7,476 matches
-
personajul va fi pedepsit pînă la urmă pentru acele vorbe nesocotite. Această aventură ne spune doar ceea ce știam dinainte. Că nu există sancțiune mai mare pentru Tezeu decît de a rămîne pe loc. Și că recunoștința e pentru el o povară ca și regretul. Destui l-au suspectat chiar că Întorcîndu-se În insula natală va uita intenționat cîrpa neagră la catargul corăbiei, iar tatăl său, bătrînul rege Egeu, crezînd că fiul său a murit, se \ a arunca În mare, Înecîndu-se; ceea ce
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la București, având la căpătâi albastrul, tinerețea și iubirea pe care le-a căutat și redat cu măiestrie în întreaga lui operă. Optând să înveșnicească la Iași, ne-a adus un elogiu și, în același timp, ne-a împovărat cu povara neuitării. BĂRA, ION I. (1941-2007) BIOLOG și PROFESOR Dascăl de excepție și cercetător de prestigiu internațional, prof. univ. dr. Ion Băra a fost o personalitate de marcă a învățământului biologic ieșean, a geneticii românești. S-a născut la 27 iulie
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
cu care nu te poți înțelege. E monstrul născut din coșmarul ceaușist și care încă nu s-a trezit ; uneori îl iubești, căci e de-al tău, alteori îl urăști, căci acest al tău te trage în jos ca o povară. Marele merit al lui Daneliuc este dublu : pe de-o parte, a oferit Rodicăi Tapalagă cel mai strălucitor rol al ei în cinema acela al unei femei furioase la pensie, bătrână și neliniștită care nu mai știe pe ce lume
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
tranșă lupta dintre clerici și cavaleri (sau laici, în genere) în favoarea celor din urmă, pe cînd colegiul (< lat. collēgĭum / con-lēgium, -i) resuscitează ideea de „comunitate, sau conferie (inclusiv religioasă)“ și astfel nentoarce la vremurile breslelor prerenascentiste ! ... Dincolo de fascinația, ori de povară cuvintelor și asocierilor de cuvinte, rămîn, însă, realitățile în atenție, iar cea care ne preocupă - focarul spiritual din orașul viilor și-al licorii bahice - rămîne un centru de referință prin cel puțin trei semne distinctive: 1. Am în vedere, în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
al impunerii nonvalorilor, al dominației materialității într-o lume care pare a-și fi pierdut punctele cardinale. În acest context, drumul cărții spre cititor devine sinuos, labirintic aproape, cu atat mai mult, cu cat scriitorii înșiși nu mai simt dulcea povară a responsabilității artistice. Opera literară este confundată, de cele mai multe ori, cu o scriitura descentrata, orientată mai mult spre exprimarea unei subiectivități intenționat șocante, spre respectarea regulilor de realizare a unei creații, iar nu spre surprinderea vieții, astfel încât comunicarea cu cititorii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
altă lume, univers paralel, ficțional. Realitatea însăși există dacă este reflectată, recreata prin proiecție imaginara : ,,(...) că lumea asta să existe cu adevărat este nevoie de nările lui Antipa.”. Personajul însuși pare a fi o creație a sa. Nu poate simți povară materialității, deoarece transfera totul în ficțiune sau în poveste: ,, Am uitat, spune Felicia încet, era să uit frunză de dafin. Față din dafin, spune Antipa.” Reverberațiile actelor creatoare îi transformă pe artiști într-un fluid spiralat al carui început mitic
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
o stare de spirit. Casele sau cramele solitare din podgorii și livezi poartă semnele vetustului și ale unei dezordini patriarhale. Formele cu generoase curburi dau impresia unei porniri din loc, abstrăgându-se gravitației, asemenea copacilor, gardurilor ori stâlpilor. Deasupra au povară ocrotitoare a acoperișurilor din stuf, paie sau tablă ruginita („Periferie la Huși”, „Peisaj” - p. 142). Aflate într-o degradare lentă, par îmbătrânite, dar nu părăsite. Cu geamuri mici, inegale, uși înguste, hornuri zvârlite spre cer, beci căscat spre lumină și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ți-ai putut împlini gândul; devenise o obsesie la tine și dacă nu ai fi putut pleca poate te-ai fi îmbolnăvit, atât erai de întinsă, ca o coardă, la maximum de intensitate a unei dorințe. Eu - sunt încovoiată sub povara despărțirii și a singurătății. Ceasurile libere le petrec scriindu-ți. Uneori îmi vine să mă ridic de la biurou și să țip după tine... Geamurile ușii tale de la balcon s’au colorat cu albastru închis de umbră și iarnă; dac’ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iubește pisica pisoiașul. Mamina 40/1948 8 martie [1948], luni Dulcea mea mică prietenă, trebuie în sfârșit să izbucnesc; nu mai pot. De mai bine de 25 de zile muncesc într-un ritm care ar da gata un cal de povară: cam 18 ore de muncă zilnic, iar articole de ouat în fiecare săptămână, între patru și cinci; mi se face somn în clasă, la conferințe, în orele de muncă grea. Astăzi la mitingul femeilor m-a disperat faptul că am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi putut plăti altfel, nu pierzându-te pe Tine, care ești opera mea, vintrele mele, inima mea, inteligența mea, motivul pentru care trăiesc. Căci de la plecarea ta nu fac decât să ispășesc și să renunț; am inima grea de o povară care îmi îngreunează mersul, mâinile. Mâna dreaptă mă doare, brațul stâng, între încheietură și cot, mă doare, lumea mă doare și ea. III 21 octombrie [1950], sâmbătă [...] Scumpa mea, ajung la un capitol foarte emoționant: ziua ta. Peste aproape o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ele? Nu! zic alarmată. — Păi vezi! Firește că nu vrei! Se lasă pe spate, privindu-mă așa cum își privește clasa profesorul ai cărui elevi au înțeles în fine că doi cu doi fac patru. Rebecca, eu îți voi lua această povară de pe umeri. Voi prelua asupra mea durerile de cap, munca de salahor, întregul stres al situației... A, uite și șampania! Poate că are și ea dreptate, mă gândesc, în timp ce chelnerul toarnă șampanie în trei pahare înalte cu picior. Poate nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cuvine. Cu lux. Iar Plaza e cel mai bun loc pentru nunți. Cred că știi și tu atâta lucru. — Dar mami a început deja pregătirile! Ei bine, poate să se oprească. Rebecca, mama ta ne va mulțumi că îi luăm povara asta cu nunta de pe umeri. Evident, e de la sine înțeles, toate costurile vor fi suportate de mine. Ea va participa în calitate de invitată. — Dar n-o să vrea să participe ca o invitată oarecare! E nunta fetei ei, ce Dumnezeu! Vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o simplă vacanță. — Poate să fie mai puțin. Sau mai mult! Ideea e că ne putem hotărî din mers. O dată în viață, haide să fim și noi niște oameni complet liberi! Fără nici o legătură cu nimeni, fără responsabilități, fără nici o povară pe umeri... — Becky, scumpa mea, strigă tati din mașină. Ești sigură că vă lasă cu șase geamantane? — E OK, o să plătim bagajul excedentar... Mă întorc spre Luke. Hai, zi. Ce părere ai? Luke nu spune nimic preț de câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rob răzleț scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pământ. Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveștile din țara mea. [...] Și printre voi Îmi duc povara Stropit de râs și de noroi, Căci vai de cine-și pierde țara Ca să și-o ceară de la voi. Un ecou târziu al acestui tip de retorică - practicat de Octavian Goga și de alți scriitori naționaliști ardeleni până la Marea Unire
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
iuțeală, Ziua și noaptea nevătămat, Fără odihnă, fără oprire, Mă aflu pe drumuri neîncetat. Pân’ la sfârșitul zilelor toate, N-o să am repaos, călătoresc, Soarta să-mi schimbe nimeni nu poate, Nimeni nu știe cât pătimesc. Nimeni nu știe câtă povară Este viața veacuri trăind, Nimeni nu știe cât de amară Mi-este osânda tot rătăcind. O versiune interesantă a legendei a publicat Ion Heliade-Rădulescu, În 1836, În prima revistă de teatru din Țara Românească. Este vorba de o „imitație” realizată
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Zelea Codreanu. Una din modalitățile de a deveni vizibili a fost aceea de a organiza marșuri, al cărui scop era dezvoltarea voinței, acceptarea vieții grele, impunerea obligației fiecărui participant de a fi neînduplecat cu sine, de a nu ceda sub povara efortului. Marșurile organizate în Bucovina și Moldova ofereau o modalitate eficientă pentru legionari de a lua contact cu populația, care, de altfel, privea cu simpatie pe tinerii energici, plini de hotărâre. În primăvara anului 1930, Corneliu Zelea Codreanu a decis
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
valoros document: „Pentru a veni În ajutorul comitetelor (democratice evreiești, n.n.) În alcătuirea planului de muncă pe luna Mai (1949, n.n.), vă dăm următoarele directive și instrucțiuni (...)”. Datorită sensibilității excesive a populației românești băștinașe care fusese Împilată cu altă mare povară pe cap, Înființarea colhozurilor de tip sovietic, cât și datorită altor factori agravanți care țineau de comunitățile evreiești oarecum ferite de atâta duritate legislativă și constrângeri politice, trebuiau luate măsuri sporite de contracarare a eventualelor răbufniri rasiale și interetnice și
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
a spiritului, suferința vieții confundându-se cu suferința poeziei. Criticul literar Ioan Holban în prefața volumului Pământ fără somn susține ideea că Ion Boroda este unul din puținele exemplare umane la care poezia s-a născut din suferința fizică și povara de a purta stigmatul ei pentru totdeauna: “Ion Boroda este un vizionar care nu poate despărți viața de poezie”. Ca om, Ion Boroda era de o modestie exemplară și de o generozitate și milostenie nemaiîntâlnite. Publicistic a debutat în ziarul
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
apăsătoare, o situație care se repeta pentru a treia oară în viața mea. Prima a fost pe când eram copil și mergeam cu părinții la biserica din satul meu natal. Într-o predică, pastorul s-a descărcat, deoarece avea o mare povară pe inimă: ,, Când am venit în biserică, mă așteptam să găsesc în ea numai sfinți! Și n-a fost așa. Am suferit mari dezamăgiri, în mod deosebit, de la cei mai apropiați frați ai mei.” Personal am fost indignat, spunându-mi
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Elisa. Domnul să fie lăudat și să o binecuvânteze! A fost iarăși o mare minune că seara am sosit noi acasă și a doua zi Domnul a adus-o pe lumea aceasta! Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că este alături de mine și de familia mea și ne mai oferă câte o bucurie și câte o mulțumire sufletească chiar și în aceste momente când suntem greu loviți de cei mai importanți “frați ai noștri
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
mare! Ambele s-au concretizat și am fost nevoit să fac angajări,în luna noiembrie (când altă dată îi trimeteam muncitorii în șomaj), pentru a le putea finaliza la termen. Mulțumesc din nou lui Dumnezeu pentru că, El zilnic ne poartă povara! CAPITOLUL 55 Concertul ,,Nașterea Lui,Salvarea mea!”2013 Sâmbătă 21 decembrie 2013, ora 17 a avut s-a desfășurat a doua ediție a Concertului de Colinde ,,Nașterea Sa, salvarea mea”. A fost unul dintre cele mai reușite proiecte pe care
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Mircea Hossu - de credite în valoare însumata de 17,5 miliarde lei. La care s-a mai adăugat o altă ventuza, de doar 160 milioane USD, din contul Daciei Felix, care formează obiectul unui dosar de cercetare penală distinct. Sub povară creditelor neperformante, devalizate prin diversele inginerii financiare derulate sub regimul Iliescu, toate aceste bănci au falimentat, înghițind economiile a milioane de români. Între 1990-1997, Caracatiță bancară creată sub regimul Iliescu a cunoscut în România epoca să de aur, având tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
cumva să se piardă ceva pe drum, când treceau peste vreun hop sau vreo groapă . Emilia privea cu ochii triști dealurile Pungeștiului, pădurea lui Jac Marcopol, islazurile și pădurea statului. Soarele reapăruse printre norii ce se fugăreau, parcă ușurați de povara fulgilor pe care îi sloboziseră pe pământ. Razele luminau Valea Racovei, Valea Gârcenilor, a Dumbrăvenilor precum și dealurile Bogdanei spre pădurea Haragoja. Gândurile Emiliei se învârteau într-un vârtej amețitor. „Bunica, Dumnezeu s-o ierte, de acum s-a liniștit; nu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
necesare pentru prima mea vizită la Paris, spunându-mi că voi primi invitația și biletul de avion dus și întors. I-am mulțumit pentru invitație, rugând-o să-mi lase mie plata biletului de drum. Nu voiam să fiu o povară pentru bugetul ei de om abia sosit în Franța. Mi-am făcut formele legale de plecare pe o lună. Pentru mine era un prim pas spre o cu totul altă lume, fără a avea altă grijă decât aceea de a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
supărasem pe nimeni și fiecare din cei veniți, bărbați și femei, îmi făceau călduroase urări de ani mulți cu sănătate și o nouă revenire la Paris! Venisem cu trenul și mă înapoiam la fel cu o sumedenie de bagaje și poveri dulci și delicioase. Pe 10 februarie, la ora 16, plecam din Paris și la 12 februarie 2001 ajungeam la București, iar seara soseam la Bârlad în casa tuturor amintirilor mele! În tren spre București am fost „Domnul cu zambila”. La
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]