KorAP: Find »[drukola/base=erotic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...253 254 255 ...270 >

6,730 matches

Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260

filozof al amorului conjugal, ca Aristot sau Plutarc. Familia este, și pentru el, o uniune În care utilul Întîlnește agreabilul. Amorul este philia și philia trebuie să Înainteze mereu pe calea virtuții. Pe autorul CÎntecelor de lume Îl Înspăimîntă mania (erotică): „Înfricoșatele săvîrșiri ale zuliii femeiești”. Intervine, apoi, muierea rea și orice idealitate se pierde. Dar, la Început, amorul este o dulceață. Ce devine mai tîrziu este altă poveste. Roada este, Încă o dată, dulce cînd dorul e tînăr și Înfierbințeala iute

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
În dialogul dintre Erotocrit și Polidor, Pann Își regăsește propriile idei despre Înfrățirea dintre muzică și poezie, iar În Adaosuri la noul Erotocrit traducătorul introduce CÎntecele [lui] de lume. În fapt, Noul Eretocrit este manualul cel mai amplu despre codul erotic al epocii. Însă manualul (codul) trece printr-o fabulă mitică. Erotocrit („critic, adică, d-amor”), fiul lui Pezostrat, „ministru politic” al Împăratului Eraclie, petrece În oftări și cugetări grozave, ceea ce va să spună că este Înamorat. Areti, fiica Împăratului, este

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Îmi piere focul și simț că mă răcoresc”), dar Amor nu cedează. Imaginea incendiului cosmic este remarcabilă: „Arde-ntraga lume-n pară, și elementele toate...”. Tema celui de al treilea „consert” (cîntec) este aceea de ordin fiziologic: prăbușirea fizică a subiectului erotic, trecerea de la cald la rece, căderea În leșin dulce: „SÎngele mi s-a schimbat, nici Într-un fel n-a rămas, Că aci e-nvăpăiat, Ș-aci rece Înghețat, mă-nfiorez ceas pe ceas. Simț un prea dulce leșin, toate vinele

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea cîntec este un salut d’amour: „Trandafirii, cum te zăresc, Să schimbă pe ioc, nu mai roșesc, Foile li să veștejesc Și fără de nici o față să scutură la

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit este Însă o copilă care nu cunoaște ceremonialul erotic. Ea se adresează doicii a se lasă sedusă de cîntec. Ce urmează iese din sfera liricii propriu-zise. Intră În cîmpul poeziei eroice și al moralei. CÎteva versuri dezvoltă tema mesagerului: „O, cer! o, soare și lună, O, stele! de sus

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
ludo! Dalila! De interes orbită, Vai! amar seamă vei da, Aspidă otrăvită!” Tema dușmanilor de pizmă este tipic trubadurescă. Totdeauna este cineva care bagă intrigă, vorbește de rău pe cîntărețul erou și provoacă o ruptură vremelnică Între subiectul și obiectul erotic. Pann se apără În stilul său de cei care născocesc „defaime” și-l ponegresc fără scrupule: e gata să-și desfacă pieptul și să-și arate inima lipsită de fățărnicie! Scopul dușmanilor e să-l răcească de ființa, de data

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Îi face bizele, versuri Îi citește, O-nalță În slavă, zînă o numește”... Versurile dinainte atrag atenția asupra efectului păgubitor al poeziei asupra femeii slabe de fire. Moralistul e pe punctul de a pune În discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, În versurile lui: tema poeziei care smintește femeia și strică familia. Operația de seducție prin poezie e condamnată. Din această acră morală iese un cîntec despre surparea fizică a femeii ușoare: „Fost-ai lele

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
pleacă prin mahala Clinii nu se ia după ea. ........................................... Și curvele poartă rochi Dar le cunoști după ochi...” Văzînd și aceste exemple, putem trage o concluzie: Anton Pann nu este decît Într-o mică parte a operei lui un poet erotic propriu-zis. Este un moralist al crosului. Tema lui predilectă e abaterea de la „căsniceasca lege”. Vinovată este, de regulă, femeia rea (În misoginia lui, Pann Își pierde umorul). Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
un poet erotic propriu-zis. Este un moralist al crosului. Tema lui predilectă e abaterea de la „căsniceasca lege”. Vinovată este, de regulă, femeia rea (În misoginia lui, Pann Își pierde umorul). Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului. Figura lui poetică dominantă este aceea a conjugalității periclitate. Periclitate de firea slabă, nestatornică a femeii, de moravurile sociale, de prostia omenească etc. LÎngă această figură, există altele două: aceea a bărbatului pățit

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd În cînd, duhul femeii. Însă duhul este o Însușire care nu invită la asceză. Este doar o formă de seducție a feminității. SÎnt unele caracteristici ale eroticii trubadurești care apar și la Conachi, Văcărești și la poeții veniți după ei. Părul blond și pielea albă a femeii sînt trăsături clasice. Rassa dintr-un sirventés de Bertrand de Bon este o doamnă proaspătă și fină, grațioasă și veselă

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
ei este blond, corpul alb, cotul este suplu, pieptul puternic și coapsele au suplețea unui iepure. Morlamente, Rassa este deasupra celorlalte femei. În culori mai leneșe, acesta este și portretul ibovnicii lui Ienăchiță și a lui Conachi. În genere, obiectul erotic este, de la trubaduri Încoace, „au-dessus de toute pensée”, el produce „și gentiment du mal, sans éveiller mon ressentiment”, ceea ce În limbajul poeților români de la 1800-1830 se traduce prin „rabdă inimă și taci”. Adorația nu ține seama, s-a văzut, de

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
pe Îndrăgostiți că sărutul este „adevăratul semn al Bucuriei pe care Amorul perfect Îl exprimă prin ochi”... Privirea este, deci, elementul fundamental În acest sistem de semne. Prin ochi trece influxul subtil care pleacă din inima subiectului spre inima obiectului erotic sau invers. În poemul citat ochii sînt numiți „la porte claire, pure et lumineuse”... În fin amor trebuie să eviți viciile, să iubești sincer, să-ți servești cu noblețe Stăpîna, să fii discret, să nu clevetești, să ceri iertare și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
cît decorul este mai sărac, cu atît pasiunea găsește forme mai convingătoare În chinul, umilința și izolarea ei de lume... Apare, astfel În poezie e veritabilă mitologie a plînsului, suspinului, a lacrimilor și a privegherii (insomniei). Trecînd de la acest ritual erotic la retorica propriu-zisă, constatăm că faptele sînt, aici, mai tulburi. Formele de adresare se păstrează, Însă este greu, dacă nu imposibil, să descoperi la Conachi sau la Alecu Văcărescu un pur salut d’amour, un partimen, o pastourelle, un planh

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
poeții români dificultăți și de alt ordin. Retorica trebuie, Întîi, inventată: asta Înseamnă a adapta modele accesibile, a inventa un limbaj În interiorul unei limbi nefixate Însă. Iată de ce am Început acest studiu cu o temă care nu ține propriu-zis de erotică: nașterea poeziei. Ienăchiță, Ioan Cantacuzino, Heliade, Grigore Alexandrescu, toți au sentimentul că „limba noastră (e) prea puțină”. Firea cuvîntă, dar lipsește limba care să exprime: „Limba noastră prea puțină Nu-i a nimănui proastă vină Căci Învață rău cuvîntul În

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
retorici generale care Încearcă să se constituie, În literatura română, timp de aproape un secol. Încă o dată, prin ce se manifestă ea? Printr-o mare libertate și printr-un mare devotament. Libertate față de speciile poetice constituite, devotament față de obiectul discursului erotic. Poezia erotică românească ține prea puțin seama de frontierele dintre genuri și specii, fiind de la Început sincretică. Jeluirea lui Conachi acoperă totul. Nici temele nu sînt, de regulă, pure. De la erotică se trece ușor la filozofie și politică. Discursul erotic

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
care Încearcă să se constituie, În literatura română, timp de aproape un secol. Încă o dată, prin ce se manifestă ea? Printr-o mare libertate și printr-un mare devotament. Libertate față de speciile poetice constituite, devotament față de obiectul discursului erotic. Poezia erotică românească ține prea puțin seama de frontierele dintre genuri și specii, fiind de la Început sincretică. Jeluirea lui Conachi acoperă totul. Nici temele nu sînt, de regulă, pure. De la erotică se trece ușor la filozofie și politică. Discursul erotic deviază cu

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Libertate față de speciile poetice constituite, devotament față de obiectul discursului erotic. Poezia erotică românească ține prea puțin seama de frontierele dintre genuri și specii, fiind de la Început sincretică. Jeluirea lui Conachi acoperă totul. Nici temele nu sînt, de regulă, pure. De la erotică se trece ușor la filozofie și politică. Discursul erotic deviază cu regularitate Într-un discurs moral. Conachi, Nicolae Văcărescu, Heliade, Grigore Alexandrescu Întrerup poemul și fac dizerații asupra moravurilor lumii. Pentru că poetul din această epocă are conștiința că trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
erotic. Poezia erotică românească ține prea puțin seama de frontierele dintre genuri și specii, fiind de la Început sincretică. Jeluirea lui Conachi acoperă totul. Nici temele nu sînt, de regulă, pure. De la erotică se trece ușor la filozofie și politică. Discursul erotic deviază cu regularitate Într-un discurs moral. Conachi, Nicolae Văcărescu, Heliade, Grigore Alexandrescu Întrerup poemul și fac dizerații asupra moravurilor lumii. Pentru că poetul din această epocă are conștiința că trebuie să Întemeieze nu numai literatura, trebuie să Întemeieze o ființă

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un discurs pios, cucernic.” Un discurs

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un discurs pios, cucernic.” Un discurs, totuși, fragil, o devoțiune ce se destramă cînd Imaginea

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
și degradată nu (nu, În orice caz, pe dea-ntregul), pentru că ea sugerează o anumită complexitate a gîndirii și are un rafinament ce n-a pierit cu totul. G. Călinescu are dreptate să spună că, Înaintea lui Eminescu, adevăratul poet erotic român este Conachi. Misogismul lui Pann Îi pare vulgar. Nu are, totuși, dreptate, pentru că misoginia este o formă de filozofie a crosului și nu indică, În chip necesar, o lipsă de profunzime a spiritului. Pann, Heliade, Conachi Însuși sînt, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
necesar, o lipsă de profunzime a spiritului. Pann, Heliade, Conachi Însuși sînt, pe rînd, pasionați și sceptici, bîrfitori și cucernici față de femeie. Cei dintîi au cultul familiei, al treilea celebrează iubirea eternă. Asta dovedește o mișcare a spiritului față de obiectul erotic, o neliniște care silește poezia să se deschidă și să Îmbrățișeze forme noi de sensibilitate. Arta de a iubi a creat, dar, o artă de a scrie. POSTFAȚĂ DIMINEAȚA POEȚILOR LA ORA EXEGEZEI MODERNE Distanța dintre obiect și mijloace conferă

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
savantă) a lui Eugen Simion. Ienăchiță are „convingerea că nașterea poeziei coincide cu nașterea limbii care Încearcă s-o exprime”. „Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești”. De aceea: „Scenariul erotic văcărescian (prinderea În laț, starea de boală, imposibilitatea și refuzul de a ieși din cercul unei pasiuni nimicitoare) este și un scenariu scriptual. Convenția ocolului ascunde și o neliniște reală, putem spune tragică, În fața limbajului anarhic. Imposibilitatea (sau refuzul) de

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist”. Conachi, „cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu” exprimă mai limpede decît oricine marea „obediență a poeziei față de eros” la poeții Întemeietori. „Se plînge mereu de focul ce Îl arde dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
un Tristan năpăstuit”. Conachi instaurează „tirania ochilor În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul”). Cu Anton Pann apare „critica erosului”: „Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală”; este „cel dintîi care aduce În literatură imaginea unei conjugalități degradante: Nevasta rea este obsesia lui, apropiindu-se În această

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]