6,859 matches
-
un minorat artistic structural, întrucât e minată de tezism. Cu unele variații de tonalitate, rar și de valoare, versurile lui C. Mille, N. Beldiceanu, I. Păun-Pincio, Gheorghe din Moldova, O. Carp, Artur Stavri, D. Anghel (debut) ș.a. se mișcă între confesiunea sentimentală și vibrația protestatară; deziluzie și elan, dezgust și indignare se articulează patetic, schema antinomiilor tranșante, violente fiind de altfel extrem de uzitată. Și înrâurirea lui Eminescu, poet pentru care aici există un cult, se răsfrânge epigonic. La rândul lor, prozatorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
l’érudit, Cluj-Napoca, 2003 (în colaborare cu Emanoil Marcu). Repere bibliografice: Valentin Tașcu, „La bal cu Marcel Proust”, „Făclia”, 1976, 9247; Ion Marcoș, „La bal cu Marcel Proust”, ST, 1976, 10; Miron Blaga, „Ținuta obligatorie!”, TR, 1981, 1; Vasile Igna, Confesiunile lui Tudor Ionescu, „Făclia”, 1981, 10606; Ilie Călian, Poezia picturii lui Tudor Ionescu, „Făclia”, 1981, 10719; Valentin Tașcu, „Glose franceze”, TR, 1981, 38; Carmen Varfalvi-Berinde, De-a povestirea, TR, 1994, 43; Irina Petraș, San Antonio, TR, 1995, 20; Clujeni ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287587_a_288916]
-
9-11; Ioan Adam, „În spațiu și timp”, „Scânteia”, 1970, 8592; G. Eftimie, „În spațiu și timp”, TR, 1970, 48; Mihai Negulescu, „Drum spre oameni”, „Scânteia”, 1971, 8 723; Perpessicius, Lecturi, 35-50; Ion Oarcăsu, „Creația îmi pare ca o continuă asceză. Confesiuni de atelier” (interviu cu Ion Vlasiu), TR, 1972, 22; Ardeleanu, „A urî”, 42-46; Vlad, Convergențe, 329-342; Dan Culcer, „În spațiu și timp”, VTRA, 1973, 8; Baltazar, Evocări, 287-301; Anton Cosma, Univers epic transilvan, VTRA, 1979, 5; Zaciu, Lancea, 33-38; Edgar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
173-176; Tihan, Apropierea, 80-83; Mircea Muthu, Dalta și condeiul, LCF, 1990, 8; Vlad, Lect. prozei, 317-321; Constantin Cubleșan, Memorialistul Ion Vlasiu, ST, 1993, 5; Olga Caba, Cheia personajelor romanului autobiografic „Drumul spre oameni”, JL, 1995, 21-24; Iulian Boldea, Reflecție și confesiune, LCF, 1996, 41; Mircea Muthu, Călcâiul lui Delacroix, București, 1996, 78-81; Nicolae Prelipceanu, Artistul și amintirea, LCF, 1997, 47; Cosma, Romanul, II, 238-241; Dicț. analitic, I, 37-38; Micu, Ist. lit., 262-263; Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 337
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
departe la limpezirea unei forme incipiente a conștiinței identitare românești. Secolele al XV-lea și al XVI-lea sunt martorele succesive ale Începuturilor și biruinței scrisului în limba română, după cum titrează cartea semnată de P.P. Panaitescu (1965). Sub impulsul presiunii confesiunilor reformate care militau pentru necesitatea traducerii cuvântului divin din limbile sfinte pe graiul popoarelor, limba română se impune asupra celei slavone ca limbă literară, de cancelarie și liturgică 1. Există, desigur, și factori economici, dincolo de cei ce țin de prozelitismul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din Transilvania. Astfel, în 1366, urmașul la tron al lui Carol, Ludovic I al Ungariei, a emis Decretul de la Turda, care a avut ca efect excluderea românilor ortodocși din nobilime. Condiția necesară impusă pentru deținerea titlului de nobil a devenit confesiunea catolică. Nobilii români care au trecut la catolicism și-au păstrat statutul dar au fost asimilați treptat în elita maghiară (de exemplu Iancu de Hunedoara, provenit dintr-o familie de origine română). Prin Decretul de la Turda, "națiunea" română, de religie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încercat să își depășească condiția de inferioritate prin acceptarea ofertei venite din partea curții de la Viena, după integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic în 1691, de convertire a clerului ortodox la catolicism. Trocul prevedea promisiunea elevării statutului clerului unit la nivelul celorlalte confesiuni recepte, în schimbul acceptării a patru puncte ale dogmaticii catolice: recunoașterea papei; acceptarea doctrinei filioque (Purcederea Sfântului Duh și de la Fiul); admiterea existenței purgatoriului; în fine, folosirea pâinii nedospite în taina euharistiei (Constantiniu, 2011, p. 165). Afacerea a fost oficializată prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
emiterea primei Diplome leopoldine privind unirea din 1699. O a doua diplomă, emisă în 1701 pentru a contracara nemulțumirea populară față de unire, recunoștea drepturi civile depline nu doar clerului unit cu Roma, ci tuturor mirenilor care vor accepta trecerea la confesiunea greco-romană. Cea de-a doua Diplomă leopoldină prevedea conferirea de drepturi civile integrale chiar și iogabilor care recunoșteau unirea bisericii cu Roma. Pe bună dreptate K. Hitchins (1987) atribuie Diplomei din 1701 implicații "cu adevărat revoluționare" (p. 35), întrucât oferea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1995, p. 78). Elita românească, unită și neunită, strâng rândurile confesionale în jurul unui front unitar al națiunii române - categorie ale cărei granițe se fixează acum pentru a cuprinde românitatea în întregul ei, dincolo de diviziunile confesionale. Această fuzionare a celor două confesiuni în categoria singulară a națiunii române este sesizabilă și în Suplicile în care națiunea valahă din Transilvania își revendica egalitatea de drepturi cu celelalte trei națiuni politice în contextul restaurărilor demarate după moartea lui Iosif al II-lea. Eșecul acestor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cele ce urmează este tributar teoriei cadrelor sociale dezvoltată de M. Halbwachs (1992) [1925], a cărei principală inovație ideativă a constat în susținerea că memoria individuală este întotdeauna încadrată într-un context social (familie, grup de prieteni, colectiv profesional, confesiune religioasă etc.), în sensul că individul își amintește evenimente și experiențe din trecut doar prin prisma grupului, ca membru al unei colectivități sociale. Ca atare, cadrele sociale modelează memoria individului, conferindu-i un caracter perspectival grupal. Teoria cadrelor sociale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cinci zile de studiu, excepție făcând zilele de joi și duminică, în care nu se țineau ore, din rațiuni religioase (ibidem). Tot în 1781 a fost emis Edictul de toleranță religioasă de către Iosif al II-lea, prin care conferea tuturor confesiunilor creștine de pe teritoriul imperiului dreptul de a-și exersa libertatea de cult. Obiectivul urmărit de edictul iosefin era de a transforma "creștinismul, pentru toate confesiunile, care se dușmăneau până acum, într-o religie a iubirii" (cf. Dumitran, 2004, p. 87
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fost emis Edictul de toleranță religioasă de către Iosif al II-lea, prin care conferea tuturor confesiunilor creștine de pe teritoriul imperiului dreptul de a-și exersa libertatea de cult. Obiectivul urmărit de edictul iosefin era de a transforma "creștinismul, pentru toate confesiunile, care se dușmăneau până acum, într-o religie a iubirii" (cf. Dumitran, 2004, p. 87). Edictul recunoștea, de asemenea, dreptul confesiunilor românești (unite și ortodoxe) de a organiza învățământ în limba română. Odată cu Norma regia și cu Edictul iosefin de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de a-și exersa libertatea de cult. Obiectivul urmărit de edictul iosefin era de a transforma "creștinismul, pentru toate confesiunile, care se dușmăneau până acum, într-o religie a iubirii" (cf. Dumitran, 2004, p. 87). Edictul recunoștea, de asemenea, dreptul confesiunilor românești (unite și ortodoxe) de a organiza învățământ în limba română. Odată cu Norma regia și cu Edictul iosefin de toleranță religioasă, ambele promulgate în 1781, putem vorbi despre începutul procesului de organizare sistematică a învățământului românesc în Transilvania. Adevărat, școlile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a făcut concesii majore începând cu anul 1806, când bisericile au fost reinstalate ca agenții principali ai educației publice. În fapt, până în 1918, învățământul românesc din Transilvania a fost un învățământ confesional, în care întreaga responsabilitate educațională revenea celor două confesiuni românești (unită, respectiv ortodoxă). În principatele danubiene, unde procesul de instituționalizare a învățământului public a început ezitant doar odată cu Regulamentele Organice din 1831-1832 și prin Regulamentele școlare din 1832 (Țara Românească) și 1834 (Moldova), educația se desfășura, de asemenea, sub
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
recepte în cadrul căruia națiunea română era doar "tolerată", iar religia ortodoxă lăsată pe dinafară, învățământul românesc a plecat de la bun început cu un major handicap. Tabelul de mai jos reflectă fără echivoc statutul inferior al românilor, uniți și ortodocși, în raport cu confesiunile "recepte" în privința educației. Tabel 17. Tablou comparativ al învățământului transilvănean, 1843 Națiunile politice constituționale Națiunea tolerată a românilor confesiuni catolici protestanți uniți ortodocși populația 282.978 493.625 688.088 622.784 număr de școli în 1843 223 1.131
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
bun început cu un major handicap. Tabelul de mai jos reflectă fără echivoc statutul inferior al românilor, uniți și ortodocși, în raport cu confesiunile "recepte" în privința educației. Tabel 17. Tablou comparativ al învățământului transilvănean, 1843 Națiunile politice constituționale Națiunea tolerată a românilor confesiuni catolici protestanți uniți ortodocși populația 282.978 493.625 688.088 622.784 număr de școli în 1843 223 1.131 310 286 raportul populație/școli 1.269 436 2.220 2.178 nr. de școli per 100.000 locuitori
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de școli în 1843 223 1.131 310 286 raportul populație/școli 1.269 436 2.220 2.178 nr. de școli per 100.000 locuitori 79 229 45 46 Sursa: D. Prodan (1984, p. 396) Grupând dihotomic cele patru confesiuni în categoria status quo-ului națiunilor politice (catolici și protestanți), respectiv în categoria națiunii tolerate a românilor (uniți și ortodocși), primei în revine o școală la 574 de locuitori, în timp ce românilor le revine o școală la 2199. Diferența rămâne la fel de grăitoare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încorporată în Transleithania (i.e., partea ungară a imperiului dual). A urmat o perioadă de intensă maghiarizare, autoritățile ungare inițiind un proces de omogenizare națională care, inevitabil, lovea în aspirațiile colective ale minorităților etnice. Legea educației din 1868, deși recunoștea dreptul confesiunilor de a organiza școli, prevedea totuși obligativitatea universală a limbii maghiare. În Transilvania, spre deosebire de Principatele Unite, și ulterior Române, educația românească a continuat sub forma învățământului confesional. Originile restaurării acestuia trebuie căutate în 1850, când etatismul Curții vieneze în materie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
În ciclul primar religia este obligatorie, în ciclul gimnazial opțională, iar în cel liceal și profesional facultativă. Legea mai precizează libertatea electivă în materie confesională, specificând faptul că elevul, cu acordul părintelui sau al tutorelui legal instituit, alege religia și confesiunea pe care dorește să le urmeze în procesul educativ. Cum marea majoritate a populației României este de religie ortodoxă (conform Recensământului din 2002, 86,79 la sută din totalul populației s-a declarat ortodoxă), este de ordinul evidenței statistice că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de durerea pricinuită de absența iubitului. Ajunge să deteste viața mondenă și nu mai găsește alinare nici în excursiile în munți sau la băi, nici pe țărmul mării sau la turnire. Trăirile sunt denudate, sentimentele disecate, sufletul oferit tuturor prin confesiune. Nu mai crede într-o soluționare decât prin moarte, de la care este însă salvată prin intervențiile doicii și ale familiei. Scopul moralizator al cărții este subliniat chiar de naratoare: „să deveniți mai prevăzătoare și să nu vă mai dăruiți încrederea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Prologul ei nu este, cel puțin după standardele medievale, o apărare foarte convingătoare a femeilor, ci, mai curând, are efectul unei eliberări din poziția misogină a epocii.”274 Nu izbutește în final o apărare prea convingătoare a sexului slab. Prin confesiunea sa autobiografică, târgoveața ne oferă o privire asupra vieții domestice. Pune în discuție problema căsniciei, deoarece mariajul pare a fi tema ei preferată. Experiența în căsătorie este punctul ei forte, cu toate că nu ar trebui împărtășită unui auditoriu cum este cel
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
biologic primează cu siguranță asupra celui spiritual: „Dar una știu și bună - Cel de Sus/ Să creștem și să ne nmulțim ne-a spus./ Așa mă taie capul și pe mine!”283 Este interesant, dacă vom urmări derularea acestei lungi confesiuni din Prolog, că cele cinci căsnicii ale sale nu au dat urmași, așadar sterilitatea a marcat viața femeii, atât de înclinată în satisfacerea poftelor și instinctelor personale. Mereu încearcă să se disculpe pentru dorințele ei, aducând ca argumente exemple celebre
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
p. 102. (trad. n.) 336 Ibidem. 337 Catherine S. Cox, art. cit., p. 208. 338 Ibidem. 339 Susan Crane, Alison's Incapacity and Poetic Instability in The Wife of Bath's Tale, p. 20. 340 Ibidem, p. 21. 107 predică, confesiunea femeii se dorește instructivă și demonstrativă pentru soțiile neinițiate în tainele mistificării și ale trădării în spațiul conjugal.341 Este ceea ce s-ar putea numi o predică burlescă, „sermon joyeux”342 sau „sermon for carnival” (predică carnavalescă) 343 . Discursul târgoveței
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
n-avea.”401 Este interesant că pentru ea experiența înseamnă trecut sau viitor, mai puțin timpul prezent, este redusă la două noțiuni cheie: puterea și plăcerea trupească. Experiența a devenit pentru târgoveață memorie și anticipare, fără nicio legătură cu momentul confesiunii.402 Are regretul permanent al timpului parcurs, ca și cum ar dori să sublinieze dorința de a-și fi conturat altfel viața: „Povestirea ei [rostită după acest Prolog autobiografic, n.n.] este plasată într-un trecut îndepărtat, pentru care are o preferință melancolică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un raport de 11400 la 4400 de versuri). 577 Sunt valorificate, în cele douăzeci și trei de povestiri ale capodoperei chauceriene, toate speciile cunoscute ale Evului Mediu: romane, vieți de sfinți, povestiri ale unor miracole, predici, fabule, fabliau-uri, parodii, satire, confesiune autobiografică.578 575 John Addington Symonds, op. cit., passim. 576 Alberto Moravia, Man as an End: A Defense of Humanism. Literary, Social, and Political Essays, translated by Bernard Wall, New York, Farrar Straus & Giroux, 1965, p. 144. (trad. n.) 577 Robert O.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]