64,186 matches
-
continuatoarea unui lăcaș medieval menționat în tabelele comisiilor de recenzare din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831 , cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773), a cărui datare poate fi coborâtă până în cumpăna secolelor XV-XVI, când în localitate sunt atestați mai mulți cneji români. De la această predecesoare, rectitorită în 1726, actuala biserică a preluat clopotul mic, turnat spre „Gloria in Excelso Deo anno 1693” și câteva icoane prețioase; cea de hram este atribuită „popii” Simion Zugravul din Pitești.
Biserica de lemn din Poienița Tomii () [Corola-website/Science/321131_a_322460]
-
totul distrusă” cu ocazia războiului ruso-turc din 1768-1774, după cum relatează un călător străin care a trecut prin Ștefănești la 1780. Este posibil ca și biserica să fi suferit unele distrugeri. Biserica a fost reparată în anii 1794 și 1828 , după cum atestă cele două pisanii amplasate deasupra intrării de pe latura de sud. Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Ștefănești a fost reparată în 1794 cu cheltuiala vel vornicului Constantin Paladi, proprietarul moșiei Ștefănești. Reparațiile au fost efectuate în exterior și în interior, ceea ce presupune
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
și pe dinafară în zilele preînălțatului domn Miha[i]l Costand[in] Suțu V[oe]vod. Vechil lucrului au fost Ștefan Stărce și calfă Sandul 1794 iun”". În anul 1794 a fost construit turnul-clopotniță deasupra pridvorului bisericii. Acest lucru este atestat de prezența a două inscripții - pomelnic încastrate în zidul scării de acces spre etajul I al turnului-clopotniță. Cele două inscripții cuprind câteva nume printre care cel al preotului Gheorghe și cel al lui Vasile Dascăl. Prezența pe latura sudică a
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
protopopul Gheorghe, iar cea din 1838 notând că în târg erau cinci preoți și doi dascăli. Pictura interioară a lăcașului de cult a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin contribuția lui Ioan D. Aniței, "cântăreț bisericesc", după cum atestă o inscripție din incintă. În anii 1992 și 1993, arheologul ieșean Costică Asăvoaie a efectuat o serie de săpături arheologice sistematice prin care s-a demonstrat că actuala biserică a fost construită pe fundația unei biserici mai vechi, înălțate probabil
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
poate vorbi și în cazul lui Al-Mutanabbi care mândru și energic, timp de 30 ani a fugit din stat în stat și de la print la print, până când a fost omorât de o grupare de asasini plătiți. Deci avem dovezi care atestă alienarea și exilul, fie ele proprii sau determinate de anumite evenimente (cum este cazul lui Jabra) ca fiind marcante și specifice lumii arabe. (The palestine exile as writer, Jabra, 1988: 119 ) Bethlehem a fost „the scene of my childhood until
Jabra Ibrahim Jabra () [Corola-website/Science/321288_a_322617]
-
Rîpă” și David Stoica („Floierașu' ”) au deprins meseria la Râmnicu Vâlcea și confecționau funii de diverse întrebuințări, „hurduzane”, căpestre, „salbe”, bice, etc. "Olăritul" atât ca meșteșug cât și ca fenomen de cultură strâns legat de cotidianul locuitorilor, nu a fost atestat ca atare în viața satului. Trebuie menționat faptul că în antroponimia locală, numele de Olaru există din anul 1698. "Cărămidăritul" a fost un meșteșug condiționat direct de apariția cărămizii arse ca material de construcție. El a fost practicat în mod
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
a cărui carieră stagna în acea perioadă. Printre scrisorile lui Bacon, s-au găsit scrisori de recomandare de la favoritul regelui. În ce măsură a existat un raport fizic între suveran și Buckingham, rămâne un subiect foarte controversat. Există multe mărturii contemporane, care atestă faptul că ducele era iubitul lui Iacob I: Edward Peyton, care era cavaler la Withehall în acea perioadă, scrie: "regele și-a vândut sentimentele lui Sir George Villiers, pe care-l rostogolește și sărută ca pe o amantă". În 1615
George Villiers, Duce de Buckingham () [Corola-website/Science/320544_a_321873]
-
a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Satul Rădeni se află la o distanță de aproximativ 40 km de municipiul Iași, în partea de nord-est a județului Iași. El este atestat documentar din anul 1554, fiind un sat format din răzeși cu moșiile despărțite prin hotare. În anul 1864 s-a înființat comuna Roșcani având în componența sa localitățile Roșcani, Păuleni și Căuești. Ulterior, a fost inclus și satul Rădeni. În
Biserica de lemn din Rădeni () [Corola-website/Science/320562_a_321891]
-
lituaniene a fost facilitată de schimbările sociale care au avut loc în Lituania pe parcursul acestei perioade. S-au instituit alodiile (în ; proprietăți funciare scutite de taxe) care ulterior aveau să stea la baza unui sistem feudal. Aceasta a fost, așa cum atestă mai multe cronici, principala formă de organizare care a reglementat proprietatea funciară în secolul al XIII-lea. În cadrul acestui sistem, cunoscut în Anglia ca "primogenitură", doar fiul cel mare putea moșteni pământuri, ceea ce le-a permis ducilor să-și consolideze
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
din ultimele decenii a făcut ca numărul credincioșilor să scadă atât de mult încât biserica a fost închisă, aici nemaiținându-se slujbe religioase. Pentru valoarea ei, biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice sub codul . Satul Chinciuș este atestat documentar încă din anul 1424 ca "poss. Kench" iar în anul 1461 localitatea este amintită ca plătind datina românească a oilor. Ca o ironie, datorită depopulării masive a satului, în prezent, peisajul ce înconjoară vechea bisericuță de lemn este dominat
Biserica de lemn din Chinciuș () [Corola-website/Science/320596_a_321925]
-
vest, populația rămasă în Ucraina a fost atacată de pecenegi. Aceasta a fost cauza care a determinat triburile ungurești să se strămute, împreună cu segmente de populație slavă, în Pannonia și câmpia Tisei. Moartea lui Álmos a fost probabil sacrificiu ritual atestat la popoarele stepei când liderul tribal își pierdea autoritatea politică, lui Almos urmându-i la conducere fiul, Árpád. Triburile ungurești au ocupat Pannonia și câmpia Tisei treptat între 895 și 907. Între 899 și 955 ungurii au efectuat incursiuni de
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
incursiunile de jaf de pe teritoriul Imperiului Bizantin s-au oprit abia 15 ani mai târziu, în 970. Începând cu 917, ungurii au întreprins raiduri în mai multe teritorii, simultan ceea ce probabil a cauzat o slăbire a unității federației triburilor. Sursele atestă existența a cel puțin trei (poate chiar cinci) triburi în cadrul federației, dintre care doar unul era condus direct de familia lui Árpád. Numărul triburilor în cronica împăratului Constantin și în cronicile ungare vechi este mai mare (șapte triburi și trei
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
au dispărut curând după moartea sa. Albaștrii și Verzii au devenit treptat cele mai prestigioase facțiuni, susținute de împărat și populație deopotrivă. Albii și Roșii sunt doar rar menționați în literatura care a supraviețuit timpului, deși activitatea lor continuă este atestată de inscripții și tăblițele de blesteme. La fel ca alte multe aspecte ale lumii romane, cursele carelor de luptă au continuat în Imperiul Roman de Răsărit, chiar daca bizantinii nu au ținut o evidență și o statistică precum au facut-o
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
fi avut astfel un personal alcătuit dintr-un număr enorm de muncitori. Horreum-uri au fost descoperite în capitala Daciei, "Ulpia Traiana Sarmizegetusa", precum și în castrele romane "Jidava", "Potaissa", "Samum", Răcarii de Jos. Localitatea Șura Mare din județul Sibiu a fost atestată pentru prima oară drept "Magnum Horreum" cândva între anii 1332-1335; probabil aici existând un horreum de mari dimensiuni.
Horreum () [Corola-website/Science/320742_a_322071]
-
grecii s-au dedat la atrocități în toate regiunile le ocupase armate elenă. În ceea ce privește situația turcilor din orașul Smirna, Toynbee a afirmat că ei au trăit în ceea ce poate fi numit fără exagerare un „regim al terorii”. Există mărturii care atestă faputl că armata elenă a practicat politica „pământului pârjolit” în timpul fazei finale a războiului, în timpul retragerii din Anatolia. Printre aceștia se află și istoricul specializat în Orientul Mijlociu, Sydney Nettleton Fisher, care afirmă într-un dintre lucrările sale că armata elenă
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
11/38 cm: Acestu pricvor (sic) s-au zugră(vit) / de popa Io(n) i po(pa) Tudor i / Gheorghe zugra(v)i cu învățetura / ctitorilo(r) ... Inscripție care a fost datată după grafie, corespunzător timpului în care zugravii sunt atestați și la alte monumente și care a fost retușată cu prilejul refacerii picturii la 1906. Inscripție pe peretele de la proscomidie; literă de 0,6-1,2 cm, cu alb pe fond gălbui-cenușiu: Zugravi...în... Ioan ereu, Tănase. Inscripție pe peretele din
Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Mierlești () [Corola-website/Science/321584_a_322913]
-
coordonați de ctitori (Acestu pricvor (sic) s-au zugră(vit) / de popa Io(n) i po(pa) Tudor i / Gheorghe zugra(v)i, cu învățetura / ctitorilo(r)...). (inscripție care a fost datată după grafie, corespunzător timpului în care zugravii sunt atestați și la alte monumente și care a fost retușată cu prilejul refacerii picturii la 1906).
Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Mierlești () [Corola-website/Science/321584_a_322913]
-
Șobolanii roșii”, primul film românesc realizat din inițiativă particulară după 1989. Rolurile principale au fost interpretate de Lucian Nuță, Bogdan Vodă, Cezara Dafinescu și Șerban Ionescu. Filmul a fost vizionat de 673.347 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. În 2009, sculptorul Florin Codre creștea peste 200 de cai în patru ferme din
Florin Codre () [Corola-website/Science/321640_a_322969]
-
de 24 km nord-vest de municipiul Roman. Ansamblul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Bozienii de Sus a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare și fiind format din 2 obiective: Documentele vechi atestă că în 1519 satul Bozieni pe Albîna cu mănăstire era al urmașilor lui Dragomir Oțel. Pe la 1620 satul ajunsese în stăpânirea lui Costea Băcioc, marele vornic al Țării de Jos. Cea de-a două fiică a acestuia, Tudosca, s-a
Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus () [Corola-website/Science/321638_a_322967]
-
Înălțarea Domnului” din Bozienii de Sus a fost construită în secolul al XVII-lea, în timpul domniei voievodului Vasile Lupu (1634-1653). Nu se cunoaște anul exact al zidirii acestui lăcaș de cult, dar prezența unei pietre de mormânt datată în 1649 atestă faptul că biserica era finalizată la acea dată. Istoricul Nicolae Stoicescu îl consideră drept ctitor al acestei biserici pe marele paharnic (vel ceașnic) Gheorghe Coci, fratele domnitorului, care a fost proprietarul moșiei Bozieni. Un argument în favoarea aceste ipoteze este faptul
Biserica Înălțarea Domnului din Bozienii de Sus () [Corola-website/Science/321638_a_322967]
-
oraș Bălți pe ambele maluri ale Răutului și includea un număr mare de sate. Cartea voievodală a lui Petru Șchiopul scrisă de uricarul ieșean Roșca, ne oferă informații despre politica funciară domnească în albia râului Răut. În aceste document sunt atestate 33 de localități, cu circa 4000 de locuitori, 15 „locuri de sate” și „locuri pustii”, 6 seliște și 4 locuri cu iazuri pentru mori și prisăci. În ce privește locul viitorului municipiu Bălți, documentul nu indică nicio așezare. Totuși este menționat o
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
prin orice preț. Astfel, în Cartea voievodală sunt descrise hotarele dintre moșiile diferitor sate din scutăria Zăvadine. În acest proces este inlus și satul Bălți menționat mai sus. Într-un uric a lui Alexandru Lăpușneanu din 20 august 1588 este atestat „loc de sat pe Bălți” (pe pârâul Bălți). Râulețul Bălți există și în prezent, izvorăște din satul Iliceuca și se varsă în râul Cubolta, denumirea pârâului s-a dat uitării și nu se mai utilizează. Aceeași așezare este menționată într-
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
ajutoare refugiaților din Rusia bolșevică". Astfel de comitete activau la Chișinău, Cernăuți, Iași, iar la București funcționa o Reprezentanță specială. Refugiații au fost documentați în „Registrul de ieșire al Comitetului pentru ajutorarea refugiaților aflați în oraș și județul Bălți”. Registrul atestează ajutorarea refugiaților de către Primăria Bălți, diferite organizații, populația locală. Numărul real al refugiaților nu se cunoaște, decât cei înscriși în registre. Au fost cazuri când s-a înregistrat sosirea a 36 și 46 de oameni, în rest figurează câte 2
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Celții au fost un popor de origine indo-europeană care în secolul IV î.H. au ajuns și pe teritoriul Transilvaniei. Nu există izvoare literare care să ateste prezența celților pe teritoriul Transilvaniei, însă datorită descoperirilor arheologice, experții pot reconstitui istoria celților de pe teritoriul României și cum au ajuns ei aici. Migrația celților pe acest teritoriu a avut loc undeva în ultima treime a secolului IV î.H.
Celții în Transilvania () [Corola-website/Science/321652_a_322981]
-
de moșie. Cert este că nici un document ulterior sau toponim nu amintește de vreo biserică catolică în Bărăi care ar fi existat în Evul Mediu. Faptul că la 1461 obștea sătească din Bărăi plătea cincizecimea oilor (census quinquagesimales de Bare) atestă că satul era românesc. De altfel, în două documente datate cu șapte ani mai târziu (în 1468) se precizează în chiar denumirea localității caracterul ei etnic românesc: Olah Baree/Olah Bare - Bărăiul Românesc. Despre biserica ortodoxă românească din Bărăi de
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]