7,247 matches
-
stadiul acesteia și nici nu ajută mai cu folos la descifrarea trecutului, ca arhitectura". Semnificativ iarăși consonant cu Ibrăileanu -, Iașul este Moldova în totul, de unde într-un alt capitol, Iașul în formațiunea României contemporane, elogiul total; ieșeanul Eugen Herovanu e încântat de Eminescu și Creangă, de Iacob Negruzzi și de G. Panu; admira pe Maiorescu. L-a cunoscut fugitiv pe Caragiale. Dintre oamenii politici ai vremii, îl citează pe Petre Carp. Că Iașul lui Eugen Herovanu e, sub unele aspecte, "un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
crezut de cuviință să intervie în privința aceasta, m-a dat afară din școală pe o durată de care nu-mi amintesc dar care în nici un caz n-a fost mai mică de o săptămână. Nu m-am simțit nici prea încântat nici prea trist de împrejurarea aceasta. Nici marea bucurie a clasei, care până la refacerea sobei (pusă în contul părinților mei) s-a folosit de o vacanță neașteptată (întâmplarea a avut loc iarna), nu m-a impresionat prea mult. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
chiar de noi), spiritul lui vagabond pornea cu o grabă ciudată pe cărările fermecate ale gândirei și ale imaginației. Ore întregi ne vorbea astfel de toate, ne plimba prin toate domeniile, cu deosebire prin acel al filologiei, lăsându-ne întotdeauna încântați de tot ce aflam și învățam de la el. Nici azi nu știu grecește. O, cât n-aș fi dat să pot gusta pe Platon în limba vechilor atenieni! N-aș îndrăzni să pretind însă că tot ce am învățat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
notă nouă, caldă, și de un farmec deosebit. * Unul din succesele operetei de la Craiova, în seria de care vorbesc, a fost "Vânzătorul de paseri" a lui Zeller, a cărui muzică ușoară și melodioasă și al cărui libret, vesel și vioi, încântă și azi. În "Vânzătorul de paseri", Vlădaia interpreta pe prințesa Marie iar Odeseanca, pe Cristina de la poștă. Păsărarul Adam avea de interpret pe tenorul Poenaru; iar din cele două fosile de "profesori examinatori", comicii Anestin și Tănăsescu făcuseră două tipuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sensul real al cuvintelor "cine bea nu se mai duce", am exclamat: Atâta merită Capitala?) De aceea Bahluiul e printre puținele râuri pe care nu le-a cântat nici un poet, care n-a inspirat pe nici un pictor, care n-a încântat pe nici un compozitor. Căci pe câte știu, singurul poet care a pomenit de Bahlui în opera sa, Vasile Alecsandri, a făcut-o în batjocură, o singură dată, în vechea sa "Oda către Bahluiu" din care amintesc distihul acesta: ...Bahluiu locaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
vreo zece-doisprezece ani, în timpul unei convalescențe, care m-a silit să stau câtva timp în casă, am avut fantezia să deschid o carte, despre care-mi închipuiam nu numai că-mi va produce câteva ore plăcute, dar că-mi va încânta sufletul tot atât cât mi-l mai încântase altădată. O citisem pentru întâia oară pe când aveam 16 ani; și mă tulburase cum nu m-a tulburat nici o altă carte din câte am citit vreodată. Cartea aceasta e celebră. Mai exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a silit să stau câtva timp în casă, am avut fantezia să deschid o carte, despre care-mi închipuiam nu numai că-mi va produce câteva ore plăcute, dar că-mi va încânta sufletul tot atât cât mi-l mai încântase altădată. O citisem pentru întâia oară pe când aveam 16 ani; și mă tulburase cum nu m-a tulburat nici o altă carte din câte am citit vreodată. Cartea aceasta e celebră. Mai exact, a fost odată; căci generația de azi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Piatra sau Sfântul Neculai Domnesc din Iași), toate ieșite din amestecul acestor influențe. Și spuneți dacă, prin frumusețea lor simplă, echilibrată, plină de grație, dacă, mai ales, prin noutatea și prin vioiciunea lor tinerească, ca și prin tot ce ele încântă ochiul și sufletul nostru, toate bisericile aceste, care nu mai au nici strălucirea bizantină și nici grandoarea gotică, nu ne apar ca produsul unei arte originale și nu formează astfel "stilul" epocei și al mediului, din elanul cărora s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Iași, după ce s-a întors din Viena, la un timp când gândirea și sentimentele lui se găseau în plină dezvoltare. Ochiul său era deja ochiul unui poet și, pe atunci, Iașul era încă un oraș care avea tot ce poate încânta un suflet de poet. Nu-i așa că numai Iașul, cu zidurile-i vechi, cu întinsele grădini, cu bisericile lui, cu aspectele pe care în parte le-a conservat și azi, i-a putut inspira versurile cunoscute...? Între ziduri, printre arbori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
noi l-a rugat să ne spue pe scurt cam despre ce va vorbi a doua zi la întrunire. Simțeam toți neliniștea și curiozitatea acelui lucru nou, atrăgător, excepțional, al acelui eveniment care trebuia să ne uimească și să ne încânte, ca tot ce venea de la maestru. La refuzul lui, surâzător și amical, am insistat. Am insistat atât, încât a trebuit să ne cedeze; și atunci, în tăcerea care a căzut între noi, Caragiale ne-a vorbit cam așa: ("Cam așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
inteligență vie. El poseda, în cel mai înalt grad, de asemenea, simțul realităței. Spiritul său, lipsit de strălucire, avea uneori o mare putere de atracție. Se pare că, de data aceasta, "răzășul", cum îi spuneau partizanii, a reușit să-l încânte pe interlocutorul său, om fin, pretențios și susceptibil de altfel, să-l impresioneze în mod deosebit prin ideile, prin vederile, prin constatările sale. Căci înainte de a se separa, strângându-i mâna, "Conu Matei" nu se putu opri de a nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aceea. Am făcut și o poză cu D-l Valentin Silvestru și cu D-l Mașek, poză făcută de tatăl meu, pe care coincidența face că îl cheamă tot Silvestru, un nume mai rar. Această poză de care sunt foarte încântat că o am, o prezint în această carte, ca un moment deosebit din viața mea, alături de două personalități marcante, care din păcate nu mai sunt în viață, au plecat într-o lume mai bună. 5 decembrie 1989, Sala Dalles UCSB
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
gradul zero, cu personalități de prim rang ale culturii românești. Tudor Octavian, ziarist binecunoscut, scria după acest vernisaj: “ Pictura e pentru el o desfătare, iar ziua în are a pus mâna pe penel a fost o zi de grație. Ce încântă în pânzele și cartoanele lui Mihai Dascălu e firescul cu care dezvăluie în culori luminoase, vesele, îndemnând la contemplație și visare..... Perspectiva e controlată de efect, importanța personajelor și a obiectelor în cadru e dictată de sentiment. Impresia de ansamblu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de ceea ce vede.” Spiru Vergulescu- Pictor „Salut în pictorul Mihai Dascălu, una din personalitățile de excepție ale arte naive românești contemporane și întrevăd o dezvoltare luminoasă a virtuosului și autenticului său talent” Victor Ernest Mașek - Estetician, Doctor in Filozofie „... .Ce încântă în pânzele și cartoanele lui Mihai Dascălu e firescul cu care dezvăluie în culori luminoase, vesele, îndemnând la contemplație și visare..... Perspectiva e controlată de afect, importanța personajelor și a obiectelor în cadru e dictată de sentiment.” Tudor Octavian- jurnalist
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ulm, fag, frasin, cireș, tei, nuc, carpen, brad, plop, soc, răchită, paltin, mesteacăn, etc. Se putea observa o diversitate de fibre ale lemnului de diferite forme și nuanțe în exponatele unde artistul a lăsat culoarea naturală a lemnului, pentru a încânta privirea admiratorului, haosul fibrelor ce uneori luau o diferită formă ce punea lucrarea respectivă întrun dublu rol, o dată ca sculptură, ce era realizată de artist, iar a doua oară ca un tablou modern realizat de lemn în sine datorită frumuseții
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nu s-a sinucis cum a făcut-o Narcis, ci, din contră, a omorît pe alții. Apoi fîntîna e În acest caz un simplu nume pentru singurătate. Poate că are dreptate Moreas. Geniul antic, zicea el, n-a Încetat să Încînte umanitatea, dar fiecare ia din această Încîntare partea pe care o merită, și cu atît mai rău pentru cei care nu iau decît prea puțin. Mult mai clară ar fi aici o altă legendă, cea a lui Eresichton. Acesta nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Învață numele fericirii. În centrul universului acum pășești tu, zeiță, nobilă și virginală, fluturîndu-ți părul În care apa mării nu s-a uscat Încă. Soarele Îmi dogorește trupul și ce rost are să dau nisipului alt Înțeles, cînd nicăieri nu ne Încîntă mai mult o palmă omenească transformată În clepsidră? Tălpile tale, zeiță, se Înfioară de plăcere atingînd nisipul umed și cald și dacă trebuie să Învățăm ceva de la zei, atunci trebuie să Învăț de la tine că nisipul acesta cîntă viața, nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o făcuse... Gândurile i se învălmășeau amestecându-se ca o claie de fân. O dureau tâmplele. Probabil că atunci când își ținea copilul în brațe își amintea mereu de ea. În cele din urmă, Carlina își aminti că uneori el o încânta cu flori, buchete mari, în special gladiole roz pe care i le punea în brațe. Atunci transformă uimirea în tăcere și în lacrimi de bucurie. Orice femeie se topește în fața unui buchet de flori sau a unei bijuterii frumoase. Când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și alintând-o cu săruturi, așezând-o ca pe o păpușă din nou în pat. Ea îi zâmbește, iar obrajii i se colorează plăcut, apoi o ia de mână, o sărută pe ambii obraji și-i spune că e foarte încântat de ea. Ea rămâne ca un fir de iarbă încâlcit și modestă ca o floricică. Își ridică ochii spre el, flutură din gene de parcă toate astea ar copleși-o și în clipa aceea se simțea ca o lebădă albă pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prieten care de altfel era directorul lui din cadrul sistemului financiar unde își presta serviciul ca funcționar. Lumea care îi cunoștea, văzându-i atât de des împreună îi porecliseră “țapii logodiți”. Nu erau deloc deranjați de acest lucru, ba chiar erau încântați și se amuzau pe seama asta. Când se apropiau de un grup, toți se uitau la ei curioși văzându-i atât de des împreună. Bârfitorii nu țineau cont că sunt colegi de serviciu dar orgoliul lor nu se simțea rănit. Erau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
privi atentă la fiecare peisaj de afară, îi părea vrăjit. Brazii aceia, pinii, munții cu stâncile lor, fiecare copac, fiecare floare, fiecare fir de iarbă, izvoarele cu coborâșul lor făceau parte din patrimoniul elegant și neclintit al țării noastre. O încântau. În scurgerea timpului universal toate acestea însemnau mai mult decât lumina unui fulger într-o noapte întunecoasă și în același timp, un prilej de bucurie de a se regăsi cu Niky. Lacrimi crude i se adunaseră în colțul ochilor, numai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un șarm deosebit, de care era atrasă. În ochi i se putea citi iubire. Dând dovadă de stăpânire de sine își încruntă puțin sprâncenele și recunoscu: ,,Multe fete fac exact ca mine, dar nu toate iubesc ca mine. Îl voi încânta cu toate lucrurile mărunte care dau sens vieții și cu micile noastre fantezii pe care le are fiecare.” Nicky era înzestrat cu un caracter deosebit, iar cei care îi pășeau pragul casei erau tratați cu respect, cu căldura aceea de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de nuferi calzi când soarele strălucește peste ei, înviorându-le existența, iar somnul liniștit venea ușor și pe furiș. Viața îi părea frumoasă ca atunci când nu te mai saturi să privești stelele pe cer sau azurul unei dimineți care te încântă. Nu mai exista nici o mamă mai fericită ca ea. Vedea viața în miliarde de culori. Toate barierele de până atunci le frânse iar impedimentele care le întâlnise, acum erau un obstacol depășit. Făcuse față cu brio tuturor dificultăților. În zâmbet
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zborului cu balonul și dirijabilul [3], [7], [8], [9], [11]. „Astronautul” mitologiei grecești este Icar . Legendă povestește cum pentru a scăpa din prizonieratul regelui Minos din Cretă, tatăl său Dedal i-a construit aripi din pene lipite cu ceară. Icar încântat de frumusețea zborului s-a înălțat prea sus și a uitat de sfatul tatălui său. Soarele a topit ceară aripilor și Icar s-a prăbușit în Marea Egee denumită și Marea Icariana [1], [7], [11]. Primul scriitor de române science-fiction cunoscut
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
a celor mai mari contemporani” (Radu Ionescu, 1996). Deși pare surprins că într-un bildungsroman, artistul nu se încadrează într-o fluenta și clasică formare ca artist, ci mai degrabă, daca nu i am cunoaște existența-i dramatică, ne-ar încântă cu ciudățenii fermecătoare. Tancrède Viala își exprimă încrederea că, deși na studiat pictură în nicio academie își va definitiva studiile la Paris. Oscar Han remarcă la pictor „desene vioaie, capricioase în linie, bărbătești, dar fără brutalitate, cu cotituri meșteșugite, neprevăzute
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]