6,950 matches
-
scriu prefața BĂncii Mondiale la 20 de ani de la tranziție. Exact acum cinci ani. Nu s-a mai publicat volumul, pentru că a considerat guvernul că iese prost, cu o imagine șifonată. Nu numai din cauza prefeței, ci și a ceea ce era înăuntru. Dar Banca a accep‑ tat. A pus bărbia în piept și a acceptat. Așa nu se poate. Comisia Europeană ne-a mai ținut din scurt, dar Banca a fost foarte slabă. Și FMI-ul a fost destul de slab. Lumea nu
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
cea ! Spun că e un guvern al Securității...“. Discuția asta telefonică era tocmai în timpul ședinței din biroul șefu‑ lui de guvern. Cu Voiculescu, Voiculescu fiind atunci la TĂriceanu. Și șeful de cabinet, destul de curajos, mi-a spus : „MĂ duc acum înăuntru“. S-a dus atunci înăuntru și Voiculescu n-a mai ajuns vicepremier. VĂ spun asta ca să vă arăt cât de slab era TĂriceanu. Frustrat, Voiculescu a sunat la televiziunea publică cerând să i se dea un fel de drept la
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
guvern al Securității...“. Discuția asta telefonică era tocmai în timpul ședinței din biroul șefu‑ lui de guvern. Cu Voiculescu, Voiculescu fiind atunci la TĂriceanu. Și șeful de cabinet, destul de curajos, mi-a spus : „MĂ duc acum înăuntru“. S-a dus atunci înăuntru și Voiculescu n-a mai ajuns vicepremier. VĂ spun asta ca să vă arăt cât de slab era TĂriceanu. Frustrat, Voiculescu a sunat la televiziunea publică cerând să i se dea un fel de drept la replică - deși toată această discuție
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
nu prea mai știu cât erau de serioase. Până și Rogozanu, care se prezenta ca alternativă la establishment, a început cronica scriind că trebuie să fim circumspecți când vine cineva cu asemenea recomandări din afara lumii literare (clasică distincția în afară/înăuntru - și asta la un băiat care se voia de stânga). Vorba era : voiam eu să trăiesc în asemenea climat ? No, thanks. La Monica Lovinescu au lucrat mai bine de zece ani ; de unde la început a scris că piesa e genială
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
deschidă breșe, să desvăluiască, sperând cu credință indubitabilă că „în luptă se înalță, nu se cade...” 10 Întocmai cum visa gazetarul Mihai Teliman, ieșit de la catedră și pătrunzând în „breasla jurnaliștilor care e ca adâncul de mare, cine pică o dată înăuntru, nu mai scapă”... Dar sosi-va și ziua noastră de înviere. Razele ei virginale se arată deja pe vastul orizont al neamului nostru. Atunci vom putea și noi zice: „S-a împlinit!” „Și încărunțiții noștri părinți și protopărinți vor pune
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
gazetele românești din Bucovina în ultimele două decenii: nesolvirea abonamentului.” Timpul dădea vina pe lipsa de sprijin material, în realitate însă era rezultatul a ceea ce Timpul spusese altădată, în gura mare: „Rezultatul fiinal al actualei tactici politice a Românilor bucovineni: înăuntru neuniți, în afară în dușmănie cu toți factorii politici din țară”... În general Timpul nu a avut răsunetul dorit. A rezista până la 4 ianuarie 1901. Nici na fost un ziar literar, era puțin îngrijit și găzduia mai mult reproduceri din
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pentru a prinde, a pricepe și a suferi. Român prin sînge, Hagi-Beca a venit totuși pe teritoriul țării la douăzeci de ani, din străinătate; la rîndul meu, născut și crescut aici, sînt străin de sînge. (...) Venit din afară unul, făurit înăuntru, dar din altă plămadă, celălalt, ne descoperim în aceeași peste măsură de încîntați și îndrăgostiți de tot ce este românesc". Notează în 1971: neștiința despre lagărele și închisorile comuniste nu e o scuză valabilă. Adevărul răstignirii lui Iisus e unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fi ucis, după modelul Pitești, în celulă, de doi deținuți de drept comun instrumentați de Securitate. Cum își amintește un subofițer din arestul I.G.M. din calea Rahovei, Dan Popa, care sesizat de zgomote, vede prin vizetă o scenă de coșmar: "Înăuntru se afla domnul Ursu, care era dezbrăcat, răstignit de paturi precum Iisus Cristos și bătut peste testicule cu un creion sau o bucată de lemn. În acel moment se afla în niște chinuri groaznice. Era în acea celulă de arest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
care la orele acelea mati- nale era un loc pustiu. Băncile erau goale, aleile păreau mult prea largi când nicio prezență umană nu era prin preajmă, bărcile lipsite de veșnicii îndrăgostiți dormeau și ele la marginea lacului, legate, cu vâslele înăuntru, iar cele câteva chioșcuri de unde îți puteai lua o gustare dulce, un corn, o bragă sau o înghețată erau închise și arătau ca niște cutii de chibrituri de la distanță. La Monte Carlo, pe insulă, luminile erau de mult stinse, când
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pentru nimeni altcineva decât pentru dumneavoastră s-a auzit pentru prima dată. O coincidență, spuneți, fie, dar ce coincidență ! Și cum să nu vă iubesc pentru asta ? Ea însă nu schița niciun gest. Se abținea poate sau chiar era rece înăuntru, fără suflet, Cristi nu putea să-și dea seama. — Și îmi spuneți că după toate pe care vi le-am zis nu simțiți nimic ? Îmi spuneți că nu credeți în iubire ? — Eu nu am voie să iubesc, domnule Vasile. Și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu era încă momentul opor- tun. Forfota și aplauzele nu erau îndeajuns, punctul de maximă intensitate nu fusese încă atins. Continua să stea drept, ca o statuie. Nu avea nicio grimasă, nu schița nici cel mai mic gest, dar simțea înăuntru cum se transformă. Bucățică cu bucățică, din măduva oaselor până la pielea ce-i învelea trupul. Devenea din omul simplu care bea un pahar cu prietenii și râdea cu ei la mese, din spectatorul împătimit de teatru, ascuns în nu se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
la gramofon tangouri. Și frumusețea lor făcea ca moartea, boala și foamea să dispară câteva secunde. Și momentul când s-a deschis ușa și el s-a speriat că va fi gonit, dar în schimb bătrânul evreu l-a poftit înăuntru și i s-a dat o bucată de pâine. Și era cald, și nu mai mirosea a sânge, iar stomacul nu-i mai ghiorăia, acum se auzea clar doar muzica. Muzica îl învăluia până în carne, până în oase, și-i spunea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
iubi apoi și pe tine, așa cum ești. Ai să vezi doar ! Așteaptă numai să treacă o săptămână și deja vei avea câțiva prieteni noi de joacă. Dar să nu fii rău niciodată cu ei, Cristi, chiar dacă greșesc. Chiar dacă arată altfel. Înăuntru, ți-am spus, suntem toți la fel. Unul poate nu va avea caiete frumoase ca ale tale sau, din contră, unul va avea caiete de zece ori mai frumoase. Să nu-l invidiezi. Și să nu râzi de cel mai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cu ceva bun în el, de aceea unul știe să scrie, iar altul să cânte. Unul să construiască, ca un arhitect ; altul să apere și să protejeze, ca un polițist. Tu să nu te sperii și să nu uiți că înăuntru toți sunt la fel. Ca mine și ca tine. Și să te bucuri de ei, căci oamenii pe care îi vei întâlni începând de-acum sunt colegii tăi. Colegii acestei minunate călătorii care se numește viață, și atunci taică-su
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
foarte ușor să-l confunde cu cineva costumat. Iar dacă Jayne ar fi dat nas în nas cu el, i-aș fi putut spune că nu era decât un student costumat drept „prospector încărunțit“. L-am lăsat pe Kentucky Pete înăuntru și după ce i-am oferit, cam ezitant, o margarita, l-am condus în biroul meu, am încuiat ușa și mi-am scos portofelul. Era oricum foarte grăbit; trebuia s-ajungă la facultate pe la opt ca să vândă o mare cantitate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cantitate de narcotice unui grup important de boboci. Când m-a întrebat dacă am o pipă pe care i-aș putea-o împrumuta, am deschis seiful. A golit paharul de punch, fredonând cântecul zombilor Time of the Season. - Ce-i înăuntru? întrebă el, lungindu-și gâtul, apoi: E tare sombreroul. - Aici îmi țin banii și armele. Am luat din seif pipa de cristal pe care sub nici o formă nu doream să mi-o înapoieze după ce o va fi folosit. Voiam două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mutră apologetică, strigându-i „Așteaptă-mă!“ peste hărmălaia petrecerii. Încă dansând pe melodia celor de la Eagles, am târât-o prin labirintul de trupuri încinse până când am ajuns în dreptul ușii de la baie și, după ce m-am asigurat că nu era nimeni înăuntru, am trecut pragul în pas de dans și am tras zăvorul. Era așa de liniște înăuntru că ai fi putut crede că suntem singurele ființe din casă. S-a rezemat de perete - dezinvoltă, șireată, nu întru totul acolo. Am tras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am târât-o prin labirintul de trupuri încinse până când am ajuns în dreptul ușii de la baie și, după ce m-am asigurat că nu era nimeni înăuntru, am trecut pragul în pas de dans și am tras zăvorul. Era așa de liniște înăuntru că ai fi putut crede că suntem singurele ființe din casă. S-a rezemat de perete - dezinvoltă, șireată, nu întru totul acolo. Am tras un gât lung din cutia de bere, apoi am scuipat păianjenul de lămâie. - Credeam că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
răstit la el: - Și nu mai flirta cu angajatele. Însă eram blocați. Jay și cu mine ne găseam la periferia petrecerii și încercam să compun o strategie prin care să ajungem în biroul meu fără ca Jayne să ne vadă; revenise înăuntru, prezentându-l pe David Duchovny soților Allen, vecinii noștri, niște tipi tare anoști, iar planul meu devenea tot mai urgent, din moment ce aveam nevoie disperată de o altă linie - garajul, am realizat subit, garajul - când am simțit cum cineva mă trage
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mocheta din piele de vacă. Dedesubt îi puteam vedea pe cei doi bodygarzi de la intrare discutând cu două fete care încercau să intre fără invitație, toți patru râzând și gesticulând foarte intim, și atunci am realizat că fetele fuseseră deja înăuntru și acum flirtau cu cei doi tipi de pază. Am remarcat și numărul mare de mașini pe Elsinore Lane și apoi, plimbându-se printre ele, o siluetă înaltă îmbrăcată în costum. Am inspirat adânc și mi-am scos capul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Bună“. Băiatul păru aproape surprins că îl băgasem în seamă și total incapabil să mai rostească vreun cuvânt înainte să-i vorbesc din nou. - Ai acolo un roman minunat... - A, da, bună ziua, sper că nu vă deranjez. - Nu, deloc. Vino înăuntru. Privi în altă parte și roșii puternic, apoi păși în încăpere și se așeză foarte grijuliu pe scaunul din fața biroului. - Ei bine, sunt un mare fan al dumneavoastră, domnule Ellis. - Nu există o lege împotriva formalităților în instituția asta? am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să urlu când am reușit să mă ridic și să alerg spre casă. Ce era în urma mea venea spre mine cu brațele întinse, încercând să mă prindă. Îndată ce-am intrat, am dat fuga în camera de oaspeți, închizându-mă înăuntru. Așteptam înnebunit ca Jayne și copiii să se întoarcă. Când s-au întors, m-am asigurat ca toate ușile sunt încuiate și multiplele sisteme de alarmă activate. M-am prefăcut interesat de varietatea bomboanelor primate de Sarah. Jayne mă ignoră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să nu simtă celularul din buzunar. Mitchell ne-a deschis ușa, îmbrățișând-o foarte strâns pe Jayne înainte de a-și aminti să strângă mâna pe care i-o întinsesem. Sosisem ultimii dintre toți invitații, iar Mitchell ne-a condus rapid înăuntru fiindcă Zoe și Ashton erau pe punctual de a le arăta adulților pozițiile yoga învățate săptămâna trecută. În sufragerie i-am salutat pe Adam și Mimi Gardner, pe Mark și Sheila Huntington, stand cu toții în picioare în timp ce Zoe a pretins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încet ușa camerei lui Robby. Camera era complet întunecată, în afara lunii de pe monitorul în repaus al computerului. Fereastra care dădea spre Elsinore Lane era deschisă. Am simțit că se mișcă ceva în cameră și după ce am făcut vreo patru pași înăuntru am auzit o respirație grea. - Cine ești? am strigat. Simțeam cum îmi pătrunde frica în oase. Habar n-aveam ce-ar fi trebuit să fac. Am un pistol, am strigat inutil. (Pe care nu știi cum să-l folosești, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
liniștitoare dinăuntru, pe urmă am auzit un zgomot în altă parte a casei și am crezut că o să mi se facă iarăși rău, dar când am coborât, nu era decât Victor care zgâria ușa de la bucătărie, vrând să-l las înăuntru, dar apoi se răzgândi. M-am uitat pe fereastră după mașină, dar strada era tăcută în seara asta, ca întotdeauna, nimeni nu era afară. Ce puteam să le spun lui Jayne sau Robby și Sarah ca să mă creadă? Orice aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]