6,621 matches
-
o zi după luptă. Cităm în această privință o anecdotă caracteristică. Era 25 februarie. Doi dintre amicii săi veneau să îi ceară colaborarea pentru această foaie, care trebuia să se intituleze Republica franceză. Bastiat le oferă grăbit colaborarea, căci toate tribunele îi păreau bune pentru a face să ajungă adevărul la urechile poporului; dar iată că în momentul în care primul număr urma să apară, cu un articol al său, un scrupul îl lovește: Nu știm", afirmă el, "dacă vechea legislație
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
numere, fie în Jurnalul economiștilor, fie în micile pamflete al căror succes, grație Cerului, a devenit popular. Și să adăugăm următorul fapt, spre onoarea economiștilor: toți rivalizau în zel în această cruciadă împotriva utopiei. În timp ce Bastiat se servea de prima tribună care îi ieșea în cale pentru a combate sofismele și iluziile socialismului, domnul Michel Chevalier publica, în Jurnalul de dezbateri, curajoasele și remarcabilele sale scrisori privind organizarea muncii; domnul Wolowski avea să-l combată pe domnul Louis Blanc la Luxembourg
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
economiști că au dat naștere socialiștilor. Dar unde era oare în acest timp domnul Thiers? La alegerile generale din luna aprilie, electorii din Landes l-au trimis pe economistul nostru, acum ilustru, să-i reprezinte în Adunarea Națională. Îndepărtat de tribună de slăbiciunea vocii sale, Bastiat nu a participat totuși mai puțin activ la lucrările Adunării. S-a înscris în rândul membrilor Comitetului de finanțe, care l-a ales chiar ca vicepreședinte. Se știe rolul important pe care acest Comitet l-
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
1945). În răstimp devine membru al Cercului Literar de la Sibiu, în revista căruia debutează cu versuri în 1945. Având convingeri de stânga și atras de doctrina comunistă de foarte tânăr, intră în redacția ziarelor „România viitoare” (condusă de Pavel Apostol), „Tribuna nouă” (Cluj, 1945-1948), „Ardealul nou” (1946) și „Lupta Ardealului” (1946-1949). Are un rol important în înființarea, pe lângă acest din urmă jurnal, în 1948, a unui supliment literar care va deveni „Almanahul literar” în 1949, apoi „Steaua” în 1954, revistă la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288524_a_289853]
-
jurnal, în 1948, a unui supliment literar care va deveni „Almanahul literar” în 1949, apoi „Steaua” în 1954, revistă la a cărei fondare joacă de asemenea un rol determinant. În 1957 participă la înființarea la Cluj a săptămânalului de cultură „Tribuna”, dar în același an demisionează din redacție în semn de protest față de centralismul ideologic. Lucrează ca redactor la „Viața românească” (1960-1961), secretar al Uniunii Scriitorilor (1965-1968) și președinte al Fondului Literar (1965-1980), redactor-șef al revistei „Tomis” (1965-1969), director al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288524_a_289853]
-
1993 și 1994 a realizat emisiuni culturale la postul de Televiziune SOTI. În 1995-1996 a fost secretar literar la Teatrul Odeon din București. A colaborat cu piese de teatru, cronici dramatice și eseuri de sociologie a culturii la „Arta”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Argeș”, „Vatra”, „România literară”, „Orizont”, „Cronica”. Debutează cu o piesă de teatru în revista „Amfiteatru” (1966), unde va publica ulterior și proză scurtă. În 1967 i se reprezintă, la Timișoara, de către o trupă studențească, Restaurarea hainelor Sfântului Augustin. Piesele sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286215_a_287544]
-
Piru. 1941 Istoria literaturii române de la origini până în prezent, o istorie estetică a literaturii române. 1943 Șun sau calea netulburată, mit mongol. Colaborează cu articole de atitudine patriotică la Vremea și România liberă. 1944 - 1948 Intensă activitate publicistică la Vremea, Tribuna poporului (nr. 1, 15 sept. 1944), Lumea (director: G. Călinescu; ține Cronica mizantropului timp de doi ani, 1945-1946), Națiunea (nr. 1, 20 martie 1946; sub conducerea lui G. Călinescu; apare până în 1949). 1945 Istoria literaturii române, compendiu. G. Călinescu e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu credem că greșim prea mult dacă considerăm opera respectivă drept o primă medalie ce amintește indirect de activitatea teatrului ieșean”. Tot acolo arătăm că „Aceasta nu înseamnă că subscriem afirmațiilor Luanei Popa, pe care le exprimă în Spectacol, Almanah Tribuna, aprilie 1988, pag.56: «De 150 de ani, un astfel de document (medalistic n.n.) evocă un moment de referință în dezvoltarea artei dramatice românești, prima reprezentare în limba română a operei„Normă” la Iași... În amintirea acestui eveniment deosebit a
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
carte ori prin radio dă „sfaturi pe întunerec”, fie că își rememorează anii parcurși ori comunică impresii adunate de prin „sate și mănăstiri din România” sau de „pe drumuri depărtate”, fie că evocă „oameni cari au fost” sau rostește de la tribună cuvinte menite a răscoli și inflama conștiințe, el articulează frecvent propoziții pătrunse de un suflu care, cu trecerea timpului și perimarea unora dintre chestiunile abordate, nu și-a pierdut nimic din grifa stilistică, din prospețime, din puterea însuflețitoare sau flagelantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
Lucrează ca psiholog la Spitalul CFR din București (1973), asistentă medicală la Spitalul de Oncologie (1979-1981) și apoi ca redactor corespondent la revista „Vatra” (1990-1996). Suferind din copilărie de tuberculoză pulmonară, este pensionată medical în mai multe rânduri. Debutează în „Tribuna” (1965), iar editorial, cu volumul Sânge albastru (1969). A mai semnat și Basaraba Matei. În 1981 a refuzat premiul Asociației Scriitorilor din București. I s-a acordat Premiul Uniunii Scriitorilor în 1996 și în 2000. Ca orice artă poetică, eseurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
1970 își susține teza de doctorat la Universitatea din București, cu lucrarea Gheorghe Asachi. Viața și opera, publicată în același an. Debutează în 1957, cu versuri, la „Oltenia liberă”. A publicat poezie, proză, traduceri, studii de istorie literară în „Ramuri”, „Tribuna”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Vatra” ș.a. Vocația poetică a lui S. își găsește expresia în câteva volume: Întoarcerea Euridicei (1970), Desen sonor (1978), Aripi în timp (1994). În versuri de factură clasică (prin motive, prozodie) sunt convocate mituri și imagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
pregătirea universitară până în 1948, teza de licență susținând-o abia în 1970. Se atașează îndeosebi de profesorii Lucian Blaga, Nicolae Mărgineanu, D.D. Roșca, Liviu Rusu. Pentru a se întreține, lucrează ca pedagog la Liceul „Gh. Barițiu” (1945-1946), redactor la ziarul „Tribuna nouă” (1946-1947), referent literar la Teatrul Național din Cluj (1949-1950). În 1947 devine membru al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști, iar din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor. Participă la viața literară clujeană postbelică încă de la primele ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
literar”. Timp de un an, în 1950-1951, frecventează cursurile Școlii de Literatură „M. Eminescu” din București. Revine la Cluj și lucrează ca „redactor tehnic” la „Almanahul literar”, apoi la „Steaua” până în 1971, când trece, în calitate de redactor-șef adjunct, la revista „Tribuna”, de unde a fost pensionat în 1985. A debutat la „Gazeta de la Turda pentru tineret” (1941), cu studiul Natura în poezia lui Eminescu. Primele poezii, apărute tot acum în aceeași revistă, sunt semnate cu pseudonimul V. Nicolin; cu numele propriu semnează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
lui Eminescu. Primele poezii, apărute tot acum în aceeași revistă, sunt semnate cu pseudonimul V. Nicolin; cu numele propriu semnează poemul Fața ta, publicat aici în 1942. Colaborează cu poezie și critică literară la „Pagini literare”, „Luceafărul”, „Vremea”, „Lupta Ardealului”, „Tribuna nouă”, „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Iașul literar”, „Cronica”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Transilvania”, „Vatra”, „Astra”, „Argeș”, „Tomis”, „Ramuri”, „Scrisul bănățean”, „Orizont”, „Echinox”, „Napoca universitară”, „Caiete critice”, „Utunk”, „Korunk” ș.a. A mai semnat Paul Lucian sau cu inițiale. Debutul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
Paul Lucian sau cu inițiale. Debutul editorial, cu volumul de versuri Murmurul străzii (1955), este precedat de prezența cu poeme în culegeri colective: Veac 20 (1947), Zece poeți tineri (1950) ș.a. Pe lângă oficiul de cronicar literar, la revistele „Steaua” și „Tribuna” a susținut, cu întreruperi, rubrica „Poșta redacției”. A îndrumat cenaclul literar al Asociației Scriitorilor din Cluj, a fost membru al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România și a făcut parte din juriile Uniunii Scriitorilor și Editurii Dacia. De asemenea, a prefațat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
ca o „sinteză de contraste”, în care versul transparent visează parcă să fie o punte către adâncimi nebănuite. Criticul literar s-a ilustrat îndeosebi în comentarea poeziei, în calitatea lui de cronicar, timp de peste trei decenii, al revistelor „Steaua” și „Tribuna”. F. citește opera ca pe o „existență fraternă”, ținta sa fiind aceea de a aproxima figura spiritului creator, „dicțiunea” care singularizează o experiență poetică. Accentul participativ este mereu vizibil, dincolo de neutralitatea, detașarea aparentă a considerațiilor. Adunate în Dialoguri despre poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
Metoda istorică și estetică în cercetarea operelor literare, susținută la Universitatea din București, a obținut doctoratul în litere și filosofie. A practicat meseria de profesor și pe aceea de avocat. A colaborat la numeroase periodice, între care „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Rampa”, „Universul”, „Revista idealistă”, „Adevărul literar”, „Flacăra”, „Dimineața”, „Facla”, „Viața literară și artistică”. A mai semnat și O.M. sau Omin. M. este recunoscut ca unul dintre „maeștrii” falsului documentar introdus în câmpul cercetării literare. A plastografiat abundent, a inventat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
rubrica „Poșta redacției”, asigurată de Mihu Dragomir, ulterior în „Gazeta literară” și în „România literară”, cu prezentări de Geo Dumitrescu. Tot acum începe o corespondență desfășurată peste două decenii cu autorul Libertății de a trage cu pușca. Mai scrie la „Tribuna”, „Steaua”, „Axioma”. Debutează editorial cu placheta Fiul rispitor (1994) și e inclus în culegeri literare editate la Ploiești. A mai semnat T.N. Vasile. Trei decenii despart debutul lui V. în presa literară de cel editorial. Întârzierea se explică în primul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
din București (1954-1959). Este inginer la Suceava (1959-1960), Ploiești (1960-1965) și București (1965-1969), apoi cercetător (1969-1973). Debutează în „Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri”, fiind prezentat de Miron Radu Paraschivescu (1966). Colaborează la „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Steaua”, „Tribuna”, „Familia”, „Echinox”, „Secolul 20” ș.a., precum și la publicații din SUA, Germania, Franța, Anglia, Italia etc. Din 1986 trăiește în Germania, iar din 1988 în Statele Unite ale Americii, unde ajunge ca bursier Fulbright. În 1999 primește cetățenia americană. Din 1989 este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
publicisticii eminesciene / 93 3.2. Specificul exegezelor în domeniu / 97 3.3. Etape în activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu / 106 3.3.1. Primele articole / 108 3.3.2. Redactor la Curierul de Iași / 110 3.3.3. Marea tribună: Timpul / 113 3.3.4. Articolele din România liberă și Fântâna Blanduziei / 119 3.4. Modernitatea publicisticii eminesciene în presa vremii / 120 Capitolul 4. Semioza limbajului politic eminescian / 129 4.1. Semioza delimitări conceptuale / 129 4.2. Modele de analiză
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
constituie un preambul pentru amplele materiale publicate mai târziu în paginile cotidianului Timpul. Textele au la bază o documentare temeinică și surprind prin varietatea subiectelor abordate și prin bogăția datelor care sprijină demersul argumentativ al gazetarului. 3.3.3. Marea tribună: Timpul Cea de-a treia etapă a publicisticii eminesciene circumscrie activitatea desfășurată în perioada octombrie 1877 iunie 1883, când este redactor, redactor șef și responsabil cu partea politică la ziarul Timpul. Este cea mai intensă etapă din cariera de jurnalist
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
putere, declarându-se pentru neutralitatea țării. Urmează două guverne de tranziție, de scurtă durată, iar la alegerile din iunie 1876, guvernul liberal preia puterea, pe care o va deține până în martie 1888. Astfel, conservatorii ajung în opoziție, iar Timpul devine tribuna de la care sunt amendate acțiunile guvernului liberal, fiind susținut financiar prin cotizațiile membrilor de partid, în ciuda faptului că o parte dintre conservatori (P.P. Carp și T. Rosetti) se declară pentru desființarea ziarului. "Ziar politic, comercial, industrial și literar", Timpul îl
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
jurnalistic cu numeroase comentarii metatextuale. În acest sens, articolele eminesciene sunt presărate de glosări numeroase, de explicitări ale unor termeni neologici sau ale unor cuvinte mai vechi, al căror sens original se demonetizează în practica discursivă curentă. Eminescu susține de la tribuna paginii de ziar adevărate "prelecțiuni populare", menite să faciliteze accesul cititorilor la subiectele dezbătute. Concluzii Dacă în ceea ce privește creația literară eminesciană, exegeza se dovedește extrem de generoasă, în cazul publicisticii, literatura critică este net inferioară ca volum. Faptul este generat pe de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
densă a publicisticii încorporează aspecte de poetică artistică, elemente de narativitate și lirism, iar pamfletele și satirele lirice ale poetului reflectă aluviunile activității jurnalistice: "Întâlnirea epidermică a jurnalismului și a poeziei maschează structura lor profundă comună, adresarea directă din înălțimea tribunei, eventual de la altitudinea morală a unui amvon imaginar, tensiunea dialogală și aplecarea pragmatică"356. Vocația retorică, sensibilă în spațiul creației literare, își găsește manifestarea deplină în cadrul articolelor jurnalistice, având ca scop susținerea concepției social-politice a gazetarului. Limbajul publicistic eminescian are
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care trece societatea românească în pragul epocii moderne, împlinind în același timp nevoia acestuia de a-și face cunoscute atitudinile și opțiunile politice, de a propune soluții la problemele cu care se confruntă țara. Articolul de ziar devine pentru Eminescu tribuna de la care își manifestă profunda nemulțumire față de "vârtejul jucăriilor politice"521, un spațiu compensatoriu, în care cuvântul cu rol cathartic macină mânia și revolta față de o lume în care "atât de multe lucruri nu erau cum trebuie să fie"522
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]