60,569 matches
-
mucalită: Vezi-ți de treabă, mă nene!... Mata ești sărit de pe fix?... Am nevastă și copii acasă!... Și bălăngănindu-și geanta jerpelită, o luă repede din loc, grăbit să-i ajungă din urmă pe tovarășii săi de muncă. Șoferul mașinii negre apăsă vesel pe claxon și, scoțându-și pe geam capul tuns regulamentar, strigă în gura mare, ca să-l audă toată lumea: Trăiască omul nou! Nando Rossi o porni mai departe pe cheiul Dâmboviței. În fața casei de la numărul 112 bis Fiat-ul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
La câțiva metri mai încolo, pe același trotuar, apăruse un Ford vechi și burduhănos, al cărui șofer trebăluia de zor la motor, vârât mai mult de jumătate sub capota mașinii, pe care i-o ținea ridicată un tânăr în salopetă neagră. Nando traversă pe partea dreaptă a străzii și se apropie de poarta casei. Când îi mai rămaseră doar câțiva metri de străbătut, iuți brusc pasul, dar în aceeași clipă șoferul Fordului în pană și cu tânărul său ajutor își abandonară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de seamă nimic neobișnuit și își văzură liniștiți de drumul lor. Nu mă cheamă Popescu! Și ia-ți imediat labele de pe mine!...protestă Nando, încercând să scape din îmbrățișarea celuilalt și s-o apuce în direcția opusă, dar din mașina neagră, care oprise în apropiere, țâșniră alți trei zdrahoni, care îi tăiară orice posibilitate de retragere. Ei, să lăsăm mofturile, tovarășe Popescu, că oameni suntem!... îi șuieră la ureche familiar-amenințător șoferul, mulțumindu-se să-l țină foarte strâns de brațul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ei, să lăsăm mofturile, tovarășe Popescu, că oameni suntem!... îi șuieră la ureche familiar-amenințător șoferul, mulțumindu-se să-l țină foarte strâns de brațul stâng, în timp ce de brațul drept îl înșfăcase unul din cei trei securiști care coborâseră din mașina neagră. Frumoasă mașinuță mai ai, șefule! remarcă acesta din urmă, cu sinceră admirație, împingându-l înainte. Era un bărbat păros ca o maimuță, cu o cicatrice mare cât toate zilele brăzdându-i obrazul stâng. Ia hai să facem o mică plimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Matale, care ai lucrat în Institutul Cooperației Române, să te cobori acum la nivelul ăstora!!... îi spuse cu reproș Sever, văzând cu ce se îndeletnicea socrul său. Cu o mutră posomorâtă, el scoase în tăcere dintr-o plasă două pâini negre, un baton de salam rusesc și trei cutii de conserve, pe care le lăsă pe un colț al mesei, apoi se așeză pe scaun și își șterse cu batista fruntea transpirată; era obosit, fiindcă venise pe jos tocmai de la gara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în loc s-o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna copiii și care prinsese mare drag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a treia zi de viscol, Tanța Trandafir nu mai veni deloc la serviciu, iar Mihai Viniciuc ajunse abia pe la ora prânzului, alb de zăpadă din cap până-n picioare și pe jumătate înghețat, dar cu un rucsac mare plin cu pâine neagră, pe care, ca un tip de treabă ce era, prevăzând o criză alimentară din cauza iernii grele, se gândise să i-o aducă lui Virgil și altor colegi. Nici la Stalingrad și nici la Cotul Donului n-am tras o iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
țină piept nesfârșitelor valuri de avioane anglo-americane de bombardament, în primăvara și în vara anului 1944. Mai târziu, din apele lacului fusese recuperată o cantitate importantă de armament, abandonată de nemți în timpul retragerii precipitate care urmase fatidicului 23 august. Dată neagră pentru nemți, dar și pentru români, care în acea zi istorică nu reușiseră decât să schimbe o dictatură cu alta, în timp ce adevărata eliberare se petrecea ceva mai la vest, pe pământul Franței, zicea Lazăr Popescu. Virgil avea o părere ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vorbă din partea prietenului său de la minister, care îi cerea să se prezinte de urgență la o fabrică de produse electrotehnice, unde îl aștepta un post de inginer, pe care îl putea imediat ocupa prin transfer. În acest fel, cea mai neagră perioadă din cariera lui inginerească lua sfârșit. CAPITOLUL III 1 Viața lui Stelian Teodorescu își urma cursul hărăzit de soartă. O soartă care se dovedise plină de lucruri greu de prevăzut și imposibil de evitat. După război, în numai câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
oferindu-le pe tavă încă un martir! În postul de gestionar rămas vacant veni la scurtă vreme Lazăr Popescu. 3 După istoria cu inventarul, într-o zi de sâmbătă, către seară, la sfatul popular din comună sosi, cu o limuzină neagră, de protocol, o delegație de ștabi de la Comitetul Central, însoțiți, așa cum se cuvenea, de ștabii mai mici din părțile locului: prim-vicele Casapu și mâna sa dreaptă, Brânzan Ilici Vasile, neobosirul activist raional. Fără nici o zăbavă, cu toții dispărură în clădirea sfatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de om era el pe cale să devină?... Nu tocmai comuniștii, alături de care i se cerea acum să vină, fuseseră aceia care îl nedreptățiseră și îl umiliseră, suprimându-i dreptul la pensia lui?... Nu tot ei îl trecuseră pe listele lor negre la categoria "dușmani ai regimului", pentru neînsemnatul motiv ca se întâmplase să posede câteva hectare de pământ în plus și nu aceiași inși inspirați de doctrina marxist-leninistă ar fi fost gata să-l arunce în închisoare, dacă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se angreneze în activități politice ca acelea pentru care fusese solicitat, păru să-l înțeleagă și chiar să-i dea dreptate în mod tacit, deoarece el încetă să-i mai amintească de propunerea cu comisia de lămurire, însă Tarbacea arăta negru la față de nemulțumire și-l întreba de câte ori îl vedea când avea de gând să intre-n partid, ca să-i dea funcția de casier în primire și să înceapă munca de teren, cu lămurirea oamenilor în vederea colectivizării. Drept motiv pentru refuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
holului, un grup agitat și gălăgios de studenți și se opri, curios să vadă despre ce era vorba. Studenții de la filologie se strânseseră și se îmbulzeau în jurul unui tip cam de vârsta lor, înveșmântat ciudat într-un fel de rubașcă neagră, cu mustață haiducească, ochi vii și cu o claie neagră de păr, care-i stătea vâlvoi în creștetul capului, de parcă tocmai atunci descinsese de la asediul Troiei, picând din senin în mijlocul lumii contemporane. Măi, ia nu vă mai buluciți așa peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
opri, curios să vadă despre ce era vorba. Studenții de la filologie se strânseseră și se îmbulzeau în jurul unui tip cam de vârsta lor, înveșmântat ciudat într-un fel de rubașcă neagră, cu mustață haiducească, ochi vii și cu o claie neagră de păr, care-i stătea vâlvoi în creștetul capului, de parcă tocmai atunci descinsese de la asediul Troiei, picând din senin în mijlocul lumii contemporane. Măi, ia nu vă mai buluciți așa peste mine, că mă călcați pe bătături! răsună vioi și mucalit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se auzise glasul. Cea care vorbise astfel era o studentă din primul an, judecând după faptul că își purta încă uniforma de elevă și peste părul împletit cu grijă în două cozi groase avea petrecută o bentiță albă. Dar ochii negri și vii, psihologia feței, precum și felul cum vorbise sugerau cu totul altceva. Fata, care stătea rezemată cu spatele de un perete, nu departe de locul unde se oprise el, strângea la piept o gentuță de piele, din care se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
peste frunte. Și tot în timp ce adăsta pe holul de la intrarea în facultate, întorcând capul spre ușă de câte ori se deschidea pentru a mai lăsa pe cineva să intre, mai avu ocazia să-l revadă pe tânărul și adulatul poet cu rubașcă neagră și chip expresiv. Însoțit de o mică ceată de prieteni și de admiratori, poetul se îndreptase glonț spre secretariatul facultății, ca să-și rezolve și el, ca toți muritorii, niscaiva probleme birocratice legate de înscriere, zăbovise pe-acolo vreun sfert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sens al cuvântului era afurisitul și abjectul ăla de... Și aici, coborându-și glasul, rosti doar la urechea iubitei sale numele poetului în cauză. Bianca Demian începu să râdă sacadat, cu hohote. Trebuie să fii de acord că rubașca aia neagră a lui face toți banii! zise ea printre hohotele de râs. Și nouă să știi că ne plac poeziile pe care le scrii, ținură să-l asigure pe blond celelalte două studente, vorbind la unison. Tu ești Nichi, poetul îngerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
repetă cu obstinație și convingere Bianca, pe un ton vesel și dezinvolt. Traversară strada și intrară în curtea spitalului. Un portar bătrân și binevoitor, care stătea în ghereta lui și mânca, pe un ziar, brânză cu ceapă și cu pâine neagră, îi îndrumă și mulțumi, atunci când una din fete îi întinse, drept bacșiș, un pachet de țigări. Împinseră o ușă cu vopseaua scorojită și intrară. Străbătură apoi un coridor nu prea bine luminat, urcară la etaj și în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
matematician indrăgostit era, așadar, un fapt remarcabil în sine, dar un matematician îndrăgostit de o colegă de la filologie era ca un fel de a opta minune a lumii. Asta-i dragoste adevărată, măi! comentă într-o zi poetul cu rubașcă neagră, aflând de idila celor doi. Adică ce vrei tu să spui, poetule?... replică cineva. Că dragostea mea e mai puțin dragoste, fiindcă nu mi-am găsit și eu o gagică de la matematică?... Păi atunci ce să mai zic de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
insistență. Frumosul chip machiat a căpătat aspectul unei păpuși de ceară cu trăsături prea pronunțate. Buzele și pomeții sunt de un roșu strident. Pleoapele au căzut peste lumina ochilor. De sub streașina genelor rimelate încep să se prelingă două lacrimi. Dâre negre sapă crevase adânci în pomeții mult prea roșii. Fotoliul iese din încăpere în aceeași plutire ușoară cum intrase. Încăperea este cuprinsă de o liniște totală. După scurt timp, pe coridor se aud pași grăbiți, apoi alți pași șovăitori și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vreme. A continuat să îl vadă aproape de câte ori cobora în vale. De fiecare dată era singur. După câtva timp, fie că era frumos sau urât, soare torid, ploaie și vânt, începuse să aibă ca tovarăș nedespărțit o imensă umbrelă neagră pe care nu o deschidea niciodată. Acele ruginite străpungeau impudic țesătura neutilizatului obiect de care era ne-despărțit Justin. Fizionomia lui se schimba de la o întâlnire întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu Umbre-la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-a fluturat pe chip, nici privirile nu li s-au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să mă operez neîntârziat ! Nu pot accepta ideea că aș putea să ajung o biată legumă ca el." * * * Din nou pași pe coridor, uși deschise și închise cu un clic-clac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Închidere durală etanșă ! Închidere plan peste plan în puncte ! Cel de al doilea asistent execută ca un automat comenzile. * * * Dora plutește pe o spirală vertiginoasă ce o ridică spre discul luminos care o absoarbe cu aviditate lentă. Dintr-o dată, plafonul negru ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fie, căci simte rumeguș cu parfum de brad ieșind prin nara stângă. Urechea vigilentă înregistrează un ordin dat de o voce depărtată ca filtrată prin nori groși de ceață " Încă o doză..." Dora înoată din nou prin oceanul unei nopți negre. De data asta mișcările sunt mai anevoioase, imensitatea pe care o parcurge este mai vâscoasă, mai greu de parcurs. Mâinile refuză să se miște. Hăul negru o înghite cu voluptate. Momentul care s-ar putea să fie pragul între ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]