6,807 matches
-
e mai valoroasă decât a tuturor celorlalți la conștientizarea dramatică a profunzimii pierderii suferite. În schimb, la Dan Botta amândoi eroii au aceeași supremă dăruire de sine și se jertfesc din dragostea absolută pentru partener, adevărata iubire presupunând unirea în veșnicie. Într-un anume sens, dramaturgul român pare mai consecvent spiritului tragediei decât maestrul său grec Euripide. Eliminând personajul parțial burlesc al lui Heracles, el reduce oricum elementul comic din piesa înaintașului său. Singurul moment destins al dramei e scena în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pământ, prin reînvierea eroinei, ci pe tărâmul morților, suprema formă a iubirii conjugale fiind sacrificiul soților unul pentru celălalt. Interpretarea mitului oferită de dramaturgul român este coerentă : desă vârșirea poate fi atinsă doar în lumea esențelor, dragostea presupune unirea în veșnicie. Într-un caz, ascuțimea inteligenței omenești triumfă asupra capriciului crud al zeilor. În piesa poetică a lui Radu Stanca, în care se păstrează destule din argumentele originale, Oedip se salvează prin luciditate și aspirația spre libertate. Dacă la Sofocle eroul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mizeria cea mai cruntă. Ea se împrieteni cu cartea, care închidea în sine aceste cuvinte și încă alte experiențe de viață dureroase, scoțând din ea o tristă mângâiere; cine ar putea micșora vreodată puterea acelei cărți care se întinde până în veșnicie?” J. W. Goethe 162. „<<Domnul von Schweinichen>> este o interesantă carte de istorie și morală; pentru osteneala de a citi suntem din plin răsplătiți; pentru anumite situații, ea oferă o simbolistică de cea mai perfectă speță. Nu este o carte
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
întinsă zonă a spiritualității omenești.” Eugeniu Speranția 803. „Știu o carte minunată, Glăsuind fără-ncetare, Din bătrânii munți, la Mare Despre româneasca vatră. E istoria cea vie, Cu viteji ce n-au mai fost: Leagăn, strajă și-adăpost Patriei pe veșnicie.” Haralambie Țugui 804. „Cartea e o scenă de teatru pe care se agită însă numai actorii văzuți mintal. Eroii pot fi personagii de roman, pot fi, ca în scrierile istorice, pasiuni și scopuri care au zbuciumat altădată sau zbuciumă veșnic
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
stiluri diferite de artă. Spectacolul istoric se transformă ușor, ușor în cel al echilibrului constructiv, marcat, tot în timp, de fastul aulic, decorativ și pitoresc. Ulițele urbanului capătă îmbrăcăminte de stradă, iar clădirile se înalță ca niște zidiri gândite pentru veșnicie. Din loc în loc, bisericile, protejate împotriva unor inevitabile invazii, adăposteau tezaurele religioase și străjuiau zonele ca pe niște spații luminoase. Arhitectura primelor biserici și mănăstiri amplificau umbra vie a Bizanțului și fastul decorativ, corelația dintre coloane și arcade. Când îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
marea eclipsă a ființei. Poezia ieșeană îmi pare a fi o indelebilă obsesie unde ordinea biologică este răvășită cumplit de focuri lăuntrice. E puțin? Într-o mare și elocventă întâlnire a poeților ieșeni, magistrul se adresează discipolilor spunându-le că veșnicia cântului, a melopeei celeste nu poate fi pusă la îndoială. Unul susține că maestrul e un poet de natură pluricordă, iar altul că e cel mai aproape de Eminescu. O rază a soarelui a străpuns frunzișul bogat al copacului din curtea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
inscripții etc. poartă cu fală rezonanțe care stimulează ecoul timpului de altădată, germinează freamătul sonurilor venite din trecut. Colindăm locurile, ne uităm pe frontispiciile clădirilor, trecem pe lângă statuile înfipte în socluri temeinice și îngânăm admirativ numele încrustate în piatră pentru veșnicie. Vânturăm visători Cetatea, apoi ne odihnim la umbra marilor înaintași, cu gândul la perenitatea faptelor lor și la infinitul albastrului de cer. Cine a fost Gh. Asachi? Familia și școala din Herța, chiar și Academia domnească din Iași, care funcționa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
o veche "declarație de dragoste" făcută Iașului. Și, chiar dacă sună declamatoriu și vetust, ele reprezintă totuși dragostea mea neștirbită pentru bătrâna cetate moldavă: "Mă-nchin, bătrâne, zidurilor tale/ crescute din legende și din stei,/ cu-atâtea străluciri voievodale/ încremenite-n veșnicii de zei./ De-aici străbate Ștefan peste vremi/ întinerind mereu în bronz și fier,/ de strajă crezului străbun din steme/ și blândului urcuș moldav spre cer./ Mi-s dragi, bătrâne, zidurile tale/ cu lumea lor de umbre și măriri,/ cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
dar nimeni n-a văzut-o. A.B.: Disperarea? G.V.: Disperarea face să izbucnească revoluțiile și tot ea le înăbușă până la urmă. A.B. Frica? G.V.: Frica este ceva primar. Rar om îndrăznește să-i râdă în față. A.B.: Veșnicia? G.V.: În celebrul vers blagian "Veșnicia s-a născut la sat" azi lucrurile s-au inversat. Azi satul este locul unde moare veșnicia. A.B.: Fericirea? G.V.: Fericirea este chiar teama de a nu o pierde. A.B.: Norocul? G.V.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
A.B.: Disperarea? G.V.: Disperarea face să izbucnească revoluțiile și tot ea le înăbușă până la urmă. A.B. Frica? G.V.: Frica este ceva primar. Rar om îndrăznește să-i râdă în față. A.B.: Veșnicia? G.V.: În celebrul vers blagian "Veșnicia s-a născut la sat" azi lucrurile s-au inversat. Azi satul este locul unde moare veșnicia. A.B.: Fericirea? G.V.: Fericirea este chiar teama de a nu o pierde. A.B.: Norocul? G.V.: Cred în noroc, dar mă sprijin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
B. Frica? G.V.: Frica este ceva primar. Rar om îndrăznește să-i râdă în față. A.B.: Veșnicia? G.V.: În celebrul vers blagian "Veșnicia s-a născut la sat" azi lucrurile s-au inversat. Azi satul este locul unde moare veșnicia. A.B.: Fericirea? G.V.: Fericirea este chiar teama de a nu o pierde. A.B.: Norocul? G.V.: Cred în noroc, dar mă sprijin pe trudă. E ca-ntr-o desfășurare aforistică, fraze scurte, expresive și pregnante, formulări esențiale, înțelepte. Stilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
producătoare de nevroze și excluderi iremediabile. Apropierea de carte e gura de oxigen ce însuflețește spiritul gata-gata să sucombe. 33 Fără a fi prea patetici, recunoaștem că nu suntem decât biete umbre care dispar iremediabil, ceea ce nu se întâmplă cu veșnicia nicicând, această teribilă și eternă veșnicie, abstractă și impenetrabilă gândirii noastre. Sunt tresăriri, uneori tulburătoare la ideea trecerii dincolo... 34 Deschidem o carte și ne simțim parcă mai puțin răvășiți de lumea "nebună de legat". Citim și reflectăm, citim și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Apropierea de carte e gura de oxigen ce însuflețește spiritul gata-gata să sucombe. 33 Fără a fi prea patetici, recunoaștem că nu suntem decât biete umbre care dispar iremediabil, ceea ce nu se întâmplă cu veșnicia nicicând, această teribilă și eternă veșnicie, abstractă și impenetrabilă gândirii noastre. Sunt tresăriri, uneori tulburătoare la ideea trecerii dincolo... 34 Deschidem o carte și ne simțim parcă mai puțin răvășiți de lumea "nebună de legat". Citim și reflectăm, citim și percepem câte ceva din cunoașterea umană. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
vrăbii. Fântâna dintre arborii vieții își tace izvorul ascultând susurul străbunilor din adâncurile subterane. Pe buze rămâne gustul tristeții, sarabanda imaginilor însoțitoare se pierde și ea printre copacii răvășiți. Cuvintele se izbesc suferind de colțurile sticloase ale stâncii. Unde-i veșnicia? E doar în piatra timpului fără de timp. Veșnicia lui, încă simțindu-se om, e doar în slăbiciunea clipei atinse de-o stea. În urmă, amprentele de gheară temerară a păsării din paradis. 48 România poate fi considerată și altfel? Citim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ascultând susurul străbunilor din adâncurile subterane. Pe buze rămâne gustul tristeții, sarabanda imaginilor însoțitoare se pierde și ea printre copacii răvășiți. Cuvintele se izbesc suferind de colțurile sticloase ale stâncii. Unde-i veșnicia? E doar în piatra timpului fără de timp. Veșnicia lui, încă simțindu-se om, e doar în slăbiciunea clipei atinse de-o stea. În urmă, amprentele de gheară temerară a păsării din paradis. 48 România poate fi considerată și altfel? Citim și nu ne vine să credem: "Carpații sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și cugetul neamului au de unde absorbi idei, vigoare, sensibilitate, mai ales în timpuri ale căror surâs și mulțumire prefăcută amăgesc dulce și vicios. Doar cel ales dintre aleși își lasă numele pe o stea. Cum puterea minții uriașe poate atinge veșnicia, de un capăt al ei e posibil să se agațe fiecare dintre noi, altfel riscăm a nu vedea nici măcar luceafărul strălucitor de pe cerul înalt, altfel "toate-s praf, lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi". Să ni-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de alta. Care? Cum? Este imposibil a se afirma oare că ideea genială a unei clipe valorează cât o eternitate? Nu există acea străfulgerare a minții de-o clipă sau o trăire a revelației unice care să însemne cât o veșnicie? 87 Trec zile întregi fără ca starea lâncezelii să poată fi izgonită. Uneori zăpușeala minții este ca o somnolență adâncă din care cu greu poți reveni la linia de plutire, adică la circumstanța situată între slăbiciune și perspectiva luminoasă... Ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
iubește. Nu-L numești tu cu prea dulcele nume de „Tată“? Nu ți-a dat El și numele Său? Nu ești tu creștin de la Cristos-Dumnezeu? Nu ai tu drept la toate bunurile Tatălui tău? Nu vei domni cu El în veșnicie în Paradisul sfânt? Și nu ai observat niciodată că, atunci când Dumnezeu a spus: «Creșteți și înmulțiți-vă», te-a făcut continuator al actului Său creativ; și atunci când a adăugat: «Mergeți și învățați toate popoarele», te-a făcut continuator al acțiunii
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
demonstrează importanța pe care o dă Domnul nu doar vieții interioare, ci și vieții de reculegere profund înțelese. Dacă Biserica este o societate dumnezeiască și nu doar omenească, dacă privirea sa este totdeauna îndreptată spre Cer, dacă ea deține secretul veșniciei și are ochii ațintiți asupra Celui care este invizibil, dacă într-adevăr poate să-l privească pe Sfântul sfinților împreună cu îngerii și arhanghelii, viața interioară a membrilor săi este condiția vitală a existenței sale. Vai nouă, dacă într-o lume
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
poate spune că esența creștinismului constă în această iubire care, atât în cer cât și pe pământ, creează unitatea și o repară când este sfâșiată. Iubirea intelectivă a Tatălui ceresc este atât de puternică încât Fiul născut din El, «din veșnicie», este persoană, și unitate consubstanțială cu Tatăl; iar iubirea ce se revarsă din Tatăl și din Fiul este la fel de puternică încât este persoană, a treia persoană a Preasfintei Treimi, persoană care e unitate consubstanțială cu Tatăl și cu Fiul. Tot
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
insultă, chiar se întrec în a ne saluta, însă cei care trec pe lângă noi sunt morți ambulanți, nu au decât inimi paralizate, osificate, nu mai au viață. Le predicăm marile adevăruri și nu se convertesc. Le predicăm marile orori ale veșniciei și nu se mai emoționează. Sunt prea bolnavi. Ce leac îi mai poate vindeca? Unul singur: iubirea lui Dumnezeu. Și de unde să luăm această iubire? Oh! din izvorul Său; în Inima lui Isus. Trebuie să aruncăm sufletele în cuptorul Inimii
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Mica Spulber, Gaby Cristian, Ilie Cristian Gaby Poenaru E toamnă-n Ardeal, oierii-și adună, mioarele de prin ponoare Sub buza de munte, sub clarul de lună dîre prelungi, mișcătoare. Anii aleargă, toamnele-și scutură zilele toarse-n neștire Și veșnicia prinde-n buchetul lui Mișu cincizeci de fire. Iașu-i departe de Colibița, munții pe frați îi desparte, Că duși sînt în lume fiii lui Toma, țăran din Cernești fără carte. Când Bistrița urlă zdrobită-n vîltoare și candele-aprinde, cerești, Te
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
Sechestrați...", p. 3/> Teodor Pracsiu, reprezintă un reper în viața literară, a urbei vasluiene și nu numai. E bine să se amintească ceea ce spunea Valentin Silvestru, luat de autor ca motto la ultima carte: „Pagina scrisă are în ea scânteia veșniciei. Știi dumneata că scrisul e marele miracol al omenirii? Ce răspundere și ce șansă imensă avem!". A colaborat și colaborează la presa locală și națională cu articole de critică literară, studii și opinii didactice la „Vremea nouă", „Adevărul", „Adevărul literar
Clipe de vrajă by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/640_a_1035]
-
forța extraordinară a cuvântului scris pe care l-a prețuit cu toată ființa sa și l-a promovat fără rezerve. Discipol și colaborator a lui Valentin Silvestru i-a respectat întru totul afirmația sa: „Pagina scrisă are în ea scânteia veșniciei. Știi dumneata că scrisul este marele miracol al omenirii? Ce răspundere și ce șansă imensă avem!”. A simțit instinctiv această mare șansă și imensă răspundere, dedicându-i-se afectiv și fără rezerve. Rezultatele acestui crez sunt măsura exigențelor sale. Teodor
Clipe de vrajă by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/640_a_1035]
-
Elena Vrabie. O adevărată doamnă, din esența luptătorilor și făuritorilor, care a creat din dragostea ei pentru copii și pentru istorie un loc în care ei să parcurgă toate ciclurile școlarității. De aceea îi mulțumim și sperăm că dincolo de cețurile veșniciei vede că pe urme i-au călcat mulți dintre noi și că am încercat să păstrăm măcar un strop din pasiunea pe care a pus-o întotdeauna în tot ce a făcut. Adevărul despre timpurile trecute este acum predat de
CATEDRA DE ISTORIE. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Elena – Valerica Panaite () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1840]