6,839 matches
-
Blessed Hope, mult mai modestă numeric. „Credința abrahamică” accentuează întemeierea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu în mod literal și profesează antitrinitarismul. Nu au reprezentare în România. ■ "The Seventh-day Adventist Church" (Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea), cea mai numeroasă confesiune adventistă (peste 18.000.000 în 202 țări) și una dintre cele mai active și mai crescânde denominații protestante. Fondată între anii 1844-1863 de un grup de adventiști milleriți, sub conducerea lui Joseph Bates, James S. White, Ellen G. White
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
al noțiunilor de "adventism" și "adventist" se referă la identitatea Adventiștilor de Ziua a Șaptea, ca spiritualitate, teologie, doctrină și trăire (pietate)specifică. În mod special, doctrina (învățătura) Bisericii este aceea care îi dă identitatea și viața specifică. Spre deosebire de multe confesiuni creștine, tradiționaliste sau protestante, doctrina adventistă este exprimată printr-o mărturisire de credință, prezentată pe articole (puncte de credință, principii fundamentale) care reprezintă credința istorică, progresivă (dinamică) și universală a Bisericii. Aceste articole de credință sunt în același timp doctrine
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
om adevărat; Întruparea (nașterea din fecioară), misiunea și moartea ispășitoare a lui Iisus; divinitatea, personalitatea și lucrarea Duhului Sfânt; morala creștină, cele 10 porunci, Biserica, a doua venire, învierea morților; etc. 2. Articole de credință comune cu o parte dintre confesiunile creștine: Sola Scriptura (Biblia ca singură autoritate pentru credința și practica religioasă); preoția exclusivă a lui Iisus și preoția universală a laicilor; neacceptarea tainelor (sacramentelor) și ierurghiilor specifice din bisericile tradiționale; acceptarea botezului evanghelic (la vârsta credinței și alegerii personale
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
cu 0,56% (1.643), coreenii cu 0,36% (1.049) și alte grupuri mai mici. În total sunt 97 de grupuri etnice trăitoare în republică. Kalmâkia se deosebește de vecini prin aceea că este unicul teritoriu cu populație de confesiune budistă (varianta budismul tibetan) din Europa. Rușii au adoptat în secolul al XVI-lea etnonimul turcic "kalmîc" ("kalmak", "kalmük"), care înseamnă „rămași; rămășițe”, de la tătari. El este însă atestat încă din sec. XIII și XIV. Rușii îi numeau în 1530
Kalmâkia () [Corola-website/Science/298491_a_299820]
-
pe de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în țară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, cu o existența neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o ierarhie bisericească dezvoltată complet. Problema proliferării altor confesiuni creștine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, deoarece Biserica a ieșit doar de puțină vreme din epoca persecuțiilor antireligioase sovietice. Aceia care apără acest punct de vedere al Bisericii ortodoxe ruse, văd prozelitismul catolic sau protestant ca
Biserica Ortodoxă Rusă () [Corola-website/Science/298497_a_299826]
-
face ca guvernul să favorizeze biserica ortodoxă, datorită rădăcinilor culturale adânci. Este un lucru obișnuit pentru președintele Rusiei să se întâlnească cu patriarhul cu ocazia sărbătorilor religioase importante, precum Paștele. Întâlnirile cu șefii religioși budiști sau musulmani sunt mai rare. Confesiunile protestante nu se bucură de nici o recunoaștere guvernamentală. Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu este unul și același lucru cu Biserica ortodoxă rusă din afara Rusiei (cunoscută de asemenea ca Biserică ortodoxă rusă în afara granițelor țării), care a fost formată de
Biserica Ortodoxă Rusă () [Corola-website/Science/298497_a_299826]
-
ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul “Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. Ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului s-a preocupat de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii. În anul 1975 a fost reînființată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia. Episcopul Emilian a fost ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericești. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la
Emilian Birdaș () [Corola-website/Science/307113_a_308442]
-
am învățat era un liceu de fete. Pe vremea aceea fetele nu prea erau îndemnate să tindă spre studii înalte, să-și formeze o cultură generală, să se pregătească pentru o profesiune. Cele mai multe urmau liceul pentru că așa era obiceiul, moda...". Confesiunile sale despre motivele învățării cu perseverență încă din anii de liceu sunt revelatoare: "...sincer vorbind, când eram elevă învățam cu plăcere pentru o mulțime de motive. Pentru că voiam și îmi făcea plăcere să fiu lăudată de profesori, pentru a-i
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
identificată aici cu Italia, arătând că s-au stabilit în "Roma Veche", unde au fondat o altă cetate, "Roman". Se observă în tot textul o acută tentă polemică ecleziastică îndreptată împotriva Occidentului catolic, a bisericii latine, de către necunoscutul autor de confesiune greco-ortodoxă.
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A. Marina a afirmat că "opera esențială a lui Alexandru Macedonski e cenaclul. Și-a făcut din casa sa un templu al poeziei care îl salvează de toată patima sa pentru ea". Conform aceleiași confesiuni, în mijlocul casei era un fel de altar. Toată familia sa era implicată. Pe tron citea maestrul, Alexandru Macedonski. După confesiunile participanților, Ștefan Petică avea o prezentare în registru grav, iar Mihail Sadoveanu în registru ironic. După modelul parisian, Macedonski aduna
Literatorul () [Corola-website/Science/308757_a_310086]
-
a făcut din casa sa un templu al poeziei care îl salvează de toată patima sa pentru ea". Conform aceleiași confesiuni, în mijlocul casei era un fel de altar. Toată familia sa era implicată. Pe tron citea maestrul, Alexandru Macedonski. După confesiunile participanților, Ștefan Petică avea o prezentare în registru grav, iar Mihail Sadoveanu în registru ironic. După modelul parisian, Macedonski aduna tinerele condeie din București. Cum însă preocupările oamenilor din capitala României nu erau prea legate de artă, și mai ales
Literatorul () [Corola-website/Science/308757_a_310086]
-
unei poezii fără complexe. Deși rareori „înhămat” la teluric, pegasul poetului nu duce lipsă de povară. Să se fi avut în vedere o lecție oferită de nu știu care neoromantic, sau chiar de Chagall? Oricum, prezența apariție aduce (și readuce) fragmente din confesiunea unui autor înclinat spre filozofare, cu mijloacele caracteristice lirismului, uneori augmentate și susținute cu note proprii; un singur exemplu: ironia și autoironia, chiar dirijate până la sarcasm, continuă să păstreze un anumit rafinament (și nu doar la nivelul obișnuit, al limbajului
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
o populație de de locuitori. Conform recensământului din 2011, orașul avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, cu o minoritate de germani (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Nu există o confesiune majoritară absolut, locuitorii fiind romano-catolici (%), persoane fără religie (%), reformați (%), atei (%) și luterani (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.
Szentendre () [Corola-website/Science/308286_a_309615]
-
titlul de "principe al Transilvaniei". A fost fiul lui Ioan Zapolya și al Izabelei, regină a Ungariei și fiica regelui Sigismund I al Poloniei. În 1568, sub conducerea lui , are loc la Dieta de la Turda declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase recunoscute oficial în Transilvania, și declararea a patru religii oficiale - catolicismul, calvinismul, lutheranismul și unitarianismul („Edictul de la Turda”). Aceasta e prima declarație de toleranță religioasă din Europa, într-o epocă dominată de lupte interconfesionale. Prin Tratatul de la Speyer, încheiat
Ioan Sigismund Zápolya () [Corola-website/Science/307518_a_308847]
-
morții. Mormonii cred că, prin credința în Isus Hristos, pocăința de păcate și supunerea față de poruncile, legile și rânduielile Evangheliei toți pot să fie salvați de la păcat și să se întoarcă în glorie la Dumnezeu, Tatăl lor Ceresc. Spre deosebire de crezurile altor confesiuni, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă proclamă că de fapt căderea lui Adam și a Evei a fost un eveniment important și necesar pentru progresul etern al omenirii. Mormonii cred că Evanghelia lui Isus Hristos a fost predicată
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă () [Corola-website/Science/307599_a_308928]
-
secund, și nici acolo îngăduită. Ciudat e că Stere nu și-a cunoscut formula temperamentală. Se credea nu un militant, ci un intelectual înclinat spre cugetare și elaborarea de ample lucrări sociologico-doctrinare. A spus-o nu o dată , ca în această confesiune către Francisc Rainer: "Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea." Însă ultima parte a confesiuni îl dovedește tocmai pe militant. Pentru că
Constantin Stere () [Corola-website/Science/306554_a_307883]
-
-o nu o dată , ca în această confesiune către Francisc Rainer: "Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea." Însă ultima parte a confesiuni îl dovedește tocmai pe militant. Pentru că numai acesta, și nu cugetătorul de cabinet, simte chemarea să "îndrumeze lumea". Autodefinirile sale conțineau însă și un adevăr. Stere nu era un politicianist avid de putere, nu voia demnitățile conducerii. De aceea, poate
Constantin Stere () [Corola-website/Science/306554_a_307883]
-
În noiembrie 1923, Himmler a participat la puciul Luddendorff-Hitler (zis „Puciul berii”) coordonat militar de fostul căpitan Ernst Röhm. În 1928 s-a însurat cu Margarete Siegroth, care era cu șapte ani mai în vârstă decât Himmler, divorțată și de confesiune lutherană. Din punct de vedere fizic ea reprezenta pentru Himmler idealul rasial nordic (blondă, ochi albaștri etc.). Au avut o fiică, Gudrun (n. 8 august 1929). Himmler își adora fiica, alintând-o "Püppi" (păpușică). Mai târziu Margarete a adoptat un
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
anglo-saxone: În anul 1970, avea o populație de 118,3 mii de locuitori. În anul (2007), populația orașului era de 131.510 de locuitori, (314 mii de locuitori, cu suburbii). Orașul Savannah are 339 de biserici creștine, reprezentând 21 de confesiuni, între care, 138 de biserici sunt baptiste. Sunt prezente, de asemenea, biserici romano-catolice <Savannah este sediul unei dieceze (arhiepiscopie) romano-catolice>, o biserică ortodoxă (St. Paul), o biserică greco-catolica. Turismul este dezvoltat, Savannah fiind stațiune balneara. Dioceza de Savannah (romano-catolică). Catedrală
Savannah, Georgia () [Corola-website/Science/306816_a_308145]
-
prima direcție poetică limpede și coerentă de la momentul oniric până azi." De altfel, autorul himerismului propune periodic nuanțări și detalieri ale acestei orientări poetice. Între acestea poate fi menționat și manifestul publicat în "Poesis", în care, în aceeași notă a confesiunii prezentă în toate manifestele, Vasile Baghiu spune: „Himerismul este un spectacol de poezie pe care l-am oferit lumii literare într-o vreme în care ea, lumea literară, se plictisise foarte tare de postmodernism. Himerismul este o aventură a poeziei
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
familiarizat cu noua etapă a poeziei himeriste, accea a „trăirii "live"” în sensul vizitării reale a unor locuri din Europa pe care până atunci doar personajul său pe nume Himerus Alter le văzuse. „Aventura himerismului”, despre care vorbește autorul în confesiunea sa, a cunoscut și unele ieșiri în spațiul european. Una dintre ele este un articol publicat de revista vieneză "Buchkultur" cu titlul: "Chimärismus" (Himerism). În prezentarea articolului, revista subliniază: "Die Sehnsucht nach der Freiheit, die Welt zu erkundschaften war für
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
dat jos pălăria reginei Matilda, lucru văzut ca un semn că tânăra Matilda va deveni regină într-o zi. Matilda s-a simțit rău în vara anului 1083 și a murit în noiembrie 1083. Soțul ei a fost prezent la confesiunea ei finală. A fost înmormântată la biserica "Sainte-Trinité" de la Caen. Fără prezența ei, William a devenit din ce în ce ma tiranic până la moartea sa, patru ani mai târziu, în 1087. Cu reputația de a fi avut o înălțime de
Matilda de Flandra () [Corola-website/Science/306919_a_308248]
-
portal secundar (permanent inchis). Interiorul bisericii a fost deteriorat în urma unui incendiu în secolul al XVII-lea. Ornamentația interioară e în cea mai mare parte opera refacerilor ulterioare. Biserica (inițial romano-catolică) a trecut în anul 1564 (până în zilele noastre) la confesiunea reformată-calvină.
Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche () [Corola-website/Science/306951_a_308280]
-
respectarea convențiilor în vigoare privind stilul literar. George Călinescu, influentul istoric și critic literar interbelic, a afirmat că autorul a recurs la un stil tradițional de povestire, lipsit de individualitate, și că, din acest motiv, textul nu are „caracter de confesiune ori de jurnal”. El considera, în schimb, că "Amintirile" conturează „copilăria copilului universal”. Relevând că această carte adaptează caracteristicile tradiției orale și povestirea în ramă existentă încă din literatura renascentistă, Călinescu o vedea ca pe un spațiu de încercare a
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
ei, iar nostalgia paradisului pierdut capătă valențe canonice. Poemele au încărcătură interogativă, dar interogațiile sunt mute, ele reverberează doar în adâncul ființei, ca un ecou stins al tragicului. Până la urmă, cartea lui Valentin Marica este o radiografie a suferinței, o confesiune amară, a resemnării și asumării fatalității. Tonul cărții nu coboară însă sub pragul gravității, rămânând, totodată și într-o constanță stilistică. Poetul caută mereu acorduri temelor care i-au consacrat opțiunea și reconsiderarea atitudinală, față de viață, față de literatură. Mai mult
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]