6,717 matches
-
în straturile superioare ale planetei Jupiter. Această moleculă este relativ stabilă în afara Terrei datorită temperaturii scăzute și a densității ridicate. H este unul din cei mai răspândiți ioni din Univers, jucând un rol important în chimia mediului interstelar. În general, hidrogenul este considerat drept un nemetal, însă la temperaturi joase și la presiuni mari unele din proprietățile sale se aseamănă cu cele ale metalelor. Hidrogenul metalic a fost obținut pentru prima oară în 1973 la o presiune de 2,8 Mbar
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
cei mai răspândiți ioni din Univers, jucând un rol important în chimia mediului interstelar. În general, hidrogenul este considerat drept un nemetal, însă la temperaturi joase și la presiuni mari unele din proprietățile sale se aseamănă cu cele ale metalelor. Hidrogenul metalic a fost obținut pentru prima oară în 1973 la o presiune de 2,8 Mbar și la 20 K. Aliajul SiH cu structură metalică a fost obținut în 2008, descoperindu-se că este un foarte bun conductor electric, în conformitate cu
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
și la 20 K. Aliajul SiH cu structură metalică a fost obținut în 2008, descoperindu-se că este un foarte bun conductor electric, în conformitate cu predicțiile anterioare ale lui lui N. W. Ashcroft. În acest compus, chiar și la presiuni moderate, hidrogenul are o structură cu o densitate ce corespunde cu cea a hidrogenului metalic. Chiar dacă H nu este foarte reactiv în condiții obișnuite, el formează compuși cu majoritatea elementelor. Se cunosc milioane de hidrocarburi, dar acestea nu se obțin prin reacția
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
în 2008, descoperindu-se că este un foarte bun conductor electric, în conformitate cu predicțiile anterioare ale lui lui N. W. Ashcroft. În acest compus, chiar și la presiuni moderate, hidrogenul are o structură cu o densitate ce corespunde cu cea a hidrogenului metalic. Chiar dacă H nu este foarte reactiv în condiții obișnuite, el formează compuși cu majoritatea elementelor. Se cunosc milioane de hidrocarburi, dar acestea nu se obțin prin reacția directă dintre elemente (carbon și hidrogen), deși producerea gazului de sinteză în
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
densitate ce corespunde cu cea a hidrogenului metalic. Chiar dacă H nu este foarte reactiv în condiții obișnuite, el formează compuși cu majoritatea elementelor. Se cunosc milioane de hidrocarburi, dar acestea nu se obțin prin reacția directă dintre elemente (carbon și hidrogen), deși producerea gazului de sinteză în procedeul Fischer-Tropsch poate fi considerată aproape o excepție deoarece procesul folosește carbonul din cărbunele, iar hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
elementelor. Se cunosc milioane de hidrocarburi, dar acestea nu se obțin prin reacția directă dintre elemente (carbon și hidrogen), deși producerea gazului de sinteză în procedeul Fischer-Tropsch poate fi considerată aproape o excepție deoarece procesul folosește carbonul din cărbunele, iar hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
nu se obțin prin reacția directă dintre elemente (carbon și hidrogen), deși producerea gazului de sinteză în procedeul Fischer-Tropsch poate fi considerată aproape o excepție deoarece procesul folosește carbonul din cărbunele, iar hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
poate fi considerată aproape o excepție deoarece procesul folosește carbonul din cărbunele, iar hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină parțial
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină parțial negativă. Acești compuși sunt cunoscuți sub numele de hidruri. Hidrogenul
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină parțial negativă. Acești compuși sunt cunoscuți sub numele de hidruri. Hidrogenul formează o varietate de compuși cu carbonul. Datorita asocierii în general
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină parțial negativă. Acești compuși sunt cunoscuți sub numele de hidruri. Hidrogenul formează o varietate de compuși cu carbonul. Datorita asocierii în general a acestora cu organismele vii, aceștia sunt numiți compuși organici; cu studierea lor se ocupă chimia organică, iar cu studiul rolului lor în organismele vii - biochimia. În unele definiții
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
aceștia sunt numiți compuși organici; cu studierea lor se ocupă chimia organică, iar cu studiul rolului lor în organismele vii - biochimia. În unele definiții „organic” se referă doar la un compus ce conține carbon. Însă majoritatea substanțelor organice prezintă și hidrogen, iar legătura carbon-hidrogen determină multe din particularitățile lor. De aceea, legăturile carbon-hidrogen sunt prezente în unele definiții ale cuvântului „organic”. În chimia anorganică hidrurile pot reprezenta catene de legături între doi ioni metalici ai unei combinații complexe. Această funcție se
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
definiții ale cuvântului „organic”. În chimia anorganică hidrurile pot reprezenta catene de legături între doi ioni metalici ai unei combinații complexe. Această funcție se întâlnește la elementele din grupa 13, cu precădere la boruri și compușii complecși ai aluminiului. Compușii hidrogenului sunt adesea numiți „hidruri”, acest termen fiind uneori impropriu utilizat. „Hidrură” definește o substanță în care atomul de H are caracter anionic sau sarcină negativă, deci H, fiind utilizat pentru compușii hidrogenului cu un element mai electropozitiv. Existența anionului hidrură
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
la boruri și compușii complecși ai aluminiului. Compușii hidrogenului sunt adesea numiți „hidruri”, acest termen fiind uneori impropriu utilizat. „Hidrură” definește o substanță în care atomul de H are caracter anionic sau sarcină negativă, deci H, fiind utilizat pentru compușii hidrogenului cu un element mai electropozitiv. Existența anionului hidrură, sugerată de Gilbert N. Lewis în 1916 pentru elementele din prima grupă și a doua principală, a fost pusă în evidență în 1920 de către Moers prin electroliza topiturii de hidrură de litiu
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de Gilbert N. Lewis în 1916 pentru elementele din prima grupă și a doua principală, a fost pusă în evidență în 1920 de către Moers prin electroliza topiturii de hidrură de litiu (LiH), când a fost produsă o cantitate stoechiometrică de hidrogen la anod. Pentru hidrurile altor elemente, termenul este ambiguu, luând în considerare electronegativitatea hidrogenului. Excepție face BeH, care este un polimer. În hidrura de litiu și aluminiu, anionul AlH are centre de hidrură atașate puternic de aluminiu. Chiar dacă hidrogenul poate
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
principală, a fost pusă în evidență în 1920 de către Moers prin electroliza topiturii de hidrură de litiu (LiH), când a fost produsă o cantitate stoechiometrică de hidrogen la anod. Pentru hidrurile altor elemente, termenul este ambiguu, luând în considerare electronegativitatea hidrogenului. Excepție face BeH, care este un polimer. În hidrura de litiu și aluminiu, anionul AlH are centre de hidrură atașate puternic de aluminiu. Chiar dacă hidrogenul poate forma hidruri cu toate elementele din grupele principale, numărul și combinațiile posibile diferă de la
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de hidrogen la anod. Pentru hidrurile altor elemente, termenul este ambiguu, luând în considerare electronegativitatea hidrogenului. Excepție face BeH, care este un polimer. În hidrura de litiu și aluminiu, anionul AlH are centre de hidrură atașate puternic de aluminiu. Chiar dacă hidrogenul poate forma hidruri cu toate elementele din grupele principale, numărul și combinațiile posibile diferă de la o grupă la alta. Hidrura de indiu nu a fost încă identificată, însă există o multitudine de compuși complecși ai săi. Oxidarea hidrogenului, adică îndepărtarea
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
aluminiu. Chiar dacă hidrogenul poate forma hidruri cu toate elementele din grupele principale, numărul și combinațiile posibile diferă de la o grupă la alta. Hidrura de indiu nu a fost încă identificată, însă există o multitudine de compuși complecși ai săi. Oxidarea hidrogenului, adică îndepărtarea electronului său, decurge teoretic cu formarea H, ion ce nu conține niciun electron în învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul de hidrogen legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter acid conțin ionul hidroniu (HO). Totuși, unii cationi solvatați
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul de hidrogen legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter acid conțin ionul hidroniu (HO). Totuși, unii cationi solvatați ai hidrogenului sunt mai degrabă organizați în
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
sarcină pozitivă sau cationul de hidrogen legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter acid conțin ionul hidroniu (HO). Totuși, unii cationi solvatați ai hidrogenului sunt mai degrabă organizați în molecule de tipul celei de HO. Alți ioni oxoniu se formează când apa formează soluții cu alți solvenți. Deși nu se întâlnește pe Pământ, ionul H (cunoscut sub numele de hidrogen molecular protonat sau cationul
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
unii cationi solvatați ai hidrogenului sunt mai degrabă organizați în molecule de tipul celei de HO. Alți ioni oxoniu se formează când apa formează soluții cu alți solvenți. Deși nu se întâlnește pe Pământ, ionul H (cunoscut sub numele de hidrogen molecular protonat sau cationul triatomic de hidrogen) este una dintre cele mai răspândite specii chimice în restul universului. H este produs în laboratoarele de chimie și cele de biologie, fiind adesea un produs secundar al unei reacții; în industrie pentru
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
degrabă organizați în molecule de tipul celei de HO. Alți ioni oxoniu se formează când apa formează soluții cu alți solvenți. Deși nu se întâlnește pe Pământ, ionul H (cunoscut sub numele de hidrogen molecular protonat sau cationul triatomic de hidrogen) este una dintre cele mai răspândite specii chimice în restul universului. H este produs în laboratoarele de chimie și cele de biologie, fiind adesea un produs secundar al unei reacții; în industrie pentru hidrogenarea substanțelor nesaturate; în natură ca metodă
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
metodă de a reduce echivalenții în reacțiile biochimice. În laborator, H este de obicei obținut prin reacția metalelor cu acizii în aparatul Kipp. Aluminiul poate produce H prin tratarea cu baze: Electroliza apei este o metodă simplă de a produce hidrogen. Un curent de joasă tensiune trece prin apă, iar oxigenul gazos se formează la anod, în timp ce hidrogenul gazos apare la catod. De obicei la producerea hidrogenului, catodul este confecționat din platină. Dacă se realizează și arderea, oxigenul este preferat pentru
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]