KorAP: Find »[drukola/base=poetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...253 254 255 ...299 >

7,468 matches

Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

-n hotare,/ Soarele vieții a patra întunecă/ Soarele-al treilea, soarele-al doilea,/ Soarele prim./ Contrare, viețile se anulează una pe alta -/ Și, nehotărâți încă, și nematuri murim" ( Voi știți ceva) Identificarea cu natura, considerată capabilă să o salveze pe poetă din criza identitară în care se află, este prezentă și de această dată, diferența fiind că "ea este condiționată de un anumit anotimp. Reîntoarcerea într-un spațiu protector poate avea loc numai atunci când pulsul vieții devine tot mai slab pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
printr-o fină intuiție a ritmului (Îți mai aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă ne-am ucide unul pe altul, Adormi, adormi, Dacă vrei să te întorci, De ce nu m-aș întoarce printre pomi)"93. Dacă mai devreme, poeta găsise puntea în cufundarea într-o profundă stare de spiritualitate, acum pare să afle această legătură în iubire. Iubirea poate însemna, de asemenea, pod către moarte, la fel de bine, cum poate însemna pod către viața anterioară, printr-o incandescentă regăsire interioară

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
să aștept) De altfel, "patosul candorii devine la Ana Blandiana o condiție a poeticului, ipostaziere lirică, într-o stare de echilibru ambiguu, în care sinceritatea nu este decât o atitudine stilistică"96. Condiționată de același anotimp, anticipat în volumul anterior, poeta încearcă și de această dată jocul, însă fără șanse de reușită, deoarece, volum al maturității, Octombrie, noiembrie, decembrie poate promova cel mult, "o atmosferă onirică, de "basm vegetal"97: "Așteaptă să vină octombrie./ Așteaptă să treacă/ tulburea fugă de moarte

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-ne de acestea, identificăm un dinamism semantic, nu doar de la sensul originar la cel inovat de Ana Blandiana, ci și în interiorul volumelor Anei Blandiana. Copilăria, ca primă metaforă-simbol a volumelor de debut, cunoaște un traseu cel puțin complex, pe măsură ce scrierile poetei se pliază vârstei acesteia. La început, ea asigură identitatea spațiu/timp, într-o armonie a regăsirii de sine. Identificată spațiului primordial, confundându-se, uneori, cu natura, așa cum dragostea era confundată cu aceasta la Eminescu, copilăria blandiană este recunoscută, în prima

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
femei/ (...) Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna peste luciul ei/ Ulei" etc. Odată cu înaintarea în vârste, întoarcerea virtuală sau doar încercarea de reconstituire a spațiului edenic al copilăriei devine imposibilă, natura însăși suferind și contribuind la această călătorie a poetei: "De mult a dispărut orice solidaritate cu mine/ A copacilor/ Și semnul izvorului care mă prevenea/ Când era otrăvit./ Să mai aștept, când păsările învață să zboare/ De teamă să nu-mi fie-n preajmă,/ Să nu le ucid?" (De

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
ulterioară încercare de reconstrucție a sieși, în vârste, prin reasamblarea elementelor acelui timp. Totuși, reasamblarea în sine devine din ce în ce mai grea, dacă nu chiar imposibilă, deși autoarea tânjește spre o reîntoarcere. Copilăria edenică de atunci devine copilăra neînțeleasă de acum, deși poeta e de accord că "inocența devine calea întoarcerii spre esențe, spre Adevăr"107: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,/ Definitiv întinerit prin plecare./ Câte secunde în viața mea m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
m-am căutat [...]/Și-abia atunci când îmi atinse privirea mea de vreasc,/ Am înțeles că pentru a fi ca voi curată,/ Va trebui cu trudă să mă mai nasc o dată/ Și-acum mă nasc". (Regenerare) Ca într-un luceafăr eminescian, poeta pare să găsească, totuși, calea de reîntoarcere către copilărie, prin intermediul întrupării în oglindă sau în apă, pentru că, de fiecare dată, nostalgia reîntoarcerii o cuprinde iremediabil: "Mi-e dor din când în când de voi/ Ca unei păsări de pământ./ Când

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
răutăților de tot felul, a istoriei însăși. Datorită valorilor germinative, apa este asociată feminității și lunii măsură a timpului 112. Păstrându-și aceste funcții, în poezia Anei Blandiana, apa este asociată cu oglinda, amândouă realizând recompunerea trecutului sau a ființei poetei. Oglindirea apei reconstruiește ceea ce timpul a deconstruit, asigurând regenerarea și purificarea întoarcerii în timp: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
în spațiul abscons al copilăriei. Visul funcționează asemenea oglinzii, el reconstituind trecutul prin readucerea lui virtuală în prezent. Cel care introduce visul este somnul, "motivul somnului fiind unul dintre motivele care a cunoscut transformări de-a lungul traiectoriei lirice a poetei. Astfel, în Somnul din somn, el putea fi asociat visului sau acelui liber vacarm neconstrâns. În somn el putea fi refugiu și iluzie, spațiu imaginar al libertății; în Ochiul de greier, el era însoțit de neliniște ("La un capăt și

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
din nou, canonul romantic tradițional al identificării omului cu natura, Ana Blandiana folosește cu o deloc subtilă ironie metafora căderii omului în teluric. Plantele devin prima metaforă opacă, constituentă a universului vegetal, care reprezintă vocea unei generații întregi. Deloc întâmplător, poeta alege acest element al cadrului natural corespondent altuia, și anume ploilor copilăriei. Alcătuite din aceleași sunete (consoana oclusivă bilabiară surdă p și sonanta laterală alveolară lichidă l), contribuind, prin repetiție, la formarea aliterației, plantele devin opusul ploilor, prin gravitatea la

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
ca persecuție asupra culturii, aceasta etapă a creației este, astfel, o etapă a demetaforizării și a vidului stilistic, supremația căpătând-o reconstrucția, ca întoarcere spre interior sau ca refacere a exteriorului din prisma interiorului. Fiind însă un volum de tranziție, poeta alege, totuși, în titlu, o dublă metaforă, printre puținele care mai străbat acest volum, care semnifică puntea de trecere dintre realitate și irealitate sau dintre viață și moarte. Autoarea mai păstrează doar metaforele opace, care să marcheze subversiv opoziția față de

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
de acum Anei Blandiana este o lume "a opozițiilor, a contradicțiilor, ordonate într-un lanț de antinomii: sacru profan, viață și moarte, senzație și conștiință pur impur. Fiecare element al dubletului enumerat ocupă, pentru scurt timp locul principal, în lumea poetei. Alternarea lor va duce la construirea unui univers sferic, în care sentimentele și trăirile se amestecă, până la confuzie. Polii magnetici ai acestei lumi sunt viața și moartea, dar poeta nu se va lăsa nicio clipă condusă, în exclusivitate, de vreunul

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
al dubletului enumerat ocupă, pentru scurt timp locul principal, în lumea poetei. Alternarea lor va duce la construirea unui univers sferic, în care sentimentele și trăirile se amestecă, până la confuzie. Polii magnetici ai acestei lumi sunt viața și moartea, dar poeta nu se va lăsa nicio clipă condusă, în exclusivitate, de vreunul din ei"115: "Aș fi putut să te ating,/ Dar mi-e teamă să nu scutur,/ De pe făptura-ți nevăzută,/ Conturul nesperat de clar/ Aș fi putut să te

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
trecere între două vârste, legătura cu primul volum este una simetrică și, în același timp, antitetică. Somnul, poate ultima mare metaforă care mai amintește de libertatea vieții, instaurând, totodată, libertatea morții, înlocuiește cadrul protector al vârstei fericitei copilării, în care poeta dansa nestingherită în ploaie, țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit de nimeni, pentru că se petrece în interior. Și cum infiltrația blagiană se simte

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
acestea."118 Poetica demetaforizării presupune și o anumită încercare de a reface vârsta pe care o trăiește, din prisma simplității și a bucuriei de a simți clipa. Rarefierea figurilor de stil nu semnifică și o rarefiere a semnificațiilor, întrucât, așa cum poeta însăși mărturisește: "Odată cu descoperirea noțiunii de sugestie, puterea de sugestie a devenit și unitate de măsură a artei și a poeziei. Nu mai interesează ce spui și cum spui, ci ce ești în stare să sugerezi prin ceea ce spui... Să

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
cu tragicul deconstruiește canonul unui romantism diafan, în care iubirea își găsea întotdeauna locul în natură, apropiindu-se mai mult de o estetică a urâtului, modernistă. Totul pare degradat sub influența senzualității, lenea, descompunerea, moartea fiind elementele noii lumi a poetei, influențată sau nu de ideologie, dar care încearcă din răsputeri să își adune ultimele rămășițe pentru a recompune realitatea caldă, interioară, a sufletului. De altfel, somnul, ca motiv central al acestui volum, este pus în strânsă legătură cu ochiul închis

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
respecte"122. Cu alte cuvinte, așa cum autoarea însăși mărturisește, "fiecare poem este asemănător unui dans, pe marginea dantelată a valului. Înțelegând adevărata condiție a omului, din zilele noastre, o ființă învinsă de pragmatism și marcată de conștiința unei dispariții iminente, poeta își stabilește sediul în transcendență"123. Fiind primul volum, din această etapă a demetaforizării, el are în centru imaginea toamnei, încă deținătoare de speranță, îmbinată cu imaginea iernii. Interesant este cum trecerea dintre toamnă și iarnă este realizată prin intermediul zborului

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Emisferei de veci". (Iarna stelele). Opoziția intervine, însă, din bucuria ("Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină.") și extazul ("Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei.") cu care poeta întâmpină ploaia la vârsta copilăriei și ura pe care o generează zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
pe-alte-altare/ și neacasă, veșnic nicăiri?// Apleacă-te pe brațul meu când mor,/ Las-te-nvins de legea lor străveche./ Nouă ni-e dat în schimbul tuturor/ Norocul de a fi pereche". (Perechea) Perechea trimite cu gândul la ideea reconstrucției, pe care poeta o încearcă neîncetat, înălțând o altă țară, în sufletul celei existente deja: "În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Aceeași spaimă că n-o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
din strune din propriile funii,/ Subțiri prinți de țipăt jertfiți ascuțit/ Singurătăților lunii. //" (În somn) În spatele unei rime aristocrate, încrucișate, se ascund metafore subversive, a căror descifrare este cheia spre lumea închistată în ideologii, în care era forțată să trăiască poeta alături de contemporanii ei. Greierii pot fi (sau chiar sunt!) artiștii siliți să-și cenzureze talentul într-o societate care cenzura tot ce era frumos și bun. Sinceritățile zilei suspecte sunt falsele idealuri ale comuniștilor, falsele valori pe care le impunea

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
de reverie, de visare, singura care permite dezlănțuirea, eliberarea din lanțurile constrângerilor de toate tipurile. O soluție asemănătoare este propusă și în poeziile publicate în Amfiteatru, unde oamenii sunt plante, cărora le este interzis dreptul să se manifeste. Din păcate, poeta însăși, care inițial propusese somnul drept soluție pentru ca: tot ce nu reușesc să trăiască/ Întâmple-li-se în somn; transformă somnul însuși într-o Apocalipsă, semn că monitorizarea comunismului se putea întinde până dincolo de ceea ce era la vedere, această ideologie

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
al persecuției, subliniem ideea că poezia nu trebuie să exprime ceva, ci trebuie să se exprime pe sine, alteritatea fiind suspendată în cele mai multe cazuri. În poezia Un altul, raportarea la celălalt există totuși, făcându-se, însă, într-un mod imperfect. Poeta nu se mai regăsește identitar cu celălalt, noua ea nefiind recunoscută nici de ceilalți și nici măcar de sine înseși: "De-acolo din frunză/ Un altul se uită la mine/ Cu o răbdare-mpărțită în veri și în toamne,/ Fără să spună

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
după aceea se cade în brânci./ După aceea se izbește cu fruntea nisipul/ și i se cere iertare cercului./ Atât". (Nichita Stănescu, Lecția despre cerc) Reinventarea noii lumi interioare poate reprezenta și reconstrucția unei noi case, care este însuși trupul poetei, și care, odată cu înaintarea în vârste, pare să nu mai ofere același confort: " Era un timp când mă simțeam/ În trupul meu acasă,/ Știam locul fiecărui lucru -/ Fereastra în care răsare soarele/ Și peretele dinspre nord,/ Nu-mi era niciodată

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
trecut./ Treci înainte/ Îmbălsămat în uitare,/ Golit de-amintiri ca un mort/ De putrezitele lui măruntaie". (Orice urmă) Din nou, căutarea, în volumul Ora de nisip, 1983, volum metaforă a timpului, în care căutarea înseși e privită ca timp dinamic, poeta recunoscând că: Sunt/ asemenea/ nisipului clepsidrei/ care/ poate fi timp/ numai/ în cădere."( Condiție) O întoarcere la timpul primordial poate fi o bună ocazie pentru a călători. O călătorie, care se face, de data aceasta, cu ajutorul cuvântului. "Existența ființei este

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
într-o etapă creatoare care este marcată de prezența vidului stilistic, exprimat prin lipsa aproape completă a metaforelor. Interioritatea nouă promovată de Ana Blandiana se exprimă, la nivel ideatic, prin uterul dătător de viață, primul mormânt al omului, după cum aceeași poetă îl vedea în poemul Mama, al unui volum anterior. De data aceasta, Gemenii, care, sub o altă formă pot reprezenta tot cercul sau întregul, sau poate sunt contemporanii ei, impart aceeași celulă, disecând-o oarecum: "Gemeni în uterul Spaimei/ Locuitori

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]