63,729 matches
-
intelectualii est-europeni par a se fi orientat spre teorii mai apropiate de cele ale lui Weber și Schumpeter. La zece ani de la apariția cărții sale atât de influente în prima etapă a postcomunismului, Kornai (2001), recunoaște că unul dintre fundamentele teoriei sale a fost tocmai convingerea că țările postcomuniste au nevoie de câteva zeci de mii de întreprinzători de felul celor descriși de Schumpeter. Nu-i mai puțin adevărat că, pentru a-i obține, el a recomandat o metodă inspirată din
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bani, dar că nu sunt în stare să transforme acești bani în capital. De vreme ce capitalul „adevărat”, adică banii și producția, se aflau în proprietatea statului, singurul mod de a construi capitalismul „adevărat” în România era privatizarea proprietății de stat. Această teorie simplă, care stătea la baza „terapiei de șoc”, s-a dovedit a fi mult mai complexă în realitate. Către sfârșitul primei jumătăți de deceniu de tranziție, a devenit clar și pentru instituțiile internaționale, și pentru clasa politică românească faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de sector privat era ceva „mai capitalist” decât sectorul micilor investitori autohtoni, dar se menținea la periferia sistemului, a economiei și a societății. Pentru a înțelege construcția postcomunistă a capitalismului, trebuie să pornim de la această restricție extrem de importantă, pe care teoria economică și socială occidentală a refuzat să o ia în considerare - lipsa de capitaliști, adică de agenți sociali și economici capabili să transforme deopotrivă economia și societatea. Fenomenul nu este câtuși de puțin specific României, doar că a avut dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
HYPERLINK "http://www.europa.eu.int/"www.europa.eu.int Politica de dezvoltare regională între necesitate și proiect: ce fel de regionalizare? Veronica Mitroi Sursele și evoluția ideii regionale În Europa de azi, conceptul de bază pe care se construiește teoria dezvoltării teritoriale este coeziunea economică și socială. Acesta se traduce într-un principiu fundamental, și anume că dezvoltarea economică și socială trebuie să se bazeze pe o structură spațială echilibrată. Aceasta este condiția dezvoltării dezirabile, prin care se asigură echilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sugestiile privitoare la modalitatea de a lua în considerare cultura în cadrul proiectelor de dezvoltare? Pentru a găsi câteva dintre aceastea, voi face un ocol, poate surprinzător, prin legile evoluției. Legea lui Romer și pericolul suprainovației Una dintre temele majore ale teoriei evoluției este cea a apariției vertebratelor terestre. Alfred Romer este unul dintre paleontologii care au studiat această problemă, sugerând că nevoia de conservare a habitatului, mai degrabă decât legile progresului și evoluției, au dus la trecerea la alt nivel evoluționar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
vertebratele acvatice care trăiau în lacuri mici ce dispăreau în timpul secetelor sezoniere. Fiindu-le amenințat acest microclimat, vertebratele acvatice erau nevoite să se miște de la un lac la altul, lucru ce a dus la transformarea înotătoarele în picioare. Morala acestei teorii este că stabilitatea e principalul motiv al schimbării; corolarul ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
-le amenințat acest microclimat, vertebratele acvatice erau nevoite să se miște de la un lac la altul, lucru ce a dus la transformarea înotătoarele în picioare. Morala acestei teorii este că stabilitatea e principalul motiv al schimbării; corolarul ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai degrabă de conservatorism și comoditate. Aplicarea legii lui
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
la transformarea înotătoarele în picioare. Morala acestei teorii este că stabilitatea e principalul motiv al schimbării; corolarul ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai degrabă de conservatorism și comoditate. Aplicarea legii lui Romer la dezvoltarea economică sugerează că oamenii sunt mai puțin cooperanți în proiectele care presupun schimbări majore în viața lor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unor puțuri de mare adâncime pentru înființarea unor comunități agricole. În acest scop, guvernul saudit a plătit un studiu Fundației Ford din Statele Unite, a cărei misiune era și este studierea problemelor contemporane. Specialiștii acestei fundații, inspirați de litera și spiritul teoriilor modernizării, sugerau câteva rețete standard: beduinii trebuiau să treacă de la organizarea bazată pe rudenie la cea bazată pe cetățenie, de la viața solitară de tabără la viața de comunitate sedentară, de la pastoralismul cămilelor la agricultură, de la individualism la participare comunitară și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Virgil Madgearu sau Henri Stahl. Cartea este relevantă pentru cei interesați de viața rurală din Romania, de agricultură sau de diferențele dintre pays légal (gândită și planificată la București) și pays réel (trăită la nivel local). Spre deosebire de revenirea surprinzătoare în teoriile despre „tranziție” a unor clișee precum distincția „tradițional”/„modern”, analiza aceasta nu pornește de la imagini simpliste despre comunism („gaură neagră”, „pauză a istorie”, „crearea omului nou”) pentru a ajunge la soluții normative despre postcomunism, bazate pe o antropologie negativă (oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un regim al bunăstării sau pentru un anumit tip de program. Cei ce susțin că interesul personal reprezintă factorul determinant în suportul pentru un anumit tip de politică a bunăstării au pornit, în analiza pe care au făcut-o, de la teoria alegerii raționale, conform căreia oamenii sunt actori raționali ce calculează avantajele și dezavantajele, costurile și beneficiile atunci când iau o anumită decizie, în cazul de față decizia de a susține un tip de politică socială. Printre promotorii acestei direcții de cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
miraculoase și externalizarea încrederii către actori îndepărtați (NATO, FMI, UE sau ONU - în cazul țărilor ex-comuniste). Încrederea își găsește sursele în experiența trecută a relațiilor de cooperare, în trăsăturile individuale, precum și în aspectele culturale ale mediului social. Sztompka elaborează o teorie iterativă a dinamicii încrederii ca rezultat al acțiunii actorilor în mediile sociale în care aceștia evoluează. Variabilele independente sunt cele care țin de contextul social, ca efect și garanție a reproducerii unei culturi a încrederii: coerența normativă a societății, stabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
traducere de Rodica Caragea, Editura Institutul European, Iași, 2000]. Bourdieu, Pierre, 1986, „Forms of capital”, în John G. Richardson, Handbook of Theory and Research for the Sociology of Education (pp. 241-258), Greenwood Press, New York. Bourdieu, Pierre, 1999, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, Editura Meridiane, București. Brucan, Silviu, 1996, Stâlpii noii puteri în România, Editura Nemira, București. Coleman, James, 1988, „Social Capital in the Creation of Human Capital”, American Journal of Sociology, 94, pp. S94-S120. Coleman, James, 1990, Foundations of Social
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din Oradea. Cu ajutorul acestor date, am testat câteva dintre modelele expuse în secțiunea teoretică și am construit un model al participării în inițiative de acțiune colectivă, toate țintele fiind urmărite în contextul colectivităților urbane din România. Participarea: dimensiuni conceptuale și teorie Participare și acțiune colectivă În ultimele decenii s-au dezvoltat mai multe direcții de cercetare dedicate participării care au reușit să producă rezultate interesante chiar fără a comunica prea mult între ele. O direcție este produsă de bogata investigație teoretică
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
participării. Din acest punct de vedere, analiștii mișcărilor sociale au recunoscut, de obicei, importanța liderilor ca organizatori (McAdam, McCarthy, Zald, 1988) și au făcut distincție între trei tipuri de participanți ai mișcărilor: lideri (sau elite), membri și aderenți. Folosind limbajul teoriilor mișcărilor sociale, liderii sunt cei care au o contribuție importantă la procesele de atribuire colectivă și la organizarea acțiunii colective (McAdam, McCarthy, Zald, 1988). În plus, liderii extrag beneficii adiționale din participare. Cele mai importante sunt prestigiul, respectabilitatea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
este o sarcină ușoară, mai ales că literatura actuală ignoră, de obicei, specificitățile celor două categorii de actori. Secțiunea care urmează va încerca o trecere în revistă a literaturii despre participarea în acțiune colectivă. Teoretizarea participării. Cine se implică? Diversele teorii care au fost dezvoltate în câmpul eterogen al cercetării despre participare au dezvăluit patru mari categorii de variabile ce sunt legate direct de implicarea individuală în acțiunea colectivă: condițiile psihologice, factorii culturali, caracteristicile microstructurale ale colectivităților și resursele disponibile pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cercetării despre participare au dezvăluit patru mari categorii de variabile ce sunt legate direct de implicarea individuală în acțiunea colectivă: condițiile psihologice, factorii culturali, caracteristicile microstructurale ale colectivităților și resursele disponibile pentru participare, pe care le voi dezvolta pe scurt. Teorii psihologice Unele abordări ale mișcărilor sociale au propus explicații ale activismului care sunt reductibile la stări psihologice sau la trăsături de personalitate ale individului. McCarthy, McAdam și Zald (1988) enumeră autoritarismul, dorința de consistență cognitivă și deprivarea relativă. A fost
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
amintirile negative despre părinți ale unora dintre subiecți (Re-ETGACE, 2004). Mai recent, conceptul de mânie a căpătat o anumită notorietate în studiul mișcărilor, ca fiind principalul motiv din spatele implicării în mișcările de protest (Kemper, 1978; Ost, 2004). Mai apropiate de teoriile deprivării relative sunt teoriile care explică implicarea în mișcările sociale prin nemulțumirea de status (Lipset, Raab, 1978) și inconsistența de status (Lenski, 1956). Evidențele empirice care ar susține aceste teorii sunt fragile (Wood, Hughes, 1984), cu toată constanța încercărilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ale unora dintre subiecți (Re-ETGACE, 2004). Mai recent, conceptul de mânie a căpătat o anumită notorietate în studiul mișcărilor, ca fiind principalul motiv din spatele implicării în mișcările de protest (Kemper, 1978; Ost, 2004). Mai apropiate de teoriile deprivării relative sunt teoriile care explică implicarea în mișcările sociale prin nemulțumirea de status (Lipset, Raab, 1978) și inconsistența de status (Lenski, 1956). Evidențele empirice care ar susține aceste teorii sunt fragile (Wood, Hughes, 1984), cu toată constanța încercărilor de a explica activismul din
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mișcările de protest (Kemper, 1978; Ost, 2004). Mai apropiate de teoriile deprivării relative sunt teoriile care explică implicarea în mișcările sociale prin nemulțumirea de status (Lipset, Raab, 1978) și inconsistența de status (Lenski, 1956). Evidențele empirice care ar susține aceste teorii sunt fragile (Wood, Hughes, 1984), cu toată constanța încercărilor de a explica activismul din diferite domenii, mai ales în domeniul politic și în mișcări sociale, prin variabile legate de status. Un alt factor psihologic mai puțin studiat, dar la fel de semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
clasei mijlocii anumite înzestrări culturale care le stimulează participarea - fie un plus de ambiție, de orientare către realizare, autonomie și activism, fie un subconștient de clasă denumit habitus care descrie conexiunile invizibile dintre pozițiile de clasă și alegerile individuale. Aceste teorii sugerează că resursele pentru participare, fiind însușite prin socializare, sunt dependente de originea socială. Analizând empiric aceste relații, Beck și Jennings (1982) afirmă că participarea este transmisă de la o generație la alta nu prin procese simple de socializare, ci prin
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
comunitare în România sau chiar să le conducă. Absența datelor statistice face interpretarea de aici tentativă. Informația factuală susține totuși unele dintre argumentele modelelor resurselor și rețelelor, furnizează susținere pentru ipoteza „activismului latent”, este indiferentă la modelul culturalist și respinge teoria culturii de clasă. Clasa nu contează O consecință importantă a analizelor este respingerea ipotezei habitusului sau a culturii de clasă. Subiecții din toate cele trei categorii de bază sunt distribuiți omogen din punctul de vedere al originii lor sociale, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
când înțelegem opțiunile individuale privind acțiunea sau nonacțiunea, oamenii trebuie percepuți atât în calitate de victime ale contingențelor, cât și în calitate de agenți. În această secțiune propun un model multi-nivel al variației activismului pe baza rezultatelor din secțiunile anterioare coroborate cu propozițiile din teoriile de referință. Unele dintre relațiile din acest model sunt simple ipoteze, care așteaptă încă testarea. Activiștii și liderii se manifestă în aceste două calități doar în contexte de mobilizare care sunt situații structurate de factori aflați în afara controlului individual. Microcontextul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
referitoare la participarea a producerea bunului public. La acest capitol, ciclul vieții, asociat cu vârsta și momentele biografiei sunt extrem de importante. Momentul din ciclul vieții determină disponibilitatea pentru implicare, influențând, în mare măsură, percepția costurilor și beneficiilor implicării. În termenii teoriei convenționale, resursele sunt importante, dar mai ales prin ciclul vieții. Acesta este decisiv pentru prioritatea atașată unor sarcini și sfere ale vieții aflate în concurență, cantitatea de timp și de bani disponibilă pentru investiții în bunuri colective și bunăstarea fizică
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de producere a acestui tip de capital, atât de important pentru dezvoltarea socială. Fenomenele macrosociologice precum segregarea rezidențială produc rețelele dense care sunt necesare pentru inducerea unor sentimente de obligație reciprocă ce determină decizia individuală de a participa. Contrar anumitor teorii, mai ales celor care se referă la participarea politică și la participarea voluntară, angajarea socială este dependentă într-o măsură redusă de originea socială și de statusul de destinație. Leadership-ul este asociat, într-adevăr, cu un status final mai înalt
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]