64,085 matches
-
în stare s-o termine. El acceptă totuși, ca și Aristotel, intruziunea miraculosului, când preexistă în legendă. De aceea își apără prima tragedie, Medeea, aspru criticată de docți, care se încheie prin plecarea eroinei în zbor, dusă de carul său tras de un dragon, invocând caracterul de magiciană al personajului său. "Găsesc, scrie el în Discursul despre cele trei unități, puțină rigoare în părerea lui Aristotel, care acordă o importanță egală carului de care se servește Medeea pentru a fugi din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întotdeauna verosimil. După Chapelain, care reia, în Prefața la Adone, distincția lui Aristotel, este de datoria istoriografului să relateze ceea ce este adevărat și specific, nu a autorului dramatic care are drept sarcină să arate ceea ce este verosimil și general. Concluzia trasă de el de aici diferă totuși de cea a lui Aristotel, pentru că el declară că un subiect "adevărat" nu ar trebui adus pe o scenă de teatru dacă nu este dotat cu verosimilitate. Acesta este și punctul de vedere al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
potrivite în exprimarea emoțiilor nuanțate. "Mânia, scrie el în Examen la Andromeda, furia, amenințarea, și alte exprimări violente nu le sunt proprii, dar neplăcerile, nehotărârile, neliniștile, dulcile reverii și în general tot ceea ce poate face un actor pentru a-și trage sufletul și a se gândi la ce trebuie să spună sau să hotărască, se potrivește de minune cu cadențele lor inegale, și cu pauzele pe care trebuie să le faci la finele fiecărui cuplet. Surpriza agreabilă făcută urechii de această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a pune pe picioare al lui Pasifae un alt Minotaur, unul va da porțiunea gravă, iar celălalt o alta ce amuză, căci nimic nu încântă mai mult ca varietatea: Ce alt exemplu mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prea întins și prost dirijat trec pe deasupra capului celor pe care voia să-i lovească: un ochi atent ar fi descris mai bine zborul săgeții; și-ar fi atins ținta; dar ținta este un punct unic: este mai comod să tragi în aer, fără a avea un obiect fix." (cap. 5 "Desfășurare a capitolului precedent", intitulat la rândul lui "Despre Comedie") Valetul de comedie, așa cum apare el în teatrul antic, la Menandru sau la Plaut, apoi în farsa italiană și franceză
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toată familia sa, exclama izbucnind în lacrimi: "Doamne, dă-mi-o înapoi, și ia-i pe toți ceilalți copii ai mei!" Un bărbat care o luase în căsătorie pe una din celelalte fiice ale sale se apropie de ea, și, trăgând-o de mânecă: "Doamnă, zise el, și ginerii?" Sângele rece și comicul cu care a pronunțat aceste cuvinte au făcut un asemenea efect asupra acestei doamne întristate, încât ieși izbucnind în râs; toată lumea o urmă râzând; iar bolnava, aflând despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece o scenă vorbită cu o scenă mută și să tragă folos din unirea celor două scene, și mai ales din apropierea, fie teribilă, fie comică din această unire care s-ar face mereu. După ce Eumenidele s-au agitat pe scenă, ajung în sanctuarul în care s-a refugiat vinovatul; și cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
așa cum era în realitate? Există chiar și un Laocoon printre piesele pierdute ale lui Sofocle. Măcar de-ar fi vrut soarta să ne rămână un Laocoon ! Din puținul pe care îl spun despre el câțiva gramaticieni antici, nu se poate trage nicio concluzie în privința manierei în care poetul a tratat acest subiect. Cel puțin sunt convins că nu l-ar fi putut face pe Laocoon mai stoic decât pe Filoctet sau pe Hercule. Tot ceea ce este stoic este antiteatral, și mila
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a-l contesta. Amestecând comicul și tragicul, și pe Terențiu cu Seneca, veți obține o parte a piesei serioasă, iar cealaltă bufă. Însă această varietate place mult. Însăși natura ne dă asemenea exemple, și din astfel de contraste își trage ea frumusețea." Lessing obiectează că dacă natura oferă efectiv spectacolul diversității, arta îi este ireductibilă. El nu admite amestecul de tonuri decât dacă cele două elemente se potrivesc fără să se opună, când ceva serios produce râsul, iar bucuria creează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să nu treci de la Napoli la Castilia, cum obișnuiau să o facă spaniolii fără să-și pună niciun fel de probleme; de altfel, ei încep să-și corecteze această exagerare, să fie mai scrupuloși în privința distanțelor și a duratei. De unde trag concluzia că, în cazul în care comedia poate să se desfășoare fără conflicte și fără neconcordanțe într-un loc unic, să o facă; însă dacă trebuie, pentru a obține unitatea de loc, să introducă acolo absurdități, atunci este mai bine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Cârciuma (L'Assommoir), în 1877, el exclamă: "Cârciuma este cu siguranță cea mai castă dintre cărțile mele. Este o operă plină de adevăr, primul roman despre popor care nu minte și care are mirosul poporului. Și nu trebuie să tragem concluzia că întreg poporul este rău; căci personajele mele nu sunt rele, sunt numai ignorante și depravate de mediul de muncă aspru și de mizerie în care trăiesc." 6.1. Refuzul neverosimilului Condamnarea pe care Zola o face să apese
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și lecțiile pe care le află de acolo pentru practica sa personală. "El m-a asigurat că îi face o mare plăcere pantomima acestor păpuși și mi-a dat clar de înțeles că un dansator, dacă vrea să progreseze, poate trage de aici multe învățăminte." Naratorului care îl întreabă despre mecanismul figurinelor cărora li se mișcă membrele, dansatorul îi explică faptul că orice mișcare își are centrul de gravități și că trebuie ca păpușarul să stăpânească acest punct din interiorul păpușii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fratele meu cu solzi de aur, tânjește după o „baie de realitate”) ține trează nostalgia unei vieți ocolite de tenebroase complicații. Simplă și adevărată. Piesa Iadul și pasărea - din volumul eponim - se nutrește din același nucleu tematic din care își trage sevele trilogia Dramele puterii. La fel ca acolo, obsesiile răzbat dinspre zona de penumbre a subconștientului, împletindu-se cu aleanurile - „nevoia de dragoste”, jindul după o „clipă de fericire”. Ca în întreg teatrul lui O., mintea și inima sunt într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
au învățat să-și facă din chirpici case acoperite cu paie sau cu trestie, cu tindă către miazăzi și cu două încăperi, una cu vatră și alta cu priciuri pentru dormit vara. Au învățat vacile să are pământul în vederea însămînțării, trăgând după ele o creangă groasă cu un ciot, de care se leagă unealta de scormonit, care putea fi chiar cornul de cerb; o unealtă de-i spuneau rîmoc, pentru că răscolea pământul întocmai ca un porc mistreț, ceea ce i-a făcut
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
sunt comprimate și parțial închise. In aceste condiții, fluxul este independent de presiunea din aval, fiind determinată numai de diferența dintre presiunea din amonte și presiunea din afara tubului colabat. In cazul plămanului, acesta devine presiunea alveolară minus presiunea intrapleurală. Putem trage două concluzii importante. Nu are importanță cât de puternic este expirul, debitul nu poate fi crescut, deoarece, atunci când crește presiunea intrapleurală crește și presiunea alveolară. Presiunea de conducere (presiunea alveolară minus intrapleurală) rămâne constantă ; aceasta explică de ce debitul este independent
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
interior a pleurei viscerale (fig. 66). Tensiunea superficială este cea de-a doua forță care are tendința de a colaba plămânul; se referă la forța generată de pelicula de lichid care tapetează alveolele și are tendința de a le colaba trăgând de ele spre interior, departe de peretele toracic. Presiunea negativă intra-pleurală acționează în sens opus. Efectele forței elastice și ale tensiunii superficiale sunt contracarate de efectul de destindere produs de presiunea negativă (subatmosferică) din spațiul intrapleural (presiune intrapleurală). Aceasta
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
cu mine o lanternă, am aprins-o acoperind totuși fasciculul cu palma, lăsând să iasă doar câteva raze slabe. Pădurea era cufundată în beznă, dar nici pe departe în liniște. O bufniță buhăi. Am tresărit speriată continuându-mi drumul. Am tras adânc aer în piept, aerul mirosea a ploaie, a ploaie și a pământ cu o slaba miasma de putreziciune. Am înaintat urmărindu-mi cu atenție scopul. Vântul șoptea și se tânguia deasupra capului meu, iar picioarele mele făceau zgomot la
Sfera by Roşca Ştefania () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93588]
-
până când marginea inferioară a meniscului este tangentă la semn. Se aduce apoi pipeta cu vârful atingând peretele interior al vasului în care urmează să se introducă lichidul măsurat și se lasă să se scurgă liber. După 15 - 20 secunde se trage cu încetul vârful de-a lungul vasului fără a se sufla lichidul care a rămas. Biurete sunt vase pentru golire, alcătuite dintr-un tub gradat și care la partea inferioară au un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate închide sau regla
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
regală a cetății Hattușaș, este deschisă de rege care, Însoțit de notabilitățile palatului și de gărzile de corp, se retrage apoi la intrarea În palat de unde asistă la defilare. La această defilare participă dansatori și preoți, precedați de care ceremoniale trase de boi Împodobiți, și urmați de obiecte culturale simbolice: lăncii, zece sau douăzeci de tolbe de vânători, „animalele zeilor”, adică imagini ale animalelor sălbatice făcute din metale prețioase. Procesiunea este Încheiată de alți preoți și cântăreți. Regele și regina urcă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Cratylos (397 C399 C), Îi așeza pe locul al treilea, după zei și demoni, dar Înaintea oamenilor, Hesiod (Munci și zile, 156-160) Îi considera hemitheoi, semizei. În periodizarea lui, aceștia urmau după stirpea de aur, din care și-au tras originea daimonesxe "daimones", după cea de argint și cea de bronz și precedau imediat apariția oamenilor pe pământ, cu care nu aveau totuși legături de sânge. Cu toate acestea, nu puține familii nobiliare din epoca arhaică făceau apel la un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atmosferă de libertate fără limite. Erau aloele, sărbătoarea de iarnă a treieratului care Îi cinstea Împreună pe Demetraxe "Demetra", Coraxe "Cora" și Dionysosxe "Dionysos". Credincioșii mergeau În procesiune până la Eleusis, unde femeile celebrau o secretă ceremonie nocturnă În cursul căreia trăgeau după ele falusuri, se dedau la acte obscene și pregăteau mese acoperite de tot felul de mâncăruri și turte În formă de organe genitale. Caracterul transgresiv al lui Dionysos Întâlnește aici dimensiunea feminină, iar sărbătoarea devine un mijloc de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aculturație. Grație descoperirilor amintite, acum știm cu siguranță că regiunea de pe valea Tibrului este strâns legată de istoria epocii bronzului a Italiei meridionale, a Siciliei, Sardiniei și ariei egeene. În schimb, este mai greu să evaluăm consecințele care pot fi trase din acest fapt pentru protoistoria religiei romane. 2. Menținându-se În strânsă legătură cu cercetarea arheologică și cu o Înțelegere clară a dificultăților metodologice, Emilio Peruzzi a Încercat să arate pe plan lingvistic că unii termeni micenieni au trecut În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În poziție frontală sau o figură de femeie, În picioare și nemișcată, care ține un cerb de coarne și se sprijină pe un sceptru Înalt. Povestirea lui Strabon poate fi considerată retonabilă, dar nu este sigur până unde se pot trage din ea consecințe valide pe plan istorico-religios. Este sigur oricum că imaginea nu a fost acceptată pentru ea Însăși, ci ca parte a unui cult4. Dianaxe "Diana" de pe Aventin este o divinitate federativă, după cum Artemisxe "Artemis" din Efes este o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor, pe via Appia. Cenușa i-a fost Însă dusă În patrie. Pitagora și pitagoreicii sunt atașați de Roma prin legături istorice și chiar de rudenie 2: gens Aemilia considera că se trage, prin Mamercus Aemilius, dintr-un fiu al lui Pitagora. Deci până și anumite rituri romane pot fi interpretate În sens pitagoreic, ca, de exemplu, acoperirea capului În timpul sacrificiului 3. Regelui Numa Îi este atribuită o literatură religioasă cu rezonanțe pitagoreice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
delimitarea cât și semnificația religioasă a subdiviziunilor personale sunt transformate radical din motive demografice și politice. Să exemplificăm acest fapt doar cu modelul unității familiale (gentes). O gens este o asociere de familii (familiae) Împreună cu clienții lor (clientes), care se trag dintr-un strămoș comun (ultimus genitor) și poartă același nume (Ulpian, În Digestus, 50, 16, 195, 4: de exemplu familia Iulia). Rămân necunoscute rolurile lor originare politice și militare, respectiv concurența Între principiile familiale și statale În apariția republicii romane
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]