9,472 matches
-
e confuz“ sau aparent confuz, arătându-se dispus să facă imediat ordine. Așa devine clar de ce a insistat el de atâtea ori asupra faptului că rigoarea, care trebuie să guverneze Întotdeauna desfășurarea povestirii polițiste, cere și ea cu necesitate ca ficțiunea să se supună autorului, tocmai pentru ca astfel acesta să poată ține piept confuzei și dezordonatei realități. Borges a subliniat adesea importanța atât a invenției, cât și a rigorii construcției, a Îndepărtării de realismul descriptivist, prin ingeniozitatea și eleganța subiectului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai ales cu ajutorul limbajului protagonic) și, deopotrivă al faptelor pe care ele le comit. În ce privește construcția acestor narațiuni polițiste, ale căror intrigi Bioy mărturisește că Îi aparțin Întru totul lui Borges, semnalăm că pentru marele argentinian primul element important de ficțiune polițistă il constituie moartea violentă, crima care Închide În ea ceva esențialmente atrăgător. Atracția generează plăcerea pe care o trezesc În noi furtuna nervilor și teama În fața perspectivei pline de oroare că faptul criminal e posibil și probabil. Al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a vrut Borges să spună când a recunoscut În fața lui Sorrentino că, „În general, noi scriitorii, când vrem să scriem În lunfardo, comitem greșeli“ . Cu siguranță, a vrut să spună că În literatură nu are ce căuta argoul, ci doar ficțiunea argoului. Aceasta este similară, măcar În parte, cu un sugestiv decor teatral Întocmit din mucava, În care evoluează, În proiecții armonice, o armată de marginali cu fel de fel de arme și bagaje. Pentru că argoul, chiar atunci când poartă numele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
sugestiv decor teatral Întocmit din mucava, În care evoluează, În proiecții armonice, o armată de marginali cu fel de fel de arme și bagaje. Pentru că argoul, chiar atunci când poartă numele de lunfardo, sau poate că mai ales atunci, e o ficțiune: rădăcinile acesteia sunt aceleași și În Oborul de Carne din mahalaua Once, și la Moșii de la Bariera Vergului. Iar micile diferențe vin tocmai de la hrana, ușor diferită, pe care o extrag aceste radăcini la sud de Río Grande și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
acest rol, ci aparține vorbirii colocviale, ușor vulgară și lipsită de eleganță. Diminutivul apocopat al lui Ricardo. Înșiruirea numelor acestor patru „istorici“ este tipică viitorului stil ludic și glumeț-Înșelător pe care Îl va adopta Borges, În Încercarea de a deschide ficțiunii drum În realitate. După primii doi istorici, reali de altfel, urmează alte două nume: Grosso, probabil referire la Alfonso Grosso, care, Însă, nu este nici istoric, nici argentinian, ci romancier spaniol, și Radaelli, care nu figurează În nici o enciclopedie. Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
reali de altfel, urmează alte două nume: Grosso, probabil referire la Alfonso Grosso, care, Însă, nu este nici istoric, nici argentinian, ci romancier spaniol, și Radaelli, care nu figurează În nici o enciclopedie. Doctorul Mario Bonfanti apare și În bine cunoscuta ficțiune borgesiană Aleph. „Carlos Argentino Daneri recibió el segundo Premio Nacional de Literatura. El primero fue otorgado al doctor Aita; el tercero, al doctor Mario Bonfanti“. În mod obișnuit, numele epopeii Cântecul Cidului, care narează isprăvile lui Rodrigo Días de Vivar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum dragostea uitată în pocaluri albe de liniște. Dragostea mea ștearsă de prezența tandră a unui sidef auriu de sentimente arzânde în ficțiuni nedeslușite de cuvinte, nedeslușite de toată halucinația ce mă devoră în așteptări și însângerări de visuri. Șterg precum Bacovia plumbul durerii încetat de a rezista eternității de liniște. Încetat de a concepe apropierea zorilor de sânul dureros al imensului în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
realitatea este un lucru și mai bun. Asta o spunea Giuseppe Verdi, Între două arii, posibil Între „Lux Aeterna” și „Libera Me”, ultimele mișcări din Messa Da Requiem. La rîndul lui, S.M. Garp avea să scrie, citîndu-l pe John Irving: „Ficțiunea trebuie să fie mai bine făcută decît viața”. (Lumea văzută de Garp, roman deconectant, rar deconcertant, cu un promițător Început de 30 de pagini care Înșală promisiunile, se poate citi doar Începutul, restul de 400 se parcurge ușor Între 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
restul de 400 se parcurge ușor Între 14 și 15 ani.) „Oamenii denumesc fantastic tot ce e Îndepărtat, irațional, situat În trecut. Nu Înțeleg că fantasticul se află În viitor. Orice viitor este fantastic”, amintește Alejo Carpentier. Explicația necesității unei ficțiuni mai veridice decît existența (compusă din prezent viitor) constă În faptul că, spre deosebire de Verdi, Garp nu-și cunoscuse tatăl. Cosmina Păsărin (amintindu-și de tatăl ei care a murit Într-un accident de mașină): „E rău să-ți lipsească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spectatorului, și e și ușor să-i arăți așa cum sînt, de regulă buni la suflet, generoși, vulnerabili, inteligenți cu mult peste medie, odinioară curajoși dar În prezent loviți de-o soartă potrivnică. Indivizi care inspiră curiozitate și compasiune. Scoși din ficțiune și aruncați În real, ratații nu fac doi bani. Nici gînd să fie oameni adevărați. SÎnt umbre, zombies, praf, trecut definitiv. Au fost oameni adevărați Înainte de a eșua. Și unii mai prezintă interes În măsura-n care li se Întrezărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
melomane și bogate, pentru a repara acoperișul instituției. Astfel Încît Îi spune că bietul geniu o duce greu, ca noi toți, se luptă cu problemele mărunte de zi cu zi. Replica lui von Mekk e legendară, entuziasmantă chiar și-n ficțiune, conturînd idealul precis al oricărui artist: „Ceaikovski nu are voie să se lupte cu greutățile de zi cu zi. El trebuie să compună, un geniu nu-și poate pierde vremea cu altceva. De mîine-i voi acorda o rentă lunară. În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Dreams: solo soprană În față, background - vechi coruri liturgice bulgărești, peștele cu ochii plasați pe-o singură parte străbate-n diagonală ecranul. Și cîinele alb se plimbă prin film, dar este singurul ce apare și În vis și-n realitatea ficțiunii. În toată această ficțiune a ficțiunii În ficțiune, e normal ca Faye să fie extravagantă, să se calmeze, atunci cînd se simte părăsită, de pildă, strîngînd iar un șurub, de data asta la lampă, să se simtă tînără În vreme ce-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
față, background - vechi coruri liturgice bulgărești, peștele cu ochii plasați pe-o singură parte străbate-n diagonală ecranul. Și cîinele alb se plimbă prin film, dar este singurul ce apare și În vis și-n realitatea ficțiunii. În toată această ficțiune a ficțiunii În ficțiune, e normal ca Faye să fie extravagantă, să se calmeze, atunci cînd se simte părăsită, de pildă, strîngînd iar un șurub, de data asta la lampă, să se simtă tînără În vreme ce-n plan secund, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vechi coruri liturgice bulgărești, peștele cu ochii plasați pe-o singură parte străbate-n diagonală ecranul. Și cîinele alb se plimbă prin film, dar este singurul ce apare și În vis și-n realitatea ficțiunii. În toată această ficțiune a ficțiunii În ficțiune, e normal ca Faye să fie extravagantă, să se calmeze, atunci cînd se simte părăsită, de pildă, strîngînd iar un șurub, de data asta la lampă, să se simtă tînără În vreme ce-n plan secund, la fel ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
liturgice bulgărești, peștele cu ochii plasați pe-o singură parte străbate-n diagonală ecranul. Și cîinele alb se plimbă prin film, dar este singurul ce apare și În vis și-n realitatea ficțiunii. În toată această ficțiune a ficțiunii În ficțiune, e normal ca Faye să fie extravagantă, să se calmeze, atunci cînd se simte părăsită, de pildă, strîngînd iar un șurub, de data asta la lampă, să se simtă tînără În vreme ce-n plan secund, la fel ca-n Oblomov, apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
filmului scrie artistic, or, pentru a fi artistic, ar fi trebuit să treacă dincolo de suprafață, convenție, gros-plan, dincolo de biografia vizibilă și asemănătoare cu a oricărui toxicoman, distorsionînd el, regizorul, realitatea oricum distorsionată, Înșelătoare și de cele mai multe ori mai ireală decît ficțiunea, pentru a merge pînă la disecarea ultimei celule de imaginar și demontarea ultimului resort ce Împinge un individ teoretic identic cu alți zece milioane să Încerce să Înainteze spre nicăieri doar pe fragilele punți ale fanteziei. Numai că Stone nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cele din urmă Împușcat și adus În țară Într-un zguduitor doliu național, că nu prea-și intra În rol. Te-ai putea gîndi că filmul le-a dat ideea Kosovo celor de la CIA sau de unde-or fi, adică o ficțiune pornită de la alte date reale a determinat o altă realitate. Pentru că e prevăzut pînă și episodul oral al lui Clinton, cu morala c-ar fi bine să nu i se mai uite nimeni În gura cu care Împarte dreptatea mondială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
al copiilor lipiți de televizoare, este asasinul internațional care luptă pentru dreptate pînă la ultima suflare de pe glob. Poate c-ar trebui să fie Îngrijorător dar nu e, judecînd după aceste ultime luni cînd a devenit limpede că personajul din ficțiuni derizorii a căpătat viață, și Încă una de elită, aeriană, top gun, astfel Încît filmele după care se vor da În vînt În curînd amatorii de acțiune vor fi, cum am scris și la Începutul acestui text, cele făcute din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Însă le vindeau Într-un mod ciudat. Ne studiau pe rînd și cereau, În schimbul sicrielor, cărți de credit. Mie mi-au cerut cash.” (Neil Jordan, Miracle) Complet neglijată-i acum Monica fictivă Împreună cu președintele ei real din Înscenarea, realitate și ficțiune laolaltă, căsătorite și prăbușite În uitare din cauza acestor actuale, atît de minunate ținte aeriene și distrugătoarele lor zburătoare, plus cîte-o moviliță seara frumos aranjată de cadavre filmate din mai multe unghiuri deodată, ce-și joacă la perfecție rolul de hoituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu Încetinitorul, apoi cadru cu cadru, nu m-au impresionat pentru că n-aveau cubulețele de gheață ale incursiunilor psihologice dintr-un alt film de rezistență, care dura tot nouă săptămîni și jumătate. În schimb m-a impresionat paralela subită dintre ficțiunea din Verona și pasiunea așa-zis reală a dramaturgului pentru o tînără care nu este absolut deloc adevărata Lady in Black (Mrs. Davenant, după Augustin Thierry), cum nimic nu-i adevărat În filmul ăsta, exceptînd machiajul. Scenariul pleacă așadar de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atât de asemănătoare cu ceea ce se întâmplă, uneori, la masa de lucru, în fața foii de hârtie, a ecranului - pe jumătate în lumea reală, pe jumătate în lumea paralelă în care toate trăiesc cu adevărat, nu știu de ce-i spun unii „ficțiune“. Pe foaie, scrisul e atât de încet! Atâtea 158 goluri de aer! Atâtea întreruperi ale circuitelor... simultane! Și ți trebuie, paradoxal, atâta lentoare ca să ajungi din nou la frenezia ființei tale (libere de scris) care e, probabil, un pur și
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
mult timp, poate o jumătate de an, poate mai mult. Într-o zi m-am surprins la masa de lucru scriind despre o călătorie și o moarte și o iubire și abia după un timp am înțeles că nu-i ficțiune, ci călătoria lui. Am continuat. Trebuia să spun totul, să mă eliberez pe mine de obsesia acelor frânturi de vorbe și de amintiri descoperite în ziua beției lui. Așa am scris cartea aceasta pe care acum ți-am citit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unei veri fierbinți și înăbușitoare, obstacolele care stăteau între mine și încheierea cărții căpătaseră cel puțin contur și o oarece claritate. Trebuia să mă hotărăsc odată dacă s-o prezint ca pe o lucrare de informare sau ca pe o ficțiune și să-mi reînnoiesc eforturile de a pătrunde misterul bolii Tabithei. Luni-dimineață, am făcut trei pași decisivi: - Am făcut două copii ale manuscrisului și am trimis una editorului care îmi publicase odinioară romanele. - Am trimis cealaltă copie editurii Peacock Press
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și te ascultam vorbind și era ca o... revelație. Tu m-ai învățat despre adevărurile universale. Despre valorile care se transmit de la o generație la alta și de la un secol la altul și care se găsesc în marile opere de ficțiune ale tuturor culturilor. (Era clar că nu mai puteam continua mult timp cu vorbele astea umflate.) Tu m-ai învățat să dau uitării adevărurile cotidiene, adevărurile efemere, adevărurile care par importante într-o zi și irelevante în următoarea. Tu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
galeria Narcissus, auzisem întâmplător o bârfă despre Roddy Winshaw, care sedusese mai demult o tânără pictoriță pe care o invitase în weekend în Yorkshire și întrucât nu știam nimic despre împrejurările respective și hotărâsem că pentru această carte granița dintre ficțiune și realitate nu era una pe care eram interesat s-o urmăresc, incidentul părea punctul ideal de plecare. Dar lucram la el de mai mult de patru nopți și era evident că nu ajungeam nicăieri. Ca să fiu cinstit, aveam puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]