7,167 matches
-
Întâi am ajuns la laba de jos, apoi la cea de sus. Am fost dezamăgit să constat cât de tari erau burțile lor, când Îngropam degetele (obișnuite să palpeze câinii vii sau animale de pluș) În blana lor maronie și aspră. Din când În când erau scoși Într-un colț al grădinii pentru a fi bine bătuți ca să iasă praful din ei și aerisiți, iar biata Mademoiselle, apropiindu-se de ei din direcția parcului, scotea Întotdeauna un țipăt de groază când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bănuiesc că tata a vrut să-și țină familia departe de oraș, În casa noastră liniștită de la țară, unde popularitatea lui printre țărani putea diminua -, după cum În mod corect a presupus -, riscurile unei răscoale. A fost totodată o iarnă deosebit de aspră, aducând nămeții de zăpadă pe care Mademoiselle se aștepta să-i găsească În bezna hiperboreală a Îndepărtatei Moscove. Când a coborât În mica gară din Siverski, de unde mai avea de parcurs Încă șase verste cu sania până la Vira, eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari tineri care pare să fi fost artera principală a primei mele copilării.) I-am expus fratelui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ivan al doilea (care va apuca ziua când Îl voi trimite cu mesaje romantice) venea să mă trezească pe la 8 dimineața, lumea exterioară era Încă acoperită cu gluga unei bezne maronii hiperboreene. Lumina electrică din dormitor avea o nuanță mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
podul din sat. Îmi amintesc grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre cu ciudate diminutive, pe o anumită poartă albă și, puțin mai Încolo, acea mâzgălitură făcută parcă de idiotul satului, maxima „Prudența este prietenul Pasiunii“ notată cu un scris aspru, binecunoscut mie. Odată, la apusul soarelui, lângă râul portocaliu și negru, un tânăr dacinik (vilegiaturist) cu o biciușcă În mână s-a Înclinat când a trecut pe lângă ea; ea a roșit ca fetele din romane, dar a spus doar, chicotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lui sau a unui cititor. Când, după o absență de aproape șaptesprezece ani, am revizitat Anglia, am comis teribila greșeală de a mă duce să văd Cambridge-ul, din nou, nu la Începutul splendidei vacanțe de Paști, ci Într-o zi aspră de februarie care nu-mi amintea decât vechea și confuza mea nostalgie. Încercam disperat să găsesc un post universitar În Anglia (ușurința cu care am obținut acest gen de post În SUA este pentru mine, acum când privesc Înapoi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
au chinuit scriindu-le, dar și multă bucurie mi-a adus scrisul lor? Pot eu spune că sunt, într-adevăr, ale mele? Nu sunt o minciună? N-a vorbit băutura, doar? Mai ales, mă rușinez de unele pagini rele, mai aspre. Aparent curajoase. Dar era curajul meu sau era doar provocat de băutură? Astfel de întrebări, de frământări știu că sunt puerile. Nimeni nu m-a obligat, nu m-a silit să scriu. Nimeni nu m-a constrâns să public cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute stâne urca doar aburul amețitor al oilor adormite în mandra, amestecat cu aspra suflare a ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări de patimi, porneau toți trei, călare, spre satele din depărtare: Ceairlighiol, Caraiapular, Veischioi și multe altele, tainice ascunzători cu trupurile minunilor care se ofereau doar pentru că ei miroseau a mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era cu adevărat În stare să-și țină făgăduiala și să-i taie o mînă dacă nu-l Învăța să citească, se străduia În meseria lui improvizată de Învățător, mai ales că, În felul acesta, scăpa de muncile zilnice mai aspre de pe insulă. Aleseseră de comun acord spaniola pentru a comunica, de vreme ce era limba pe care o stăpîneau amîndoi cel mai bine, fiind totodată și limba În care erau scrise majoritatea cărților pe care le recuperaseră din biblioteca de pe Madeleine. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tavanul peșterii, ca și cum ar fi fost Încredințată că absurdul coșmar urma să se destrame și avea să se trezească din nou așezată În patul ei de pe vas sau În casa din Quito. Dar nu s-a Întîmplat așa. Insistent, tavanul aspru și Înnegrit al peșterii se Încăpățîna să rămînă deasupra capului ei, În fața ochilor ei, iar obiectele i se Înfățișau tot mai clar, Într-o lumină suavă care pătrundea prin mici fisuri din pereți, În timp ce strigătul ascuțit al pescărușilor și fregatelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
viață proprie și aproape nici o relație cu restul capului. Mai ales pe frunte, linia cu bucle strânse părea complet nelalocul ei, parcă îi fusese atașată separat, undeva lângă cărarea cea dreaptă și albă care îi împărțea capul cu o brazdă aspră. Niciodată nu reușesc să îmi dau seama cum stă treaba cu coafurile femeilor, în orice caz: Judy își dă părul peste cap și îl prinde cu o chestie din aia cu dinți ca de buldog - clamă, cred că așa îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
gândurile înainte de a aluneca în gol? Dintr-odată, părea imposibil: o idee de fapt fără sens, cum că m-aș putea strecura în inconștiență seară de seară, fără nici un efort. Mi-am ascultat respirația. Răsuna ridicol de tare. Tare și aspră. Oare chiar eram eu? Creierul e un simplu procesor, m-am gândit eu. Un computer de ultimă generație care trebuie să intre în modul de repaos pentru câteva ore ca să își încarce bateriile și să arhiveze o parte din informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mai bună educație... Pe figura senină, cu trăsături mici, încremenise un zâmbet palid. Clătina din când în când capul, buzele se mișcau încet. ― Trebuie să-ți construiești o personalitate, draga mea, pentru ca ei să nu te recunoască niciodată. Vei fi aspră și caustică. Detești genul, dar de data aceasta e imperios ne-ce-sar! Vei proceda, în general, contrar obiceiurilor tale. Deci dură, intransigentă și cu vocabularul doldora de expresiile acelea îngrozitoare. Se privi în oglindă netezindu-și sprâncenele. ― Te simți în stare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania își lipi mai tare receptorul de ureche. Tonul țârâia neîntrerupt. Se uită la Scarlat continuând să vorbească în microfon: ― Bineînțeles, duduie, am să-i comunic negreșit. Bună seara. Închise. ― Cine a fost? întrebă căruntul. ― O domnișoară. Doamne, ce voci aspre au fetele de azi! ― Ce-a vrut? ― N-am înțeles prea bine, dar poate că dumneavoastră știți despre ce este vorba. Spunea de un getax oprit în fața vilei, care trebuie parcat în altă parte și asta cât mai repede. Ioniță
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
seama despre ce e vorba, nu cunoștea pânzele, nu le întîlnise în nici un catalog, un lucru însă i se părea cert: aici se aflau piesele cele mai de seamă ale muzeului. Întinse mâinile tremurânde spre tabloul lui Goya. Un glas aspru, amenințător, țâșni pe neașteptate în spatele lui: ― Sus mîinile! * Arma alunecă de pe genunchiul lui Scarlat căzând cu zgomot. Melania Lupu tresări și scoase un țipăt ușurel. " Acum!" gândi Ioniță Dragu încleștînd pumnii. Își simțea gâtul uscat, tâmplele îl dureau. Se ridicase
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din prăpastia adâncă, A-mpăratului cel roșu stă măreața cetățue, (175) Poalele-i în văi de codri, fruntea-n ceruri i se sue. Și prin arcurile - nguste făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a salelor lungi bolți, Zugrăvind în noaptea clară a ei muchi și a ei colți. (180) Pe cărări săpate-n stâncă smeii și Călin se sue, Numai luna îi îmbracă cu lumina ei gălbue Și pândind trec uriașii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o restituire spirituală a neantului. Ar trebui să numim neant o spiritualitate fericită a ființei, pe care o invocăm astfel fiindcă (de aici) în afara lumii nu vedem decât neantul. * Călugărul Teofil (orbul), de la Mănăstirea Sâmbăta, tuna profetic, pe un timbru aspru: „Cine stă duminica dimineață în pat și se uită la televizor o să ajungă în iad!“ * Urbanitatea, model final al agoniei noastre împreună, aspiră deja la universalitate. E drept că la o universalitate în minia tură. Cât să mai fie până când
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
neputința fără demnitate, nu te trăda, nu uita ce-ți închipui că ești, nu te dezice de sminteala ta, nu muri mulțumit. Bate-te să arăți cât ești de neputincios și cât de etică este pentru tine această neputință lucidă, aspră. Așteaptă - vei aștepta până la înviere. Plânge-te până la scârbă de tine însuți, gândul genial pe care nu îl vei scrie te va salva, fiindcă ți-ai imaginat că ai deja ceea ce alții se chinuie din răsputeri să obțină în viață
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mort. Era o lovitură de teatru remarcabilă, o mică vrăjitorie psihologică față de care creierul bietului Harry nu putea nutri decât groază și venerație. Dryer făcuse mai mult decât să copieze aspectul și atmosfera uneia dintre pânzele lui Smith, imitând tușele aspre ale cuțitului de paletă, colorația densă și stropii aruncați la întâmplare, el îl împinsese pe Smith infinitezimal mai departe decât mersese vreodată Smith însuși. Harry a înțeles că era următorul tablou al lui Smith, cel la care ar fi început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și birouri: mileuri de dantelă, scrumiere, sfeșnice, cărți. — O femeie cu gusturi desăvârșite, spune el. După părerea mea, decorul exagerează prin prețiozitate, o încercare nostalgică de a recrea atmosfera unui New England dispărut care a fost, în realitate, mult mai aspru și și mai sărac decât încăperile plăcute, drăgălașe la care mă uit acum. Dar nu contează. Totul e curat și confortabil, cu un element compensator, care mai acoperă tonalitățile altminteri atotprezente ale kitschului și agitației fără rost: imaginile atârnate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
l-au împiedicat „să ia taurul de coarne“, zice el, dar, dacă îi convine prețul, se spală pe mâini de ea într-un minut. Nu mai suportă să trăiască la un loc cu fantoma lui Peg. Nu mai suportă iernile aspre. Nu mai suportă izolarea. S-a săturat de Vermont și nu visează decât să se mute la tropice, pe vreo insulă din Caraibe unde vremea e frumoasă în toate zilele anului. Atunci de ce se străduiește atâta ca să pună Chowder Inn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cam păgîn, sufletul etern al națiunii, inalterabil, identic cu sine, dar schimbător la prima bătaie de vînt, pur ca lacrima și degrabă ispitit de cei răi, latin învins de daci sau dac îndrumat de latini, pelasg turcit, barbar candid, delicatețe aspră, izvor ascuns lui însuși, mai viu cînd e mort, creat de noi din cap pînă în picioare, din păr pînă în unghii, oglinda pe care am lucrat-o să ne arate fața și reversul, țăranul român sîntem noi, plugari și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
-ți rămâne decât să taci. Vorbea el, dar parcă avea tot timpul gura plină. Bărbatul a aruncat toporișca în sanie, lângă un târnăcop și-o lopată, a dezlegat sacul de pe grumazul calului și mi-a întins o mână roșie și aspră. Îi lipsea jumătate din degetul arătător, care se încheia cu un moț, ca o pungă strânsă la gură. Suie sus, că te duc înapoi în oraș și mă cinstești cu doi lei și-un bahar de vin. Îți luăm și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
venit imediat răspunsul de pe capră. Dacă ei te trimit înaboi la balamuc, asta nu mai știu io, da’ măcar îți boartă cineva de grijă. Nu era să te las să zaci și tu acolo, ca ăsta, îmbușcatu’. Vocea lui Petre, aspră, dar nu ostilă, m-a readus la realitate. La noua realitate. M-am recufundat în orașul dezordonat. Pe stânga, pe zidul lateral, orb, al unei case splendide, sub conturul ciudat de turtit al acoperișului, cu câteva coșuri din care ieșea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Poate îmi voi pierde cu adevărat mințile, tot mințind adevărul. Am fost adus într-o cameră cu două paturi, m-am spălat cu apa turnată de un camerist în ligheanul de porțelan, m-am șters pe un ștergar alb și aspru, am coborât la masă, nu știu ce am mâncat, eram sleit de puteri. Revenit sus, am avut surpriza să dau peste acest om străin, cu care am înțeles că trebuie să împart camera. M-am culcat în patul de fier care mi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]