KorAP: Find »[drukola/base=hoț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...253 254 255 ...313 >

7,802 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

cuțitele asupra lui Ion Băieșu. Omul lăsă funia boilor. Cuțit n-avea. Numai un răsteu ținea în mâna stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sub nuvela caragialiană, Mihail Dragomirescu scria despre această povestire, în recenzia la volumul Cântecul amintirii din Convorbiri critice, nr. 8 din 25 august 1910, că este „numai o țesătură de lumini și umbre, în care parcă ghicim un înțeles“. Hoțultc "Hoțul" Boierul Costea Forăscu, îngrămădit și încovoiat în mantaua-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu pușca. Ce este, cucoane Coste? —Mă-ntrebi ce este? izbucni îndârjit boierul și își acoperi obrazul cu gluga. Tu știi să te hodinești la foc; haidăii ceilalți, iar nu fac nimica - și trebuie să mă vestească străinii că intră hoți în pădure. Ba pot să-i văd și eu ziua-n amiaza mare, cum mă pradă. Acu o jumătate de ceas am văzut eu, cu ochii mei, pe-un mușteriu... Cum se poate, cucoane? unde-i? Doar de-a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dădu din cap. Dă, mă gândesc și eu că dacă punem mâna pe-acela, cine-a fi, n-are să-i fie moale... Boieru ista-i mare șpion... gândi apoi sluga... Hm! Și-i mânios Dunăre... Unde-a fi fiind, cucoane, hoțul? A fi fiind chiar în tăietura cea nouă... —Pe-acolo l-am zărit intrând... —Atuncea să-i ieșim înainte pe cararea asta... Apucară de-a dreptul printre tufe, și rămurelele începură să-i bată c-o ploaie deasă. Din vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Și deodată dădură-n tăietură - și, oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
târziu la casa chihaiei, îndârjirea căzu: carul sta gol în mijlocul ogrăzii și boii mestecau o leacă de iarbă la adăpost, subt un șopron. Intră în tindă. Îndată simți blândețea focului. Dar lângă vatră, jos, slab și sfârșit, plin de noroi, hoțul de lemne. L-am adus... zise încet, c-o privire ciudată, chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avut el un val... S-a opintit azi tare greu pe lângă boi... Poftiți, cucoane, în casa asta mare... Boierul intră în odaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sub căruță... cu cânele legat lângă noi... În casă era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de lemne... Eu zic una, boierul zice alta... Cucoane! șopti el cu durere, cucoane! am asudat ani de zile pe lanurile dumnitale; dă-mi v’o două parale să-mi cumpăr păpușoi pe iarnă... Acu eu zic altfel: mă duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
adânc. De lângă foc, palid, boierul avu o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă spre pământ, căzu și se stânse. Nimeni nu răspunse. Omul, în umbra-i dureroasă, tăcu pentru totdeauna. Cântecul amintirii, 1909 Hoțul a apărut, inițial, sub titlul Hoțul de lemne, în Luceafărul, nr. 14 din 15 iulie 1908. Critica a remarcat asemănarea de subiect a acestei povestiri cu Biriuc de Turgheniev. De altfel, Hoțul a fost scrisă în perioada în care Sadoveanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă spre pământ, căzu și se stânse. Nimeni nu răspunse. Omul, în umbra-i dureroasă, tăcu pentru totdeauna. Cântecul amintirii, 1909 Hoțul a apărut, inițial, sub titlul Hoțul de lemne, în Luceafărul, nr. 14 din 15 iulie 1908. Critica a remarcat asemănarea de subiect a acestei povestiri cu Biriuc de Turgheniev. De altfel, Hoțul a fost scrisă în perioada în care Sadoveanu a tradus intens din prozatorul rus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i dureroasă, tăcu pentru totdeauna. Cântecul amintirii, 1909 Hoțul a apărut, inițial, sub titlul Hoțul de lemne, în Luceafărul, nr. 14 din 15 iulie 1908. Critica a remarcat asemănarea de subiect a acestei povestiri cu Biriuc de Turgheniev. De altfel, Hoțul a fost scrisă în perioada în care Sadoveanu a tradus intens din prozatorul rus, Povestirile vânătorești fiind publicate un an mai târziu. Mihail Dragomirescu spunea despre această povestire că „e un fel de literatură care, după ce va trece perioada aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mine. Dacă nu, greu! - Să vezi cum umblă cuconu Nastratin după cai! strigă Faliboga, ridicând capul și râzând răgușit. L-am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea fânaț călcat și păscut - și caii nicăiri. De unde să faci ispașă și să te despăgubești, dacă tâlharii lui cuconu Nastratin băgau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și se culcă și el odată cu găinile - după ce-și pune comanacul peste chelie... Dinspre partea lor poate să ardă și să se înece toate. Boierul petrece departe cine știe unde... poate s-a dus prin străinătăți... și iaca a ajuns un hoț ca Faliboga să-i păzească averile... Sunt și lucruri pidosnice în lumea asta, măi Niță... Noapte bună! du-te și te hodinește și tu... Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nimerit!... Pesemne că ist tânăr a-nvățat de la cel bătrân... Cuconu Iordache a avut vătav la Avrămeni pe unu Neculai Arnăutu... Era vrednic și rău - ia așa cum îi Faliboga al nostru... Ș-apoi în vremea lui și Neculai Arnăutu fusese hoț de codru și-și făcuse și osânda la ocnă... L-a scos boierul și l-a adus la moșie - ca să mai îngrozească oamenii... că și pe vremea aceea oamenii erau mai leneși... Țiganul privi în depărtări pe ușa deschisă - parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
scară. După ce a pus o labă pe carne, a adus și pe a doua - și cu greutatea lui întreagă a rupt prada din clenci și a căzut cu ea dedesubt, de la șapte metri înălțime. Cu ce dibăcie a făcut acel hoț mișel toate acestea, era de mirare. S-a dus în sus frământându-se, a căzut în omăt ca un tăbultoc negru; a luat cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dus pe ici, a ocolit pe dincolo. S-a lăsat în pârău, s-a oprit lângă izvor și a lepăit apă de sub șipot. A cotit pe după o stâncă lucie. S-a suit în pisc de-a dreptul. Culi urmărea pașii hoțului, foarte interesat și foarte atent. Când a ajuns în pisc, a scuipat: —Ptiu, drace! Martin era acolo, subt o muche de cremene. Iar a întors numai un ochi, o clipă, și s-a dus, fără să lese bucata de cal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dinlăuntru, pe care le putea purta, c-un cui de lemn, cel ce le știa sama, însă nu era nevoie numaidecât de asta, căci, în aceste singurătăți, și mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie de hoți. Culi nici nu privi ceea ce lăsa în urmă și îndemnă calul. După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de cărniță sau trupul însângerat al unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe o pârghioară și atunci cădea asupra unui lemn, strivindu-l și acoperindu-l în același timp. Era acoperit și ascuns, ca să nu-i răpească omului prada alt hoț al pădurii, fie vultur, fie vulpe, fie lup. Această alcătuire de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Al doilea, a cumpărat-o Dălcăuș. — Cum a cumpărat-o? —Bine; a venit la taica ei și a cumpărat-o. A dat o sută de poli de aur; și a luat-o cu el. Acel Sandu Dălcăuș a fost un hoț. A luat-o cu dânsul și a fost s-o omoare. Povestea asta o știe uncheșul Mitrea Pescăruș. Eu nu știu bine ce a fost și cum a fost, că nu mă interesează prostiile. După Dălcăuș au fost alții. Acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și m-a privit cu oarecare respect. S-a interesat de unde sunt și cu ce mă îndeletnicesc. L-am făcut să înțeleagă că bunurile mele - dacă pot fi numite așa - nu sunt dintre acelea pe care rugina le mânâncă și hoții le pradă. La cafeaua care mi-a fost oferită după această primă luptă de cunoaștere, am aflat, nu fără surprindere, că interlocutorul meu e un vechi poet. Negoțul lui sprijinea o artă, care în acea parte de lume e mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
11 Într-un sat, odată 17 Hanul Boului 29 Cânele 37 Păcat boieresc 45 În pădurea Petrișorului 83 Înecatul 93 Fântâna Hazului 101 O istorie de demult 111 Mergând spre Hârlău 119 Fiorul 131 Codrul 143 Povestea cu Petrișor 155 Hoțul 163 Haia Sanis 171 Bordeienii 231 Ochii ei arzători de mult s-au stâns... 301 Pe Deleleu 313 Ochi de urs 321 24 iunie 395 Roxelana 429

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934

și avea un suflet de copil. Râdea cu mare plăcere, sincer și contagios. Când auzeai pe cineva râzând în hohote, știai precis că acolo se afla el. Am râs și eu cu lacrimi când mi-a povestit cum, odată, niște hoți care-l credeau plin de bani l-au dus pe întuneric într-un loc pustiu și acolo l-au amenințat că-i fac de petrecanie dacă nu le dă tot. "Eu aveam ceva bani, își amintea vesel Siminel, dar nu

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
pe mine de frică. Atunci m-a umflat râsul. "Tocmai eu care sânt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?" "Ce rîzi?" au zbierat ei. Uite așa, ce n-am voie?" i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: "Lăsați-l, bă, că e un păduche. Hai, cară-te", s-a întors spre mine. Dar eu nu vroiam să mă mișc deloc. "N-aveți decât să vă cărați voi. Eu aicea rămîn". Și m-am

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216

sunt plecați. Acești politicieni care cotcodăcesc plini de ifose chiar să nu-și dea seama că politica anticulturală are drept consecință directă o imensă demoralizare a unui întreg popor? Că această demoralizare produce în mod necesar tot mai mulți cerșetori, hoți și criminali? Iar aceștia au tendința firească să-și extindă zona de activitate! E totuși la mintea cocoșului: cei care nu pot fura în țară, fură peste hotare... Culmea e că același ministru, despre care am auzit că nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]