6,725 matches
-
Crăciun care atingea cu steaua lui tavanul verde-pal al frumosului nostru salon - și o săptămână de vacanță de Paști, În timpul căreia micul dejun era Înveselit de ouă Încondeiate. Întrucât zăpada și gerul țineau din octombrie până În aprilie, nu e de mirare că tonalitatea amintirilor mele din școală este hibernală. Când Ivan Întâi (care a dispărut Într-o bună zi) sau Ivan al doilea (care va apuca ziua când Îl voi trimite cu mesaje romantice) venea să mă trezească pe la 8 dimineața
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o pornise În jos pe o cărare abruptă, cu un pas ciudat de hotărât, ca o persoană care părăsește jignit o petrecere. Mai văzusem cai fugind dintr-un loc, dar nu mai văzusem niciodată unul ștergând-o la pas și mirarea mea a crescut În mod plăcut când am recunoscut În nefericitul călăreț pe Mojuhin, pe care Tamara și cu mine Îl admirasem de atâtea ori pe ecran. Filmul Hadji Murad (după povestirea lui Tolstoi despre acea căpetenie vitează care hălăduia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că ignoră psihanaliza - o Întreagă generație ar putea fi ușor coruptă În acest fel!). Creșterea rapidă, gândirea cu viteză cuantică, sistemul circulator, năvalnic ca o navă de coastă - toate formele de vitalitate sunt forme de velocitate și nu-i de mirare că un copil În creștere dorește să Întreacă natura dorind să se bucure cât mai mult de spațiu Într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Înlăuntrul sufletului omenesc există plăcerea spirituală pe care i-o furnizează posibilitățile de a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
martie 1475 Veneția. Impresionante cuvinte, nu? Într-adevăr... Și pe deplin meritate. Omul ăsta n-a avut odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare în Europa, cu atât mai mult cu cât mai nimeni nu auzise de țărișoara aceea de-i zice Moldova și nici de voievodul ei Ștefan. I-am dat o bună lecție înfumuratului să-l lecuiască de trufie, spune Duma. Crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot felul de peșcheșuri și plocoane; că atunci am pierdut și Chilia oferită în dar ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o jinduiau, îi puseseră gând rău, s-o sfâșie, să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir Crai își făcuse socoteala să aburce în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și goi, și se aruncau în Nistru..." Ian Dlugosz, Cronica Polonorum * "...Ștefan Voievod al Moldovei, oștean viteaz, bărbat mare în primejdie, mare la suflet în nenorocire și modest în norocire pe care o credea orânduită de la Dumnezeu; el a fost mirarea stăpânitorilor și noroadelor, când cu mijloace modeste a făptuit atâtea lucruri mărețe." Nicolai Caramzin, Istoria Rusiei * " Se spune că voievodul Ștefan a fost vestit... pentru priceperea lui în disciplina militară și pentru strălucitele lui războaie. Căci în privința veșnic admirabilei virtuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi banal numai pentru cine n-ar ști s-o vadă pe tânăra femeie „învăluită parcă toată într-un nor de lumină”. E o luminozitate suprafirească, de parcă îndrăgostitul l-ar fi văzut pe însuși Dumnezeu. De aceea, nu e de mirare că raiul îi apare lui Valeriu Cristea ca loc unde se adună oamenii care în viață s-au iubit. Așadar, iubirea este cel mai prejos „bagaj” pe care omul îl poate lua cu sine în paradis. Acolo se desăvârșește o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu cei mai buni cântăreți sovietici ai momentului, care s-a difuzat și la Cluj, prin 1952-1953. Am văzut „filmul” de mai multe ori și capodopera lui Musorgski m-a entuziasmat. Și mai entuziasmat decât mine se dovedea însă, spre mirarea mea, cel mai „reacționar” (și mai admirat!) coleg de clasă al nostru, care detesta și ironiza, pe față, filmele sovietice. Nu mai făcea, în acele zile, altceva decât să revadă, mereu, fără să se sature, Boris Godunov. După aceea, mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mi-a aranjat gulerul cămășii, pe care îl purtam, după moda vremii, peste haină... * Descoperire tardivă. În vizită la D.D: o întâlnesc pe C.C., fosta colegă de facultate, de an și de grupă între 1956-1959. De la care, cu nespusă mirare, îmi este dat să aflu, după 20 de ani, că în vremea studenției noastre ea se temuse un pic de mine, găsindu-mă tăios și sarcastic. Dumnezeule! Va să zică, și eu, timidul de altădată, puteam să intimidez pe alții! La asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ipostază, de om bun și de coleg receptiv, l-am cunoscut eu pe Tiberiu Utan. * Nichita Stănescu, cu care am avut cinstea să fiu coleg de redacție, văzându-mă pentru prima oară împreună cu Doina nu și-a putut stăpâni marea mirare, uimire, uluire, manifestându-și-le din plin, ca și cum noi nu am fi fost de față. „Nu se poate, extraordinar”, a murmurat el, izbit de nefireasca noastră asemănare pe care, cu ochiul său penetrant, a știut s-o surprindă. Parcă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ferestre și deodată, fără nici o cauză aparentă, realizez specificul șocant, ineditul violent, exotismul până atunci cunoscut doar din cărți: aici la el acasă al unei lumi în care, după un zbor de 20 de ore, am nimerit, spre propria mea mirare. * „Parcă aș fi văzut pe Dumnezeu”, i-am spus, mult mai târziu, Doinei, evocându-i odată, după ani lungi de discreție, ce am simțit când am văzut-o, atunci, la Otopeni, în noaptea de 1 spre 2 mai 1972, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
literară aproape o viață de om și să treci pe lângă un Ion D. Sârbu, cum mi s-a întâmplat mie (și, din păcate, nu numai mie!) - iată un trist prilej de bogate reflecții amare! * Călcâiul vulnerabil al bătrâneții - descopăr cu mirare - este... ceafa. Niciodată tata nu mi se pare mai iremediabil bătrân, niciodată nu-mi este mai tare milă decât atunci când, întors cu spatele la mine, mi se întâmplă să-i văd ceafa: slăbită, împuținată, de copil... Mi se strânge inima, aproape că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
III, p. 11, însemnare din 15 ianuarie 1979). * Pe talgerul argumentelor directe sau indirecte, în favoarea existenței lui Dumnezeu, strălucitoare ca niște nestemate, depun și eu, cu modestia cuvenită, o pietricică (nu știu cât de prețioasă). Argumentului meu i-aș putea spune argumentul mirării. În După-amiaza de sâmbătă am evocat cum, în nopțile de insomnie, când rămân singur-singurel cu mine însumi, când reușesc să-mi identific și să-mi capturez eul meu cel mai profund, un fel de „ochi magic” al ființei, ideea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
amestec de sfidare, dreaptă mânie și încredere nelimitată în caracterul legic al dezvoltării sociale tipică atâtor eroi convenționali care cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una plină de spaimă, sau numai de spaimă: ci cu o nespusă mirare, cu stupoare, cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult, imediat) turmei de rinoceri, oportunismului. * Între disidența prerevoluționară și ciocoismul postrevoluționar n-ar trebui să existe nici o legătură. Și totuși, uneori, există. * Deși de la Aristotel încoace știm că omul e un zoon politikon, nu mică ne-a fost totuși mirarea văzând ce animale politice au putut să răsară din rândul scriitorilor noștri! * Unde am greșit? Am confundat libertatea de exprimare cu sinceritatea. * Locul meu nu poate fi acolo unde se colectează ura, oricâte explicații sau pretinse justificări mi s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
etc.). Surprinzătoarele întâlniri sunt curmate de o voce autoritară care-l invită pe noul venit să se prezinte la poarta numărul cutare pentru vamă. Evident, se supune, dar când înaintează documentația, lista bagajelor sale, vameșul-șef înalță sprâncenele a mare mirare, zicând: - Dar știu că ai luat câte ceva cu tine, nu glumă! Case, odăi, străzi, biserici, teatre, stadioane, ținuturi! - Spații... - Spații!?! - Spații ocrotitoare, explică noul venit, cu modestia cuvenită, smerit. - Dar cu fumul ăsta ce-i?!, se răstește, scandalizat, strâmbând din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pe 23 octombrie 2003 era plecarea. Din multe motive n-am mers grup organizat. La Botoșani nu se mai fac pelerinaje la Sfintele Locuri. Așa că singura, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, am plecat în pelerinaj pe cont propriu. De mare mirare este cum o femeie singura cu 4 clase să se descurce în toate și în țara străină, necunoscând vreo limbă străină. Mare minune! Mare curaj. Scumpii mei, cu cât am suferit mai mult, cu atat m-am rugat mai mult
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
s-au încreștinat venind la Domnul Dumnezeu cel viu și adevărat. Apoi intrăm în peștera, ne rugăm, aprindem lumânări. Privim și atingem cu mâna pietrele care au fost puse la jertfelnic pe vremea Sf. Prooroc Ilie. Suntem cuprinși de duhul mirării și al emoției. Doar câteva mai sunt care au rezistat timpului. Vedem icoane cu Sf. Prooroc Ilie. Aici a dus o viața aspră el și alți nevoitori care au trăit în această peșteră. Aici s-a ascuns și Sfântă Fecioara
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Lângă drum, la o fântână, Pentru un ceas de odihnă. Atunci a venit să-și ieie Apă-n vas și o femeie. Vasul plin când și l-a scos „Dă-Mi să beau!” a zis Hristos. Ea-L privește cu mirare: „Cum ceri mie apă, oare, Tu fiind de neam Iudeu Iar Samarineanca eu?” „Femeie, de-ai fi știut De băut Cin’ ți-a cerut, Tu-I dădeai, iar El ție Ți-ar fi dat din apa vie.” „Fântâna-i adâncă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Jean d’Ormesson, cf. Secolul 20, 5-6, 1982). În corespondența lui Thomas Mann se află o scrisoare minunată prin sinceritate și haz, adresată în 1951 redactoarei paginii literare la New York Herald Tribune, în care autorul lui Doktor Faustus constată cu mirare și oarecum jenat că lumea îl crede nemaipomenit de savant deoarece cărțile lui sunt pline de atâta „cultură”. El mărturisește că pentru compoziția unor romane i-a trebuit tot savantlâcul acela, pe care l-a obținut ad hoc, întrebând, consultând
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
semnificativă în valoare literară. Același lucru se petrecuse în viața literară românească a epocii cu romanele din tinerețe ale lui Eliade. Valoarea literară a celor mai multe e foarte pauperă, dar importanța lor o depășea mult. De la NU la DA E de mirare că acest tânăr a dispărut din publicistică. G. Călinescu Cu ani în urmă, la biblioteca Academiei, răsfoind colecția României literare a lui Rebreanu, pe 1932 sau ’33, am dat de un articol de Eugen Ionescu în care tânărul publicist spunea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Rareori un scriitor a fost mai consecvent cu debutul său decât Eugen Ionescu. Rareori debutul unui mare scriitor i-a exprimat mai clar și mai total tema fundamentală și spiritul, decât a făcut-o Nu. Fapt este că, după ce, spre mirarea lui G. Călinescu, „acest tânăr a dispărut din publicistică” pentru câtăva vreme, când a reapărut, de astă dată ca dramaturg francez, aceasta s-a întâmplat, schimbând ce e de schimbat, într un spirit asemănător cu al lui Nu și, fatalmente
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un moment de surprindere când, la înmormântarea mamei, sora lui, la prohodirea din biserica satului Râmnicelu, unde nu se știe decât de ortodoxie, lângă sicriul mamei, și-a făcut semnul sfintei cruci pe piept în stil catolic. A fost o mirare pentru toți cei prezenți în biserică, pentru că toți știau că-i profesor universitar și mândria familiei noastre; pentru că toți știau că fiul repausatei, prezent lângă sicriu, alături de dânsul, este preot ortodox. Cred însă că unchiul n-a voit să se
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]