6,525 matches
-
secolului XX. În istoria ocrotirii sănătății din România, el și-a câștigat un loc de cinste. A decedat la venerabila vârstă de 98 de ani, la București. Prof. Dr. L. Grom a fost elevul iluștrilor dascăli și savanți ai Școlii Ieșene de Medicină dintre cele două războaie mondiale: prof. Dr. Doc. Mihai Ciucă, Prof. Dr. Doc. Alexandru Slătineanu, Prof. Dr. Doc. Constantin Ionescu-Mihăești, Prof. Dr. Doc. Ion Bălteanu, cât și a concetățeanului său, basarabeanul Dr. Petre Cazacu - Inspectorul Șef al Inspectoratului Sanitar Iași (inspectorat care
Leonid Grom () [Corola-website/Science/332959_a_334288]
-
Domnișoara Christina" a lui Șerban Nichifor și "La señorita Cristina" a lui Luis de Pablo, un film de televiziune (regizat în 1992 de Viorel Sergovici), un film de cinema (regizat în 2013 de Alexandru Maftei) și un tablou al pictorului ieșean Dimitrie Gavrilean. Primul proiect de realizare a unui film după „Domnișoara Christina” datează din anul 1971. Potrivit prof. Mac Linscott Ricketts, regizorul Radu Gabrea scrisese un scenariu pentru un film de lungmetraj intitulat " La deuxième mort de Mademoiselle Christina" în
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
concentrată, încărcată de emoție și lirism, fără a eluda nuanțele necesare ale fantasticului”. Editura „Humanitas-Multimedia” a lansat în anul 2006 o variantă audiobook a cărții, în lectura actorului Ion Caramitru. Tabloul pictorului Mirea din nuvelă l-a inspirat pe pictorul ieșean Dimitrie Gavrilean să realizeze în anul 1993 un tablou omonim (ulei pe pânză), care a fost donat Muzeului Literaturii Române din Iași de către Horia Stelian Juncu. Pictura a fost reprodusă pe coperta revistei "Dacia Literară", nr. 3 (42), 2001. Figura
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și suspendarea lui din toate funcțiile în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească netemeinicia acuzațiilor îndreptate împotriva lui. A fost inițiat în Loja masonică ieșeană Steaua României, la 26 noiembrie 1866 (al cărei Venerabil era George Suțu), iar după câteva luni, la 11 februarie 1867, primește gradele de Companion și Maestru, în această lojă. Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“ (conferințe asupra
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Maria Ștefana Lupașcu, Lily. S-au cunoscut la Iași, în împrejurările tulburi ale refugiului, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, cu care tînăra Lilly era rudă apropiată. La rândul lor, fiicele lui Delavrancea frecventau aceleași medii ieșene pe care le frecventa și familia Teodoreanu, dată fiind, între altele, și pasiunea pentru muzică a Cellei Delavrancea, cât și a Sofiei Teodoreanu, mama viitorului scriitor. Apropierea dintre cei doi tineri s-a produs pe terenul comun al pasiunii pentru
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923). Este legat, ca și fratele său Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul "Viața Românească", tutelat de Garabet Ibrăileanu. Prima descoperire a noului scriitor în mediul literar ieșean aparține lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu îl cunoștea încă din anii de liceu. Fiind unul din animatorii "Însemnărilor literare" - de sub conducerea directă a lui Mihail Sadoveanu și George Topârceanu - și deja colaborator al lui Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
neîndurătoare, iar alte maniere, unele în viziunea criticii cu totul facile, îl vor urmări și ele pe Ionel Teodoreanu, ca o fatalitate. În decursul anilor ce urmează după încheierea ciclului medelenist, vitrinele librăriilor vor beneficia de prezența permanentă a scriitorului ieșean. Numeroasele ediții ale "Medelenilor" vor fi însoțite de noi și noi titluri, romane în primul rând, dar și cărți de amintiri și memorialistică. Împărțindu-și timpul între baroul avocățesc (după Delavrancea, se pare că Ionel Teodoreanu a fost cel mai
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
adaugă sfârșitul tatălui său, Osvald Teodoreanu în 1937, vor contribui toate la decizia de a părăsi Iașul în favoarea Bucureștiului. La București își continuă firește atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Odată cu stabilirea în București, însăși propria biografie ieșeană devine sursa de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica. Începutul este făcut de volumul „În casa bunicilor” (1938), spre a fi continuat de „Masa umbrelor” (1941) și de „Întoarcerea în timp” (1946
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
continuat de „Masa umbrelor” (1941) și de „Întoarcerea în timp” (1946). Scrierile ce urmează în această perioadă nu contrazic în esență structurile permanente ale personalității sale. Din perspectiva biografiei artistice nu se poate vorbi de o perioadă bucureșteană, după cea ieșeană. Este adevărat că unele din romanele acestor ani, fie în întregul lor („Hai Diridam” și „La porțile nopții”, 1946, „Zdrulă și Puhă”, 1948), fie fragmentar („Tudor Ceaur Alcaz”, 1940 - 1942), vădesc o accentuată preocupare de înnoire tematică, de abordare a
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
(pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894, Dorohoi - d. 17 martie 1964) a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este "Hronicul măscăriciului Vălătuc", pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu "Gargantua și Pantagruel". Este fratele romancierului Ionel Teodoreanu. Debutează cu versuri în
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
în special. Reîncepe colaborarea la revista "Viața românească", alăturându-se nucleului de redactori din perioadă interbelică, din care face parte și Garabet Ibrăileanu, publicând fragmente din romanele sale (unele dintre ele inițial publicate la editura acesteia). Tot la editura revistei ieșene publică volumul de nuvele "Umbre" și broșura " În amintirea lui Creangă", iar la Editura Luceafărul, volumul "Priveghiuri". Găzduiește în casa sa din Dealul Copoului scriitori precum Topîrceanu, Gala Galaction, Otilia Cazimir, Ionel și Păstorel Teodoreanu, pe Dumitru D. Pătrășcanu și
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
contribuie la cotidianul de stânga "Adevărul". În 1928 publică "Hanul Ancuței", o lucrare remarcabilă aparținând perioadei de maturitate a scriitorului, care cuprinde nouă povestiri, îmbinare măiastră a genului epic și liric. Între 1927 și 1930 a fost Venerabilul Lojii masonice ieșene „Dimitrie Cantemir”, iar din 1932 al Lojii „Moldova”, din același orient. Între 1930 și 1935 a îndeplinit următoarele demnități masonice: „Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naționale din România (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR și
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
sa istorică "Frații Jderi" (Ucenicia lui Ionuț), publicat în anul 1935. În 1936, preia direcția ziarului "Adevărul" și a ediției sale matinale, "Dimineața". Alături de George Topârceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa editează, începând cu luna ianuarie, revista lunară "Însemnări ieșene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului literar și redactorului revistei Viața românească. În această perioadă este implicat într-o dispută publică cu presa fascistă și cea de extremă dreapta, contracarând atacurile acestora
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mama). S-a îndrăgostit de Veronica Micle. Mandache Leocov sugerează că în această perioadă poetul s-ar fi atașat de un tei multisecular din Grădina Copou, arbore ulterior devenit celebru sub numele de Teiul lui Eminescu: „"Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. [...] După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu"”. În 1877 s-a mutat la București, unde până în
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Grădina Copou, arbore ulterior devenit celebru sub numele de Teiul lui Eminescu: „"Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. [...] După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu"”. În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul "Timpul". A desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
entusiasm de către public, care i-ar fi simțit lipsa. Revista "Simbolul", condusă de tinerii Tristan Tzara, Ion Vinea și Marcel Janco, publică o poezie de-a sa, ca un omagiu, în anul 1912. În același an colaborează cu revista simbolistă ieșeană "Versuri și Proză". Ion Pillat și Horia Furtună îi cer lui Macedonski un volum de debut pentru seria "Cărților albe", care a fost o colecție de volume a poeților epocii, astfel apare volumul "Flori sacre", conținând materialul din "Forța morală
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
cu Ucraina, Polonia și Rusia. Din punct de vedere turistic, de aici se poate ajunge cu ușurință la mănăstirile din zona Bucovinei (Voroneț, Moldovița, Sucevița, Putna), cât și la cele din județ, cum ar fi Vorona sau cele nemțene și ieșene. De asemenea, se poate ajunge ușor la Lacul de acumulare Stânca-Costești, cel mai mare lac de acumulare din țară, situat pe Prut, la granița cu Republica Moldova. Autostrada A4, care va face legătura dintre Iași și Târgu Mureș, se va situa
Botoșani () [Corola-website/Science/296935_a_298264]
-
în care unitatea patrimonială este parte și care generează decontări bănești; calculele contabilității reflectă deodată mișcarea și transformarea mijloacelor precum și resursele în ordinea lor de formare și după destinația lor în procesul de reproducție. Aceasta este în prezent concepția școlii ieșene de contabilitate. (a). contabilitatea financiară presupune urmărirea, controlul și prezentarea fidelă a patrimoniului, în ansamblu și pe structură, a situației financiare și rezultatului exercițiului, prin intermediul documentelor de sinteză, în scopul furnizării informațiilor necesare elaborării deciziilor economice. Are un caracter unitar
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
alternativ rector și prorector al aceleiași Universități între 1926 și 1940. Ioan Petru Culianu s-a născut la Iași, fiind al doilea copil al Elenei Bogdan, profesor de chimie anorganică la UAIC, și al lui Sergiu-Andrei Culianu, avocat și profesor ieșean. Între septembrie 1956 și iulie 1967, Ioan Petru Culianu urmează cursul primar, gimnaziul și liceul la școala „Vasile Alecsandri” (care funcționează în acest interval în fostele case Alecsandri, în apropierea Facultății de Medicină). Ioan Petru Culianu s-a mutat în
Ioan Petru Culianu () [Corola-website/Science/298281_a_299610]
-
limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în "Viața Basarabiei", ăn IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia "Rochia". Continuă să publice în "Viața Basarabiei", devine colaboratoare a revistei "Însemnări ieșene", (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimata). Paralel publică în "Cuget moldovenesc", "Pagini basarabene", poezii că "Dorința", "Grădinărie", "Atavism", "Toamnă", "Caisul", "Cuvântul Evei", "Jucărie", și altele. Locuiește împreună cu sora să Silvia, studentă la medicină, într-
Magda Isanos () [Corola-website/Science/298328_a_299657]
-
Democrat Studențesc. În vara anului 1938 participa la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol. În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: "descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene". La 26 decembrie, acelasi ziar anunță "un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poeta a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul". La 31 martie se căsătorește cu
Magda Isanos () [Corola-website/Science/298328_a_299657]
-
Caragiale i-a trimis o călduroasă telegramă: La răspunsul de mulțumire, Caragiale a replicat cu o altă urare: Fără să fi reușit o reluare a colaborării la "Convorbiri literare", conștient de locul uriaș deținut în cultura noastră de prestigioasa revistă ieșeană, Caragiale a încercat în anul următor (1909) "„o nouă și ultimă expresie a unei «mea culpa»“" : Maiorescu consimțise în aceste împrejurări doar o reluare a relațiilor literare, nu și a celor personale, cu cel care îl insultase. Despre aceste manifestări
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, "„importanta inițiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării, cea ieșeană.”" Dezbaterile înverșunate care au avut loc în vara anului 1862 în privința proiectului de reformă agrară propus de conservatori și adoptat de majoritate, dar nesancționat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privința
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la "Viața românească" (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean",). Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la "Viața românească" și influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărțirea de adolescență invocă
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
1934 începe în "Revista fundațiilor regale", publicarea romanului satiric "Minunile Sfîntului Sisoe" (neterminat, publicat postum în 1938). În 1936 este ales "Membru corespondent al Academiei". Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator. Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului "Adevărul literar" (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și de protest față de
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]