7,848 matches
-
exprimă acordul, aproape complet absent Stătea în picioare, cu buzele strânse, de parcă s-ar fi gândit intens. Apoi dădu din cap și spuse: - Și-acum, ce facem? Nu era o întrebare la care Gosseyn să poată răspunde imediat. I se învârtea capul. Nu mai urmă nici o întrebare. Evenimentul cel mai important din viața lui în acest moment era senzația aceea că ceva îi scormonea prin întregul sistem nervos. 18 Puțin mai târziu, când reuși să-i atragă atenția alter-ego-ului său, Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
fiecare își vedea de filmul lui, la ordin, tăcut și nemișcat. De-afară, nu se zărea nimic. Îi controlam pe toți, mai rău ca un securist, le știam pe de rost gândurile (pentru că erau ale mele), îi dirijam și-i învârteam pe toate părțile, le puteam oricând curma simulacrul lor de viață, tăindu-le lumina cu un scurtcircuit sinaptic sau înecându-i în fluxul și refluxul sangvin. Odată și-odată, trebuia să se întâmple ceva rău. Iubirea conta enorm pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el), pe-o adresă de mail pe care îmi face plăcere s-o spun tuturor: bidilov@globalmind.com Nu mă așteptam ca fostul meu coleg de joacă să scrie noaptea poeme de-amor (tipii ăștia sportivi și exacți, care se învârt cu deceniile prin cartier dând la pinioane și cremaliere, iubesc altfel decât noi), dar, din cantitatea cotidiană de versuri pe care-o descărca Lepidopteros, cu greu ai fi găsit o floare. Pândeam literele una după alta, copiate pe ecranul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea. Ar fi mers înainte, mândră, importantă, admirată, zâmbindu-mi doar mie. „Arăți nemaipomenit azi!“, i-am zis, și nu mințeam deloc. „Adică ieri nu arătam bine?“, s-a încruntat ea. Gafasem. Cu femeile, trebuie să-ți alegi complimentele, să învârți cuvintele de zece ori în gând, înainte să le scoți pe gură; cu Maria, puteai să le ai gata pregătite, câte-un set pentru fiecare impresie, și tot greșeai. Frica îi strecurase în minte ideea ciudată că în spatele fiecărui cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Înăuntru, bucăți compacte de zidărie, înfipte în parchet. Camera în care stătusem la taclale cu doar câteva ore în urmă plutea într-un amestec de praf și lumină. Nu găseam nimic, nici mobila, nici vinul, nici calculatorul. Doar aerul rece, învârtind particolele dimineții. La un moment dat, praful s-a mișcat și din el a ieșit o voce, urmată de-un corp. „Domnul Alexandru Robe?“ „Da...“, am zis, ca un elev mirat, dar sârguincios. Vocea era groasă, corpul masiv. „Sunt comisarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să nu mai realimenteze la Gran Canaria. Încă mai prindeam detaliile: cascheta și zâmbetul tip Colgate al căpitanului Van Zanten (doar poza mai rămăsese din el); norii de foc portocaliu și fum maro; PANAM-ul cu aripile smulse și reactoarele învârtindu-se în gol; pompierii pierduți prin ceață, minusculi, inutili. M-am sprijinit de-un perete, îmi apăsam degetele de tencuială și asta îmi făcea bine. De fapt, leșinul n-are nimic frumos, nu vezi nici volane, nici bucle, nici decolteuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puțin efort, poți s-o și ai pe tipă în fața ta, așa cum arăta în 1942: estatura - 1.56 ctms.; color - blanco; cejas - castañas; nariz - aguileña; complexion - regulara; pelo - castañao; ojos - cafes; boca - regular. Sună frumos, nu? La 34 de ani, învârtea bărbații și pensulele pe degete, cu-aceeași ușurință.“ „Și cam ce pictează: ceasuri care curg? castele pe nori? domni cu mustăți răsucite?“ „Domnul cu mustățile răsucite era Dali, când își negocia tablourile: dacă îi convenea prețul, i se ridicau; dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luminoasă, înainte s-o închidă la loc. Toată scena n-a durat mai mult de patru secunde. Nici cel mai deștept supraveghetor din lume nu ar fi remarcat că obținusem o poză digitală a cutiei lui Luchian. Ne-am mai învârtit puțin prin muzeu, apoi ne-am întors în curte, în galbenul tulbure al felinarelor. Umezeala filtra lumina și sunetele, cum numai Bucureștiul poate s-o facă. Îți venea să dai deoparte orice enigmă și să inspiri adânc toată seara curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stătea cu spatele la catedră, moțăind sub hainele din cuier. Singurul care-o pățea era Suciu, tocilarul clasei. Suciu lua vitamine pentru creștere: Cavit, glucoză și vitamina B Complex; credea că îi fac creierul mai mare (Mihnea îl convinsese că și sexul). Învârtea pe bancă o linie de plexiglas, cu care își măsura zilnic părți ale corpului: fruntea, oasele brațelor, distanța dintre picioare. Dacă te uitai în catalog pe coloana lui, găseai numai 10. O dată pe trimestru, Cezar copia după el la teză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la robinetul de apă caldă: curgea apă rece sau nu curgea nimic. Eu mă uitam prudent, de după ușă. Apa caldă venea doar o dată la două zile, seara, de la șase la opt. Cada se umplea greu, apele nu se-amestecau, degeaba învârtea maică-mea cu mâna sau cu-o coadă ruptă de mătură, niciodată nu-i ieșea mișcarea. Mă ridica de sub umeri și mă lăsa ușor în cadă. Plutirea prin aerul imens nu se mai termina. Când intram cu piciorușele-n apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hârtii, o bucată de pizza împinsă-n gură, pantoful, cravata, tot ce putea folosi la obținerea și declanșarea mișcării era ocupat, pus în relație cu un obiect sau un nou set de mișcări aparținând altcuiva, miliarde de gesturi de neoprit, învârtindu-se în jurul câtorva mii de indivizi ocupați, te întrebai cum trecea timpul pentru ei și cum reușeau să-și facă nevoile. Cineva se gândise să le-ofere și-un loc de întâlnire, pentru când se-opresc din mișcare. Așa apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
partenerii rămâneau o echipă, un grup unit și indistinctibil, cu identitatea protejată elegant, ca la o partidă de poker). Clădirile ar fi putut să poarte toate semnul & pe-acoperiș, le-ai fi recunoscut mai ușor. Noaptea, sigla s-ar fi învârtit și-ar fi luminat frumos, electric, până în larg, ca farul de la Constanța. Nu te-apropiai de ele decât cu treabă. Bodyguarzi în uniforme negre, serioși ca niște gangsteri cuminți, cu bastoane de cauciuc sau pistolul la șold, păzeau intrările, selectând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toate. Dacă vroiai să-ți repari un ceas, puteai deja să-l arunci. Așa ți se și recomanda, să cumperi altul. Ultimele dughene fuseseră la Romană, în stația lui 133 și pe Mendeleev, colț cu Enescu. Acolo, un bătrânel nervos învârtea vreo treizeci de tipuri de pensete și șurubelnițe. Lucra în aceeași prăvălie de pe vremea grevelor de la Grivița, îi trecuseră prin mână deșteptătorul lui Ion Barbu și pendula lui Antonescu. După război, lustruise noua producție rusească, bucată cu bucată. Unii spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
terminau cu prosoapele, se-apucau să-ți umble la gene cu furculițele alea mici cu păr: le băgau și le scoteau din niște tuburi subțiri, lunguiețe, umplute c-un fel de cremă soioasă de ghete. Mai schimbau o vorbă, mai învârteau bidineaua aia micuță prin eprubetă. După o oră, puteai să joci în Winnetou. Și dacă, prin absurd, ți se strica o piesă la bicicletă, puteai deja să-ți duci tărăboanța direct în pivniță (eu și-acuma o mai am acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grăsime. Parcă avusese loc o crimă, într-un ungher dosnic al pustietății... Am terminat de mâncat, am plătit, după care ne-am refugiat afară, în frigul isteric. Cerul plimba pe sub nori o culoare neutră și reconfortantă, ca viața mea. „Ne învârtim prin oraș?“, am întrebat-o pe Maria. „Nu.“ Am ieșit oricum. Constanța are farmecul ei iarna, rece și nevrozat. Aerul miroase tare, lumina se șterge din retină și de pe zidurile multiculturale. Cauți de pomană: nu dai de-o stradă simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne-am urcat în Opel. Arătam bine împreună, un cuplu frumos și rafinat; n-ai fi zis că ne bătea gândul să fugim din țară. Lumea ne invidia, credea că nu facem nimic de dimineață până seara și, pe deasupra, mai învârtim și milioane. Îi păcălisem pe toți: când ne duceam la cafenea, parcam mașina departe, pe străduțele laterale, să n-o observe careva. În București, dacă te îmbraci elegant și mergi două zile la rând în aceeași cafenea, zic oamenii că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înjura relaxat și juca Monopoly în ultima bancă. Doar eu știam de câte ori le confiscasem tabla; de pomană: păstrau zarurile și începeau un barbut pe manualul de Literatură. „Dorim.“, l-a anunțat Maria, potrivindu-și fusta înainte să se-așeze. Ospătarul învârtea deja creionul pe carnețel. „Un fresh de portocale cu grapefruit, la temperatura camerei, vă rog.“ „Eu iau o Stella fără alcool.“, am zis. „Și-un whisky mic pentru mine. Cu multă gheață.“ Suna scrobit, oficial, ca haina omului. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
e de negăsit. Tânărul nostru domn avocat poate confirma.“ „Confirm!“, a spus Lupu. „Îl au în schimb la Biblioteca Academiei, la sală. M-am dus direct la pagina 120, rândul 50.“ „Și ce zice rândul 50?“, s-a interesat Maria, învârtind paiul din suc. „Nimic, stimată doamnă.“, a intervenit și Lupu, „Pagina are doar 49 de rânduri. Am volumul acasă, cu dedicație către Felix Aderca. Pagina se termină la rândul 49.“ Stimata doamnă nu s-a supărat. Era mai tânără și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Rebreanu (meșterisem eu o teorie despre nuvelele de război) și extrospecție la Hortensia (eu am inventat termenul!) și eram ascultat, dar mintea îmi zbura la ciorapii cu pătrățele ai fetei avocatului de la a XI-a E. Inacesibili, prețioși, italienești. Îi învârtea în fel și chip sub bancă, încercând să mă amețească. Mă socoteam norocos doar cu-atât. Colegele mai tinere (printre care și fata inspectorului, care preda tot acolo) o pățeau mult mai rău. Nu exista zi în care să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ridicat s-o admirăm, apoi a așezat-o la loc sub masă. „Mai țineți minte ce ne-ați povestit la ore despre Camil Petrescu și Patul lui Procust?“ „Da. Credeam că-n spate nu se-aude. Erați prea ocupați să-nvârtiți zarurile.“ „Le-nvârtim și-acum.“, a zâmbit ironic Lupu, „Dar pe alte mize, mult mai serioase. Nu mi-ați răspuns însă la întrebare.“ M-am uitat la Maria, nu știa nimic, nu-i spusesem. Am mai luat o gură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
admirăm, apoi a așezat-o la loc sub masă. „Mai țineți minte ce ne-ați povestit la ore despre Camil Petrescu și Patul lui Procust?“ „Da. Credeam că-n spate nu se-aude. Erați prea ocupați să-nvârtiți zarurile.“ „Le-nvârtim și-acum.“, a zâmbit ironic Lupu, „Dar pe alte mize, mult mai serioase. Nu mi-ați răspuns însă la întrebare.“ M-am uitat la Maria, nu știa nimic, nu-i spusesem. Am mai luat o gură de bere (se borșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu-i venea să creadă, mai avea puțin și îi sărea mustața: „Domne’, în douăzeci de ani de carieră, n-am văzut așa ceva! Domne’, da’ ești culmea, domne’!“ Când era binedispus, se urca în spate cu gagică-sa și te învârtea prin Băneasa, pe după blocuri: „La stânga. La dreapta. Prima la dreapta. Mai încet, bolovane.“ Mașina s-a ridicat cu totul și-am simțit dintr-odată aderență sub roți. Eram pe-o bucată de beton, tocmai trecusem de poartă. Mihnea a închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
citeț, cu litere bucălate: „D-lui Lupu Andrei, avocat, Baroul Constanța.“ Restul nu mai conta, era invitația. „Ce mai așteptăm?“, a jubilat Maria, „Când e cincisprezece noiembrie?“ „Mâine.“, a observat Mihnea. Și-a suflecat mâneca, verificându-și ceasul. Minutarul se învârtea, nu luase apă. „Sau, mai bine zis, astăzi. E trecut de douășpe noaptea.“ Am tras cu urechea. Ploaia se-oprise, țuica se terminase. Mihnea ne-a adus niște pături și două plăpumi. „Doarme fiecare cum vrea. Eu sunt dincolo-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi-a întors-o, „Da’ algoritmii mei or să fie. Ia vezi mai departe ce zice, până mă duc eu la budă.“ L-am lăsat să plece și m-am lipit de ecran. Undeva sus, lângă textul lui Paul, se învârtea un fel de căsuță colorată, de formă dreptunghiulară, ca la antivirușii care-ți scanează mail-ul. Era unul din algoritmii lui Mihnea, mai mic decât Lepidopteros, dar parcă mai rapid. Progrămelul ăsta lucra la greu. Își făcea treaba în liniște, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi n-am văzut-o niciodată, și nici n-am auzit de autor...“, a constatat Maria. Avea dreptate, era deducția logică. „Nu știu dacă sunt singurul care-a observat chestia asta, dar parcă toată viața noastră-n ultimele zile se-nvârte în jurul unor cărți.“, am revenit eu. „Mă rog, cărți sau fragmente de cărți. Jurnalul lui Paul, Bidileanu, Camil, și-acum individul ăsta. Ne plimbăm ca naivii pe urmele lor. Încep să mă enervez.“ „Mai e o posibilitate...“, a zis Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]