64,222 matches
-
(7 martie 1887, Tartu, Estonia - 16 iunie 1970) a fost un compozitor și profesor de compoziție estonian. Eller s-a născut în Tartu, unde a luat primel lecții particulare de vioară și teoria muzicii, făcând parte din mai multe ansambluri și orchestre și evoluând ca solist la vioară. În 1907 a intrat la Conservatorul din Sankt Petersburg, clasa de vioară, între 1908 - 1911 urmând și studiile Facultății de Drept. În 1920 Eller a
Heino Eller () [Corola-website/Science/334698_a_336027]
-
vioară. În 1907 a intrat la Conservatorul din Sankt Petersburg, clasa de vioară, între 1908 - 1911 urmând și studiile Facultății de Drept. În 1920 Eller a absolvit Conservatorul, redenumit acum Conservatorul din Petrograd. Între 1920 - 1940 a fost profesor de teorie muzicală și compoziție la Școala Superioară de Muzică din Tartu, influențând puternic Școala de compoziție ce a dat naștere multor compozitori renumiți, printre care îi amintim pe Arvo Pärt și Eduard Tubin. În anul 1940 Eller este numit profesor de
Heino Eller () [Corola-website/Science/334698_a_336027]
-
30)" și postdoctoratul (2011) cu tema " Structuri dialogice în romanul românesc din secolul al XX-lea". Este conferențiar universitar la catedra de Literatură româna și comparată, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și cercetător științific principal la Direcția Teorie și metodologie literară a Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. În perioada 2006-2009 este director al Centrului de Literatură și Folclor al Institutului de Filologie al AȘM, iar în perioada 2009-2012 - director adjunct al aceluiași institut. Din
Aliona Grati () [Corola-website/Science/334681_a_336010]
-
o privire scientistă, închisă, de obicei, unor lecturi și observații pragmatice, asupra fenomenului romanului.” „Centrul nuclear al cercetărilor Alionei Grati este poetica dialogică a lui Bahtin. Aceste investigații implică analiza pe diacronie a modului de fundamentare a paradigmei dialogice în teoria și istoria literară, dialogul pe care îl poartă diferite discipline și sisteme de gândire cu teoriile savantului rus, cercetarea conceptelor fundamentale ale poeticii dialogice (polifonia, heteroglosia, plurilingvismul, hibridul artistic, carnavalescul) și, în ultimă instanță, aplicația creatoare pe textul concret.” „Alionei
Aliona Grati () [Corola-website/Science/334681_a_336010]
-
al cercetărilor Alionei Grati este poetica dialogică a lui Bahtin. Aceste investigații implică analiza pe diacronie a modului de fundamentare a paradigmei dialogice în teoria și istoria literară, dialogul pe care îl poartă diferite discipline și sisteme de gândire cu teoriile savantului rus, cercetarea conceptelor fundamentale ale poeticii dialogice (polifonia, heteroglosia, plurilingvismul, hibridul artistic, carnavalescul) și, în ultimă instanță, aplicația creatoare pe textul concret.” „Alionei Grati îi reușește un demers sintetic de așezare la locul cuvenit a scrierilor lui Paul Goma
Aliona Grati () [Corola-website/Science/334681_a_336010]
-
În teoria mulțimilor, o ramură a matematicii, numerele alef reprezintă o secvență de numere utilizate pentru a exprima cardinalitatea, adică numărul de elemente, al unei mulțimi infinite. Acestea sunt denumite după simbolul folosit pentru notarea lor, anume prima literă a alfabetului ebraic
Număr alef () [Corola-website/Science/334736_a_336065]
-
al XX-lea și până astăzi. Romanul are șapte părți: „Eroica”, „Hipnotica”, „Acustica”, „Mistica”, „Erotica”, „Narcotica” și „Optica”. Ideea cărții pornește de la o întâmplare relatată de Cicero despre poetul Simonide, care a trăit în secolul I î.e.n.. Autor al unei teorii a memoriei, Simonides, a fost odată invitat să declame o poezie la petrecerea organizată de unul din oamenii bogați din Tesalia. Poetul a recitat poezia, închinată gazdei, dar a inclus în ea și laude la adresa eroilor-zei Castor și Polux. Potentatul
Yotam Reuveni () [Corola-website/Science/334742_a_336071]
-
Antikythera, un dispozitiv mecanic complex care prezicea pozițiile Soarelui și planetelor observabile și care datează din perioada 150 - 100 î.Hr. Încercând să explice cunoștințele acumulate anterior, vechii greci au pus bazele mecanicii ca știință. Aristotel a încercat să elaboreze o teorie a mișcării, dar aceasta era mai mult filozofică, speculativă și mai puțin bazată pe logică și experiment. Arhimede a fost printre primii care a explicat din punct de vedere matematic legea pârghiilor. De asemenea, a construit un șurub (șurubul lui
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
cărui concepții pornesc de la cele ale lui Aristotel), în lucrarea Almageste a înregistrat peste 1.000 de stele pe care le-a clasificat în constelații, fiind unul dintre precursorii mecanicii cerești. Respingând ideile lui Aristarh din Samos, Ptolemeu a adoptat teoria geocentristă, considerând că toate corpurile cerești gravitează în jurul Pământului, teorie care a fost învinsă definitiv abia peste 14 secole de către Copernic. Pe lângă lucrări referitoare la geometrie, ultimul mare matematician al lumii antice, Pappus din Alexandria a studiat planul înclinat și
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
Almageste a înregistrat peste 1.000 de stele pe care le-a clasificat în constelații, fiind unul dintre precursorii mecanicii cerești. Respingând ideile lui Aristarh din Samos, Ptolemeu a adoptat teoria geocentristă, considerând că toate corpurile cerești gravitează în jurul Pământului, teorie care a fost învinsă definitiv abia peste 14 secole de către Copernic. Pe lângă lucrări referitoare la geometrie, ultimul mare matematician al lumii antice, Pappus din Alexandria a studiat planul înclinat și a descris modalități de determinare a centrului de masă pentru
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
far Muhammad ibn Mūsă ibn Shăkir), Alhazen și Al-Khazini sunt precursori ai lui Newton în domeniul legii gravitației. Odată cu dezvoltarea comerțului, navigației, a artei războiului, are loc o dezvoltare fără precedent a științei și tehnologiei. Leonardo da Vinci, ale cărui teorii s-au bazat pe observare atentă și documentare, a înțeles mai bine decât contemporanii săi, importanța observațiilor științifice precise. Deși a descris un număr mare de mașini ingenioase, nu a reușit să pună în practică invențiile pe care le-a
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
pe care le-a desenat. Totuși, schițele întocmite privind amenajarea sistemelor fluviale au și astăzi valoare practică. De asemenea, Leonardo da Vinci a înțeles efectul Lunii asupra mareelor și poate fi considerat unul dintre precursorii hidrodinamicii și aerodinamicii. Prin elaborarea teoriei heliocentrice, Nicolaus Copernic a susținut că Pământul se rotește în jurul axei sale și orbitează în jurul Soarelui, teorie ce va fi acceptată pe deplin în toate cercurile științifice. Bazat pe sistemul heliocentric și pe observațiile lui Tycho Brahe, Johannes Kepler a
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
De asemenea, Leonardo da Vinci a înțeles efectul Lunii asupra mareelor și poate fi considerat unul dintre precursorii hidrodinamicii și aerodinamicii. Prin elaborarea teoriei heliocentrice, Nicolaus Copernic a susținut că Pământul se rotește în jurul axei sale și orbitează în jurul Soarelui, teorie ce va fi acceptată pe deplin în toate cercurile științifice. Bazat pe sistemul heliocentric și pe observațiile lui Tycho Brahe, Johannes Kepler a stabilit că planetele au ca traiectorie elipse nu cercuri, deplasarea lor în jurul Soarelui efectuând-se după trei
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
Rowan Hamilton obținându-se mecanica hamiltoniană. Studiul sistemelor macroscopice impune utilizarea metodelor statistice, care au fost introduse de Maxwell într-o serie de trei articole (1860-1879) și de Boltzmann într-o serie de patru articole (1870-1884), care au pus bazele teoriei cinetice a gazelor. Mai mult, în 1877 Boltmann a introdus conceptul de entropie ca măsură a gradului de dezordine al unui sistem. În secolul al XX-lea au fost create și dezvoltate noi ramuri ale mecanicii: mecanica cuantică de către Max
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
conceptul de entropie ca măsură a gradului de dezordine al unui sistem. În secolul al XX-lea au fost create și dezvoltate noi ramuri ale mecanicii: mecanica cuantică de către Max Born și Max Planck și mecanica relativistă de către Albert Einstein. Teoria relativității a fost formulată pornind de la rezultatul experimentului Michelson-Morley, care a demonstrat că viteza luminii nu se modifică dacă observatorul se deplasează față de sursa luminoasă, lucru confirmat și de ecuațiile lui Maxwell, rezultat care avea să infirme modul clasic de
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
poate fi considerată o nuvelă S.F., dacă se acceptă definiția că o scriere științifico-fantastică poate avea la bază nu doar o ipoteză științifică „pozitivă”, ci și una „umanistă” sau chiar pseudoștiințifică. Explicarea întâmplării stranii trăite de cei trei orientaliști prin teoria existenței universurilor paralele (vehiculată de Swami Shivananda) poate fi o astfel de ipoteză. Valoarea nuvelei rezidă nu numai din latura sa fantastică, ci și din lirismul tulburător și exotic al descrierilor. Mărturisindu-și preferința pentru această nuvelă, pe care o
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
surse afirmă că Poarta Otomană ar fi cerut guvernului habsburgic extrădarea sa în Turcia. Deși credibilitatea poveștii este discutabilă, Jókai s-ar fi inspirat din această legendă în crearea personajului său. În rândul cercetătorilor operei lui Jókai este larg răspândită teoria că personajul Mihály Tímár ar fi inspirat de un celebru și foarte bogat comerciant sârb de cereale din Komárom, János Domonkos (1768-1833). Modelul personajului a fost descris într-un capitol separat al lucrării "Jókay-nemzetség" a lui Károly Eötvös: „Numele omului
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
distrugerile războiului. Autor a circa 170 de cărți și articole științifice, Steinhaus a lăsat în urma sa contribuții la multiple ramuri ale matematicii, cum ar fi analiza funcțională, geometria, logica matematică și trigonometria. El este considerat a fi unul dintre precursorii teoriei jocurilor și ai teoriei probabilităților, domenii în care ulterior, alți savanți au dezvoltat abordări mai complete. Steinhaus s-a născut la 14 ianuarie 1887 la Jasło, Austro-Ungaria, într-o familie cu origini evreiești. Tatăl său, Bogusław, era un negustor și
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
circa 170 de cărți și articole științifice, Steinhaus a lăsat în urma sa contribuții la multiple ramuri ale matematicii, cum ar fi analiza funcțională, geometria, logica matematică și trigonometria. El este considerat a fi unul dintre precursorii teoriei jocurilor și ai teoriei probabilităților, domenii în care ulterior, alți savanți au dezvoltat abordări mai complete. Steinhaus s-a născut la 14 ianuarie 1887 la Jasło, Austro-Ungaria, într-o familie cu origini evreiești. Tatăl său, Bogusław, era un negustor și industriaș local, proprietar al
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
din Lemberg (ulterior, "Universitatea Jan Kazimierz" din Polonia) și a devenit habilitat în 1920. În 1921 a devenit "profesor nadzwyczajny" (profesor-asociat) și în 1925 "profesor zwyczajny" (profesor deplin) la aceeași universitate. În această perioadă el a predat un curs despre teoria integrării Lebesgue, care atunci era o disciplină foarte nouă, iar cursul a fost primul astfel de curs ținut în afara Franței. În Lwów, Steinhaus a contribuit la fondarea școlii de matematică de la Lwów și a fost activ în cercul de matematicieni
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
din Sussex (1966). Steinhaus a scris peste 170 de lucrări științifice. Spre deosebire de studentul său, Stefan Banach, care tindea să se specializeze numai pe domeniul analizei funcționale, Steinhaus a adus contribuții într-o gamă largă de discipline matematice, între care geometria, teoria probabilităților, analiza funcțională, teoria seriilor trigonometrice și Fourier, precum și în logica matematică. El a scris și în domeniul matematicii aplicate și a colaborat cu ingineri, geologi, economiști, medici, biologi și, după cum se exprima Kac, „chiar și avocați”. Poate cea mai
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
a scris peste 170 de lucrări științifice. Spre deosebire de studentul său, Stefan Banach, care tindea să se specializeze numai pe domeniul analizei funcționale, Steinhaus a adus contribuții într-o gamă largă de discipline matematice, între care geometria, teoria probabilităților, analiza funcțională, teoria seriilor trigonometrice și Fourier, precum și în logica matematică. El a scris și în domeniul matematicii aplicate și a colaborat cu ingineri, geologi, economiști, medici, biologi și, după cum se exprima Kac, „chiar și avocați”. Poate cea mai notabilă contribuție a lui
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
această ramură a matematicii. Interesul său față de jocuri l-a făcut să propună o definiție timpurie a conceptului de strategie, anticipând abordarea mai completă a lui John von Neumann de după câțiva ani. Ca urmare, el este considerat un precursor al teoriei moderne a jocurilor. Ca urmare a muncii sale în domeniul jocurilor infinite, Steinhaus a propus, împreună cu un alt student al său, Jan Mycielski, axioma de determinație. Steinhaus a fost și un precursor și cofondator al teoriei probabilităților, care la acea
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
considerat un precursor al teoriei moderne a jocurilor. Ca urmare a muncii sale în domeniul jocurilor infinite, Steinhaus a propus, împreună cu un alt student al său, Jan Mycielski, axioma de determinație. Steinhaus a fost și un precursor și cofondator al teoriei probabilităților, care la acea vreme era în fază incipientă și nu era încă considerată o parte a matematicii. El a dat prima descriere axiomatică, în baza teoriei măsurii, a aruncării monedei, descriere ce avea să influențeze axiomatizarea completă a probabilităților
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
Mycielski, axioma de determinație. Steinhaus a fost și un precursor și cofondator al teoriei probabilităților, care la acea vreme era în fază incipientă și nu era încă considerată o parte a matematicii. El a dat prima descriere axiomatică, în baza teoriei măsurii, a aruncării monedei, descriere ce avea să influențeze axiomatizarea completă a probabilităților de către matematicianul rus Andrei Kolmogorov un deceniu mai târziu. Steinhaus a fost și primul care a oferit definiții exacte pentru ceea ce înseamnă că două evenimente sunt „independente
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]