7,853 matches
-
rușine. În fond, e problema lumii că denigrează patetismul. Sunt în joc niște sentimente absolut firești și doar dacă ni le reprimăm vom avea probleme. Euforia asta mi-a jucat mereu feste. Am prezentat odată la facultate un referat despre țigani și atunci avusesem dintr-o dată revelația că țiganii sunt o nație uimitoare, ultimii oameni liberi, pe care noi nu-i înțelegem și nu-i lăsăm să se integreze, așadar e numai vina noastră dacă lasă de dorit comportamentul lor. Că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
patetismul. Sunt în joc niște sentimente absolut firești și doar dacă ni le reprimăm vom avea probleme. Euforia asta mi-a jucat mereu feste. Am prezentat odată la facultate un referat despre țigani și atunci avusesem dintr-o dată revelația că țiganii sunt o nație uimitoare, ultimii oameni liberi, pe care noi nu-i înțelegem și nu-i lăsăm să se integreze, așadar e numai vina noastră dacă lasă de dorit comportamentul lor. Că era un demers penibil, aveam să constat ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fie niciodată recuperat pentru societate. Însă toată toleranța mea s-a dus dracului în momentul în care am văzut pe podea, lângă picioarele mele, un firicel curgător și aburind ce venea de pe unul dintre cracii acelui puradel. De atunci, singurii țigani pe care îi mai pot privi liniștit, ba chiar cu încântare sunt cei din filmele lui Kusturica. Norocul meu era că nu aveam nimic de pierdut. Surd, mă rupsesem de viață, de lumea lor. Făceam psihoterapie narativă. Încă o dovadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
alese, săpun de casă și mici atenții. De fiecare dată, prima întrebare era : Unde mi-e fata ? Când am intrat la facultate, Maria țiganca a plâns și-mi tot spunea neîncetat: Să nu uiți niciodată c-ai și sânge de țigan ! Plâng pentru prietena mea, Floarea, că n-a mai apucat să vă vadă mari; să fi trăit bunică-ta să te vadă acum ! Erau pe undeva alegerile pe care bunica Floarea Coteț le făcuse în numele familiei noastre și alături de oamenii
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
lor. Tacit, Anale PE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI VEAC, DÂMBOVIȚA TĂIA ÎN două mahalalele copilăriei mele, Mihai Vodă și Izvorul de o parte, Brezoianul și Gorganul de alta, cu cârciumarii lor albaneji, brutarii și băcanii epiroți, meseriașii nemți, unguri și evrei, bărbierii țigani, funcționarii, militarii și prosti tuatele de nație autohtonă; mahalale din care se revărsau, În serile cu zăduf, ca să se bălă cească În gârla cu cântecul dulce și apele murdare și Într-un neînchipuit amestec de sexe și sudori, băr bații
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
văd capul acestui fiu denaturat al poporului lui Israel, neam suferitor, căruia o tradiție milenară nu-i iartă riscurile agresivității. Dovadă sentința judecătorului de urgență, care a hotărât că „turcul plătește!“. Din mahalaua noastră era să uit pe Ghiță bărbierul, țiganul, vindecătorul de boale lumești al oltenilor precupeți și al băie ților de prăvălie, cu rețeta lui radicală și suverană: sticlă pisată băută cu rachiu de drojdie. Era, doară - cum scria pe firma lui cu cruce roșie, cu farfuria de alamă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
eu aș fi pământul, iar În acest pământ s-ar arunca sămânță, ar rodi stricnină! ...PRIN 1905, FATA PROFESORULUI LOCUSTEANU, DIRECTOrul școlii de medicină veterinară, fu găsită Împușcată alături de iubitul ei, portarul școlii, În chiar locuința conjugală a aces tui țigan și fost proxenet, care, În scrisorile lăsate soției, profesorilor și elevilor din școală, Își cere iertare că s-a lăsat scos din minți de această fată cu care se afla de mult În dragoste, deși mărtu risește că-și iubea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu tavanul jos, În care ne Înghesuiam În compania neuitată a câtorva prieteni și a metreselor noastre tinere, frumoase și ispititoare, venite aci cu sânii și spatele lor mândru despuiat până la noadă, ca pregătite pentru balul, din aceeași seară, al țiganilor, al lăutarilor sau al măcelarilor, de la Liedertafel, de la Oppler, de la Roxy, unde eram nelipsiți În fiecare an; eu simțindu-mă, ce să vă spun, tare bine Într-o ase menea lume de excese temperamentale, În care-mi plăcea să mă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noi și femeile noastre de mâna stângă, printre lăutarii și tot neamul lor oacheș - Chiulabaua, Ca la ușa cortului și Hop și noi fe-ti-țe-le / Ri-di-căm ro-chi-țe-le / și bă-tând pi-cioru-n loc, / tra-gem sârba cea de foc. Iar la un bal al țiganilor În sala Oppler, am rămas toți Încre meniți de frumusețea, necunoscută de noi până atunci, a țigăn cilor din Ardeal, a „neorusticelor“, cum li se mai zice pe acolo, venite anume la acest bal ca niște regine de Saba, În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vezi, la o săptămână de la plecare sunt Încă În Lugoj... Ce mai faci tu, jivină netrebnică? Te ții de bles temății, calce-ce gia. Mi-e tare dor de tine. Aștept să aflu câteva rânduri de-ale tale la Gheorghiu... Țipau țiganii, Înjura co dreanul, Îi batjocorea notarul și eu, Beldie, eram fericită... Plec acum la Buziaș.“ La 11 august 1922, Cora mai trimite o „bănățană“ din care s-a scos: „Baci Beldie, dragă... Eu nu te țuc, uite așa ge șiudă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
recunoscut de cineva, a urcat și l-a îndemnat pe șoferul larg la suflet să pornească spre cimitir. Acolo, șoferul și-a aprins o țigară și l-a așteptat. Tata a cumpărat de la capelă lumânări și a căutat mormintele: un țigan, gropar, l-a ajutat să le găsească. Vera și fiii lui nu erau îngropați în același loc, ci fiecare altundeva, ca străinii. A aprins câte o lumânare la fiecare cruce. Era apăsat de vină, niciodată n-are să izbutească să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
regiune, Căminul cultural, iar tata ținea morțiș la gândul său: biserica să fie terminată înainte, iar în zori să se tragă clopotele. De aceea nu s-a lăsat și, împreună cu meșterul clopotar, cu meșterul care făurise crucea și cu doi țigani iscusiți la cățăratul pe acoperișuri s-au suit întâi în clopotniță să monteze clopotul, iar mai apoi, sus, pe turla zidirii să fixeze crucea. Era întuneric și tabla aluneca din cauza ploii: nu era o vreme potrivită pentru ce-și propuseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vreme potrivită pentru ce-și propuseseră ei să facă. Și totuși au izbutit. La sfârșit, când lucrarea era încheiată și crucea strălucea dreaptă pe biserică, s-au pregătit să coboare. Întâi cei doi meșteri, după ei tata, iar la urmă țiganii. Când i-a venit rândul să se dea jos, tata a alunecat și s-a prăbușit, în strigătele de groază ale celorlalți. Trupul lui zdrobit stătea în fața bisericii, de înălțarea căreia se făcuse răspunzător și de care fusese atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
i-a venit rândul să se dea jos, tata a alunecat și s-a prăbușit, în strigătele de groază ale celorlalți. Trupul lui zdrobit stătea în fața bisericii, de înălțarea căreia se făcuse răspunzător și de care fusese atât de bucuros. Țiganii care au privit scena de sus n-au putut să priceapă cum de alunecase, coborârea era ușoară, ar fi trebuit doar să se țină de bara metalică ce lega vârful turlei de streașina unde era fixată scara. N-au putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
chiar am plecat, la mine-n sat am fost primu care-a plecat după nouăzeci. Numai că n-am ajuns unde-am plecat, m-am oprit în Franța. Ședeam într-o colonie de rulote lângă Paris, m-am împrietenit cu țigani de-ai noștri care-și făcuseră tabăra acolo: am stat cu ei. Nu departe, era un magazin mare, Carefur, bă mâncați-aș ochii, cât era de mare, m-am închinat, nu să ezistă așa ceva, să n-am parte dacă vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a domnului Aron au holbat ochii. Și aveau dreptate să caște ochii mari, ba chiar să le tremure și bărbia de mirare. Nici unul dintre călătorii obișnuiți ai tramvaiului 21 nu mai avusese ocazia să vadă un negustor de vapoare. Doar țigani care vindeau șervețele și ace din China. „Mă, Mitică - a continuat coborând amenințător vocea domnul Aron -, deranjăm lumea cu fleacuri. Te, rog, nu mă enerva. Fă exact, dar exact ce-ți spun. Du-i nevesti-mii cincizeci de mii de euroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
monument al Victoriei. Nimeni nu mai știe cărei victorii îi sunt dedicate, mai ales că și victoriile forțelor retrograde contra forțelor democratice sunt celebrate tot prin femei pieptoase, arătând undeva cu o mână. La numai un an de la inaugurare, un țigan i-a furat statuii brațul îndreptat spre viitor și, până să se dezmeticească autoritățile, obiectul, în greutate de optzeci și patru de kilograme, cum stătea scris în hârtiile Primăriei, se găsea de-acum pe un vapor cu fier vechi care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fără un braț. Nici ca monument al invalizilor nu arăta rău, mai ales că în toate orașele unde există monumente ale invalizilor acestea constau într-un soclu cu multe trepte, pe care e cocoțată o femeie vânjoasă, dar beteagă. După ce țiganul, care știa să demonteze mâini de bronz, i-a furat-o și pe cea stângă, Primăria s-a sesizat și i-a comandat artistului patru mâini: două de pus în locul celor furate și două de rezervă. Sculptorul și-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a văzut că omul nu știa să modeleze nici jumătăți cărnoase de fund și nici picioare. Victoria era acum cam rahitică. Babele, în special, au continuat să-și facă cruci, însă nu din motive religioase. Trecând timpul și murind și țiganul care se pricepea să fure bucăți mari din monument, urmașii lui s-au mulțumit cu bucăți mici, tăiate noaptea cu bomfaierul. „Cam modernă - ziceau străinii aduși cu autocarul să vadă monumentele importante ale urbei -, dar nu e rău că-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și a zburat. În timp ce halea salamul, cu sentimentul că un glas de sus, din tării, îl îndemna: „Nu te lăsa, copile, papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și mai bine, un maidanez turbat? Fiindcă era totuși un suflet încă nepervertit, a intrat în casă plângând în hohote. „Mamă, tată, am mâncat tot parizerul!“, a zis Gigel. Ar fi trebuit să arate ca un însărcinat în luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
arate ca un însărcinat în luna a șaptea, dar tot lihnit era, cu stomacul lipit de șira spinării. „Mă, nu ne minți - l-a repezit Bostănaru ca și cum se aștepta la un necaz -, ți l-o fi smuls din mână un țigan sau te-a fugărit un maidanez și ai dat cu parizerul în el!“ În Gigel se petrecuse însă un fenomen uimitor de dilatare bruscă a timpului, concomitent cu unul și mai uimitor de comprimare bruscă a parizerului. Ceva asemănător găurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că cer subvenții și persoane fără atestate de geniu de la Primărie, Fisc, ba chiar și fără diplome de la Școala Populară de Artă, dar de la 12 fix, în clădirea de vizavi de Minister, se distribuie ciorba și tocana la săraci, și țiganii cu Mercedesuri dau buluc în parcare. Unii mai isteți nici nu se mai duc la cantină, ci intră cu burțile lor mari la Arte și păcălesc juriul, atașând la cererea de subvenții pentru creație întocmită impecabil de grefier, care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
făcea pe mesager să se întrebe dacă nu cumva greșise adresantul nu erau atât celelalte case de pe stradă, care toate aveau coloane, sau, mă rog, ce mai rămăsese din ele, după ce vreme de patruzeci de ani fuseseră locuite numai de țigani -, cât mutrele vecinilor. După figuri, nu putea să-i cheme decât Mitică. „Te văz băiat de încredere - îi spusese omul lui Mitică din Paris mesagerului -, zi-i lui Mitică doar atât: să-l anunțe pe Stelică să fie acolo unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Cum adică te-ai dat deoparte? Că n-ai mai publicat înțeleg. Dar că n-ai mai scris nimic nu te cred. Nu poți să spui « Am fost și nu mai sunt», tot așa cum nu poți să spui « Am fost țigan, dar nu mai sunt».“ „Am avut o revelație“, mi-a zis el. „Am înțeles într-o noapte, când nu puteam să adorm de ambiții și griji, care e sensul vieții. Și m-am făcut gropar.“ „Dumneata - a intervenit soția, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dintr-un loc într-altul, secțiile fabricii fiind răspândite prin tot orașul. Când bătea la ușă, nici nu-l zăreai, pentru că nu ajungea cu creștetul capului până la geam. În fabrică i se zicea de aceea: „Domnul Nu-i-aici“. Sau țiganii, care lăsaseră în urmă mizeria bordeielor de lut, ajungând fochiști sau lăcătuși în fabrică, și cărora li se spunea, disprețuitor, mătăsari. Să admiri într-o dictatură umorul acesta prompt, aproape fără lacună, înseamnă însă să-i aureolezi și derapajele. Acolo
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]