6,505 matches
-
de altceva. Cu cât profitul este "mai mare", cu atât dezumanizarea este mai profundă. Pe linie corporatistă, individualitatea omului și a lucrurilor a devenit un "produs", un efect al puterii-cunoaștere într-un dezacord profund cu ideea Luminilor, aceea a individului singular, aflat în activitatea sa de emancipare culturală și de gândire. Ceea ce avem în această degenerare contemporană a Liberalismului nu sunt decât indivizi (intelectuali!), o medie ca valoare a gândirii. Indivizi docili, servili și în obediența unei complicități de voință și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
întrebare cardinală: unde este omul în această lume de profituri, poate și de succese? Evident că el nu poate fi în structurările dezumanizante de care se înconjoară, de falsele sale identificări social-politice. Totuși un mare anonim, un mod sublim și singular al unui om contemporan se află dincolo de cuvinte, dincolo de vreun decizional politic, dincolo de vreun normativ arbitrar, pus la cale de intelocrați. Există un om, pe care nimeni nu-l vede: nici istoria, nici filosofia, nici lingvistica. Existența acestui mare anonim
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
noastră, autoritățile politice cu vocație totalitară vor să elimine orice formă de autonomie civică? Toate aceste întrebări nu vizează nici libertatea, nici puterea, ci relațiile dintre natura cunoașterii noastre și funcționalitatea cunoașterii-putere, funcționalitatea principiului reprezentării, vizează relațiile dintre puterile noastre singulare, limitate și forțele de intervenție/represiune ale statului politic, forțele instrumentelor puse "la lucru". Orice cunoaștere (despre libertate, despre putere, despre creșterea animalelor sau despre ce vreți dvs.) poate fi utilizată atât constructiv, cât și distructiv, în relațiile individ-stat modern
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
animalelor sau despre ce vreți dvs.) poate fi utilizată atât constructiv, cât și distructiv, în relațiile individ-stat modern. Pe de altă parte, orice cunoaștere poate fi încorporată puterii-cunoaștere, interesată să își consolideze și sporească puterea colectivă în raport cu civilii. Aceștia acționează singular, iar puterea lor este una limitată în raport cu cea a statului. Problema care se ridică nu este existența în sine a unor cunoașteri, considerate "periculoase" sau "reacționare", ci utilizarea cunoașterii cu scopul sporirii controlului asupra civililor de către factorul politic. Aici vedem
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
asupra civililor de către factorul politic. Aici vedem necesitatea unei etici între civic și politic, între formele de cunoaștere ale civililor și formele de control, de represiune și de manipulare ale puterii-cunoaștere. Orice putere politică care își exercită mecanismele împotriva puterilor singulare ale cetățenilor unui anume stat este o putere totalitară, o contra-putere. Ea produce rezistență. Nu controlul politic asupra societății este problema de fond, ci situația sau procesul prin care acest control politic creează relații inegale, arbitrare între cele două tipuri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pentru" societate. Pentru ce altceva? Toată această luptă printr-o stare de opoziție social-politică, toată această competiție pentru o putere mai mare și pentru privilegii, toată această intrigă și dialectică politică (guvernare-opoziție) este de tăiat. Este capul regelui, adică lupta singulară ce creează suveranități mari și mici, creează raporturi inegale și, implicit, situații conflictuale. Capul regelui este un nou principiu de guvernare, dincolo de nefastul principiu al reprezentării. Cine ne reprezintă? Cum suntem reprezentați? Puterea a însoțit permanent iluzia puterii, printr-un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
dinamică, pe care le-a impus întregii lumi. Ceea ce vedem noi azi la nivel global și local este imaginea unei lumi după mai vechile idei ale... părinților economiei politice. Rămâne de creat (filosofic, politic, instituțional) o etică echilibrată între puterile singulare ale civililor, care, după cum vedem, creează dezordini, anarhii sociale și puterea-cunoaștere a instituțiilor naționale și internaționale. Putere responsabilă de această stare a dezodinii între puterile civililor și practicile canonice, teziste și neadaptate ale politicienilor. Într-un mod contrar viziunii generale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de semnificare, fie prin relații de sens; se reflectă pe el însuși în adevărul său singular. Iluzia că prin limbaj, prin acel "cine vorbește?", omul se află în instanța adevărului a generat un relativism în gândire, în cunoaștere, manifestat printr-o "distribuție" a adevărului în cadrul subiecților vorbitori, calificați politic și producători de instrumentalizări. Limbajul Individului devine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și istoriile lui Foucault sunt unelte ce fac și desfac alte cărți, alte cunoașteri. Atât pentru Nietzsche, cât și pentru Foucault, există cunoaștere numai "în măsura în care, între om și ceea ce cunoaște, se stabilește o luptă, se țese ceva precum o luptă singulară, un tête-à-tête, un duel. Există întodeauna în cunoaștere ceva de ordinul duelului și care o face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Foucault, există cunoaștere numai "în măsura în care, între om și ceea ce cunoaște, se stabilește o luptă, se țese ceva precum o luptă singulară, un tête-à-tête, un duel. Există întodeauna în cunoaștere ceva de ordinul duelului și care o face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care nu o poate domina, dar care o face posibilă sub raport epistemologic. Prin lupta aceasta singulară și continuă s-ar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se țese ceva precum o luptă singulară, un tête-à-tête, un duel. Există întodeauna în cunoaștere ceva de ordinul duelului și care o face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care nu o poate domina, dar care o face posibilă sub raport epistemologic. Prin lupta aceasta singulară și continuă s-ar întemeia cunoașterea de tip istoric. Această idee am criticat-o în cartea mea Cunoașterea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
face să fie mereu singulară"188. De la această remarcă nietzscheană, Foucault a considerat cunoașterea istorică drept o luptă singulară cu forțele social-politice; luptă pe care nu o poate domina, dar care o face posibilă sub raport epistemologic. Prin lupta aceasta singulară și continuă s-ar întemeia cunoașterea de tip istoric. Această idee am criticat-o în cartea mea Cunoașterea istorică în civilizația occidentală (2008)189, arătând că nu atât războiul în sine întemeiează cunoașterea istorică, cât puterea de transformare a unor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
-o până la trei-patru ani din experiența de vorbitor, așa cum se întâmplă la copiii normali. Conjugarea verbelor, chiar după exerciții îndelungate, rămâne neasimilată. Prin asocierea cu limbajul mimico-gestual elevii surzi păstrează activă numai forma de persoana I și a II-a singular pe care le folosesc pentru toate persoanele. Din formele de perfect compus folosesc, în general, numai participiul, renunțând la verbul auxiliar, în formulări de tipul: Eu bine mâncat ieri. Flexiunea verbală rămâne necunoscută la unele moduri și timpuri (în mod
Ora de limba rom?n? la clasa cu elevi deficien?i de auz by Adina Cr?escu [Corola-publishinghouse/Science/84016_a_85341]
-
dezacorduri care pot duce la alte sensuri, anacolutul fără valoare stilistică. eu și Crinu v-am plăcut, folosirea verbelor la infinitiv, lipsa reflexivelor lângă verbe pronominale, înlocuirea verbului cu substantivul corespunzător Crinu mereu jocul cu mine, forma pentru persoana I singular preferată în locul celei de I plural. Un alt exemplu în care copilul surd ignoră total cerința, scrie prietenului, dar despre altceva: Ce mai faci?eu sunt bine. La școală la tine cum este? Ai luat note bune la școală? Eu
Ora de limba rom?n? la clasa cu elevi deficien?i de auz by Adina Cr?escu [Corola-publishinghouse/Science/84016_a_85341]
-
a Basarabilor (1938), urmat de Pâine, pământ și țărani (1943), reportaje în maniera lui Geo Bogza, însumând experiența sociologică a echipelor studențești inițiate de D. Gusti. Prima carte de poezie, Cântice țigănești, îi apare în 1941 și revelează un lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
reperfuzie miocardică. Asocierea inhibitorilor GP IIb/IIIa și fibrinoliticelor a determinat îmbunătățirea rezultatelor angiografice și electrocardiografice la pacienții cu vârste peste 70 de ani, dar fără beneficii clinice și cu o creștere a evenimentelor hemoragice majore,comparativ cu terapia fibirinolitică singulară. La vârstnici, din cauza complicațiilor hemoragice majore, se recomandă evitarea acestei asocieri. Cea mai frecventă complicație majoră care stă la baza mortalității legate de utilizarea inhibitorilor de GP IIb/IIIa la pacienții vârstnici cu STEMI este hemoragia intracraniană (20,25). În
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Cătălina Arsenescu Georgescu, Liviu Macovei () [Corola-publishinghouse/Science/91935_a_92430]
-
e folosit în relatarea sacerdotala** a creației: „A spus Elohim: Să facem om după chipul și asemănarea noastră” (Gen 1,26). Acest plural sugerează curtea cerească, dar concepția autorului sacru e strict monoteista; în restul textului, toate verbele sunt la singular 173. Expresia ’ElohQy-ha-’elohm, „Dumnezeul dumnezeilor” (Dt 10,17, Ps 136/135,2) are sensul de divinitate supremă. Tradiția elohistă subliniază noutatea numelui revelat lui Moise (YHWH), care însă a putut fi recunoscut pentru că Dumnezeu (’Elohm) îi era
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
m qe:ošm hó’ „Dumnezeu sfânt este el” (Ios 24, 19), ’Elohm ƒaym „Dumnezeu viu” (Dt 5,26; Ier 10,10; 23,36), ’Elohm qero>m „Dumnezeu apropiat” (Dt 4,7), dar, de regulă, este la singular. Spre deosebire de ’Pl, e folosit mult mai rar împreună cu adjective pentru a exprima atributele divinității. N-ar fi exclus să fi fost evitat tocmai pentru că ar fi antrenat o formă de plural a adjectivului, ori ar fi creat un dezacord gramatical
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ori singur și de 315 ori împreună cu YHWH (’A:Än"y YHWH - de 310 ori și YHWH ’A:Än"y, de 5 ori)187. Este o formă construită: un plurale amplitudinis (că și ’Elohm) și pronumele-sufix de persoana I singular. E titlul de adresare respectuoasa folosit față de un superior pe scara socială (rege, soț, stăpân de sclavi). Septuaginta a tradus pe YHWH cu kýrios. Problemă de traducere pe care o pune sintagma YHWH ’A:Än"y atunci cand YHWH nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
moša‘, tot atâtea trepte în care este percepută divinitatea: de neatins, de nepătruns și totodată simțită că apropiată, salvatoare. Semnificații de bază: divinitate care se ascunde (+ analogie antropomorfizantă). 3.1.3.5. Hó’. Pronumele personal de persoana a treia singular cu funcție de predicat poate exprima existența: ... (Dt 32,39a): „Înțelegeți că Eu, Eu sunt și nu există dumnezei alături de mine...” (t.n.); ídete, ídete hóti egÀ eimi (LXX) Această expresie solemnă, pe care Evanghelia după Ioan o pune de patru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui, Domnul oștirilor: Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urma și în afară de mine nu este Dumnezeu.” (t.n.) Semnificații de bază: preexistent în raport cu universul și care dăinuie după el. 3.1.4.3. Hó’. Pronumele personal de persoana a treia singular cu funcție de predicat exprimă, în anumite contexte, și ideea de veșnicie și de identitate permanentă cu sine a divinității: 27HQmm"h yo’>Q:ó we’att"h Öa‘amo: wekull"m kabbege: yi>eló kalle>óš taƒalpQm weyaƒalopó 28we
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
6,20), ’Elohay qe:oš („Dumnezeul meu cel sfânt” - Hab 1.12a), ori, cum am mai văzut, ca predicat al lui YHWH (Q":Äš YHWH ’ElohQynó, „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”: Ps 99/98,9b), al pronumelui de persoana întâi singular (k q":Äš ’an, „căci sfânt sunt Eu”: Lev 11,44.45; 19,2; 20,26; 21,8;... ’Ql ’"nok we lo’ ’š / be qirbek" q":Äš, „... dumnezeu sunt Eu și nu om, Sfânt în mijlocul tău”: Os 11,9; cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
C); „Domnul” (BS); kýrios ho hýpsistos (LXX); „Excelsus et Sublimis” (Vg); „celui qui est haut et élevé” (BJ; „the high and lofty One” (RSV). Este o expresie sinonima cu ‘elyÄn, alcătuită din două verbe denominative la persoana a III-a singular a perfectului și se întâlnește doar o singură dată în a treia parte a Cărții lui Isaia: Koh ’"măr r"m we niss"’, „Așa vorbește Cel Înalt și Preaînălțat” (Is 57,15 - t.n.). În alte locuri apare cu acest
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cu ’Pl ’emón"h, respectiv cu ’Pl șmeholelek"ț și cu YHWH. Dar metaforă stâncii pentru Dumnezeu ca sprijin și ocrotitor abundă în psalmi și în alte texte poetice similare, Țór fiind adesea însoțit de pronumele sufix de persoana I singular, sau, în mustrările profeților, de pronumele de persoana a II-a: ‚ay YHWH ó->"rók Țór... (Ps 18/17,47a = 2Sam 22,47a; cf. Ps 28/27,1): „Să trăiască Domnul, binecuvântata fie Stâncă mea...” (t.n.) YHWH Țór we
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
îmbracă o mare varietate de forme gramaticale. Numele revelat, YHWH, care este și cel mai frecvent, are forma de verb la imperfect, iar înlocuitorul sau, ’A:Än"y, este un substantiv la plural însoțit de pronumele sufix de persoana I singular. Numele generice sunt și ele variate: substantive la singular (’Pl, ’Eloah, Šaddai), la plural (’Elohm), adjective substantivizate (‘ElyÄn - aram. ‘Ill"i’"). Restul numelor pot fi clasificate gramatical după cum urmează: - substantive (10): ƒ"z"q (3.1.7.3.), ’A
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]