64,274 matches
-
la trei revolte provocate de fratele său mai tânăr, Andrei. Mai mult, cruciații celei de-a patra cruciade, incitați de dogele Veneției Enrico Dandolo, au cucerit Zadarul din Dalmația în 1202. Imre a fost urmat pe tron de fiul său minor Ladislau al III-lea. Regele minor a murit doar după un an, iar unchiul său, Andrei al II-lea. El avea să spună că „cea mai bună măsură a unei cesiuni regale este incomensurabilitatea sa” și s-a remarcat prin
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
său mai tânăr, Andrei. Mai mult, cruciații celei de-a patra cruciade, incitați de dogele Veneției Enrico Dandolo, au cucerit Zadarul din Dalmația în 1202. Imre a fost urmat pe tron de fiul său minor Ladislau al III-lea. Regele minor a murit doar după un an, iar unchiul său, Andrei al II-lea. El avea să spună că „cea mai bună măsură a unei cesiuni regale este incomensurabilitatea sa” și s-a remarcat prin distribuirea unor proprietăți vaste susținătorilor să
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
moștenitorul regelui Ștefan al V-lea, Ladislau în 1272. Ștefan al V-lea a murit la câteva luni după acest eveniment și ca urmare a izbucnit un război civil între diferitele clanuri rivale, care încercau să obțină controlul asupra regelui minor și prin acesta asupra regatului. Un conclav al liderilor spirituali și seculari maghiari și cumani (mama lui Ladislau era fiica unui lider cuman colonizat în Ungaria centrală după invazia mongolă) l-au declarat major pe Ladislau în 1277, dar tânărul
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
pe nobili de la orice formă de impozitare, îi obliga să se înroleze în armată doar în cazul războaielor defensive și le asigura imunitatea judiciară. Când Valdislav al II-lea a murit în 1516, a fost ales ca rege fiul lui minor (de doar 10 ani) Ludovic al II-lea (1516-1526), iar pentru conducerea treburilor regatului Dieta a numit un consiliu regal, aflat sub controlul total al magnaților. Veniturile regale s-au prăbușit, monarhul fiind obligat să se împrumute pentru asigurarea cheltuielilor
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
regiunea Thérouanne din nordul Franței (în acel moment, ținând de Comitatul de Flandra); el l-a acompaniat în Prima cruciadă pe contele Ugo al II-lea de Saint-Pol, în cadrul grupului de armate comandat de Godefroy de Bouillon. Probabil o prezență minoră pe parcursul cruciadei propriu-zise, el s-a remarcat ulterior, când a participat la bătălia de la Ramlah din 1105, iar în 1109 a fost prezent la asediul asupra Tripoli. Acolo el a fost unul dintre trimișii regelui Balduin I al Ierusalimului mandatați
Eustațiu Grenier () [Corola-website/Science/328283_a_329612]
-
Lorenz Härmbler, Johann Högler, Benedikt Zopf și alții. Altarul mare este o operă a lui Martin Johann Schmidt. Capela Sf. Maria conține mormântul abatelui Johann von Staupitz (d. 1524), un prieten de-al lui Martin Luther. Marea mesă în do minor a lui Mozart a avut premiera în biserică, probabil la 26 octombrie 1783, soția sa Constanze cântând ca primă soprană. Alături de altarul unde se află înmormântat Sfântul Rupert se află mormintele surorii lui Mozart, Maria Anna Mozart ("Nannerl"), și a
Mănăstirea Sfântul Petru din Salzburg () [Corola-website/Science/328300_a_329629]
-
la fluier chiar de către aceștia, în schimb celelalte categorii aveau tocmite pe tot anul muzicanți din sat, cu vioară, acordeon, contrabas etc. Bătăile la aceste "serate culturale "erau frecvente și nu de puține ori erau antrenate familii întregi pentru neântelegeri minore între tineri. În perioada de iarnă, după sărbătorile religioase din decembrie, în mod frecvent erau organizate așa numitele "Șezători" unde fetele se adunau la o familie și ajutau gazdă la tors cânepă și lâna, iar băieții păstrau bună dispoziție prin
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa de popularitate în rândul acelor cronicari care simpatizau cu răscoala baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au răsturnat de la putere familia domnitoare. Domnia lui Guillaume al II-lea a fost reținută ca o perioadă de două decenii de aproape continuă pace și
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
retrocedarea teritoriilor cucerite către Alexios (cu toate că niciunul dintre ceilalți cruciați, cu excepția lui Raimond de Saint-Gilles, nu și-a ținut promisiunea). Tancred a murit în 1112 și a fost succedat de către Bohemund al II-lea, fiul lui Bohemund I, care, fiind minor, a fost trecut sub regența nepotului lui Tancred Roger de Salerno, care a respins un atac al selgiucizilor în 1113. Totuși, în 27 iunie 1119, Roger a fost ucis în bătălia de la Ager Sanguinis ("Câmpul Sângelui"); ca urmare, Antiohia a
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
și-a petrecut cea mai mare din timp fiind captiv în Alep). Bohemund al II-lea, care s-a căsătorit cu fiica lui Balduin, Alice, a condus vreme de numai patru ani, iar principatul a fost moștenit de către fiica sa minoră Constanța; Balduin al II-lea a activat din nou ca regent până la moartea sa din 1131, când puterea a fost preluată de Fulc de Anjou. În 1136 Constanța, având pe atunci doar 10 ani, a fost căsătorită cu Raimond de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
este între 1-999, medie între 1000-9999, și severă când este mai mare de 10000. În majoritatea cazurilor, infestația este redusă, cu mai puțin de 100 viermi, și rămâne "asimptomatică". Ea se traduce uneori prin semne nespecifice cum ar fi tulburări minore ale tranzitului intestinal, dureri abdominale nesistematizate sau localizate la nivelul fosei iliace drepte. Această formă se întâlnește în climatul temperat (Europa). În infestări medii (moderate) sau în cazul în care numărul de viermi este aproximativ 100-200, pacienții se plâng de
Tricocefaloză () [Corola-website/Science/328305_a_329634]
-
Concertul pentru pian în La minor, Op. 54, este un celebru concert romantic al compozitorului Robert Schumann, finalizat în 1845. Schumann a început să compună câteva concerte pentru pian înaintea acestuia: în 1828 a început unul în Mi bemol major, între 1829-1831 a lucrat la unul
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
a început să compună câteva concerte pentru pian înaintea acestuia: în 1828 a început unul în Mi bemol major, între 1829-1831 a lucrat la unul în Fa major iar în 1839 a compus o parte pentru un concert în Re minor. Niciuna din aceste lucrări nu a fost finalizată. În 1841 Schumann a compus o fantezie pentru pian și orchestră. Soția sa, pianista Clara Schumann, l-a îndemnat să dezvolte această lucrare într-un concert pentru pian. În 1845 a adăugat
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
pe 1 ianuarie 1846 cu Clara în calitate de pianist. Ferdinand Hiller, căruia îi este dedicat concertul, a dirijat premiera. Este posibil ca acest concert să îl fi inspirat pe Edvard Grieg să compună propriul concert pentru pian, de asemenea în La minor. Concertul lui Grieg, ca și al lui Schumann, începe cu un singur acord puternic al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări pentru pian și orchestră: "Introducere
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
și al lui Schumann, începe cu un singur acord puternic al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări pentru pian și orchestră: "Introducere și Appassionato în Sol minor" (Op. 92) și "Introducere și Allegro Concertante în Re minor" (Op. 134). Concertul este compus pentru două flauturi, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane, coarde și pian. Concertul este structurat în trei părți: Nu există
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări pentru pian și orchestră: "Introducere și Appassionato în Sol minor" (Op. 92) și "Introducere și Allegro Concertante în Re minor" (Op. 134). Concertul este compus pentru două flauturi, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane, coarde și pian. Concertul este structurat în trei părți: Nu există pauză între ultimele două părți ("attacca subito") Schumann a preferat
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
1040-d. 1115), a fost conte de Troyes și de Meaux între 1047 și 1066, apoi conte de Aumale între 1069 și 1115. Odo a fost fiul contelui Ștefan al II-lea de Troyes și Meaux cu Adela. El era încă minor atunci când tatăl său a murit, drept pentru care unchiul său Theobald al III-lea de Blois a activat ca regent de Troyes. În 1060, Odo s-a căsătorit cu Adelaida de Normandia, fiică a ducelui Robert I de Normandia și
Odo al IV-lea de Troyes () [Corola-website/Science/328400_a_329729]
-
este al patrulea român al scriitorului american Kurt Vonnegut. John "Jonah" este naratorul-martor, un personaj minor. Un scriitor, absolvent al universității Cornell, acesta plănuiește să scrie o carte despre ziua în care orașul japonez Hiroshima este bombardat. Introdus în primul capitol, prin intermediul acestuia autorul face trimitere la personajul Ishmael din Moby Dick și la personajul biblic
Leagănul pisicii () [Corola-website/Science/327541_a_328870]
-
și aluminiu. Aceste măsuri au oferit o greutate redusă cu până la 260 de kilograme. În 1936/37 au fost numite VR 170, realizate încă pe baza roadster-ului standard, echipate doar cu jante mai mari, arcuri mai puternice și alte modificări minore. În 1938/39, au urmat 170 VS sau SV, capacitate 1912 cmc, cu 37 KW sau 44 KW (50/60 CP) la 3600 rpm - în funcție de dotarea cu unul sau două carburatoare. Viteza maximă la ele atingea 110/112 kilometri pe
Mercedes-Benz W136 () [Corola-website/Science/327561_a_328890]
-
Profețiile Mici, Cei Doisprezece Profeți (aramaică: תרי עשר, Trei Asar, "Doisprezece") sau Cartea celor 12 Profeți minori este o colecție de 12 cărți care constituie ultima carte a Bibliei ebraice și care formează ultimele douăsprezece cărți din Vechiul Testament, termenii "profeți mici" sau "cei doisprezece profeți" poate face referire, de asemenea, la cele douăsprezece autori ai acestor lucrări
12 Profeți Minori () [Corola-website/Science/327588_a_328917]
-
douăsprezece autori ai acestor lucrări profetice. Cei 12 scriitori și cele 12 lucrări sunt de obicei studiate împreună, și sunt ordonate în mod constant în Bibliile evreiești, protestante și catolice astfel: Multe Biblii ortodoxe ordonează cele 12 cărți astfel: Termenul "minor" se referă la lungimea fiecărei cărți (variind de la un singur capitol la paisprezece), chiar și cea mai lungă dintre ele fiind scurtă în comparație cu cele trei profeții majore, Isaia, Ezechiel și Ieremia.
12 Profeți Minori () [Corola-website/Science/327588_a_328917]
-
disponibile în număr destul de mic în momentul în care Germania a intervenit în Războiul Civil Spaniol. Cadența ridicată și calibrul mare s-au dovedit foarte eficiente împotriva vehiculelor însă experiența a demonstrat că Flak 18 are o serie de probleme minore și posibilități de îmbunătățire. Multe dintre acestea au fost încorporate în noul Flak 36, care avea o țeavă formată din două componente pentru a face mai ușoară șemizarea. Noul afet era mai greu, permițând tragerea de urgență chiar și în
Tun antiaerian Flak 88 mm () [Corola-website/Science/327600_a_328929]
-
Gaius Antonius -- Lucius Antonius (fratele lui Marc Antonius) -- Marcus Antonius Creticus -- Marc Antoniu -- Manius Aquillius (129 î.Hr.) -- Arrian -- Lucius Artorius Castus -- Gaius Asinius Pollio (consul 40 î.Hr.) -- Aulus Atilius Calatinus -- Marcus Atilius Regulus -- Publius Attius Varus -- Aureolus Lucius Cornelius Balbus (minor) -- Barbatio -- Lucilius Bassus -- Publius Ventidius Bassus -- Bonifacius -- Bonosus (usurper) -- Decimus Junius Brutus Albinus -- Decimus Junius Brutus Callaicus -- Marcus Junius Brutus -- Quintus Caecilius Metellus -- Aulus Caecina Alienus -- Marcus Calpurnius Bibulus -- Gaius Calpurnius Piso (consul 67 î.Hr.) -- Gaius Carrinas (general) -- Gaius Carrinas
Listă de generali romani () [Corola-website/Science/327623_a_328952]
-
a goli terenuri necesare pentru construcții. Scurte clipuri video sunt prezentate pentru diferite evenimente importante, cum ar fi incendii sau boli în oraș, mesaje de la împăratul roman sau festivaluri religioase. Un manual însoțește jocul "Caesar III", deși există unele discrepanțe minore de joc în unele ediții. Comparativ cu alte jocuri de strategie stabilite în antichitate, "Caesar III" se concentrează mai mult pe construcția orașului decât pe lupte, deși invadatorii vor ataca uneori orașul jucătorului. Există două moduri de a juca acest
Caesar III () [Corola-website/Science/327626_a_328955]
-
dar după ce sovieticii s-au implicat în medierea conflictului latent, toate părțiele au semnat un tratat pe 21 septembrie 1945, prin care se accepta linia frontierei așa cum fusese stabilită pe 31 decembrie 1937. În 1948 a avut loc o modificare minoră a frontierei, când satul Medyka de lângă Przemyśl a fost transferat către Polonia. Președintele Poloniei Aleksander Zawadzki și Președintele Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice Andrei Vîșinski au semnat pe 15 februarie 1951 un tratat pentru schimbul de teritorii. Prin acest tratat
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]