9,188 matches
-
Și de atunci se făcea că nu mă vede. Or, și de astă dată căuta să-mi ocolească privirea, dar mâna lui frumoasă îmi mângâia obrajii, pe care altă dată îi pălmuia, orbit de mânie. - Iartă-mă că te-am alungat de acasă la vârsta de doisprezece ani, începu tata oftând cu amărăciune. - Tipograful din provincie la care m-ai băgat ucenic, m-a dat afară după zece zile, tată, fiindcă i-am cerut să-mi dea dimineață cafea cu lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
negre fără untdelemn. Câteva zile mai târziu, schilodul din mine îmi făcuse cunoscut că mai are de spus o vorbă. El îmi ciocănise inima pe la miezul nopții, trezindu-mă din somnul adânc. - Scrie! Poruncise după un răstimp de veghe, frățiorul alungându-mă din așternut. Fiindcă n-am găsit chibriturile, să-mi aprind lampa și nici măcar creionul, ca să scriu prin întuneric, fătălăul m-a belferit până dis de dimineață. Învățasem pe de rost nocturna lui marină: O bate cineva, o bate, O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cer o scurtă prelungire, ca să-mi termin cartea, care trebuia să însemne cel mai răsunătoră - Krach! făcu Moartea așezându-se pe scaunul gol de lângă pat. - Împotrivirea n-o să-mi ajute la nimic! Cugetai resemnat, străduindu-mă, totuși, cu încăpățânare să alung viziunea tot mai clară a faptelor inevitabile. Moartea făcu o mutră ofensată. Și avea dreptate. De fapt nu de coasa ei murisem, ci de frigarea ce m-a străpuns cu o noapte înainte pe rampa de gunoaie. Omul cu ciocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vrea să rămână singurăă Neamurile se retrag și singura mea iubită se apropie de patul pe care dorm, în sfârșit, un somn liniștit, fără să mai pot fi speriat vreodată de bătaia tot mai grea a inimii, care să-mi alunge odihna și să-mi mărească panica; de patul în care am dormit împreună cu trupurile aproape și gândurile străine și în care eu i-am iubit chipul, mâinile și sufletul. Lumânarea cu flacăra galbenă, tremură umbre pe mânuțele ei adorate, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
om de treabă. Nici unul din semenii mei nu e umplut cu tărâțe. Au cu toții ochi, creier și inimă, au intestine și ficat, au griji și bucurii, dureri și necazuri. Sistemul lor nervos, însă, le simplifică existența. Ei se pricep să alunge nourii, în timp ce câte unul, stigmatizat, muncește toată viața ca să-i adune. Singuraticii simt frica dar nu se scutură de ea. Ei apucă taurul de coarne și trântiți în luptă inegală, mușcă pământul, blestemând creația. Soarele le luminează drumul spre neant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sânge. Când își scoate pălăria, fredonează Valsul Imperial, cu buzele strânse. Refrenul pare un zumzet de albină. Se dezbracă singură până la cămașă și pantofi, așezându-se dintr-un săltat pe colțul mesei. Are părul bucălat, blond-castaniu, pe care și-l alungă de pe ochi cu o mișcare bruscă a căpșorului neastâmpărat. O sărut pe umărul rotund cu reflexe roze. Eva se întinde cu spinarea pe masă și așteaptă. Carnea ei are optsprezece ani și miroase a fân cu floare și a grajd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și Își Împreună mâinile pe burtă, În poziția pe care o văzuse la o figurină sculptată de pe un mormânt dintr-o catedrală veche. Pe mormântul lui Fenimore nu erau statui, doar o cruce simplă. Îl vizitase, În fine, În mai, alungat din Veneția când mulțimile de turiști deveniseră insuportabile. Până la urmă fusese o experiență cu efect calmant și Îi părea rău că amânase atât de mult pelerinajul. Îi plăcuse Întotdeauna cimitirul protestant, umbrit de chiparoși, cu mormintele modeste contrastând cu marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mecanismele de zdrobit degete îmi erau familiare, pe de altă parte mă vedem răzbunând vrăjitoare și eretici arși pe rug. Ura mea se îndrepta împotriva lui Grigore IX și a altor papi. În spatele frontului, în vestul Prusiei, țăranii polonezi erau alungați din gospodăriile lor cu femei și copii cu tot; eu rămâneam vasalul lui Frederic II, care instala sarazini loiali în Apulia și vorbea cu șoimii săi în arabă. Retrospectiv, se pare că gimnazistul care se strâmba întruna izbutise să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
closet în Luisenstraße, mai venea uneori și-mi împrumuta cărți. Văgăuna cu două camere. Capcana originii. Acolo, totul îl făcea să se simtă înghesuit pe cel ce se întorcea acasă la sfârșit de săptămână. Nici măcar mâna mamei nu putea să alunge, prin mângâieri, nevoile fiului. Chiar dacă nimeni nu se mai aștepta să se vâre în patul din camera de dormit a părinților, în care pe deasupra mai dormea și sora, el rămânea totuși - în sufragerie, acolo unde îl aștepta, pregătită pentru noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de căutare pe care erau înșirate numele și datele celor dispăruți și adeseori morți. Crucea Roșie și alte organizații se ocupau de distribuirea și completarea listelor. Separat erau afișate fotografii mici de format pașaport cu chipuri de copii. Refugiați și alungați din Prusia Orientală, Silezia, Pomerania, Ținutul Sudeților și din orașul meu natal, Danzig; în plus, militari de la toate armele și de toate gradele, bombardați și evacuați, milioane de oameni se căutau unii pe alții. Sugari fără nume își voiau părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să placă, acea speranță ce o făcea să surâdă, pe care o nutrea în cea mai mare taină de îndată ce era vorba de mine și de planurile mele lăudăroase și de făgăduințele mele pline de norișori trandafirii. Curând, surâsul îi pieri, alungat de firea fricoasă pe care i-o crease oroarea căreia îi supraviețuise. În timp ce stătea pe vine lângă soba cu cărbuni și împletea ciorapi din lână nevopsită de oaie pentru copiii țărăncii care, drept plată, îi aduceau făină de secară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Abramowicz, Îi sustrăsese acesteia un vechi diamant uriaș, un non-pareil care din pricina unei singure tăieturi defectuoase nu era cel mai valoros din lume. Trecuseră douăzeci de ani din noaptea lor de foc, furt și fugă; În răstimp, valul roșu Îi alungase din Imperiul țarilor atât pe marea doamnă jefuită, cât și pe grăjdarul necredincios. Tripla odisee Începuse chiar la graniță: a prințesei, În căutarea pâinii de toate zilele; a lui Goliadkin, În căutarea prințesei, pentru a-i Înapoia diamantul; a bandei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a Atlanticului, Sangiácomo a strigat prezent! și a navlosit un vapor cu revent pentru modernii chiriași ai tranșeelor. Nu l-au descurajat răzmerițele soldățimii ignare; Încărcăturile sale nutritive au umplut ochi danele și antrepozitele din mahalalele Genova, Salerno și Castellammare, alungând nu de puține ori dense populații. Această pletoră alimentară și-a primit răsplata; proaspătul milionar și-a torturat pieptul cu crucea și șorțul din piele, Însemnele de Commendatore. — Turui ca sonambulu, a spus obiectivă Mariana, săltându-și fustele În continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
le făurește fără răgaz; În mare mila sa, creatorul Îmi Îngăduie să păstrez și să folosesc mobilele, până le vând. Chiar acum dorm Într-un chiup de lut apocrif din vremea dinastiei Sung, pentru că muntele de crivaturi nupțiale m-a alungat din dormitor, iar un tron pliant Îmi interzice accesul În sufragerie. Am avut Îndrăzneala să mă raliez onorabilului cerc din strada Deán Funes, căci Madame Hsin mă instiga pe ocolite să nu-mi plec urechea la legitimele imprecații ale celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În funcțiune; cum Madame Hsin nu mi-a răspuns, i-am Împărtășit direct lui Tai An vestea fugii pe care o proiecta protejatul său. Drept mulțumire, mi-a ajuns la urechi tăcerea lui elocventă, care a durat până când m-au alungat din farmacie. Povestea vorbei: poștașul cu picioare sprintene, care duce răvașele În goana mare, e mai demn de laude deșănțate decât tovarășul său care doarme lângă focul ațâțat cu aceleași răvașe. Tai An a fost prompt și eficient: ca să taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să scoboare după o ușă stricată, cu gând s-o iau la controale. Zis și făcut, și-a Început să facă fețe-fețe. Da cum o șteam bambină corajoasă, am vrut să-mi facă pă voie fără somație, care să-i alung pă bune bolnăvicioasele scălâmbăieli. Mi-am amintit pă loc dă tata, care m-a catapultat dân luntre, da nu m-am lăsat prostit la inemă. Ca să n-o mâhnesc la supărare, m-am dus cu ea până unde pornea scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
evada fără o mică recomandare la camionagiu. Așteptând să ne strige că gata, a trecut!, ne-a ținutără o oră juma În bătaia soarelui, cu ochii dân fericire la iubita noastră Tolosa, că, dă câte ori ieșea gaboru să-i alunge, băieții ne ținea fair-play la o aruncătură dă praștie, parc-ar fi apreciat pă patriotu dezinteresat dân noi mai puțin ca p-un cocoloș dă polenta. După prima juma dă oră, În camion domnea tensiunea dă la baza orșicărei reuniuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
materiale plastice și ceramice pe care acum le avem și care atunci nici nu se puteau imagina... Ted continuă să vorbească, glasul său răsunând În Întunecimea ca de peșteră. Dar Norman Îi simți emoția În voce. „Ted vorbește ca să-și alunge frica“, Își spuse el. Pătrunseră mai adânc În interiorul navei. Norman se simțea amețit știindu-se În Întuneric, la o Înălțime așa de mare. Ajunseră la o Încrucișare de pasarele. Vederea le era Îngreunată de toate acele țevi și lonjeroane care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Plouă decembrie Elena Marin Alexe Se sfarmă ploaia șopotind Pe-alunecoase colțuri reci Împleticită rătăcind A satului triste poteci Din când în când cu țipăt lung Vântoasa trece triumfal Cu jale dorul mi-l alung Și luna plânge după deal Doar nucii din grădina mea Întind spre cer coroanele Imploră inima de stea Să-nchidă sus obloanele
Plou? decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83259_a_84584]
-
Și-aduc cerul atât de aproape În noaptea neagră ce biruie tot Mă închin așteptând și umilă Aplec în taină dorința ce-o port Implorând iertare și milă Blând din tării o voce-mi răspunde Sigiliu pune pe inima mea Alungă dor și temeri profunde Și-ndată adorm pe-o rază de stea
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83254_a_84579]
-
albă din lumea Deva, o tulbure lumină verde din lumea Aswa, o tulbure lumină galbenă din lumea oamenilor, o tulbure lumină albastră din lumea animalelor, o tulbure lumină roșie din lumea Preta și o lumină fumurie din lumea infernului“. Aiurea! Alung înapoi în memorie cuvintele care cîndva m-au neliniștit. Nu e nici noapte, nici zi. Lumina asta n-o cunoaște nimeni. E limpezire. Limpezirea unei vieți pasionate. De îndată ce am judecat între bine și rău, iubit și indiferent, pasiunea cu care
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
V. Nebunia inteligenței sale a înlocuit siguranța cu care trece prin viață animalul. El, bipedul rațional, nu s-a ales decît cu îngrijorare și suferință. Singuri pasionații pînă la manie, îndrăgostiții științei, sau cei ce bat la porțile sfințeniei au alungat îndoiala și neîncrederea. În rest, cu toții ca și el. O debandadă umană între absurditate și crez. Asta cauți și tu, tinere, o pasiune care să te ierte. Dar tînărul V. și-a găsit chemarea. Destinul omului petrecînd nenorocirea precum Oedip
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
își dădeau ultima suflare, socotindu-li-se destulă, pentru spălarea greșelilor, această suferință care merge pînă la moarte”. Textul are dreptate. Abia atunci ne iartă cel de alături. Dar pînă una, alta, ne scuipă silindu-ne să căutăm izolarea. Ne alungă. Ne alungăm apoi noi înșine. Cînd ajungi să te desconsideri, contururile vederii tale se schimbă. Și lepădarea de sine, fără o umplere, e și mai dureroasă. Viața apare un fals, n-are rost să-l aperi iar mîntuirea, o utopie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ultima suflare, socotindu-li-se destulă, pentru spălarea greșelilor, această suferință care merge pînă la moarte”. Textul are dreptate. Abia atunci ne iartă cel de alături. Dar pînă una, alta, ne scuipă silindu-ne să căutăm izolarea. Ne alungă. Ne alungăm apoi noi înșine. Cînd ajungi să te desconsideri, contururile vederii tale se schimbă. Și lepădarea de sine, fără o umplere, e și mai dureroasă. Viața apare un fals, n-are rost să-l aperi iar mîntuirea, o utopie care revelația
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
menită să-l ajute. Sînt oamenii crini, cei cu suflet nădăjduitor. Fără putere. Doar subordonare față de divin. Ei nu fac sclavi și sclavi fiind, nu sînt robii nimănui decît, în ei, ai Divinității. Îi invidiez. Căci eu, V. tînăr, sînt alungat de toți, mai izolat decît Robinson care pe o insulă își pierde ochii în neclintirea mării, sperînd să descopere o corabie. Mare blestem. Cînd începi să gîndești, tovarășii de joacă dispar, prieteniile îngheață, iubitele îmbătrînesc subit și se comportă ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]