8,590 matches
-
luă tăcut și o vîrî în buzunar. Urmă iarăși o pauză stânjenită. În fine, Tudorel întrebă: . - Tată, ai citit caietul? . - Da! răspunse acesta. . - Atunci sper că înțelegi că nu sunt un delicvent ordinar. - Ești numai un exaltat care te-ai rătăcit pe un drumiluzoriu. O eroare fatală a generației voastre. Puteați să vă dedicați unei cauze nobile. Regret că nu sunt de părerea ta, dar acum n-are nici un sens să-ți fac imputări. Intenția ta intimă a putut fi de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înainte de Cristos, o vându lui Ioanide, și astfel bazaltul lui Pomponescu luă loc pe peretele de la intrare, deasupra scării. Și Smărăndache primi în dar ceva. - Am aici, îi zise Pomponescu, o fotografie făcută la Parispe când eram student. Mereu o rătăcesc și o regăsesc. E mai bine s-o dau cuiva. Fiindcă arăți oarecare interes pentru mine, îngăduie-mi să ți-o ofer. Și Pomponescu, după ce făcu o dedicație dedesubt, o înmînă lui Smărăndache. Subretei îi dădu cinci napoleoni de aur
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
joc, alături de o exemplaritate salutată unanim, un acuzat cultural; scena astfel aranjată presupune de fapt trei parteneri: spectatorul-actor al întreprinderii aparținând țărilor cu o veche industrializare și în căutare de inspirație, eponimul indigen triumfând asupra hazardurilor pieței și eternul perdant rătăcit în meandrele etnoculturale ale propriului particularism și asumând poziția de mediator al procesului. Această trecere de la un "management cultural" perimat al întreprinderii la o culturalizare a pieței îl poate plasa pe "creatorul întreprinderii" autohtone într-un proces cu necesitate singularizat
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
lui Anisie amintește de Întâmplările din Les trois Graces; motivul labirintului (cu multiplele sale semnificații printre care, ca să menționăm doar câteva: intangibilul, Universul, infinitul, haosul, timpul, cartea, drumul inițiatic) apare În roman În diverse manifestări: ca Pădure În care se rătăcesc pentru a se găsi Ștefan și Ileana, ca pictură (tabloul lui Ștefan), ca existență (viața lui Ștefan a fost un continuu labirint, continuă căutare a Ilenei și a semnificației semnelor; labirint e și lectura În care se pierd de cele mai multe
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
fete (o țigancă, o grecoaică, o evreică), dă mereu soluții greșite. Încearcă să se salveze povestind „tragedia vieții lui”, dar este adus brutal la realitate: „nu schimba iar vorba”. Gavrilescu nu este lăsat să se piardă În trecut, să se rătăcească În memorie. Fetele sunt grăbite („căci trece timpul, trece timpul”), și profesorul este supus la mai multe probe. Se vede Înfășurat Într un giulgiu (viziunea morții), În altă clipă Îi pare că visează și, trezit, Își dă seama că e
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
de asemenea, a lui” (). Însă, confruntat cu lumea de mistere a bordeiului, sentimentul de fericire dispare. Orbecăirea lui printre oglinzi, paravane, mobile ne duce cu gândul la mitul labirintului. Acesta este un mod de inițiere pentru a pătrunde, fără să rătăcească, În lumea morților. Labirintul din care se zbate să iasă Gavrilescu este Într-o stare nelămurită de vis și veghe. Enumerarea straniilor și insolitelor obiecte-obstacol Începe prin două pronume nehotărâte: ceva, cineva („din nou cineva, ceva, o ființă sau un
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
odată retras din existența comună, de a se reintegra În ea. Gavrilescu Înțelege că locul său e ,,la țigănci”. Întors aici, găsește lucrurile neschimbate. Baba (Cerberul) e la postul ei și-i recomandă, ca și prima dată, să nu se rătăcească. Aici regăsește pe Hildegard, alături de care, Într-o alunecare de vis, se duce nu știe unde, ,,spre pădure”. Cele două planuri temporale fuzionează total. Hildegard și birjarul (luntrașul Charon) fac parte din două lumi diferite și pentru Gavrilescu nu mai
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
nepregătiți, de a interveni în dialog, într-o dezbatere publică), frica de viață, frica de moarte ș.a.m.d. Între toate acestea, Osho (2003) consideră că nu există decât o singură formă esențială de teamă: teama de a nu ne rătăci, de a nu ne pierde identitatea (v. p. 83). În această eră extrem de agitată și cu un grad ridicat de incertitudine, constatăm că a nu fi noi înșine (dar cu iluzia că suntem, totuși, unici!) este unul dintre principiile ei
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ispita luciferică să nesocotească orice cuvânt. Personajul are libertatea să modifice dimensiunile timpului și spațiului cu ajutorul semnului arab, iar Dionis reprezintă încarnarea fizică trecătoare, în timp ce Zoroastru este prototipul său metafizic, nemuritor. Obligat să trăiască sub specia relativității și vremelniciei, Dionis rătăcește între vis și trezire. După ce revine la condiția inițială, Dionis își amintește ca prin vis că a fost călugar pe vremea lui Alexandru cel Bun. Treptat, secvențele narative se complică. Dionis este identic, în mod misterios, cu monarhul Dan, cu
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
pătrundea; simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. Mergând cu capul plecat ca să nu mă-nece vântul, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tâmple fierbințeală și bubuituri în urechi...’’. Atunci când este înfățișat momentul în care se rătăcește, eroul nu-și pierde nici un moment simțul realității, dovedinduse stăpân pe judecata lucidă. Dominantă este inflexibila lui voință de a defini ceea ce pare nefiresc, suprareal, la modul rațional, încadrând întâmplările în sfera firescului, ,,psihanalizându-le’’ din perspectivă exclusiv realistă. Aici este
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în dublu sens: strict faptic și psihologic. Numeroase speculații critice care au avut rolul de a releva caracterul explicit al temei fantastice din La hanul lui Mânjoală s-au făcut și se fac încă pe seama momentului apariției în calea drumețului rătăcit în noapte a iedului negru. Toți criticii sunt stimulați și de observația pocovnicului Iordache, potrivit căreia ,,iedul și cotoiul erau totuna’’. În realitate textul nu cuprinde destule elemente care să dea răspuns misterului: ,,căprița s-a apropiat de mâna mea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
acasă. Nu se poate vorbi despre fuga la copil înainte ca acesta să fi dobândit cunoștințe clare despre domiciliul sau durata fugii este foarte variabilă și depinde de vârsta copilului. Atunci când fuge, cel mai adesea, copilul nu are un scop, rătăcește în jurul domiciliului, se duce în locuri de predilecție sau umbla fără rost, căutând să fie prins de către cunoscuți. În alte cazuri copilul (10-12 ani) fuge pentru a părăsi un loc detestat sau temut. Fuga copilului mai mare se poate înscrie
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
L.J. & Kooken, R.A., 1998)98. Oamenii cu demență pot deveni paranoici sau nervoși pe membrii familiei sau prietenii care consideră că le ignoră dorințele. Ei pot să-i acuze pe alții de furtul unor lucruri personale pe care le-au rătăcit. Pot crede că alții conspiră împotriva lor asta este singura concluzie pe care o pot trage când nu-și mai amintesc conversațiile în care au stabilit ceva (începerea unui nou tratament sau mutarea într-un spital pentru cei cu demență
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
bineînțeles, sfera acestei judecăți la argumentul economic despre care e vorba aici. Da, într-adevăr, cei 60 000 de franci de care vorbim vor merge, cel puțin în parte, la lucrătorii din teatre. Câteva părți s-ar putea foarte bine rătăci pe drum. De asemenea, dacă s-ar cerceta chestiunea îndeaproape, s-ar putea descoperi că prăjitura va lua o altă cale; fericire lucrătorilor dacă le vor rămâne câteva firmituri! Dar vreau să admit că toată subvenția va merge la pictori
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
trebuie bine spus, astfel de concepții par himerice și futile, dacă nu chiar puerile. Că au trezit speranțe în clasa care muncește, care suferă și nu are timp să reflecteze, acest lucru nu este surprinzător. Dar cum pot ele să rătăcească publiciști merituoși? După aspectul suferințelor care copleșesc un mare număr dintre frații noștri, acești publiciști s-au gândit că ele sunt imputabile libertății care este justiția. Ei au plecat de la această idee că sistemul libertății, al justiției exacte, fusese pus
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în această chestiune, ca în multe alte lucruri, și îndrăznesc să zic că în toate, Utilitatea și Justiția concordă. Aceasta nu este decât o afirmație, este adevărat; dar o putem sprijini cu probe matematice. Ceea ce face ca opinia publică să rătăcească asupra acestui punct, este faptul că profitul Protecției este vizibil cu ochiul liber, în timp ce dintre cele două pierderi egale pe care le angrenează, una se împarte la infinit între toți cetățenii, iar cealaltă nu se arată decât ochiului investigator al
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
nu mai era die vorhandene Grenze, proprie corpurilor perceptibile nemijlocit și simultan, care lâncezesc în imperiul limitelor date și care, pentru cei ce se complac în preajma lor, generează, corespunzător, o mare lene a spiritului. În orice călătorie "planetară" (planao, "a rătăci din țărm în țărm"), în care era vorba de "limitele mării" și de "limitele pămîntului", grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui linie de orizont era inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spiritului, se îngălbenise, se ștersese, căzuse. Eram "fără de țară". Discursul meu era inclasabil. Mai rău: absența unei încadrări prealabile amenința să îl facă să dispară. Reperul exterior care-i dă spiritului orientarea și certitudinea unui drum nu mai exista acum. Rătăceam printr-un oraș în care străzile nu aveau nume. Nu puteam să-mi spun: sânt scriitor, scriu poezii sau romane și asta voi face până la sfârșitul vieții, chiar dacă deocamdată mi-am pierdut inspirația. Acest "deocamdată" în cazul meu nu exista
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
comunități, care o dată cu soluția dispun și de mijloacele accesului la ea, eroii verbului sânt salvatori neputincioși: forța de a deschide un drum nu e însoțită și de aceea de a-i pune pe ceilalți pe acest drum. "Ceilalți" vor muri rătăciți pe cărări laterale și deturnați de la vocația verbului. Nu este toată Istoria lunga poveste a căderii noastre din verb? Iar ceea ce a trăit generația mea nu a fost tocmai consfințirea acestei căderi, verbul devenit "infernal"? Nu dereglarea raportului cu cuvântul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu acea vocație a devotamentului orb pe care a avut-o și o are pentru câțiva oameni. Este în ea un filon "primar", desprins din lumea Baltagului (ceva dedicat și delicat, crâncen și pasional, cu rădăcini într-o lume arhaică), rătăcind și șerpuind subțire într-un zăcământ de inteligență, cultură, rafinament și sensibilitate șlefuite franțuzește; o soră mai mică a Vitoriei Lipan care se îmbracă la Sonya Rikiel. marți, 26 martie E 11 dimineața, sânt în avion și scriu, după cum se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai mult, ca și cum nici un atom din ființa lui nu trebuia tăinuit. Era dispus să facă în public orice, pentru că totul putea fi arătat. Totul putea fi arătat și, totuși, el rămânea premoral. Era asemeni Bunului Sălbatic, era un Adam paradoxal rătăcit printre urmașii lui căzuți. Noi, ceilalți, în schimb, sîntem morali în măsura în care acest "orice", neîntorcîndu-se asupra noastră încărcat de judecata celorlalți, nu este dat pe față drept ceea ce el era de la bun început: o josnicie. Orice poate fi făcut dacă e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de pe vreo casă o piatră a cădea Așteaptă pîn' voi trece în capul meu să dea. În cale-mi vreo groapă de cumva s - a 'ntîmplat De buruieni ascunsă, într-însa eu am dat. De fac călătorie, din drum mă rătăcesc, Când voi să merg la munte, la baltă mă trezesc. De fac negustorie, nimic nu folosesc, Căci vremea priincioasă nu pot s-o nimeresc; Sau marfa nu se cată, sau prețul l-am greșit, Sau c-am sosit la punctul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
așa ar scrie Nistor Urechi, bată-l norocul, ș-ar merge vestea Vlădescului nevoie - mare! Păcat că-n vremea când domnea strălucita roadă Mușatin neamul Vlăduților și Drăganilor se 'ndeletnicea cu creșterea bostanilor în țara bolgărească. Iară după noi, cronist rătăcit în veacul al nouăsprezecelea, cauzele crizei financiare sunt aceste: 1) Pentru că doctorul în medicină, doctorul în drept a uitat se vede a învăța acea ramură a filozofiei de stat care în limba vulgară se numește gramatică, pentru care pricină îl
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
afară de aceea pericolul unor discuțiuni asupra acestei întrebări e cu mult mai mic, pentru statornicia lucrurilor din lăuntru, acolo - decât la noi. [10 decembrie 1876] {EminescuOpIX 286} ["GAGAUZI SE NUMEȘTE... "] "Gagauzi se numește o foarte mică parte din poporul Bulgariei, rătăcită de tot de limba maternă și azi vorbind turcește. Cauza schimbării limbei au fost persecutările turcilor la venirea lor asupra bulgarilor. Toți bulgarii locuitori părților apropiate de Vana, Burgas, Adrianopole și Constantinopole au fost espuși acestor persecutări și limba fiecărui
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și o noapte, O noapte de urgie... și păru - mi s-au albit! Talente și foc sacru ce-mi fură de sus date, De multe suferințe s-au stins, m-au părăsit, Pe acest ocean de lume eu pași - mi rătăcesc, Novici, fără protector... pășam plin de speranță Dodată însă vânturi nava - mi zdrobesc!... Ca ea, și eu zdrobit, scapai... mai fără viață!... ......................................................... Și iată-mă separat de tot ce am iubit! Voința ta, o, Doamne! să fie împlinită! Gura-mi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]