6,450 matches
-
câteva luni. Viața țarinei Ecaterina a II-a a fost tulburată de apariția unei femei misterioase, Tarakanova care, în călătoriile efectuate la Paris, Londra, Berlin, încerca să convingă oficiali europeni că ea este fiica țarinei Elisabeta și, în acest temei, revendica tronul Rusiei. Alexei Orlov, comandantul flotei ruse în Mediterana, a primit ordinul s-a anihileze pe tânăra Tarakanova, a simulat că se îndrăgostește de ea, a cerut-o formal în căsătorie, i-a promis c-o va sprijini să ocupe
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
tânăr chipeș, cu farmec, cu o minte ageră și superficială. S-au căsătorit în 1779, ea a devenit vicontesă de Beauharnais și astfel a intrat în lumea aristocratică. El iubea pe altcineva, pe Laure, și era mereu plecat. Ea îi revendica, pe drept, prezența, devenise posesivă, se certau mereu. Părea o căsătorie de conveniență și nefericită pentru amândoi. Au avut doi copii: Eugène și Hortense. Dezamăgită de comportamentul soțului ei, s-a despărțit de el. Acesta, agresiv, i-a răpit băiatul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Franța, în 1630, regula unității de timp în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore. Acțiunea unei piese nu trebuie să depășească douăzeci și patru de ore. Prin modernitatea acestui text-manifest, pe care o subliniază el însuși, și a cărui paternitate o revendică cu mândrie, el se afirmă drept marele teoretician al teatrului clasic Mult mai târziu, într-o scrisoare din 1663, atunci când doctrina clasică se impusese, el declară: "Motivul pe care îl aduc pentru această regulă trebuie să fie cu atât mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
patimă destinată purificării, pentru că noi îi vedem aici oprimați și gata să piară, fără să fi comis vreo greșeală de care să ne putem purifica după exemplul lor." În timp ce Racine asociază totdeauna cele două resorturi tragice, mila și teama, Corneille revendică autonomia lor. O lectură atentă din Aristotel arată, după părerea lui, că prezența simultană a celor două emoții tragice nu este indispensabilă pentru producerea catharsisului. "Totuși, oricât de greu ar fi să găsim această purificare a pasiunilor prin milă și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
porțiunea gravă, iar celălalt o alta ce amuză, căci nimic nu încântă mai mult ca varietatea: Ce alt exemplu mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste piese rămân comedii, destinate să stârnească râsul, chiar dacă comicul nu mai este de aceeași natură cu cel pe care îl provocau piesele lui Molière. Voltaire, în Prefața la Nanine, pe care o califică drept "comedie înduioșătoare" ("comédie attendrissante", 1749), revendică menținerea acestui fel de râs în comedie. O comedie serioasă, cea preconizată de dramă, nu i-ar fi pe plac. "Comedia, scrie el, încă o dată, poate prin urmare să se pasioneze, să se înfurie, să emoționeze, numai să stârnească apoi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar lipsi ceva comic, dacă nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de genul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
definind textul pentru teatru nu ca pe un simplu dialog, ci ca pe o asociere strânsă între dialog și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în ce în sânul scriiturii, iar autorul dramatic își va revendica la modul deschis un drept de a decide asupra regiei. 2.4.3. Sensibilitatea comediantului Chestiunea sensibilității comediantului constituie obiectul unei mari dezbateri de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, care acordă un loc privilegiat emoției. Actorul trebuie sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au transformat jocul în mod radical." Pentru a exprima firescul, Goldoni, căruia prea puțin îi pasă de regulile clasice a căror rigiditate o critică, revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mers, făcut în grabă, incoerent, improvizat cu entuziasm! (...) Ordinea este plăcerea rațiunii; dar dezordinea este deliciul imaginației." Suprarealiștii, care afișează convențiile cu o superbă insolență și tratează scena ca pe un spațiu de fantezie, sunt continuatorii lui Jarry. Ei își revendică această moștenire, creând piesele lui Vitrac (1889-1952) la Teatrul Alfred Jarry, nume dat de Artaud acestui teatru pe care l-a fondat în omagiul celui pe care-l consideră drept precursorul său în registrul cruzimii. Ceea ce suprarealiștii aduc nou în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale unui creier uman care gândește un lucru și spune altul și care sare de la o idee la alta fără cea mai mică aparență de legătură logică." Yvan Goll revendică, ca și Apollinaire, această "dramaturgie alogică" din cerința de adevăr, din grija de a da socoteală referitor la inima omenească profund divizată. Atenți la propriile lor vise, Suprarealiștii consideră visul, această "altă scenă" de care vorbește Freud, ca pe o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asemenea unei rețele aruncate pentru a captura complexitatea bogăției experienței umane. În alte cazuri - care formează cea mai mare parte -, tensiunea se stabilește și se articulează Între ideologii și răspunsuri emoționale, Învățături și puteri, care Își Împart, atunci când nu Își revendică, câmpul expresiilor simbolice, conform unei Împărțiri tripartite clasice: cosmologia, antropologia, teologia. În orice caz, problema fundamentală pe care o tradiție religioasă, ca factor dinamic și vital, se vede nevoită să o Înfrunte În istoria sa mai lungă sau mai scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
piramidelor. Diferit este și tonul multor astfel de formule care sunt adesea dotate scolastic cu un titlu care, ca În cazul unui „reunirea cu propria familie Dincolo”, au mai degrabă un aspect burghez față de destinul unic În lumea de „dincolo”, revendicat constant În formulele regale. Este vorba despre banalizarea unui complex mitologic și ritual exclusiv. Ipuwer spusese: „Secretele regelui Deltei și Văii au fost dezvăluite” și „Taina Piramidelor a fost violată” și deplângea aceste farse publice a ceea ce fusese o prerogativă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărți divine, Întinde frânghia, dezleagă funia și o pune pe pământ”: acestea sunt ceremoniile legate de fundare, așa cum apar deja În cazul templului lui Neuserra de la Abuxe "Abu" Sir, iar o astfel de Împletire a voinței regale cu experiența sacerdotală revendicată de la scrierile conservate În templu arată cât de oficiali și cât de voit tradiționali sunt În acest omagiu adus zeilor. Fundarea se discută la curte, se efectuează cu mijloacele statului (Încredințate trezorierului regal care „va acționa după sufletul” regelui): avem
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult sau mai puțin mitic), pe cultul comun pentru un vechi zeu tribal care devine zeu național, pe comunitatea de limbă, obiceiuri și cutume. Regele statului național este un vechi șef de trib care dovedește supușilor săi cu atașament patern, revendicând virtuți tipice celui care conduce o comunitate de persoane Înrudite Între ele. Între protagoniștii mai importanți ai acestor Înnoiri (alături de Israel) sunt arameenii, reuniți Într-o entitate politică de tip nou, centrată pe vechile valori tribale. Sub aspect istoric, arameii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și al imitației plebee a acesteia petrecută pe Aventin, ar fi trecut În lumea romană, care i-ar fi consfințit triumful la scară mediteraneană În virtutea extinderii valului de romanizare. Cu toate acestea, nici În acest caz religia etruscă nu poate revendica În manieră incontestabilă un primat și o specificitate proprie, din moment ce pentru religiozitatea umbriană „Tablele de la Iguvium” documentează existența a mai mult de o triadă constituită nu pe baze „familiare”, ca, de exemplu, un cuplu divin marital cu un fiu, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pierdut, au fost arse sau furate de „blestematul” Alexandru. În realitate, nu există urme ale acestor cărți, care, probabil, nu au existat niciodată. Ceea ce a existat Însă În epoca sasanidă trebuie să fi fost o preocupare a clerului de a revendica o scriere sacră pentru propria religie, atribuindu-i o antichitate Îndepărtată, pentru a-i combate, prin valorizarea tradiției orale, pe cei care Îi acuzau de arbitrarietate În interpretarea doctrinei sau de infidelitate față de Învățătura lui Zoroastru. O asemenea preocupare a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și neputinței, generează la S. o devoratoare ură de sine care se manifestă și în „experimentele” poetice, și în tematica prozei sale. Risipite în presă, articolele critice și de opinie exprimă nevoia unei estetici proprii locului și momentului istoric, care, nerevendicându-se explicit de la nici una din direcțiile ideologice interbelice, continuă într-o oarecare măsură gândirismul. De factură expresionistă, „goticul moldovenesc”, cum a fost definit specificul literaturii iconariste, își căuta sursele în romantismul german și în fenomenul Sturm und Drang-ului, S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
autonom" ce mizează pe datele clasice ale științei economice: ,,mijloace de producție", ,,profit", ,,raport cerere-ofertă", ,,vânzare-cumpărare", ,,credit", ,,salariu", ,,capital" etc. Perspectiva de înțelegere a practicilor economice de catre Marc Augé și Jean-Paul Colleyn este una mai rafinată și subtilă. Ea se revendică de la textele clasice de hermeneutică a sacrului, de antropologie și etnologie a religiilor. Conform acestora, faptul economic este, deopotrivă, și fapt social, spiritual, religios, juridic și politic. Trimiterile sunt la studiile clasice despre schimbul economic, combinate cu cercetările de teren
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
dădea impresia că se simțea aproape infailibil și că era singurul care deținea adevărul în probleme istorice, politice și literare. Iorga părea să se identifice cu națiunea română prin numele ziarelor și a editurii sale. Virtuțile intelectuale pe care le revendica sînt ilustrate de numele altor publicații ale sale: și-a intitulat ziarul literar "Drum drept" iar forumul naționalismului său cultural "Cuget clar". Culegerea de articole scrise pentru ziarul "Epoca" publicate sub formă de carte a fost intitulată Cuvinte adevărate. Care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de o "democrație naționalistă... "224. În privința politicii externe, primul loc de pe listă era ocupat de unitatea națională; trebuiau evitate "alianțele periculoase cu marile puteri" (alianța secretă a României cu Austro-Ungaria și Germania); era încurajată prietenia cu națiunile balcanice și erau revendicate "frontierele care li se cuvin istoriei românești, tradiției românești și drepturilor românești"225. Chiar dacă masele au fost politizate abia după primul război mondial, Partidul Naționalist Democrat nu a devenit niciodată un partid de mase; el era alcătuit în cea mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ungurii din Transilvania, același fel de devotament față de România ca și cel al evreilor din Transilvania față de Ungaria?"86 Dar România făcea acum parte din "Sistemul de la Versailles", iar Iorga înțelegea că 1918 nu era 1878. Orice tratat de la Versailles revendica ceva foarte diferit față de Congresul de la Berlin. De exemplu, articolul 60 al Tratatului de Pace cu România, care cerea nu numai drepturi egale pentru orice naționalitate, dar și pentru naționalități, dacă erau supuse discriminării, prevedea că acestea pot apela la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
loc înalt ca și evreii francezi și italieni"98. Din nefericire, situația din România nu semăna deloc cu situația evreilor din Franța și Italia. Comunitatea evreilor din România (ca și alți evrei din Europa de Est) apela tot timpul la Liga Națiunilor, revendicînd drepturile garantate de tratatele de pace încheiate la Versailles. Iorga a condamnat apelul la amestecul străin în treburile interne ale României, deși excesele barbare comise împotriva evreilor, pe care românii nu le puteau ține sub control, făceau ca aceste intervenții
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
comuniști. El vedea în întregul incident de la Tatar-Bunar o continuare a politicii țariste. Acum nu mai vin cu prapuri, icoane de sfinți și moaște de martiri, ci în bărci cu motor și cu pistoale ca să ucidă", scria el168. URSS-ul revendica acum și zonele locuite de slavi ale Bucovinei. Totul era limpede pentru Iorga. Sovieticii încercau să se folosească de ideologia comunistă ca să refacă Rusia așa cum fusese 169. S-ar putea ca acest lucru să fi fost adevărat, dar toate acestea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
posibilitatea de a recurge la forță În momente de criză. Dar În Europa ocupată autoritatea se baza exclusiv pe forță, desfășurată fără inhibiții. În mod paradoxal, tocmai În aceste circumstanțe statul a pierdut monopolul asupra violenței. Grupurile și armatele partizane revendicau o legitimitate măsurată În capacitatea de a-și impune regulile Într-un teritoriu dat. Acest lucru era limpede În regiunile mai sălbatice din Grecia, Muntenegru și spre granița estică a Poloniei, unde autoritatea statală nu a fost niciodată foarte fermă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]