6,948 matches
-
Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se uitau. - Când aduceți banii le luați înapoi, spunea roșcovanul. Muierile blestemau înjur, căzând în genunchi: - Gîndiți-vă că e un Dumnezeu în cer, care le vede pe toate! Nu v-ar mai muri mulți înainte! - Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă. Săracu Dumnezeu, nu mai poate de focu vostru! Alta-i buba! Ia să punem noi mâna, să-i aruncăm pe ăștia de pe capră, ia să vezi... Jandarmul se dăduse jos la el: - Mă! Acu te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să se taie porcii prin magazii, gata și balaoacheșii, se înființau cu "mozica". De Crăciun o luau dinspre Grivița, pe la popă, să-i cânte oltenește, apoi la cârciumar, să-i guste vinul, și nu se opreau decât la poarta lui nenea Tache Sachelarie, lumânărarul, în coada Filantropiei, unde-i așteptau niște cozonaci moldovenești, galbeni ca berea, și țuică fiartă, să-i trezească din adormiri. Abia târa Anghel contrabasul, vechi și negru, mare cât un hambar, scrijelit de atâtea drumuri, în pântecele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era vreunul mai pricopsit? încă Neacșu mai avea și darul beției, ce câștiga băga-n el. Umbla muierea pe urmele lui, o țigancă frumoasă, înaltă, numa cozi, o bătea, vai de mama ei de femeie amărâtă câte pătimise! Anghel și nea Mitică Ciolan erau mai așezați. Guristul strânsese câte ceva, avea un bordei de casă, adunase pentru copii. Ăl tânăr mai risipise, că-i plăceau țigăncile, le mai cumpăra de-o basma acolo, dar n-ar fi făcut paradeală-n cîștig! Se mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i dădea carnea pe daiboj, trebuia s-o încînte, s-o momească-n daruri. Anghel, vese-lvesel, că băuse mai mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de altele, spărgîndu-și coaja de gheață. În câmpie, crivățul fluiera înfricoșător. - S-au dus dracului instrumenturile! oftă Neacșu, care simțea cum i se îngreuiază armonica, pe care se așezase un strat gros de zăpadă. - Ptiu! Cine ne puse să plecăm, nene Mitică? zise Dumitru. Nu ne era nouă bine la căldurică, cu molanul pe masă? Ca să nu mai vorbesc de bani... Starostele tăcea îndîrjit. Privea împrejur și nu știa încotro s-o apuce. Așezările omenești erau pe aproape, dar cum să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cozile bețișoarelor. Albise tot și parcă se mai subțiase, ca și când i s-ar fi tras tot sângele din trup. - Nu ne lăsați, fraților! se târa la picioarele lor starostele. Nu ne lăsați, nu mai pot nici eu, nici Dumitru... - Cântă, nene Mitică, ceva, să te mai încălzești, îl îndemnă Anghel, cântă, că ne mănâncă lupii!... Ciolan se uită nedumerit la ceilalți, privi animalele și în cele din urmă începu cu voce spartă: Aseară li-am luat basma Astăzi te văd fără
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
simtă și el înțepeneala dinaintea morții. Picioarele îi degeraseră și o osteneală mare îl îndemna parcă să se așeze jos. - Haide, Anghele! îi făcu semn. - Unde să merg? - Să ieșim undeva mai la lumină... - Și eu mă gândeam, da cu nea Mitică și cu Dumitru ce facem? 340 - Îi lăsăm. Eu nu mai pot... - Ne bate Dumnezeu... Starostele și țambalagiul înțeleseră și începură să plîngă: - Nu ne lăsați, fraților, avem copii, fraților! Neacșule, nu mă lăsa! Neacșule, se rugă Dumitru, încercînd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea unul, lume, să nu te mai miști... Și mașini... S-au bătut vreo doi pentru Tinca la un joc. De mine nu s- atingeau... Unul era Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea unul, lume, să nu te mai miști... Și mașini... S-au bătut vreo doi pentru Tinca la un joc. De mine nu s- atingeau... Unul era Dumitru! M-auzi, nene Mitică? Dar nu se uita la el, știind că nu are cine să-i răspundă. Alături, Anghel tot mai cânta la contrabas. Țambalagiul își aduse aminte și de el: - Nu te lăsa, Anghele, cântă, Anghele, zi-i Nuneasca, ia zi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-i răspundă. Alături, Anghel tot mai cânta la contrabas. Țambalagiul își aduse aminte și de el: - Nu te lăsa, Anghele, cântă, Anghele, zi-i Nuneasca, ia zi-i, mă, Nuneasca saaPerinita, să mai joc ca atunci... Uite așa era, nene Mitică, o vreme ca asta, criglă... Înfloriseră pomii, und' te uitai, frumusețe... A mea, în rochie albă... Și lui Dumitru i se păru o clipă că împrejur înfloriseră pomii, că în crengile lor cântau păsările cerului și că-l dogorea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținea iarna țiganca lui picioarele toată noaptea în brațele ei, ca să i le încălzească, să-i fie bine. - Nu te lăsa, Anghele, nu te lăsa, se mai întorcea către celălalt. Nu-l mai auzea nici el. - Și cum îți spuneam, nene Mitică, n-a lipsit unul. Până și dușmanu meu de moarte, Cîrlea, venise. Purta joben și frac. Ce vrei, țigan scuturat, îl știi matale. Din cauza lui erau să se omoare niște muieri de-l iubeau. Ce bătaie s-a încins
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-l iubeau. Ce bătaie s-a încins! Dacă nu săream între ele, se omorau. Stați la un loc, ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul, urca în obraji și gura i se mișca din ce în ce mai greu. Țambalagiul plîngeafără să știe. - M-auzi, nene Mitică? > În aceeași zi, spre seară, niște vânători găsiră lângă șanțul fortului "Cățelu" pe Anghel, cântând încă în fața hoiturilor starostelui și al țambalagiului. Erau trei oameni înalți, îmbrăcați în cojoace, cu puști în mâini, încă fumegânde. Impușcaseră doi lupi și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încet, și mâna lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt, nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt, nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să Își irosească timpul și banii cu nespusă plăcere. Suntem deocamdată acasă la Terez, care Își face toaleta, admirat de Paloti și Colan, Într-o scenă demnă de pana unui Barbey d’Aurevilly. Brummell balcanic, Gogor Filfizon, cum Îl alintă nenea Tache, Își Înnoadă și deznoadă plin de concentrare un fel de cravată: „Împrejurul unui guler drept și tare, o legătură mare, vărgată negru și roșu, prinzând-o c-un ac, al cărui cap rotund și turtit era format d-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Așa și e, îmi zise Hugo, din capătul celălalt al camerei. Ani de zile, decanii de la clasice au ținut morțiș să vorbească latină în Italia, ca să nu mai vorbim de greaca veche, în Grecia. Și ce se mai minunau când nea Ion Străinu’ nu avea habar de ce tot bodogăneau ei acolo. Nu, eu am urmat istoria artei, cu Hugo, zise Sophie, neluându-l în seamă. După aceea, am fost ucenica unui croitor câțiva ani. N-am studiat niciodată design cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
l-am sărutat. —Deci ăsta e răspunsul tău final? zise el, apărând, câteva momente mai târziu, fără haină și cu cămașa pe jumătate descheiată. Adică, nu mi-ar plăcea să știu că-ți verși asupra mea cine știe ce pasiune frustrată față de nea Polițaiu’. Dacă vrei, putem închiria o uniformă. Mie mi-ar sta mai bine decât lui. Nu prea e făcut pentru așa ceva. —Hugo, taci din gură! L-am apucat de păr. Se uita la mine cuminte, cu ochii lucindu-i șiret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de amândouă capetele! (I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste groapă.): Iar mușcă? BRUNO (Din adânc.): Ce? GRUBI: Iar mușcă? BRUNO: Îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în adâncul gropii, creștetul îi apare și-i dispare în ritm alert.) Ha! Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu un pahar cu băutură. Îl ținea între palme și-l învârtea ușor pe masă, de parcă ar fi vrut să-l încălzească. Peste mulți ani, când aveam să vin și eu la „Tic-Tac“, aveam să-l cunosc pe domnul acela, Nea Dumi Ochiîntors, fochistul din blocul de peste Bulevard, moștenitorul caselor. Aveam să beau cu el, ascultându-i poveștile dintr-o vreme și dintr-o lume pe care nici nu le bănuiam. Domnul acela din spatele ferestrei m-a observat cum mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
or mai fi să fie. Ce frumusețe... Mă descarc uneori pe controlorii ăștia de la I.T.B. Îi apucă damblaua cu datoria de dimineață, când omu’ se duce nevricat la serviciu. Pac, vin și ei și te-ntreabă de bilet. Ce bilet, nene? Ce nu mă-ntrebi cum am dormit, cum m-am trezit, ce-am visat? Dacă mai am bani să plătesc lumina? Dar cartofi în debara? Întreabă vreunul de viața asta care zici tu că-i frumoasă? Știi tu cât mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la prețul ei real, după cum mă asigurase Zăbirică. „Face șase sutare, dom’ doctor. Atât e prețul ăl bun. Am luat-o direct din tipografie. Am o combinație cu cei de la Expediție. La librării se dă cu trei bătrâne, că suportă Nea’ Nicu diferența. Ce c-o face de dragu’ lu’ Călinescu și a lu’ știința literară care a pus bazele la noi cu cartea asta.“ Ca să mă convingă, ieși de după tejghea și se proțăpi în fața mea. „Da’ nu ziceți că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din urmă: „Știți, io l-am ascultat pă tov. profesor. A fost în vară la noi, la Ufegheghetebe, pă Ianculi. Și cu tov... nea... Ăla cum de-i zice, că-i mai mare la romane... Și cu alți poieți. Cu nea Fănuș, cu... Da’ știi ce le zicea ăla cu romanele?... Dom’le, avea un papagal, de ziceai că-i de la Tănase. Ca cu Stela și Arșinel și dom’ Puiu Călinescu, la un loc. Mișto, da’ mișto d-ăla finu’, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Omenește, nu putem.“ „Cu ce să mă aleg?“, am pufnit. „Puteați primi altfel schimbarea. Ar fi trebuit să știți: nu scepticii conduc lumea de azi. Scepticismul o fi bun ca, așa, după digestie, la cafeluță. Dar mai întâi mănânci bine, nene. Să fii sătul, asta e deviza acu’, și după aia idealisme cu pragmatisme. Adică pragmatismul, pe care nu-l prea aveți.“ La intersecție, am dat să scap de el. „O iau încolo“, i-am spus, arătând din cap spre „Gambrinus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]