7,862 matches
-
niciodată demnitatea pierdută fără să fi făcut sacrificii pentru aceasta. Oamenii nu au atins niciodată fericirea fără ca mai înainte să fi îndurat multe suferințe. Cu siguranță, Biserica catolică, o mare comunitate de oameni, nu avea cum să se ridice din adîncurile cumplitei sale robii la înălțimea libertății fără imense convulsii sociale. Totuși, considerațiile de acest fel sînt dincolo de capacitatea de înțelegere a unor minți meschine care îi judecă pe marii conducători ai națiunilor creștine chemați de Providență să întreprindă reformarea omenirii
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
un singur interes atunci cînd își alege Păstorul, grija față de sufletele oamenilor; principele are multe interese și printre multele sale interese va putea face să domine întotdeauna acela al numirii Episcopilor ca suprem interes al Bisericii? Este posibil ca în adîncul sufletului său să fie mereu prezent binele Bisericii și să lupte puternic cu toate celelalte gînduri ca să le învingă? Atunci nu ar fi oare erou și Apostol cel care ar ocupa tronul? Principele trebuie să se mulțumească cu faptul că
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
de Dumnezeu: bunăstarea și existența sa depinzînd întru totul de Dumnezeu, el nu poate să se lipsească de acest sprijin orice ar face și oriunde s-ar ascunde, chiar dacă ar putea să ajungă în Ceruri sau să se pogoare în adîncuri. 7. În al treilea rînd, învață că din raționamente atît de înalte ce nutresc o încredere nețărmurită în Tatăl care este în Ceruri, nu trebuie să se teamă să renunțe la cele omenești, să-și vîndă averea și s-o
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
face dovada că voia Domnului este cea care s-a manifestat prin semnele și împrejurările exterioare, ca și aceea care s-a manifestat prin semnele și inspirația interioară trebuie să fie pacea și liniștea pe care creștinul le simte în adîncul conștiinței sale. Trebuie să ia seama dacă îl neliniștește ceva. Amorul propriu, ca și orice alt țel omenesc, întotdeauna produce o anumită tulburare. Odată depistată această tulburare de conștiință, dacă va voi va descoperi răul care-o produce și va
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Dă-mi putere, Dumnezeul meu Dă-le putere, Dumnezeul meu. Tată, în numele Fiului Tău cel dumnezeiesc răstignit pe cruce pentru mine Tată, în numele Fiului Tău cel dumnezeiesc răstignit pe cruce pentru mine, ai milă și îndurare. Tată, Tu vezi în adîncul sufletului meu, fă-mă să fiu bun. Tu m-ai făcut... nu poți să spui că nu-i așa; eu Îți cer tot ce-mi trebuie. O, Dumnezeul meu, Tu care ești atoateștiutor, mă las în voia Ta. (19 octombrie
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
fă în așa fel încît să am părtășie cu toți cei buni, să avem părtășie, să ne regăsim în Tine, să ne cu-noaștem inima în Tine, O, Doamne, unde și cum trebuie să fim! Eu îți cer ceea ce este în adîncul inimii! (20 noiembrie 1845) Tu care mi-ai încredințat cuvîntul Tău, fă-l să rodească prin mine și cei dragi mie! (24 noiembrie 1845) Fii alături de mine, nu în deșertăciunile mele, ci în dorința de a-Ți fi întru totul
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Ai scăpat de măritișul cu un fotograf psihopat care face poze de-a dreptul ciudate. Dumnezeule, oftă din toți rărunchii, câteodată îmi doresc să fi avut eu așa o cădere nervoasă. Julie avea dreptate. Vreau să spun, chiar și din adâncurile unei inimi sfâșiate, tot puteam să întrevăd avantajele unui colaps ultrasofisticat în Paris, cu o mulțime de magazine la o azvârlitură de băț. Aș prefera mai degrabă un colaps acolo decât într-un loc criminal, ca secția psihiatrică de la Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
să-i răpească viața din trup, mi-am strecurat caseta În buzunar și l-am urmat pe Cabrera În jos pe scări. 10 Filmul porno Șoferul Își plimba pe suprafața piscinei plasa de frunze, plină de resturi - relicvele salvate din adîncuri ale unui tărîm Înecat: sticle de vin, pălării de pai, un brîu, pantofi de lac lucind Împreună În lumina soarelui, purtați de șuvoiul apei. RÎnd pe rînd, Miguel le descărca pe toate pe bordura de marmură, Întinzînd la uscat, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
care îmi aruncase o privire scurtă și atentă printre pleoapele lui pe jumătate căzute. Am încercat atunci să-i explic lui Eduard ce gânduri am în legătură cu romanul și el m-a ascultat cu mare atenție, privindu-mă din nou până în adâncul ochilor, apoi a rezumat, cu gla sul lui egal și plin: — Din câte pricep de la tine, trebuie să fie ceva nemaiauzit și nemaipomenit. Ceva care să zguduie conștiințele și să trezeas că lumea din adormire. — Ei, nici chiar așa, am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
simțit obosită, mi-am simțit pleoapele grele. Nu mai voiam nimic, decât să pătrund în beznă. Pentru foarte mult timp. Nu mai voiam să-mi urmez gândurile. Erau viclene și in sistente, mă trăgeau tot mai departe, tot mai în adâncuri. Iar eu eram obosită. M-am trezit agitată, dintr-un coșmar în culori violente, în care toți cei pe care îi cunosc erau hidoși. Chiar și eu îmi păream străină și hidoasă. Eram foarte bătrână - așa, la vreo treizeci de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fi devenit în scris personajul exemplar al romanului ei.“ Privi marea încruntat. Marea fremăta abia auzit, oferindu-i-se lipsită de orice apărare, întinsă pe spate, goală și supusă. Nu părea nimic mai ușor decât să pătrundă în ea, până în adâncuri, să o posede cu totul, să câștige acest rămășag cu sine însuși și să se elibereze de imensa apăsare bolovănoasă dinlăuntrul său. Dar nu se putea clinti din loc. Rămase la țărm, contemplând neputincios trupul gol al mării. „Nu sunt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit. Deși el intrase în mare, până în adâncuri, așa cum își dorise, era ca și cum marea ar fi intrat în el. O simțea încă în el, îi simțea miro sul și îi auzea vuietul de neoprit. Până la urmă, cine pe cine cucerise? Se ridică și o privi mult timp, cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pasivă, răbdătoare a sistemului lor de autoconservare i-a permis omului, În ciuda temerilor sale ancestrale cu privire la ceea ce ei ar putea ascunde, În termeni de alte creaturi sau de supranatural, să-i ierte În privința unui aspect, și anume să vadă În adâncurile lor tăcute și ceva protector, matern, chiar asemănător pântecelui femeiesc. De-a lungul istoriei, copacii au oferit sălaș și refugiu celor urmăriți și persecutați pe drept sau pe nedrept. În pădurea pe care eu o cunosc cel mai bine, există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
prezentată apoi lumii pentru a fi văzută, auzită sau citită la mâna a doua. Experiența artistului aici nu este decât un caz special - neobișnuit de intens și de conștient de sine - al celei individuale universale. Reîntoarcerea la haosul verde, la adâncul pădurii și refugiul inconștientului, este un fenomen nocturn, și unul pe care psihiatrii - și torționarii - Îl consideră ca fiind esențial minții omenești. Fără el, mintea se dezintegrează și o ia razna. Venerația mea pentru copaci, dincolo de nevoia și atracția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cu ea, sărăcia din casă, dădu Păun, un răspuns în doi peri, așternându-se hotărât drumului. Lipițanii cei roibi înaintau militărește, cucerind drumul pieptiș din Țarina Baisei, printre padine smârcoase, printre monticuli presărați cu pietre, expulzate din cine știe ce mistuiri ale adâncurilor, printre tufele smorhăite de capre, în care, vara, parazitau cuiburi pline de ouă, ale ciocârliilor isterice. Hm! medită, scărpinându-se sub pălărie, Nicanor Galan. Cine mai are nevoie de "Bondocul" lui Păun? Parcă, mare lucru, tractorul ăla, mititel și vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cotrobăi prin undele oarbe, care mai de care înotând, bâjbâind, strigând, întrebând și plângând de groază, gândindu-ne la cealaltă pierdere, cu Ilarion Cărare, pe care șuvoiul nemilos l-a tras, l-a sorbit și l-a dus în necunoscutele adâncuri Unii eram goi, ca să nu ne udăm îmbrăcămintea, alții s-au aruncat în vâltoare, așa echipați, fără a mai ține cont cu ce era pe el, dar oricum fiecare avea trase în picioare cizmele de cauciuc pe care le purtăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
peste toți, șușuind ușor, ca nisipul degradat și tocit de întrebuințare, ce țârcâie cu sincope, dintr-o clepsidră ponosită și ursuză. Peste ceva vreme, îmi amintii de previziunea decepționantă a defunctului miner Sturz cea privind inexistența zăcământul de sulf din adâncurile Masivului Pietrosul. Cu surprindere, îmi amintii, zdrăngănindu-mi în auz, balada unei cântărețe de muzică folk, având titlul " Lăuntruri de chitară": Priviri târându-se pe lângă ziduri Ciupind sunetele vântului Pentru a obține un picur de candoare... La, la, la, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe care o executa fără frică pe marginea balustradei subțiri de fier. Ca și cum destinul i s-ar fi inversat cu cel al locatarei de la balcon, Vladimir nu ținu seamă de tămbălăul pe care-l stârni poziția lui de echilibrist în adâncul beznei, simțindu-se, în consecință, azvârlit de la înălțimea unui subțire minaret, până într-o prăpastie fără fund. Visă, încă o dată, episodul biblic cu zborul vulturilor, care coborau trâmbițând țipete răgușite, apropiindu-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la bordul elegantului autocar Porsche: Doamnelor și domnilor, dați-mi voie, cu tot respectul pe care Compania vestică de turism și subsemnatul, Corrado Hollofern Rambo St Patrick Mc Cormick jr., preasupusul dumneavoastră servitor, salariat al C.V.T., vi-l poartă din adâncul inimii, să vă anunț că vom face imediat un bine venit popas în sânul acestui minunat colț de Rai!... Privi la strălucirea de ansamblu a turometrului, observă cum, pe măsura diminuării vitezei, se modifică nuanța de culoare oranj a ecranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Dar discutăm despre război și asta poate dăuna moralului. Zâmbește ca un puști și ea îi întoarce zâmbetul. Ce vrei, se pare că e la ordinea zilei. Mirosul plăcut și familiar al apei lui de colonie, trezește la viață în adâncurile întunecate ale sângelui un foc care mocnise mult timp acoperit de tristețea așteptării. Vede și în ochii lui acel ceva ce îi face inima să zvâcnească cu violență în piept. Instinctiv, își duce mâinile la abdomenul cuprins de o umezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu o alarmă de exercițiu, aidoma celei care tocmai se petrecuse puțin mai înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui să vă citesc testamentul, iar dumneavoastră să spuneți dacă ce e scris aici e voința dumneavoastră sau nu. Ea Îmi răspunse cu o vioiciune pe sfîrșite, o politețe ieșită cu greu din adîncuri: - Da, domnule judecător. Pe mine să mă iertați că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o Întrerupsei. Era perfect lucidă, stare de care eram obligat să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Direcția de Învățămînt a județului, pretextul venirii lui aici. Ce să-i explic?, ce să Înțeleagă? Eram pentru ei toți judecător, atîta tot. Începea să-mi fie rușine de ei; nimeni nu știa Însă - și cui să spun? - că În adîncul ființei mă aflam fericit, era singura profesie (excluzînd medicina), În care puteai să faci - paradoxal - cel mai mult bine, rar, dar puteai, căci dictatura Își depășise pragul. Dar asta nu se știa. Și ca mine erau atîția alți colegi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de topire. Și-atunci cum să-i Învinuiești pe oameni pentru că... Da, Îmi spusei din nou, dar ceea ce nu se poate frînge este credința... Pot să mă supună, voi rosti cuvintele lor dar nu voi crede În ele niciodată. În adîncul ființei va arde cu aceeași putere flacăra dintîi a credinței, ca singură posibilitate de-ați mai sfida dușmanul care, Înfumurat și puternic, nu va bănui cît este de slab. Simțeam că vorbesc cu mine Însumi, În timp ce el, punîndu-mi mîna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu! nu! bineînțeles că nu, rectificai, așa ceva nu e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi Înnebunit, n-ar fi Înțeles; cum să Înțeleagă o astfel de realitate. Totul a durat o secundă: confuzie venită din adîncuri. Dar ea, observîndu-mi clipa, mă privi nedumerită cu ochii deschiși mari, rotunzi, cum nu-i văzusem pînă atunci, ca-ntr-un miracol, În care mă pierdui a doua oară. Își trecu mîinile prin părul meu, mîngîindu-mi fruntea, obrajii. Șoptea: - Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]