6,476 matches
-
care nu țintește la o simplă reașezare a valorilor, ci la o radicală reducere a lor la absurd, prin dislocare și anamorfozare extremă. Această ducere la extrem este, așa cum am văzut, responsabilă pentru amplasarea tuturor formelor comicului urmuzian sub zodia absurdului. Cel puțin la nivel discursiv, dacă nu chiar ca prefigurare a filosofiei camusiene, prezența absurdului în scrierile lui Urmuz este incontestabilă și antrenează nu atât o anulare a tragicului, așa cum susține Nicolae Balotă, sau o înglobare a acestuia, așa cum nuanțează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lor la absurd, prin dislocare și anamorfozare extremă. Această ducere la extrem este, așa cum am văzut, responsabilă pentru amplasarea tuturor formelor comicului urmuzian sub zodia absurdului. Cel puțin la nivel discursiv, dacă nu chiar ca prefigurare a filosofiei camusiene, prezența absurdului în scrierile lui Urmuz este incontestabilă și antrenează nu atât o anulare a tragicului, așa cum susține Nicolae Balotă, sau o înglobare a acestuia, așa cum nuanțează George Pruteanu 145, cât, mai degrabă, o deghizare a acestuia în comic. Asemenea lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a întrevăzut și a exploatat superioritatea formelor comicului în redarea dureroasei constatări a insolubilului. Autorul Rinocerilor punea în ecuație aceste categorii estetice, așa cum le percepeau și cei doi scriitori români din care se revendica, astfel: "Comicul, fiind o intuiție a absurdului, mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul nu oferă vreo ieșire"146. Deși nu atât de ușor de stabilit, distincția esențială între absurdul caragialian și cel de factură urmuziană este, în esență, similară cu cea de la nivelul operelor lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu privire la lipsa de sens ca miez al "autocosmosului" și implicit al tuturor componentelor acestuia, de la, să zicem, convențiile literare sterile, la comportamentul social tabuizat și denaturant de norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale însuși, ale cărui intervenții regizorale și contribuții narative sunt întotdeauna logice, clare, coerente, "potrivite" subiectului și net detașabile de "limba eroilor" săi. În ceea ce privește personajele și situațiile, la Urmuz absurdul guvernează acțiunile singulare sau iterative, motivațiile acestora și consecințele lor, în timp ce la Caragiale, chiar și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narative sunt întotdeauna logice, clare, coerente, "potrivite" subiectului și net detașabile de "limba eroilor" săi. În ceea ce privește personajele și situațiile, la Urmuz absurdul guvernează acțiunile singulare sau iterative, motivațiile acestora și consecințele lor, în timp ce la Caragiale, chiar și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între paranteze. O excepție poate fi cazul lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între paranteze. O excepție poate fi cazul lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm importanța cuvenită faptului că Eugen Ionescu însuși, îndeobște acreditat drept reprezentant al literaturii absurdului, își recunoștea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm importanța cuvenită faptului că Eugen Ionescu însuși, îndeobște acreditat drept reprezentant al literaturii absurdului, își recunoștea descendența atât din Caragiale, cât și din Urmuz, vom recunoaște că există argumente pentru a-i considera pe ambii scriitori precursori ai acestei literaturi. Astfel, așa cum am demonstrat, plasarea lui Caragiale în rândul marilor spirite anticipatoare ale schimbărilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
revelat atât prin "tăcerea" grăitoare a lui Anghelache, cât și prin absolutizarea rolului hazardului, al contratimpului sau al capriciului unei instanțe metafizice care penalizează categoric orice hybris. Este drept că nici victimele acestei forțe superioare, nici ea însăși nu sunt absurde, ci, mai degrabă, antrenate într-o confruntare zadarnică, soldată invariabil cu eșecul penibil al omului. Ducând la extrem acest ridicol schimb de replici între forțe antagonice inegale, Caragiale imaginează situațiile cele mai improbabile, a căror ocurență, perfect posibilă, de altfel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
disperare, revoltă și nebunie, ca în Două loturi, această veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor" se potrivește întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică vizionară, certificată tragic de propria conduită. Funcționarul justiției săvârșește gestul impus de deliberările conștiinței, după ce nenumărate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică vizionară, certificată tragic de propria conduită. Funcționarul justiției săvârșește gestul impus de deliberările conștiinței, după ce nenumărate probe au condus la verdictul "absurd" în privința sensului existenței. Mihai Cruceanu descoperea, în acest sens, drept cauză a sinuciderii prietenului său, chiar această conștientizare a golului, a vidului de semnificație al vieții: "Motivul "sinuciderii" a fost lipsa de motiv. Mintea lui se obiectiva atât de mult
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
resemnându-se cu înscrierea în barou, pot fi văzuți ca imagini particularizate ale miticului Sisif împingându-și piatra "fericit"155, pentru că "își cunoaște condiția mizerabilă în toată amploarea ei"156. Un alt aspect care pledează pentru prezența unui sentiment al absurdului în scrierile lui Urmuz, este prevalența stării de alienare în raporturile dintre ființele sale solitare, raporturi marcate de precaritate, inconsecvență sau chiar antagonism. Dintr-o scrisoare în care Urmuz își exprima regretul neîmplinirii pe plan afectiv, deducem substratul biografic, profund
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
același paragraf, le relaționează exclusiv în direcția paternității spirituale revendicate în cazul amândurora de către Eugen Ionescu. Nu s-a stăruit, însă, asupra motivului pentru care acești doi scriitori români au amprentat în chip covârșitor creația dramaturgului inițiator pe tărâmul teatrului absurdului. Acesta poate fi, așa cum am demonstrat în paginile acestei lucrări, faptul că Urmuz și Caragiale se înrudesc, la rândul lor, spiritual și artistic. În primul rând comicul absurdului, ca procedeu predilect de antiiluzionare și atenționare asupra nonsensului pervaziv în toate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
români au amprentat în chip covârșitor creația dramaturgului inițiator pe tărâmul teatrului absurdului. Acesta poate fi, așa cum am demonstrat în paginile acestei lucrări, faptul că Urmuz și Caragiale se înrudesc, la rândul lor, spiritual și artistic. În primul rând comicul absurdului, ca procedeu predilect de antiiluzionare și atenționare asupra nonsensului pervaziv în toate, precum și identitățile subterane de la nivelul tipologiei și al tematicii, pledează pentru această congeneritate literară. În plus, această apropiere, perfect justificată, în ciuda aparenței de maximă discrepanță între forma, conținutul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al tematicii, pledează pentru această congeneritate literară. În plus, această apropiere, perfect justificată, în ciuda aparenței de maximă discrepanță între forma, conținutul, mesajul sau valoarea 158 operelor, îi avantajează pe ambii autori deopotrivă. Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii prin ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgele de sticlă" al intertextualității. 6.2. Caragialism în tendințele și căutările "Școlii de la Târgoviște"1 Precum un bob de grâu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
românească, a prelucrării și a revigorării tradiției inaugurate de Caragiale. Restrângând progresiv câmpul de investigație, am completat afilierile regresive la caragialism din primele capitole, cu cele care demonstrează calitatea de precursor al lui Caragiale, pe de o parte în privința literaturii absurdului, pe de altă parte în privința "postmodernismului românesc". În consecință, etape intermediare, precum proza urmuziană și cea a reprezentanților "Școlii de la Târgoviște" au fost analizate mai pe larg din perspectiva raportării la elemente anticipatoare din opera lui Caragiale. Cu alte cuvinte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precum proza urmuziană și cea a reprezentanților "Școlii de la Târgoviște" au fost analizate mai pe larg din perspectiva raportării la elemente anticipatoare din opera lui Caragiale. Cu alte cuvinte, grila de lucru care presupunea îmbinarea reperelor comicului cu cele ale absurdului, a funcționat ca o rețea menită să rețină acele reprezentări literare prin care este menținută vie imaginea caragialismului. Fie că s-a marcat diseminarea intertextuală nu doar în operele unor scriitori vizibil influențați de Caragiale, precum G. Ranetti, Al. O.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Caragiale, precum G. Ranetti, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, ci și în lucrări ale unor autori pentru care o astfel de înrudire pare surprinzătoare, fie că a fost subliniat precursoratul în raport cu Urmuz, Eugen Ionescu, în privința absurdului și cu reprezentanți ai "Școlii de la Târgoviște" și ai generației 80', din perspectiva postmodernismului românesc, prezența caragialismului în literatura veacului trecut credem că a reieșit cu prisosință. Am putut constata astfel că termenul-umbrelă de "postcaragialian" caracterizează descendența caragialiană atât ca
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate fi concepută fără opera lui Caragiale. I-ar lipsi o bună parte din armătură. Tocmai de aceea, considerăm că nu este lipsit de importanță efortul de sistematizare a ceea ce înseamnă moștenire caragialiană în reprezentările literare ale comicului și ale absurdului din proza și dramaturgia românească. Așa cum am constatat, aceste ipostaze literare ale comicului și ale absurdului se raportează la Caragiale fie în calitatea acestuia de creator al unei opere echivalate unui model valoric absolut, fie datorită statutului său de precursor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de aceea, considerăm că nu este lipsit de importanță efortul de sistematizare a ceea ce înseamnă moștenire caragialiană în reprezentările literare ale comicului și ale absurdului din proza și dramaturgia românească. Așa cum am constatat, aceste ipostaze literare ale comicului și ale absurdului se raportează la Caragiale fie în calitatea acestuia de creator al unei opere echivalate unui model valoric absolut, fie datorită statutului său de precursor al unor orientări literare prin care scriitorii români au dovedit nu doar că se pot sincroniza
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
creator al unei opere echivalate unui model valoric absolut, fie datorită statutului său de precursor al unor orientări literare prin care scriitorii români au dovedit nu doar că se pot sincroniza cu mișcări și curente de amploare universală, precum literatura absurdului și postmodernismul, dar că le pot chiar premerge. Deși fiecare capitol al lucrării poate constitui punctul de plecare al unui nou demers critic, nădăjduim că am reușit să atingem obiectivele centrale: marcarea diacronică a înrâuririi produse de opera lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fiecare capitol al lucrării poate constitui punctul de plecare al unui nou demers critic, nădăjduim că am reușit să atingem obiectivele centrale: marcarea diacronică a înrâuririi produse de opera lui Caragiale asupra literaturii românești, urmărind totodată evoluția comicului și a absurdului în cadrul acesteia, precum și construcția unui corpus de texte genealogic înrudite, întrucât toate găzduiesc, într-o măsură mai mare sau mai mică, hipotextul caragialian. Fără a mai fi o simplă speculație, faptul că pentru literatura română Caragiale este scriitorul cu cea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arta lui Caragiale, în Artiști și idei literare române, Biblioteca "Dimineața", nr. 128, București, 1930. 5. Studii și eseuri despre comic, absurd și genul dramatic Attardo, Salvatore Linguistic Theories of Humour, Monton de Greyter, Berlin, New York, 1994. Balotă, Nicolae, Literatura absurdului, ediția a II-a, editura Teora, București, 2000. Benedetto Croce, Estetica privită ca știință a expresiei și lingvistica generală, Editura Univers, București, 1971. Bergson, Henri, Râsul, Editura Universal Dalsi, București, 1997. Camus, Albert, Opere, vol. V, Fața și reversul. Nunta
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]