8,805 matches
-
e și predispoziția artiștilor? Am văzut mai târziu, prin albume și prin muzeele Europei, girafe în flăcări, nuduri deasupra orașelor, oameni care în loc de capete aveau un cuier de pălării, petreceri de coșmar, pictate cu o minuție halucinantă, iar la noi stranii himere ale pământului, ale văzduhului și ale apei. Nu m-am întrebat niciodată dacă toate acestea au vreun sens. Sensul lor e că există și ne uimesc, cum mă uimea atunci fostul meu coleg care deodată și fără motiv aparent
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mă amenințe, dar nu acest străin, care, dacă nu știam, n-avea decât să-mi dea notă proastă dar să nu se atingă de mine. În jurul meu se strânseră șapte-opt băieți cu care eram prieten și tăceau toți turburați de strania întîmplare. Când intră monitorul, un elev dintr-a opta, și spuse din prag că elevul cutare, adică eu, să poftească la biblioteca profesorului de geografie, care mă chema. Avea o astfel de bibliotecă specială plină cu cărți de călătorii, hărți
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aș rămâne tot legionar chiar dacă aș fi aruncat în rândul jidanilor. - Și ei ce-ar zice? - Probabil că m-ar blestema și m-ar goni. Fiindcă n-aș trece de partea lor! Era vizibil că nu-i plăcuse deloc situația stranie în care gândul meu îl aruncase câteva clipe. - Și dacă legionarii v-ar omorî? - Ar face foarte bine! Și mă privi cu duritate, cu un fanatism care îl făcea murdar. Mă așteptasem să spună că în acea postură s-ar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acolo la Vatra luminoasă, și câștiga, ea vroia să-l scoată din acea casă (sinistră pentru cine nu era orb) și să-l aducă la ea... Într-adevăr pe coridoare și chiar în odăi mirosea parcă a orbi, un miros straniu, de ciment umed și murdar, deși murdar nu era, de ceva nespălat și rânced. Culorile erau întunecate peste tot, deși grija de casă o aveau văzători angajați, care ar li putut pune o culoare ici colo, un ghiveci, un strat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu suntem noi mari, nu știm noi destulă carte, nu suntem liberi? Mă apucă râsul. El, cumintele Dobrinescu, șeful clasei, cu bursă încă patru ani, ieșea sigur învățător... Ce-l apucase? - Fugim în țari străine, reluă el cu o sticlire stranie în ochi, dar cu un glas domol, gospodăresc. Pâș, pâș, și... Și arătă cu mâna în depărtările închipuirii. Țelul prea sigur al vieții sale nu-i mai plăcea, bănuia, intuia poate că destinul meu avea să fie mai aventuros și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
MARIN. DUPĂ ACEEA, N-AR TREBUI SĂ TREACĂ MAI MULT DE O ZI PÂNĂ SĂ MĂ ÎNTÂLNESC CU MARELE JUDECĂTOR". Gândul îi venise atât de natural, încât se scurseră mai multe clipe înainte să își dea seama cât era de straniu. Uluit, repeta în sinea lui: De îndată ce îmi schimb ce?" Încercarea de a se concentra îl obosi. Era curios că visul persista și în starea de trezie. Și-l rememoră și fu surprins să constate că ținea minte totul foarte clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în favoarea lui. Din acest moment, îți cer să îți consacri toată energia repurtării victoriei în războiul cu Jorgia. ERA UN ORDIN DIRECT. MARIN PĂLI, APOI SE FORȚĂ SĂ ZÂMBEASCĂ. \ CONSIDERAȚI CĂ AM OBȚINUT-O DEJA, RĂSPUNSE MARIN. ȘI UN ZÂMBET STRANIU ÎI ÎNCORDĂ FAȚA. DICTATORUL RĂMASE PE GÂNDURI. ACEASTĂ AFACERE TRASK ASCUNDE MAI MULT DECÂT PARE LA PRIMA VEDERE. REGRET CĂ NU ÎȚI POT DEZVĂLUI TOT ADEVĂRUL, DAVID. DAR, CREDE-MĂ, CÂND ÎȚI SPUN CĂ SUBJUGAREA CÂT MAI RAPIDĂ A JORGIEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Craiova, că după o furtună cu descărcări de trăznete și tunete violente, mai ales dacă ele se produceau noaptea, epidemia se înrăutățea de obicei în mod considerabil. Între ziua de 11 iunie și 6 septembrie 1848 am observat acest fenomen straniu de șase ori. " Această observație se adaugă la alte observații făcute de mulți medici înlăuntrul și în afara Europei, din care rezultă că atât calitatea electricității aerului, cât și intensitatea (legată de aceasta) a magnetismului pământesc exercită o influență netă asupra
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de oază, lângă uedul care, la apus, curgea de-a lungul pădurii de palmieri, se zăreau niște corturi mari, negre. În jurul lor o turmă de cămile nemișcate, minuscule la acea depărtare, scriau pe pământul cenușiu semnele întunecate ale unui alfabet straniu, al cărui înțeles ascuns trebuia descifrat. Deasupra deșertului tăcerea era nemărginită ca și văzduhul. Janine, sprijinită cu tot trupul de parapet, nu rostea nici un cuvânt, neputându-și smulge privirea de la golul ce se căsca în față. Alături de ea, Marcel nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o dată, într-un târziu, bărbatul de lângă dânsa... de chipul acela, adică, de o atât de bizară claritate și armonie al Simonettei Vespucci... cu care, credea Hariga, necunoscuta semăna. Dacă ar fi apărut pe pânza unui peisaj accidentat, nefiresc, de o stranie răceală manieristă, cum îl gândise, atât de riguros, pictorul de demult... Un impuls neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la Pollaiuolo și Cosimo, ci și de a se lăsa prins și aprins în vârtejul interferențelor : imaginație, memorie, realitate. Cosimo, sărac și sălbatic, pasionat, răzvrătit, până în ultimii săi ani, de când ar data portretul, potrivit a căuta acea densă „simplitate nobilă“, strania „măreție liniștită“ ? Știa poate și el, din relatarea lui Vasari, că Francesco da Sangallo, prietenul care îi făcuse portretul lui Piero când era bătrân, păstrase de la dânsul și un foarte izbutit tablou reprezentând-o pe Simonetta Vespucci, cu o viperă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cândva bucuria dragostei și harul artei ? ...Însăși vocea fetei, relatând patetic despre doamna Hariga, devenea aprigă și rece, nemaireușind a se elibera de forța femeii pe care o admira și o repudia cu violență. Eșecul pătimașei combatante conținea, totuși, o stranie „măreție liniștită“ ?... Cuvinte ! Dovada emoției care o stăpânea. Le cita, fără să-și dea seama, din cărțile despre Cosimo. O cale, poate, către înțelegerea pictorului și spre sufletul celei pentru care devenise, peste cinci veacuri, o adevărată obsesie ? Exprimând-o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
excesul intelectual al unei evoluții culturale care uita să se oprească la momentul oportun. Evoluție de care nici nu se putea însă desprinde. Tânăr încă și iubit de tineri, se angaja în organizarea mascaradelor, carnavaluri transformate în superbe săr bători stranii. Comuniune prin bucurie și batjocură, repre zentație populară care nu are interpreți și spectatori, pentru că spulberă distanțele, devine a tuturor, joacă fața ei liberă. Ca în saturnaliile romane, participare primară și festivă la reînnoirea existenței. Azi morți suntem, precum vedeți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
departe, în transă. — Dezrădăcinat, cu toanele cele mai neașteptate, captivul unei imaginații pe care doar pasiunea pentru pictură și puterea frenetică de muncă ar fi putut s-o egaleze, Cosimo reproducea și deforma potrivit geniului său vizio nar, o „artă stranie, limpede și rece“, preliminară manierismului, susțin unii, care abia peste douăzeci de ani avea să caute ca pretext portretul Simonettei Vespucci. Fiu, ce fiu... ce tot bolborosești acolo ? Piero n-a avut nici un fiu, nu mă mai enerva ! Și citatele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl năruiau. Lungi și apăsătoare insomnii. Răzvrătită nemulțumire, „modul cel mai potrivit de-a converti zbuciumul cu măiestria“ ? Calea care să îmbine reproducerea naturii și dezvăluirea propriei naturi, cum dovedea și tabloul Simonettei Vespucci, pictat în ultimul an al vieții. Stranie izbândă și târzie... care câștigă parcă totul fără a pierde nimic, într-un moment ultim, când și Piero se convinsese că singura victorie rămânea stilul, „cel mai înalt grad pe care l-a atins și-l poate atinge arta“... — Un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lăsat în această vale de suferință și încercări.“ Peste ecranul ruinat al amintirilor voi întinde o mare de mătase albă, de dimineață până seara, din nou până dimineața, până ar apărea, cândva, conturul de scoică al unui chip calm și straniu, de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal pufos, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
astenia, bineînțeles. Vera se rezemase într-un cot. Mișcare neprevăzută, bruscând imaginea. Capul, străin trupului. Nas frânt, obraz ascuțit, isoscel, haotice pete brune, fruntea ascunsă sub părul roșu, sârmos. Același chip, în urmă cu zece ani : proaspăt, gingaș, de o stranie suavitate. — Eram obosiți. Lasă ! N-aveați chef de aceleași vechi cunoștințe. În spate, Lucian aranjase pânza cadrilată, se dezbrăca. Bine legat, matur, un bărbat ! Dinspre mare, veneau alergând Manole și Delia, fata cu picioare subțiri și scurte. A.P. se aplecă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trebui să procedez. Prima dată când am mers la cinema cu un băiat, i-am plătit biletul. Convinsă că nu se cuvine altfel. Cine să-mi explice emoțiile prin care treceam ? Lipsită de apărare, dar atât de firească, încât păream stranie. În anul IV, în septembrie, în 19 septembrie, sublinia Vera, acceptase o lungă plimbare nocturnă în parcul Herăstrău. Prietenul de atunci rotise totul în ea, simțise întâia oară bucuria și tristețea fizic, ca ulcerul sau gripa sau convalescența sau durerea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri și adânciți în cap, se aprinse o mândrie stranie. Răspunse cu o indignare abia stăpînită: ― Un sublocotenent ceh, Svoboda... mai mare rușinea pentru corpul ofițeresc... A fost prins tocmai când era să treacă la dușman, înarmat cu hărți și planuri. Rușinos și revoltător!... Nu-i așa? adăugă după câteva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimic... Totuși, pe când asculta în suflet dovezile liniștitoare, în tavanul cu grinzi negre se iviră, întîi ca niște sclipiri fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar pleoapele și lăsîndu-se obosit, în voia soartei. Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, lină și blândă ca o mângâiere catifelată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uneori cu protopopul Groza care, fiind văduv, se înviora în tovărășia copilului blând și inteligent. Peste toate gândurile și închipuirile micuțului însă plutea veșnic o iubire foarte nelămurită, în care stăpânea Dumnezeu... Când împlini vârsta de șase ani, alt eveniment straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul trebuie să înceapă școala, se sfătui îndelung cu protopopul Groza cum să-i înlesnească sarcina și căzură de acord că e nevoie de implorarea Atotputernicului. Prin urmare, hotărâră să pună pe Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atât de plin de fericire, că ar fi fost bucuros să moară atunci acolo, privind minunea dumnezeiască... Când se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două izvoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două pumnale veninoase. Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicîndu-se greoi de la masa încărcată cu dosare și hărți. Își aduse aminte că, de câte ori a dat ochii cu dânsul, a simțit o teamă stranie ca de un vrăjmaș nemilos sau ca de o amenințare crâncenă ce nu se poate ocoli și care nici măcar nu știi când te va izbi... Generalul, cu bărbia ridicată, îi întinse mâna și-i zise voios: ― Bravo, Bologa!... Mi s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
picioare sufletul omului, iar dacă totuși încearcă... Bologa sfârși brusc, cu un gest vag, care spunea orice și nimic. Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari: ― Atunci bănuielile mele... Atunci umbli cu gânduri de dezertare? ― Gînduri? murmură Apostol cu un surâs straniu. Gândurile sunt schimbătoare, Varga! Am însă o credință vie în suflet... asta, da! Și dacă ea îmi va porunci să trec... să... dezertez la inamic, adică la inamicul vostru, nu voi ezita nici un moment a-mi face datoria cea adevărată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]