10,921 matches
-
o trecere prealabilă a acestuia prin filtrul interior, este o formă de rezolvare a crizei identitare. Noua realitate uzează de întreg arsenalul realității propriu-zise, de care, însă, se folosește în termeni proprii, reconstruindu-l deci și conferindu-i o amprentă intimă, personală, individuală, născută dintr-o identitate perfectă între limbajul poetic și poezie: "Poezie este acest cuvânt, poezie este și Divina Comedie. Tot așa cum o picătură de apă tot apă este ca și oceanul care e mult mai mare. Deci din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu înlocuitori,/ lupta popoarelor pentru pace, coruri,/ producția la hectar, Gerovital, aniversări,/ compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,/ vin de regiune superior, adidași,/ bancuri, băieții de pe Calea Victoriei,/ pește oceanic, Cântarea României,/ totul."32, și alta interioară realitatea interioară marcată de spațiul intim al ființei sale, cald și confortabil, în care ea încearcă să se ascundă: cu alte cuvinte, alături de versurile de factură anticomunistă, prin intermediul cărora autoarea își țipă revolta sau o manifestă în mod tacit, prin metaforele specifice, sunt versurile de căutare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fac din el unealtă.// Însă fericirea-i apă gravă,/ Și în albia mea copilărească-/ Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?". (Mândrie) Raportarea permanentă la ceilalți, într-o perfectă suprapunere cu sine, cu propria viață socială și chiar intimă devine elementul definitoriu al condiției poetice, idee care, alături de alte toposuri, precum vârsta copilăriei, fericirea, jocul, bucuria de a trăi, moartea sau tăcerea, capătă o notă aparte la Ana Blandiana. Astfel încât, la fel cum în Copilărie ("Din oglindă mă privea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tragică) are loc prin înnoirea acesteia cu o conotație pozitivă, care face din poet mediator al conflictului între eu și lume. Punând la îndoială realitatea textului, pe care o consideră ireală, spre deosebire de poeții de după 1980, la care există sentimentul unei intime solidarități între viață și literatură, Generația '60 a fost partizana unei poetici a naturalului, resimțind dureros artificialitatea inerentă a oricărui text literar 66. Căutarea sensului unei astfel de existențe "este obligată să îmbrace haina cuvântului (subl. n. A.I.P.). Neîncrederea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise, exterioare: "Iată, cocorii trădează, copacii renunță,/ Înțelepciunea se-ntinde./ Prevăzătorul meu tată,/ Vei fi mulțumit?/ Iată, vorbă cu vorbă/ Să nu vorbesc am fost învățată,/ Dar, Doamne, îmi făgăduiești/ Că în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
posibilitatea dea ieși din gramatica viziunii, condiționată de ansamblul de percepții și de coduri semiologice tradiționale. În trecere, fie zis, ne vine greu să nu remarcăm că scriitorul nu are cum să nu fie, în parte, un subiect social. Teritoriul intim al fiecărei făpturi omenești este surprinzător de redus, față de enormul înveliș social, care contribuie, la rândul lui, "la formarea eului și pe care arta trebuie să-l includă și să-l exprime"133. Prin acest amplu ingredient colectiv, societatea izbutește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu reușesc să trăiască/ Întâmple-li-se în somn; transformă somnul însuși într-o Apocalipsă, semn că monitorizarea comunismului se putea întinde până dincolo de ceea ce era la vedere, această ideologie cuprinzând, asemenea tentaculelor unei caracatițe, până și spațiul cel mai intim al oamenilor, gândurile acestora: "Lăsați-i să doarmă legați de coșmare,/ Cântând ca din strune din propriile funii". Mesaj subversiv există și în Țara părinților, unde " Se ajunge, întotdeauna, târziu,/ Numai când totu-i pustiu,/ Și doar în lumina de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în sintagmele teme, ale poemelor acestui volum. Redimensionarea realității se realizează printr-un reflux al sensurilor care nu este altceva decât o postfață a tot ceea ce autoarea scrisese până acum. De fapt, viața este pusă într-o lumină complexă, universul intim al autoarei fiind reconstruit și reîntregit printr-o repunere în valoare a temelor și a motivelor anterioare. "Imaginea intensă a diamantului, ajutându-mă,/ Să trec din confuza stare de veghe,/ În brusca iluminare a somnului,/ Strălucire interioară,/ Formă de lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care moartea pare să domine doar exteriorul (și abia în volumele de sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza în două etape: moartea ca apocalipsă, care distruge totul, inclusiv timpul, copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ajunge tot la teama de a nu găsi cuvintele potrivite, care să o exprime pe ea însăși la modul absolut, și care să o ajute, totodată, să păstreze cele două lumi paralele, atât de necesare sieși: lumea interioară, a sa, intimă, și cea exterioară, a poeziei: "nu mă gândesc să fiu în poezie altfel decât în realitate, ci dimpotrivă. Dar strădania de a descoperi Cuvântul care să mă exprime cu adevărat n-a încetat niciodată și mă cutremur la gândul că
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Metafora somnului și a visului sunt puse în legătură doar cu imaginea morții, cele două reprezentând tunele spre viața de apoi. Încercăm, să înțelegem această notă tragică a poeziilor Ilenei Mălăncioiu și din prisma biografiei sale, contextualizându-le într-un cadru intim, personal, dominat de evenimente tragice, precum moartea surorii sale, căreia chiar îi dedică volumul Sora mea de dincolo. "Poetica regăsirii" este numită metaforic creația Anei Blandiana, poeta rezervându-și aproape în fiecare poem dreptul de a-și mărturisi dragostea pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li se pare/ Eu încă mai visez o zi în care/ Din cimitiru-acesta mai vesel decât este/ Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) În intima congruitate cu opera poetică, Vina tragică (1978), inițial teză de doctorat, "îi luminează sensurile și îi fixează o viziune foarte personală despre viață și despre literatură, (...) propunând o anumită perspectivă asupra eroului tragic și a vinei, fără vină: tragicul e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ea însăși o închisoare comunistă, printre ale cărei zăbrele era greu de pătruns, capătă, astfel, dublă conotație: propaganda forțată, cuprinzând inclusiv cenzura, precum și toate celelalte forme de persecuție, și realitatea de dincolo de ideologie, care este, de fapt, o realitate individuală, intimă, transformată de scriitori într-o realitate interioară. Incapacitatea de revoltă, din cauza temerii sau din cauză că aceasta nu le este permisă direct, transformă oamenii singurele ființe vii din cadrul acestui univers static în plante. "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de mare curaj din 1984 (Eu cred că suntem un popor vegetal, Cruciada copiilor, Totul și Delimitări cu cuvintele-cheie "foame", "frică", "gratii", "fuga") marchează o nouă etapă din creația Anei Blandiana. Ceea ce răbufnise din adâncuri, pentru că ținea de ființa ei intimă, de experiențele profunde care o marcaseră încă din copilărie (arestările la care fusese supus tatăl ei, eminent preot al catedralei din Oradea), și care se manifestase deja prin splendidele nuvele din volumul Proiecte de trecut (1982), nu mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
celor existente deja. Ambele născute într-un context ideologic tulburător, nu doar la nivel național, cât la nivelul întregii Europe, aceste curente vin ca o soluție salvatoare din partea artistului creator, printr-o evadare din realitatea exterioară sufocantă, într-o realitate intimă, interioară. În consecință, studiul nostru a urmărit două direcții: 1. Una teoretică, în care, după un periplu general, în ceea ce filozoful Derrida numește Deconstructivism, (urmărind nu o cercetare integrală a fenomenului, ci doar având în vedere acele direcții necesare studiului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
universul existențial care, de cele mai multe ori, este unul interior. Metafora vieții se confundă, astfel, în permanență, cu metafora morții, la fel cum lumea exterioară se confundă cu lumea interioară, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea intimă a ființei autoarei. Am urmărit, astfel, prin prisma metaforei (considerată figura de stil regină), modul în care autoarea deconstruiește laolaltă canonul paradigmatic și canonul individual, îmbogățind neomodernismul cu noi înțelesuri, dar, totodată, îmbogățindu-se pe sine, printr-o revenire, reactualizare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care moartea pare să domine doar exteriorul (și abia în volumele de sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza în două etape: moartea ca apocalipsă, care distruge totul, inclusiv timpul, copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania"514. O cunoaștere și o cercetare îndeaproape a biografiei autoarei relevă modul în care nu doar întreaga experiență culturală acumulată influențează poetica acesteia, ci și experiențele cotidiene, intime sieși. Astfel, "așa cum scriitoarea argumentează și în epistolele trimise la vârsta de 19 ani poetei Victoria Ana-Tăușan (1937-2011), prietenă încă din adolescență, orice scriitor trebuie, un timp, să se izoleze, să citească enorm, să-și cunoască colegii de generație, să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
română contemporană, p. 622. 91Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 272 92Luiza Bratu, op. cit., p. 64. 93***, Literatura română contemporană, p. 622. 94Luiza Bratu, op. cit., p. 70. 95Ibidem, p. 70. 96"Soluție necesară a unei sensibilități amenințate de autocontemplare, retorica intimă a poetei se constituie ca suport tensional al discursului, desfășurat în spațiul ipotetic al unei aventuri nu lipsite de riscuri". ***, Literatura română contemporană, p. 623. 97"care amintește de ataraxia mioritică a ultimelor cicluri blagiene". ***, Literatura română contemporană, p. 622
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și interpretare, de data aceasta cu mijloacele ficțiunii. Cărțile alese pentru "salonul literar" sunt interpretate în conformitate cu principiile enunțate la începutul volumului. În finalul analizei la romanul Provizorat al Gabrielei Adameș-teanu, autoarea nu-și reprimă o confesiune aproape pătimașă, probând participarea intimă fără de care lectura sărăcește: "Iubesc literatura frumoasă, cu idei, adică literatura care va salva lumea și n-o va întoarce la mersul în patru labe." Preferând inclusiv lectura de identificare pe alocuri, declarându-se împotriva prejudecăților fals elitiste (fenomenul Paulo
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și consecvent asupra anumitor aspecte ale artei literare. Aceste metafore critice "obsedante", legate organic, se organizează, după cum vom vedea, într-un câmp de viziune coerent și complex în care reconstituirea chipului autorului și descoperirea profilului spiritual care "străbate din reverberațiile intime ale textelor" (Introducere..., p. 126) reprezintă una dintre dimensiunile fundamentale ale jocului literar și, implicit, ale actului critic. Primul mănunchi de imagini despre care vom discuta situează instanța creatoare într-un context al perceptibilității vizuale, prin asocierea sintagmatică a autorului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
gânditor care se înalță din operă și acoperă cu respirația spiritului său orice rând ieșit de sub pana lui Eminescu", despre "biografia interioară a unicului erou eminescian" (Ipostaze..., p.71, 201, 256), sau despre ego-ul lui Antim, "așa cum străbate din reverberațiile intime ale textelor" (Introducere..., p. 126), sunt importante nu doar pentru faptul că articulează viziunea unui autor-personaj omniprezent, ci și pentru că pun în lumină efortul conștiinței critice de a găsi elementele comune și unificatoare ale diverselor ipostaze auctoriale pe care textul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sus, ideea de cooperare, în funcție de două categorii de fapte: A. Datele obiective ale comunicării, respectiv Aa. spațiul comunicării, în trei situații ([1] public, [2] socioprofesional, [3] personal), căruia îi corespunde Ab. registrul comunicării (public formal, public informal și familiar, respectiv intim sau ludic), și B. Datele subiective ale comunicării, ținând de dotarea individului vorbitor, respectiv Ba. competența lingvistică, în trei ipostaze, [1] elocuțională, [2] idiomatică, [3] expresivă, atribute concretizate prin Bb. variația lingvistică (diatopică, diastratică și diafazică). În cele ce urmează
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și își caută, chinuind necontenit pe bieții oameni, alt locaș". 2.3. Competență și variație lingvistică 2.3.1. Pentru evaluarea ansamblului, să remarcăm că, în textul voiculescian, dominant este ultimul aspect la care ne-am referit, prioritatea acordată contactului intim cu cititorul, relației umane cu acesta, prin mărcile competenței expresive și ale variației diafazice; chirurgul Voiculescu pare că manifestă măcar reținere, dacă nu chiar oroare față de intervenția brutală asupra corpului omenesc. Și aceasta pentru că, în fond, așa cum nota Roxana Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăți fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeași reacție chimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacțiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvențe de reacții înlănțuite. Produsul format prin acțiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, și așa mai departe, apărând astfel un lanț complex. Masa moleculară a enzimelor oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Activitatea enzimatică
Materii prime horticole mai importante pentru industria alimentară. Struguri, fructe, legume. Cunoștințe de bază și aplicații practice by Dumitru D. Beceanu, Anghel Roxana Mihaela, Filimon V. Răzvan () [Corola-publishinghouse/Science/1627_a_3105]