6,450 matches
-
și în Goethe, deși motivele sunt românești. În Peaza rea se povestește o întîmplare a boierului, în calea căruia se ivesc mulțime de piedici, în urma unui semn rău. Plouă grozav, o pădure arde. Prozaică în aparență, poezia e străbătută de fior fantastic, și iată o bună scenă de noapte spectrală: Dodată calul se încordează! S-aruncă-n lături, se spăimîntează! Se svîrcolește! de frică multă, Nici bold, nici glasul nu-mi mai ascultă. Ager descalec, văz jos turtită Albind o trâmbă învăluită! Vântul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vechi al mânăstirii în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Apare sepulcrala umbră ("Ascultați...! marea fantomă face semn... dă o poruncă..."), poetul o întreabă, în cel mai potrivit spirit romantic, dacă are în fața sa pe Mircea, și printr-o noroasă intuiție muzicală, ca într-o conjurație de duhuri, răspund apele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
preferă să-i vadă de pe ferestrele castelului Peleș, cu picioarele "pe covoare groase unde nu pătrunde frigul". Ceața Parisului i se pare infernală, cimeriană, și lumea aceasta "bîntuită de stihii, vânt, umezeli, ger, neguri" o socotește greșit concepută, pricină de fiori și triste cugetări. Și în afară de asta Alecsandri e indolent, căutător de inerție, de kief. El e un "culbec" închis în casa lui, un peștișor încălzindu-se la soare, la superficia apei, încercînd un sentiment penibil la ideea deplasării. Avea impresia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
putința unei ninsori totale, de sfârșit de lume, până ce zurgălăul spulberă sinistrul vis: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă, Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheață pe ai țerii umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară; Soarele rotund și palid se prevede printre nori Ca un vis de tinerețe printre anii trecători. Tot e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu fiii săi sălbatici, Cu piscuri dărâmate, cu țărmuri singuratici, Cu cedri-a căror frunte se-nalță pîn' la nori, Cu munții săi gigantici, din cari furioase Șiroaie cad și umplu prăpăstii negricioase Cu zgomote și urlet ce umple de fior. El caută "poezia ce muge ca furtuna", biciuind pe tirani, iar neliniștea blazată a lui Childe Harold se preface la el într-o ardoare valahă de explorație pe munte, bălți, bărăganuri: Dar sufletul meu vecinic spre negre țărmuri zboară, El
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Țărână s-a făcut! Marile disperări sunt absente și poetul, departe de a ocoli lumea, gustă melancolia la hora duminicală: M-am dus și eu. La vesela serbare Priveam așa pierdut, și-ntîia oară În sufletu-mi simții cum se strecoară Fiorul tău de dulce întristare. Într-un fel, Iosif contribuia astfel, pe urmele lui N. Beldiceanu, la poezia plictisului, plăcută simboliștilor. El cânta iarmaroacele, caterinca și lăsa să i se surprindă accente din Verlaine (din care tradusese): Când mă gândesc la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Și-n cingători însuflețite să las să-mi fie brîu-ncins. Făr' de putere împotrivă-mi, pădurea-ntreagă-mi este roabă, Ea ce mă-nlănțuia cu aspra-i mireazmă și cu teama grea, De-acum împărăția-i toată de taină și fior e-a mea Și-nveninata-i vrăjmășie e cucerita mea podoabă. Capitolul XXI SIMBOLIȘTII "VIEAȚA NOUĂ" Simbolismul s-a născut în mediile "nesănătoase", fie la socialiști, cu proletari suferind de ftizie, trăind în mahalale zdrobite de ploi, fie la aristocrații cu simțurile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe când eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sunt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctând tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dintr-un lotus albastru ce crește pe malul Gangelui, într-o odaie tapetată cu stofe groase de brocart, mobilată cu paturi de abanos. N. DAVIDESCU Primele poezii ale lui N. Davidescu, La Fântâna Castaliei, tratează, în tradiția Rollinat și Laforgue, fiorurile noi, vițiul, depravarea, anemia, noțiunile curente fiind "luna clorotică", "cîrciuma", "nevrozele", "narcoticele", "fardul", "alcoolul", "k'holul", "ploaia", "spleen-ul", cavourile, sicriele, viorile, agoniile, macabritățile și satanismele. Nostalgia simbolistă e materializată în chipul hieraticului, fară multă pictură, cețos, enigmatic, în care
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
la țară, are o idee proprie, aceea a inconfortului rural, și o plastică personală: Când te duci pe drumul mare Trec, mișcând domol din coadă, La plimbare, Spre livadă, Este praf de nu te vezi. Ale satului cirezi. Poetul are fiorul solitudinii silvestre, sentimentul solemn al geologicului, verificabile chiar în poeziile cu ușor aspect umoristic, cum e Balada popii din Rudeni, dioramă în aer nemișcat ca o scenă hibernală din pictura olandeză: Bolta sură ca cenușa, Calcă rar și cu zăbavă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
austriaci, în special evrei, H. Bonciu aduce în proza lui metode romantice, expresioniste și suprarealiste, witz sarcastic, ridicarea fiecărui moment la o idee, interpretarea metafizică a tragicului cotidian. Prozatorul mânuiește bufoneria realistică și dureroasă, câteodată fără gust, dar nu fără fior fantastic. Dascălul de la școală întreabă pe copilul Ramses dacă nu se trage din Ramses al doilea și, văzîndu-l cu gura plină de acadele, îl pune să le scuipe în palma sa. Apoi, când sună clopotul, bătrânul ronțăie acadelele scuipate de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
20.XI.2005, Reșița), poetă și prozatoare. Urmează liceul la Oradea. Va fi bibliotecară la Reșița, unde după 1989 va conduce SC Menelas. Își face debutul în 1968, la „Familia”, fiind prezentă și în „Orizont”, „Reflex”, „Semenicul” ș.a. Străbătute de fior patriotic sau de sentimentul deplinătății legăturii cu pământul, versurile incluse de S. în prima ei carte, Drum peste vină (1977; Premiul Editurii Facla), sunt marcate de o sinceritate intensă, în ciuda alternării sau a amalgamării ezitante de formule lirice clasice și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc; Oriunde veselia din inimă Îi piere, Și de aceea umblă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pădure bătrînă și deasă, sunetul cel prelungit al unui clopot grozav sau baterea cea cadențată a unui ceasornic În mijlocul unei nopți pline de liniște, un cimitir În care vedem Într-o orînduire simetrică și de o mare cuviință plină de fiori oasele celor ce odihnesc În vecinica tăcere, sau ale părinților noștri: Întipărirea ce poate să ne facă un lucru ce nu este descoperit de tot Înaintea ochilor noștri și care prin a lui nedeslușită Înfățișare pare că ar ascunde o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate sînt, totodată, imagini purificatoare. Energia lor este ascensională, aeriană, prefigurînd trecerea În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... În preajma ei privește... RÎul Înapoi se trage... munții vîrful Își clătesc. Ascultați... ! marea fantomă face semn... dă o poruncă...” Acest „ascultați
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peste valuri s-azvîrl spumegătoare, Se sparg țîșnind În aer, și ferb scoțînd scântei, Și pulberea de apă, alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grozavul) Începe În lumea obiectivă acolo unde se termină cunoscutul, normalul. Alecsandri, om al ordinii și firescului, Își manifestă zgomotos oroarea față de aceste „aspecturi fioroase”. Să nu-l credem, totuși, În Întregime. Oroarea are și o parte de plăcere. „Cruntul fior de gheață” nu-l Împiedică să construiască cu evidentă satisfacție un peisaj fantastic tenebros și un portret pe măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea puterilor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
epocii lui. Mai cult decît alții, cu un simț al limbii mai fin, temele și mijloacele de a le sensibiliza nu diferă, Însă, prea mult. Nici Alecsandri nu cunoaște, de pildă, valoarea metaforei În poezie. Puținele metafore („a nopții regină”, „fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de turbare”... Mai liric, de o senzualitate mai rafinată, Bolintineanu sugerează, pe lîngă celelalte semne, un por nenumit manifestat prin schimbarea rapidă a temperaturii corpului: „CÎnd ochiul meu o vede arzînd de frăgezime, Din creștet pînă-n talpe mă prinde un fior Ce m-arde și mă-ngheajă, m-apasă cu cruzime, Și gura-mi se Închide și capu-mi pare mor.” 9. SÎnt și chinuri mai subtile În această semiologie a amorului. De pildă solitudinea. Conachi o trece În rîndul tiranilor care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cel mai "romantic" mod cu putință etc.), deschizând adolescentului însetat de iubire "sumbre perspective în valoarea și normalitatea vieții afective". Și, cum trăirile interioare ascultă de previzibilul mecanism în doi timpi al maniheismului psihologic, dezamăgirea amoroasă cheamă, ca un ecou, fiorul thanatic, de data aceasta fără puseul suicidar de altădată atitudine lucidă, echilibrată, care anunță ieșirea din copilărie, anticipată și de câteva teribile viziuni ale "morții în viață" (prinse în registru expresionist) pe care Bizu le trăiește acum "ca într-un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mult suspans, dar cu final fericit (și neverosimil, firește, ca orice happy end)43. Tributar încă în mare măsură discursului critic și reflexiv din "romanul" anterior, excedentar în raport cu "vulgarele" deziderate ale melodramei (ce urmărește să trezească emoția, patosul, și nu fiorul intelectual), Firu'n patru se remarcă dintru început printr-o simplificare evidentă a mijloacelor și a recuzitei puse în joc. E mai puțin "hibrid" sau "autobiografic" și mai literar decât Bizu, semnalând un alt moment de tranziție, altă "metamorfoză" cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]