70,637 matches
-
adesea regretând, mai mult sau mai puțin unele dintre experiențele sale de viață. Din punctul de vedere al Psihologiei Morale, atât bucuria, cât și tristețea, sunt motive care ne pot conduce către satisfacție sau către regrete. Ceea ce este Însă semnificativ constă În faptul că satisfacțiile nu au asupra noastră aceeași putere pe care o au regretele. Ne bucurăm de realizările noastre, dar regretul pentru ceea ce nu am făcut sau pentru ceea ce am făcut rău este mult mai puternic. El ne apasă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reparație a răspunderii mele pentru faptele din trecut. Atât binele, cât și răul, reprezintă esența morală a acțiunilor mele psihologice. Acțiunile o dată consumate, ceea ce rămâne după ele sunt efectele pozitive sau negative, pe care conștiința morală le va judeca. Aceasta constă Într-o reîntoarcere dureroasă către trecut, fie că doresc acest lucru, fie că, recunosc că am greșit, vreau să ocolesc trecutul sau să-l elimin din viața mea. Ceea ce mă Întoarce este Însă conștiința morală. Ea Îmi cere să răspund
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pasiunilor, moderarea acestora și supunerea lor principiului rațiunii (R. Descartes, B. Spinoza, M. de Montaigne, I. Kantă. Un moment important este ce al introducerii terapiei morale În practica medicală. Ea este inaugurată de Ph. Pinel, care o aplică bolnavilor psihici, constând dintr-un tratament medical fundamentat pe principiile unui umanism moral. Cel mai important și mai interesant studiu de psihiatrie morală și, respectiv, de psihoterapie morală Îl datorăm lui H. Baruk, care este și unul dintre principalii inițiatori ai curentului reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mecanisme Orice acțiune de psihoterapie morală presupune câteva aspecte principale care trebuie avute de fiecare dată În vedere și care constituie totodată etapele de desfășurare ale acesteia. Le vom analiza În continuare. 1. Scopul urmărit Scopul acțiunii de psihoterapie morală constă În următoarele obiective pe care trebuie să le realizăm: anularea stării de neliniște, de angoasă, a persoanei aflate În suferință, a disperării care tulbură starea de echilibru sufletesc interior; redarea Încrederii În sine, În propriile forțe, prin mobilizarea resurselor sale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și care așteaptă o soluție de la persoana terapeutului, a cărei conștiință vine În Întâmpinarea celui pe care luptă să-l susțină moral. El trebuie sa-i explice sensul suferinței și să-i ofere soluția de compensare a acesteia. Acțiunea terapeutului constă În separarea motivelor care au determinat suferința de conștiința Încărcată a celui care suferă. Conștientizarea suferinței reprezintă desprinderea morală de aceasta. bă Tehnicile utilizate de terapeut au În vedere: actualizarea trecutului prin aducerea În discuție a motivelor suferinței și explicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
susținere, Încurajare, trebuie să vizeze toate cele trei registre ale persoanei umane. Suferința trebuie anulată prin explicare și Înțelegere. Inițial, trebuie ca persoana să accepte suferința, să o Înțeleagă, pentru a putea lupta ulterior cu ea. Cel mai important aspect constă În redarea Încrederii În sine persoanei aflate În dificultate. Trebuie să i se insufle dorința și puterea de a putea depăși obstacolele situației Închise În care se află. Dar acest ajutor trebuie să vină din partea terapeutului, printr-o acțiune permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mă goli sufletește și spiritual. Condamnarea la singurătate Înseamnă și sfârșitul ființei mele. Soluția ieșirii din singurătatea egoismului o dă Întâlnirea mea cu ceilalți, o Întâlnire care mă deschide și-mi anulează vidul interior prin iubire. Valoarea modelului moral pozitiv constă În faptul că aceasta oferă celuilalt căldura iubirii, anulând angoasa care umple vidul singurătății persoanei. În locul angoasei existențiale pe care o dă Însingurarea egoistă a eului, apare plenitudinea pe care o dă iubirea celuilalt. Iubirea este sentimentul fundamental, sufletesc și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
percepe sensul pe care moartea Îl proiectează În câmpul conștiinței mele, trebuie să caut să Înțeleg natura intimă a eului meu. La această Întrebare, K. Jaspers afirmă că eul are semnificația unei naturi antinomice care explică această neliniște. În ce constă antinomia eului? În următoarele aspecte: aă În sciziunea externă diferit de mine, și interioară propriu mie, sau Între sensul empiric și sensul existențial, Întrucât eu sunt pentru ceilalți ființă exterioară, persoană, iar pentru mine sunt ființă interioară, conștiință. bă În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ce nu am făcut sau pentru ce am făcut greșit sau rău. Este conștiința morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel (bună sau de a fi altfel (răuă. Acțiunea psihologică a etosului se manifestă prin conștiință. În privința acesta, I. Kant spune
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care-i sunt proprii: experiența, transcendența și convergența. Experiența este trăirea integrală a persoanei În lume, ca parte a lumii, ca ființă conștiință care, deși se vede și se știe parte a lumii, se simte totuși separată de aceasta. Transcendența constă În faptul că persoana are tendința de a se depăși pe sine continuu. Ea nu poate accepta limitele care-i sunt impuse. Conștientă de existența acestor limite, persoana le opune nevoia afirmării dorințelor și aspirațiilor sale de a trece dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
actuale sau potențiale aduse sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui în contextul în care el depinde de persoana care îi administrează relele tratamente. Există mai multe forme de maltratare, și anume: abuzul, neglijarea, abandonul, exploatarea copilului. Abuzul asupra copilului constă într-un ansamblu de comportamente care afectează negativ dezvoltarea acestuia. În Dicționarul explicativ al limbii române, abuz înseamnă „încălcare a legalității, faptă ilegală; întrebuințare fără măsură a unui lucru, exces”. Abuzul împotriva copilului este o formă de agresiune sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
emoțional) și sexual, dar în realitate este întotdeauna vorba despre o întrepătrundere a acestor forme. După nivelul la care se produce abuzul, putem vorbi despre abuz familial, instituțional și societal. Cea mai evidentă formă de abuz este cea fizică. Acesta constă în vătămarea corporală a copilului de către persoana care are responsabilitatea de a-i oferi protecție și îngrijire. Abuzul fizic reprezintă folosirea forței fizice asupra copilului, traumatizarea și maltratarea lui, indiferent de motivația adultului, expunerea la situații care îi pun în
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
vânătăi sau chiar bătăi care nu lasă urme) pot fi la fel de distructive ca și abuzurile mai grave dacă sunt repetate. Scuturarea unui copil s-a dovedit a fi generatoare de alterări ale vaselor fine de sânge ale creierului. Abuzul sexual constă în implicarea copilului în activități sexuale pe care nu le poate înțelege sau nu le poate consimți ori care încalcă legile sau interdicțiile societății (vizionarea de materiale pornografice, seducție, avansuri, mângâieri, promisiuni sau implicarea lui în acte sexuale cu unul
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
cei în care copilul are încredere și sunt învestiți cu îngrijirea acestuia. Contextul în care apare maltratarea Contextul social Există societăți cu o rată mai mică a maltratării copiilor. Principalele caracteristici ale acestor societăți se referă la: respectul față de copil constă în faptul că acesta e considerat ca aducător de bucurie și împlinire. Copilul este privit ca „un ajutor la bătrânețe”; de îngrijirea copilului se ocupă mai multe persoane. Dacă mama nu vrea sau nu se poate ocupa de copil, sarcinile
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
abuzatori pot fi ajutați să înțeleagă că nu trebuie să-și mai abuzeze fizic copiii. Ajutorul oferit poate fi pe termen scurt, mediu și lung. Ajutorul imediat poate fi reprezentat de o linie telefonică permanentă, cel pe termen mediu ar consta în centrele de îngrijire ale copilului care să preia din funcțiile părinților atunci când aceștia se simt depășiți de situație și au nevoie de o pauză de câteva ore, în timp ce ajutorul pe termen lung este reprezentat de consilierea de familie și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
așteptări prea ridicate de la copil. Nici unul dintre acești indicatori, luați separat, nu este sigur pentru comportamentul abuziv potențial. Cu toate acestea, cu cât sunt îndeplinite mai multe dintre aceste condiții, cu atât este mai probabil ca el să apară. Soluția constă în urmărirea și contracararea acestor factori favorizanți prin servicii care să vină în întâmpinarea lipsurilor și a ignoranței părinților, prin cursuri despre necesitățile și caracteristicile de dezvoltare a copiilor și cercuri care să asigure contactele sociale pentru persoanele puternic izolate
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
este supravegheat de un întreg sistem, coordonat de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor (funcționari ai administrației publice locale, ai instituțiilor publice, membri ai asociațiilor și fundațiilor). Nerespectarea obligațiilor determină aplicarea unei pedepse privative de libertate. Caracteristica acestei forme de pedeapsă constă în faptul că fundamentul său este ceea ce în cazul pedepselor privative de libertate este punctul final al procesului de reformare. Acordarea libertății reflectă premisa că persoana care a încălcat normele penale poate fi „recuperată” fără a fi exclusă din societate
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
regulile lumii din afara instituției. Are loc așadar un transfer al rezultatului evaluării între două sisteme normative diferite: se presupune că „buna conduită” în penitenciar semnifică (cel puțin) probabilitatea unei bune adaptări în lumea din afară. Punctul slab al acestui raționament constă în faptul că sunt ignorate diferențele esențiale dintre cele două lumi; faptul că deținutul răspunde exigențelor personalului penitenciarului spune probabil foarte mult despre adaptarea sa la condițiile detenției și destul de puțin despre modul în care același individ se va comporta
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
regimului închis sunt plasarea individului în unități sociale mai largi (de regulă, cazarea se face în camere comune, iar activitățile se desfășoară în grup) și acordarea unui anumit număr de grade de libertate. Față de regimul de maximă siguranță, diferența esențială constă în posibilitatea de a presta munci în afara instituției. Funcția de supraveghere rămâne însă foarte importantă, deținutul fiind în permanență sub controlul personalului. Cel mai important element al regimului semideschis constă în faptul că deținutul dispune de un număr ridicat de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
grade de libertate. Față de regimul de maximă siguranță, diferența esențială constă în posibilitatea de a presta munci în afara instituției. Funcția de supraveghere rămâne însă foarte importantă, deținutul fiind în permanență sub controlul personalului. Cel mai important element al regimului semideschis constă în faptul că deținutul dispune de un număr ridicat de grade de libertate. „Libertatea” acordată deținutului constă în posibilitatea acestuia de a se mișca între anumite granițe, fără a fi însoțit de personal, în spații deschise, pe timpul zilei. Deși funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
în afara instituției. Funcția de supraveghere rămâne însă foarte importantă, deținutul fiind în permanență sub controlul personalului. Cel mai important element al regimului semideschis constă în faptul că deținutul dispune de un număr ridicat de grade de libertate. „Libertatea” acordată deținutului constă în posibilitatea acestuia de a se mișca între anumite granițe, fără a fi însoțit de personal, în spații deschise, pe timpul zilei. Deși funcția de supraveghere rămâne importantă, controlul exercitat de către instituție asupra deținutului îi lasă totuși acestuia o anumită autonomie
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
aplicarea sancțiunii are și consecința blocării accesului la un alt regim de executare a pedepsei sau, în ipoteza în care abaterea este gravă, plasarea deținutului într-un regim de executare mai sever. Cea mai importantă consecință a primirii unei sancțiuni constă în posibilitatea pierderii dreptului de a fi liberat condiționat. Acordarea Liberării condiționate presupune, pe lângă condiția împlinirii unui anumit termen de la momentul sosirii în penitenciar, evaluarea comportamentului deținutului pe toată durata detenției. * * * Proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de reușită socială, lotul subiecților investigați de noi nu a putut cuprinde, în proporția corectă (în realitate mai ridicată), cazurile de eșec social. Studiul pe care îl prezentăm în continuare este realizat, preponderent, după o metodologie calitativă. Valoarea sa nu constă în reprezentativitatea sa statistică, ci, credem noi, în autenticitatea informațiilor recoltate și în faptul că, pentru prima dată în literatura de specialitate, se oferă informații veridice privind un număr atât de mare de tineri care au petrecut o lungă perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
în centrul de plasament, fiind angajat ca supraveghetor de noapte; - nu aveam unde să merg și împreună cu alți tineri am mers să protestăm la Guvernul României. Problemele cu care s-au confruntat tinerii în perioada imediat următoare ieșirii din instituție constau în acomodare la condițiile vieții exterioare instituției și găsirea unui loc de muncă, pentru unii chiar și a unui loc de dormit. Mulți tineri au afirmat că s-au simțit triști, fără protecție și demoralizați. Le era greu să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
își pun mari speranțe în rolul asistenților maternali, care ar putea să evite îndepărtarea copiilor din comunitatea locală, înstrăinarea acestora și, în cele de urmă, eșuarea lor socială. De asemenea, consideră că măsurile de protecție socială adoptate în ultima perioadă, constând în oferirea unor ajutoare familiilor sărace, determină mulți părinți să-și țină copiii acasă. Totuși, soluțiile pe care le văd ei pentru rezolvarea situației acestor tineri țin, mai degrabă, de alți factori - firme angajatoare, instituții de ocrotire, școală etc. - și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]