7,011 matches
-
micului eu" în variantele Luceafărului și relictele ei în textul definitiv), viziunea morții (Inconștientul eminescian și o viziune a morții ca "umbra unei vieți eterne") etc. Fără îndoială, Rodica Marian urmează un drum analitic distinct și novator în interpretarea poemului eminescian, ea însăși caracterizându-și cercetarea într-o paradigmă programatică, astfel: "Demersul de față propune argumentarea unei noi înțelegeri a sensului profund al poemului, în locul tezei sensului alegoric al geniului neînțeles, teză reductivă și denaturatoare, care printr-o lungă istorie era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
diferite domenii, fiind apreciați cu calificative superlative. Memoria acestora este îndatorată lui Eminescu, gazetarul care "în articolele sale a avut despre ei cuvinte de înțelegere și caldă prețuire". Volumul are și calitatea unui demers de popularizare a vieții și creației eminesciene, așa încât Justin Tambozi se simte dator a face și o succintă trecere în revistă a discuțiilor privitoare la originea numelui, multe dintre ele fanteziste dar, sprijinit pe afirmațiile unor cercetători de reală probitate profesională și științifică, își asumă responsabilitatea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
senzaționale, oferite de Octav Minar, și pe care mulți dintre criticii vremii l-au crezut, în ciuda faptului că falsurile oferite de acesta fuseseră, nu o dată, amendate. Din anii '70 datează interesul universitarului Dumitru Copilu-Copilin în a elucida această chestiune (Demistificări eminesciene. Eminescu și Pușkin, în revista Limbă și literatură, 1970), în contextul preocupărilor sale privind prezența lui Eminescu în literatura rusă (Romanoslavica, 1967) și continuând cu cercetarea relațiilor acestuia cu literaturile slave (130 de ani de prezență activă în literaturile slave
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și-a făcut studiile în Uniunea Sovietică și este astfel un bun cunoscător al literaturii ruse din toate timpurile). Pseudo-influențele literare sunt demontate pe rând într-o serie de articole bine argumentate, într-o polemică pertinentă, convingătoare. În studiul Demistificări eminesciene. Eminescu Pușkin (din 1970), vorbește cu îndreptățire de unele posibile "analogii", de "alianțe ideologice" existente între creațiile lui Eminescu și Lermontov, Gogol, Pușkin ș.a., dar influențele concrete "care să reziste unor verificări științifice" nu se probează. Ele pot fi luate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la Liman-Odesa, el "se afla în țară, grav bolnav. La 15 iulie când ar fi "scris" scrisoarea din Rusia Eminescu urma o cură de hidroterapie la băile Repedea de lângă Iași". Rezultă deci că informațiile cuprinse în respectiva scrisoare, "cu privire la traducerile eminesciene din această perioadă (basmele lui Pușkin) trimise lui Creangă pentru a fi publicate într-o carte de povești pentru copii, sunt o născocire". În ceea ce privește poezia lui Pușkin Exegi monumentum, pe care "adepții lui Minar" au dedus, tot dintr-o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eforturilor către aspectele metodologice ale investigației pornind de la respectarea unei reguli elementare în etica cercetării științifice, și anume, folosirea exclusivă a surselor numai din prima mână: Ad fontes! întoarcerea la prima sursă!" Într-o altă intervenție, Noi demistificări privind opera eminesciană (Revista de lingvistică și știință literară a Academiei de Științe a Republicii Moldova, 1992), vine cu detalieri și alte precizări utile dezbaterii anunțate mai înainte. Are în vedere, de data aceasta, tot așa, într-o analiză a textului și contextului producerii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la Eminescu, aducând Contribuții la biografia poetului. Domnia sa discută și documente referitoare la relația lui Eminescu cu Veronica Micle și Ion Creangă; se referă pe larg la necesitatea unei bibliografii complete Eminescu; abordează diverse aspecte ale circuitului universal al operei eminesciene, utilizând statistici și practicând modelul unor dări de seamă etc., chestiuni în general cunoscute, meritul său fiind acela al popularizării metodice și riguroase a tuturor acestor aspecte. De interes sunt interviurile pe care le ia unor traducători ai poetului: în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acestei înfloriri au început încă de mult să îmbălsămeze tărâmurile lumii", sau: "Doar Timpul, Supremul Judecător va mai putea acționa în favoarea Adevărului, precum acidul, dizolvând sigur rugina detractorilor, ca în consecință să rămână mai strălucitor pentru istoria literară aurul tezaurului eminescian". Etc., etc.). Contribuțiile comparatiste pe care le aduce profesorul Dumitru Copilu-Copilin, privitoare la perspectiva universală a lui Mihai Eminescu, sunt interesante și utile deși modalitatea de abordare critică este mereu minată de o dezvoltare statistică excesivă, ca și de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
onorat public are un mic cusur spunea doctorul C. Vlad, docent universitar la ora aceea, specialist în boli nervoase, observând fenomenul prin simptomele sale și aceasta de când lumea: când cineva face o operă extraordinară vorbesc de cele de valoarea celei eminesciene lumea din care face parte caută să-l enucleeze, să-l elimine ca pe un corp străin, supărător. Dar după un timp mai ales după moarte când opera aceluia se impune cu tot mai multă forță, masa îl ridică la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe nefericitul autor al Luceafărului, ca pe un veritabil bolnav mintal, suferind toată viața, "până la izbucnirea meningocefaliei", de "o maladie numită demență precoce" sau, mai popular zis, de schizofrenie, ce rezultă din "diagnosticul clinic incontestabil", din "studiul vieții și operei eminesciene". Poetul fiind așadar declarat, din capul locului, bolnav schizofren, dr. C. Vlad se ghidează în demersul său analitic după "simptomele principale ale acestui fel de turburări psihafective" pe care le menționează tratatele de specialitate, urmând apoi a le identifica în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
altfel se poate ajunge la adevărate erezii, prin extrapolare. "Care romantic din toată pleiada lor de pe-atunci și din totdeauna a fost bărbat în toată puterea cuvântului?", se întreabă doctorul, atrăgându-ne atenția că "a căuta să rezolvăm masochismul eminescian cu ajutorul romantismului european", nu e un lucru înțelept, chiar dacă îl considerăm pe poet între romantici. Cu alte cuvinte, întreaga literatură romantică e rodul unor bolnavi, toți acești scriitori "erau feminini, narciști, mazochiști și impresionabili ca o fată întârziată". Oare avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și minte, feri în laturi, e Dalila". Fără îndoială, doctorul C. Vlad era obsedat de profesiunea sa, văzând totul doar prin prisma medicului, străin de orice alte interpretări de ordin social, moral, politic, necum estetic. Dacă din această frumoasă satiră eminesciană, a cincea, el n-a reținut (înțeles) decât că autorul e un impotent narcist, slabă nădejde să înțeleagă mai mult din întreaga operă a acestuia, în care de altfel află "scene de vampirism", iar în Făt-Frumos din lacrimă constată că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adevărate vrăji, singura în stare a ne influența adânc sufletul, răpindu-l și punându-l sub domnia exclusivă și tiranică a poetului". Sunt cuvinte pe cât de exaltate pe atât de acoperite ideatic în explicitarea pe care o dă actualității creației eminesciene ("Actualitatea mereu renăscută a liricii sale și împărăția ideologică, exercitată de Eminescu asupra întregii literaturi române de după război") într-un studiu introductiv (Poezia lui Eminescu) la ediția Poeme de M. Eminescu, pe care o realizează și o îngrijește în 1937
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
studiu introductiv (Poezia lui Eminescu) la ediția Poeme de M. Eminescu, pe care o realizează și o îngrijește în 1937 la Editura Cartea Românească (Colecția Pagini alese, serie nouă, nr. 25)6. Pentru el, valoarea cu totul aparte a poeziei eminesciene "nu se află în subiectul poemelor, nici în simbolul sau ideologia lor și nici măcar în sentimentele sau imaginile exprimate, așa cum se întâmplă la majoritatea poeziilor, ci numai în puterea sa de incantație verbală". În această "muzică nouă" pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care ne putem făuri un scut sufletesc și întărire interioară ne atrag astăzi în poezia eminesciană". Pentru că în ea se resimte un filon poetic venit dintr-o "tradiție de neam", tezaurizat în poezia populară, Eminescu dovedindu-se, de asemenea "un transpunător al spiritului și al formei populare în literatura noastră cultă", care devine aici un "decor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de poveste precedat de basmul în proză apoi de poemul publicat postum, Călin Nebunul și, indirect, împrumutând forma simbolică, în Luceafărul". Studiile, de scurte dimensiuni, pe care Ion Pillat le așează în deschiderea antologiilor pe care le realizează din creația eminesciană, la mijlocul secolului trecut, pun în lumină tocmai modelul poetic național pe care modernismul românesc trebuia să și-l asume, să-l aibă ca model, ca un reper esențial în deschiderea spre universalitate. STILUL ȘI LIMBA Lucia Cifor * Gh. I. Tohăneanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
românesc trebuia să și-l asume, să-l aibă ca model, ca un reper esențial în deschiderea spre universalitate. STILUL ȘI LIMBA Lucia Cifor * Gh. I. Tohăneanu * Daniel Ciurel ANALIZE ȘI SUGESTII DE INTERPRETARE (Lucia Cifor) Pentru cercetătorul stilului operei eminesciene, urmărirea modului în care apar și sunt folosite diversele cuvinte, cuvintele în sine, în poezie mai ales, e o provocare aproape irezistibilă. Pentru că "Eminescu este creatorul limbajului poetic modern", fixând "începuturile culturii moderne în perioada în care el trăiește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cuvântului cuvânt, și sensurile, semnificațiile ce le primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a logos-ului integrat (rațiune, cuvânt) este, deși în inferioritate față de poezia-cântec, în egală măsură definitorie". Aceasta poezia-cântec ilustrează "dominanta pitagoreică specifică universului liric eminescian", situându-l pe poet "printre creatorii "lirismului omogen", limbaj numit de Blaga, "integral metaforic"". Numai că Eminescu "este reprezentativ și extrem de important sub aspectul poeziei-cuvânt, spațiu în care limba nu numai vorbește (heideggerian), ci și creează, vorbind, gândire". Un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și a pacificării cu lumea". Se evidențiază și "adevărul tradițional". Etc. În final, Lucia Cifor conclude: "cuvântul ca logos poetikos este singurul dintre formele de Logos care se poate asocia adevărului", iar "adevărul care contează, pare a mărturisi mereu poezia eminesciană, este cel care are puterea să salveze, să mântuie ori măcar să pacifice. Drumul spre adevăr trece, de aceea, întotdeauna, prin inimă". Într-un alt eseu A scrie. A citi exegeta constată, urmărind evoluția acestor cuvinte în opera eminesciană, că "verbele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mereu poezia eminesciană, este cel care are puterea să salveze, să mântuie ori măcar să pacifice. Drumul spre adevăr trece, de aceea, întotdeauna, prin inimă". Într-un alt eseu A scrie. A citi exegeta constată, urmărind evoluția acestor cuvinte în opera eminesciană, că "verbele a scrie și a citi constituie termenii nucleari ai unor metafore (idei, mituri, concepții) ale creativității, în corelație sau nu cu metafore (idei, mituri, concepte etc.) ale înțelegerii și/sau cunoașterii. Corelația dintre ele se activează și funcționează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a ajunge la ideea că "scrisul ca o activitate oarecare, reprezentând un nivel inferior al creativității, se află înscris și în perspectiva unei ironii mai blânde, implicând accente autoironice ("În caietul cronologic scriam stihuri..." Criticilor mei). Privit în contextul operei eminesciene, "desemnând actul lecturii, termenul a citi participă la "construirea" (sugerarea) atmosferei în care se desfășoară lectura, precum și a atitudinii/perspectivei din care este evocată [...]. Verbul a citi intră în structuri care construiesc o perspectivă critică asupra lecturii, văzute ca simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
structuri care construiesc o perspectivă critică asupra lecturii, văzute ca simplu automatism, mai ales în spațiul instrucției școlare". În eseul intitulat Imagine, demersul analitic se înscrie pe linia a ceea ce s-ar putea numi rigoarea disciplinei imagologiei: În spațiul poeziei eminesciene, termenul imagine semnifică rareori de sine stătător. De cele mai multe ori, cuvântul în discuție este element component al unei construcții metaforice ori formează sintagme împreună cu diferite epitete sugestive și chiar metaforice". Sunt, așadar, urmărite aceste construcții, punând în evidență valoarea estetică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pune în lumină rafinamentul cu care Eminescu modernizează exprimarea poetică. Cel din urmă eseu pare oarecum detașat de formula discursului celor anterioare, adică de un mod analitic de cercetare a cuvintelor în sine, utilizate însă în contextul imagistic al poeziei eminesciene. Reflexe ale teologiei apofatice în poezia eminesciană vine să pună în lumină efectul stilistic al religiozității poeziei acestuia, fără o analiză neapărat teologică a conținutului de idei pe care îl pune în mișcare: "...poetul nu prea credea în vreun fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
modernizează exprimarea poetică. Cel din urmă eseu pare oarecum detașat de formula discursului celor anterioare, adică de un mod analitic de cercetare a cuvintelor în sine, utilizate însă în contextul imagistic al poeziei eminesciene. Reflexe ale teologiei apofatice în poezia eminesciană vine să pună în lumină efectul stilistic al religiozității poeziei acestuia, fără o analiză neapărat teologică a conținutului de idei pe care îl pune în mișcare: "...poetul nu prea credea în vreun fel de mistagogie. Posedând însușiri care ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe un drum al realizării de sine, ci ca pe un destin legat de un popor a cărui istorie survenea și prin poezia sa". În acest orizont, discuția privind "amurgul zeilor", denunțat de Nietzsche, face casă bună în gândire cu eminesciana exprimare metaforică: "E apus de zeitate ș-asfințire de idei" (Memento mori), numai că pentru poetul român "pierderea divinilor" se înfățișează "ca un scandal ontologic doar în latura văzută a lumii, nu și pe traiectoria ei sacră, care rămâne ascunsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]