enyed Minor, într-un act de cancelarie emis la 1291, prin care regele Ungariei Andrei al III-lea „confirma Capitulului de Alba șederea a 60 de manse (locuințe) de români pe proprietățile Fylesd et Enud”. Memoria colectivă perpetuează
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]
-
din viața acestui lăcaș. Acest an este incizat în partea stângă a ușii de la intrarea în biserică, alături de o inscripție care consemnează 1756 ca fiind anul morții primului preot greco-catolic din Sângătin, popa Oprea. De asemenea, tot în 1756 este atestată documentar trecerea înapoi la ortodoxie a unui număr însemnat de locuitori ai satului Sângătin. Așa se face că în Vinerea Mare, ortodocșii și-au adus preotul în biserică, acțiune urmată de multe arestări. În 1760, într-o proclamație a împărătesei Maria-Theresia
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]
-
dintre cele mai vechi clopote existente pe teritoriul județului. Este datat 1717 și care a scăpat de rechiziționarea ordonată în 1916 de statul austro-ungar, când multe clopote au fost luate din biserici și topite. Importantă este inscripția cu chirilice care atestă venerabila vârstă a clopotului: „an[ul] Dom[nu]lui 1717 - popa Toa[der] de la Sângătin - ...gătin”. De asemenea, pe același clopot se găsesc urmele în relief ale unei icoane. Ce reprezenta aceasta este greu de spus, dar cercetătorii menționează printre
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]
-
Italia, Polonia, Lituania sau Mexic, pentru a enumera numai câteva țări, Adrian Sandu se dovedește un artist prolific, cu o evoluție coerentă. Începând din 1996, personalele sale de la Wendlingen am Neckar, Tokyo, Agadir sau din diferite orașe din țară îl atestă ca o voce distinctă în peisajul grafic românesc contemporan, atât ca imaginar, cât și ca tehnică. Expoziția actuală captează atenția prin construirea unor spații ambigui în care factorul uman este supus acțiunii elementelor aleatorii ce guvernează existența, menite să "aducă
Adrian Sandu () [Corola-website/Science/315882_a_317211]
-
expoziția memorială Nicu Enea a fost construită în anul 1926, proprietar fiind Gheorghe Palosanu, tatăl Elvirei Enea. În această casă, soții Elvira și Nicu Enea au trăit în perioada 1929-1960, informație inscripționată și pe plăcuța de pe fațada casei, care o atestă ca obiectiv de patrimoniu. În noiembrie 1968, Elvira Enea face o ofertă de donație care cuprinde imobilul, terenul aferent, 130 de lucrări de pictură, 210 de lucrări de grafică, mobilier și obiecte care au aparținut pictorului Nicu Enea, donație acceptată
Casa memorială „Nicu Enea” () [Corola-website/Science/316578_a_317907]
-
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie) și figurează pe lista monumentelor istorice, . Așezat la 3 km de drumul principal ce trece prin Sângeorzu Nou spre Sărmașu, micul sat aparținător din punct de vedere teritorial de comuna Lechința este atestat documentar la anul 1331 într-un act al comitatelor de juzi din comitatul Dăbâca, referitor la uciderea lui Ștefan de Bungard. Din punct de vedere bisericesc, credincioșii din satul Bungard au fost organizați ca parohie de sine stătătoare până în anul
Biserica de lemn din Bungard () [Corola-website/Science/316599_a_317928]
-
au efectuat următoarele modificări: Credincioșii romano-catolici și-au construit o biserică proprie în anii 1836-1837, Biserica Învierea Domnului trecând în folosința comunității greco-catolice rutene din orașul Suceava. Cu toate modificările făcute bisericii, catolicii nu au dat jos pisania originară care atesta că acest lăcaș de cult a fost ortodox. În anul 1923 Consistoriul Arhiepiscopiei Cernăuților a solicitat Ministerului Cultelor și Artelor retrocedarea Bisericii Învierea Domnului din Suceava către cultul ortodox. Printr-o scrisoare din 19 mai 1936, în urma intervenției mitropolitului Bucovinei
Biserica Învierea Domnului din Suceava () [Corola-website/Science/316625_a_317954]
-
1974 apa și instalațiile sanitare. În 1975 a fost înlocuită pardoseala din plăci de piatră cu o pardoseală din mozaic roman și a fost refăcut prezbiteriul. Interiorul bisericii a fost renovat în 1980 de către Candit Sava și Romi Loghin, după cum atestă o inscripție pictată în colțul de nord-vest al lăcașului de cult (""RENOVAT în anul 1980. CANDIT SAVA ROMI LOGHIN""). Din cauza faptului că autoritățile laice din vremea regimului comunist nu acordau autorizații de construcție pentru biserici, pr. Johann Proschinger a făcut
Biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava () [Corola-website/Science/316633_a_317962]
-
Micești și-au construit o nouă biserică de zid, biserica veche de lemn din fața noului lăcaș de cult, a fost donată credincioșilor ortodocși din satul Vermeș. Satul Vermeș este situat la 2 km de centrul de comună Lechința. Satul este atestat în documente pentru prima dată în 1333, sub numele de Vermus, când preotul Iacob al satului a plătit 1 ferto de argint. În 1439 satul apare sub numele de Vermes, iar în 1441 sub numele de Wermes, majoritatea locuitoriilor săi
Biserica de lemn din Vermeș () [Corola-website/Science/316664_a_317993]
-
sistematic până la nivelul de călcare al epocii, în primii ani ai secolului al XV-lea, terenul fiind nivelat. În jurul lăcașului de cult a existat o necropolă, fiind descoperite morminte ce datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum atestă monedele descoperite. Cercetările arheologice au atestat că unele înmormântări au fost realizate chiar în interiorul fostei biserici. Cea de a doua biserică avea dimensiuni mari (29 m lungime, 9 m lățime în zona absidelor laterale, 2,50 m grosimea zidurilor) și
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
epocii, în primii ani ai secolului al XV-lea, terenul fiind nivelat. În jurul lăcașului de cult a existat o necropolă, fiind descoperite morminte ce datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum atestă monedele descoperite. Cercetările arheologice au atestat că unele înmormântări au fost realizate chiar în interiorul fostei biserici. Cea de a doua biserică avea dimensiuni mari (29 m lungime, 9 m lățime în zona absidelor laterale, 2,50 m grosimea zidurilor) și un plan triconc cu abside semicirculare
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
Deși elitele galice au adoptat treptat limba latină, cu scopul de a-și să păstra pozițiile superioare în regiune, limba galică a rămas în uz în zonele rurale, influențând dialecte locale ale latinei vulgare. Faptul coexistenței celor două limbi este atestat în mai multe surse. Sfântul Ireneu, episcopul de la Lugdunum, mai avea nevoie de a ține predici în galică în ultimul sfert al secolului II Senatorul Cassius Dio a fost înspăimântat auzind legioniștii vorbind galică în Roma. Sfântul Ieronim a remarcat
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
atestate sunt formele flexionare ale substantivelor cu teme pe -o- și -ă- și la nominativ și acuzativ. Tabelul de mai jos prezintă toate modelele de declinare atestate. Rubrica goală înseamnă că forma declinată pentru acest grup de declinare nu este atestată în surse. Inscripțiile păstrate uneori atestă evoluția morfologică cu timp, spre exemplu dativul singular al substantivelor cu tema pe ă a fost "-ăi" în cele mai vechi, dar "-ī" în cele mai târzii, schimbare paralelă cu irlandeză veche. De asemena
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
cu teme pe -o- și -ă- și la nominativ și acuzativ. Tabelul de mai jos prezintă toate modelele de declinare atestate. Rubrica goală înseamnă că forma declinată pentru acest grup de declinare nu este atestată în surse. Inscripțiile păstrate uneori atestă evoluția morfologică cu timp, spre exemplu dativul singular al substantivelor cu tema pe ă a fost "-ăi" în cele mai vechi, dar "-ī" în cele mai târzii, schimbare paralelă cu irlandeză veche. De asemena, formele instrumentalului și dativului la plural
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
la dreaptă): Unele inscripții arată însă șabloane deosebite: predicat-subiect-obiect, așa cum în irlandeză și galeză de azi. Datorită caracterului flexionar al limbii, celelalte combinații apar și ele, spre exemplu ordine „latină”, cu verbul la sfârșitul prepoziției, trăsătura împărtășită cu celtiberică. Sunt atestate și prepoziții cu verb la început, acestea însă au caracter imperativ, emfatic sau de contrast. Iată un exemplu a ordinii neobișnuite: O regulă sintactică a limbilor celte insulare, așa zisă restricția lui Vendryes, care impune că pronumele enclitice folosite ca
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
a funcționat la Frumușeni, județul Arad, fiind cunoscută în Evul Mediu și sub denumirea de Bisra sau Bistra. În prezent, rămășițele arheologice ale mănăstirii sunt declarate monument istoric, . În anul 1183 a fost atestată pentru prima dată abația care avea hramul Sfintei Fecioare Maria, pentru ca la sfârșitul secolului al XII-lea să funcționeze ca lăcaș benedictin, aflat sub patronaj regal. Abația controla transportul de sare pe râul Mureș. În secolul al XIII-lea mănăstirea
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]
-
anul 1747. În formă inițială, aceasta se compunea dintr-un altar nedecroșat, poligonal cu trei laturi și o navă de dimensiuni modeste, supraînălțată, spre apus, printr-o clopotniță scundă. După jumătate de secol, edificiul a fost supus unei ample renovări, atestată de pisania fragmentară a tâmplei: ,Când s-au...această biserică au fost văleatul 1790 prin stăruința și...lui popa Gheorghie, paroh...satul.... Și s-au zugrăvit la anul 17(?) martie în...”. Acestui șantier i se datorează lărgirea spațiului interior (a
Biserica de lemn din Rădulești () [Corola-website/Science/316766_a_318095]
-
care „... înțelegeau să-și conserve sau să-și consolideze statutul social de sorginte arhaica, prestatala”.14 de altfel, unul din primii castelani ai cetății Valcau purta numele de Kenez, fiind probabil din rândurile cnejimii românești din preajma cetății.15 Documentul care atestă acest lucru datează de la 1 mai 1329 eliberat de Capitul de la Pojon, care adeverește că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcau, Filip și Petru fiii acestuia, precum și Simion ginerele său, au vândut magistrului Petru zis Orrus, castelan de
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
1552, în 1562 cetatea aparține lui Seredi Istvan, care face parte din partida lui Ferdinand Zapolya. Când ajunge rege al Ungariei Ioan Sigismund, acesta dăruiește în anul 1564 domeniul cetății Valcau tot unui membru al familiei Banffy. Seria documentelor care atestă proprietarii domeniului cetății Valcau continuă în anii 1573, 1589, 1646, 1676, în ultimul an amintindu-ne și despre un iobag al cetății.19 În anul 1665 Hamza Pasă, din cetatea Oradea, trimite circa 500 de soldați care atacă și cuceresc
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
cel specializat pe sabie este un "sabrer". Lupta între doi trăgători este un "asalt". Când contează scorul, este vorba de un "meci". Pe echipe, se numește o "întâlnire". Lupta cu arme din lemn, apoi din piatră și din metal, este atestată din Preistorie. Din acest punct de vedere, istoria scrimei, adică a tehnicii și a artei de a mânui armele albe, este foarte veche. Primele competiții de scrimă cunoscute, cu scrimeri, arme „false”, reguli, arbitri și spectatori, datează din Egiptul antic
Scrimă () [Corola-website/Science/315045_a_316374]
-
arheologice de amploare au început în 1981, continuînd și astăzi. Cetatea are o formă trapezoidală cu latura mică spre nord. În sistemul defensiv sunt incluse 15 turnuri și valul de apărare. Lângă cetate se găsește așezarea civilă de epocă romană, atestată printr-o inscripție (unicat în Imperiul Roman) care menționează "satul mariarilor", aparținători flotei dunărene Classis Flavia Moesica. Tot la Halmyris, în cripta basilicii, au fost descoperite moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea, Epictet și Astion. Cetatea a
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
se găsește așezarea civilă de epocă romană, atestată printr-o inscripție (unicat în Imperiul Roman) care menționează "satul mariarilor", aparținători flotei dunărene Classis Flavia Moesica. Tot la Halmyris, în cripta basilicii, au fost descoperite moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea, Epictet și Astion. Cetatea a continuat sa funcționeze până la începutul secolului al VII-lea d.Hr. Cercetările arheologice sunt efectuate de un colectiv condus de Mihail Zahariade (Institutul de Tracologie București). Florin Topoleanu (ICEM Tulcea), Cristian Olariu (FIB
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
Curtis Gordon în 1953 înregistrează melodia „Rompin’ and Stompin’”, într-un ritm rapid (uptempo) hillbilly-boogie, conținând versurile: „Way down south where I was born, They rocked all night 'til early morn', They start rockin', They start rockin' an rollin'”. Ele atestă pentru prima dată termenul „rock 'n' roll”. Într-un interviu ce poate fi văzut la Experience Music Projext, Barbara Pittman afirmă: „A fost atât de nou și atât de ușor. A fost o schimbare la trei corzi. Termenul rockabilly a
Rockabilly () [Corola-website/Science/315103_a_316432]
-
în care a apărut jocul de șah se apreciază că a avut loc între secolul III și secolul VI. Despre descoperirea jocului sunt nenumărate legende, printre care una dintre cele mai renumite este legendă cu boabele de grâu. Izvoarele istorice atestă faptul că se juca șah prin secolul VI în Persia. Jocul s-a raspandit prin secolul VII o dată cu extinderea și invaziei islamice în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Bizanț, Italia, Europa de Est și Spania. În evul mediu șahul era considerat de nobili un
Istoria șahului () [Corola-website/Science/315252_a_316581]