6,798 matches
-
Eu... Cațavencu: Este atât de naiv, încât crede că e plastografie un document olograf... (Zoe și Tipătescu mișcare de groază.) Zoe: Fănică!... (șovăie.) Tipătescu: (susținând-o și răcnind cu o supremă putere) Ghiță! (se repede la portița grilajului... Zoe se agață de el și-l oprește. Rumoare mare.) Pristanda: (punând mâinile amândouă lângă gură ca o portvoce și strigând asemenea spre partea de unde i-a venit chemarea) Prezent! (cătră cei din fund.) Pe el, copii! (Grupul din fund cu Pristanda, Farfuridi
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Dar tot nu se astâmpăra. Probabil că... conștiința lui o fost deja mutilată, o fost deja schimbată față de cum o plecat el din școală sau din familia lui când l-au ridicat. Ăsta a fost comportamentul lui. Adică vădit se agăța de tot ce considera el că nu era În regulă, da’ nu i s-o dat importanță, pentru că știau toți că nu are ce să facă... De exemplu, o fost vizite În care erau generali din Securitate și stătea de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Cine-a râs?” Ne-o scris iară pe toate care am jucat jocul, și-apoi ne-o dus la izolare... Cinci zile-am primit atunci. Nu știu de ce luase un fel de boală pe mine femeia asta, că tot s-agăța de mine. Până atunci n-avusesem niciodată nici o neplăcere cu gardienii. Apoi iară mă pomenesc că Îs pedepsită trei zile că am vorbit cu voce tare... No, păi m-o scos din sărite, că chiar nu vorbisem... No, nu-i
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
făcut de trei ori izolator. Și recunosc că am fost vinovată, am colindat, am râs, s-o găsit un ac la mine, dar, ca să fac nevinovată, asta nu mai Îmi convine... Nu știu ce are doamna cu mine, că tot timpul s-agață de mine... Și mi-am făcut cele trei zile de pedeapsă, să nu ziceți că mi-o fost frică să le fac, și de-aia n-am venit Înainte, da’ acuma, că le-am făcut, vin să vă spun să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mă mai persecute”. Zice: „Vă cunoaște din libertate?”. „N-o cunosc, de unde s-o cunosc? Nu știu ce are cu mine. Când ne duce la plimbare... dacă merg repede, de ce merg repede, când merg Încet... că merg prea Încet... Tot timpu’ se-agață de mine.” Nu știu ce-o fi vorbit cu ea ofițerul, că de-atunci așa de frumos s-o purtat cu mine și-așa mieros Îmi zâmbea... că chiar Îmi făcea silă. No, aste-au fost până prin anii ’60... Deci
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să spun? Nu m-a Învățat nimeni, nu mi-a dat nimeni brânci, nu știam nimic, nimic. Politică n-am făcut, nici tata, nici mama... Ce să spui? Venea Gheorghe Perla, șăfu’ anchetei de la Galați, Înalt, mustăcioară, brunet. Și mă agăța de haină și mă bătea. Da’ nu dădea tare săracu’, dădea așa... Știi? Nu dădea, că avea suflet În el. Și venea și: „Nu pot să-l audiez, că numa’ plânge”. Și nu știam ce să spun, nu știam ce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Negrea (al cărui fel de a se purta era același cu al lui A.R.). Fotoreporter, acest E.N. se înfățișa mereu ca un englez plecat într-o lungă expediție, cu pieptul și spatele acoperite de curele și curelușe de care agăța reportofonul, două-trei aparate de fotografiat, acumulatorul etc. Ca șofer, era pur și simplu infernal. Cînd trebuia să meargă împreună cu el pe teren, „bădia” George Sidorovici, căruia din respect i se dădea întotdeauna scaunul din față, după un deal și o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de vorbe. Pendulăm între prezent și trecut. Evocăm întîmplări la care ceilalți n-au fost martori. Reale sau inventate. Comentăm cu patimă chestiuni politice. Nu suferim tăcerea, cum natura nu suferă vidul. Discuția e ca o iederă de care ne agățăm sufletele. Prin ea ne raportăm la lume, care continuă să existe și să ne preocupe pînă și prin lucrurile cele mai mărunte. Recluziunea spitalicească devine, inevitabil, un prilej de revizuiri morale. Între miile de cunoscuți, cîți prieteni adevărați am avut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adaug că zahărul provenea de la Fabrica „Danubiana” din Roman? *„Scrisul meu nu este trotuarul credințelor la modă și al ideilor en vogue”, afirma Léon Bloy, teribilul pamfletar, atunci cînd principiile păreau a-i fi puse în discuție sau negate. Mă agăț de vorbele sale ori de cîte ori simt că propriile-mi principii, intransigente în marginile adevărului, sînt comentate defavorabil, respinse ca inoportune, declarate „sinucigașe”. *21 mai 1982, ziua mea onomastică. Dimineață - ore obișnuite de redacție, după amiază - vizita lui Corneliu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mi-a răspuns: - Da. Sînt mai mari... Era clar că discuția trebuia încheiată. M-am ridicat și am plecat. „Chestia cu bunicu” e „cocoașa” mea de peste 25 de ani. Cînd cineva a vrut să mă tragă în jos, s-a agățat de ea. În timpul liceului (1953-1956) n-o aveam. A ieșit la iveală abia la începutul anului următor (1957) - culmea! - tot într-un moment de „tensiune internațională”. Atunci nici nu știam că unele lucruri mici pot avea consecințe iremediabile. După ce din cauza
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care-mi spune această glumă aflată în circulație e „nea Ghiță Baltă”, corespondentul „Scînteii”! *Urmînd-o îndeaproape pe A., R. „profetizează” că nu voi ajunge nicăieri, pentru că prea pierd timpul! Alaltăieri, în loc să-mi execut unele obligații de a scrie, m-am „agățat” de Mémoires (2 vol.) de Raymond Aron, și pînă n am terminat capitolele de după cel în care povestește atacul cerebral, nu le-am lăsat. Ieri, amînîndu-mi iarăși lucrul, am simțit nevoia să recitesc Prétextes de André Gide. Azi, după ce-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adevăruri despre cele întîmplate acolo și pînă acolo: pe tren și la hotel au fost însoțiți de multă miliție; Nicu aplauda în silă; în convorbirile particulare principalul subiect l-a constituit moartea lui Petru Enache etc. La sfîrșit, l-a agățat pe Sp. să scrie editorialul numărului următor: „Hai, Vasile, că tu te pricepi! Nu uita să reiei ideea din articolul despre « Funcția educativă a artei și literaturii» pe care l ai publicat în «Steagul roșu», aceea că în «Epoca Ceaușescu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o recunosc, dar iarăși are dreptate. Hainele noastre sînt vechi, au (dacă e să mă gîndesc la costumul pe care-l port) mai bine de zece ani, așa că nu exclud o asemenea eventualitate. „N-avem nimic de care să te agăți la nevoie”. Din păcate, așa-i! Economiile noastre consistă în incredibila sumă de douăzeci și cinci de lei, rămași pe un cec nedesființat, iar datoriile sînt de aproape treizeci de mii. „Mîinepoimîine ai fată de măritat și băiat de însurat: te-ai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e propagandă mincinoasă! Peste tot, femeile plâng, se vaită, țipă, rabdă, dar nimeni nu le aude! în ziua când, cu ocazia aniversării celor 60 de ani de la crearea PCR (decât să trăim așa, mai bine nu se crea!), când se agățau la gât decorații pentru merite deosebite față de cauza clasei muncitoare, noi, femeile din acest grup, ne aflam, în județele respective, la cozi după lapte. Pentru cei cca 500 de oameni ce așteptau la cozi s-au adus câte trei-patru sute
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pe când respira lângă dvs. Ia încercați să vă sculați din paturile dvs. confortabile, într-o bună dimineață, pe la orele 6, și prefaceți-vă că vă duceți la fabrică. Urcați-vă în tramvai, în troleibuz sau autobuz, îmbulzindu-vă și stând agățați pe scări. Mai lăsați mașinile cu număr mic ce stau într-adevăr departe de întreprindere. Timp de un sfert de oră veți auzi și glume, și vaiete, și ironii la adresa dvs. Înșivă și la a altora, de mai sus. Căci
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
dezgustați, intimidați, păziți, suspicionați, bănuiți, presupuși, notați, cercetați în labirinturile... cetății totale, cum a numit-o domnul acela, Dumitrescu. Cetatea totală! Eu i-aș zice mafie comunistă care, după ce te înfometează și te dezonorează ca om, te forțează prin lozinci agățate pe clădiri, în loc de firme și reclame frumoase, cum am văzut în Occident, să le urezi să trăiască, să le mulțumești pentru mizeria pe care ți-o oferă. Lozinci în loc de mâncare și bunăstare. Laude aduse incompetenței și prostiei, de nu-ți
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
parteț lui Lucian Raicu. Textul a fost citit În numele autorului, la festivitatea de la Ierusalim, din toamna anului 1998, când a fost decernat pentru prima dată acest premiu, și a apărut În Familia, nr. 4/1999) Inima Poetuluitc "Inima Poetului" M-agăț de tine, Poezie, ca un copil de poala Mumii... Pentru nimeni altul, dintre cei care ne-am agățat de trena himerică a cuvântului, nu pare mai definitoriu celebrul vers al lui Philippide decât pentru Florin Mugur. Am spus „pare”, nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
când a fost decernat pentru prima dată acest premiu, și a apărut În Familia, nr. 4/1999) Inima Poetuluitc "Inima Poetului" M-agăț de tine, Poezie, ca un copil de poala Mumii... Pentru nimeni altul, dintre cei care ne-am agățat de trena himerică a cuvântului, nu pare mai definitoriu celebrul vers al lui Philippide decât pentru Florin Mugur. Am spus „pare”, nu „părea”. Prezența poetului nu este doar nediminuată, ci și o necesitate tot mai vie, mai copleșitoare. La această
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În camera slab luminată se simți deodată o vastă singurătate rece, strălucitoare ca amiaza”. Tocmai această bruscă Însingurare aduce, dintr-o dată, aproape, primejdioasa lume vie din afară, de departe. „Un nedeslușit sentiment al lumii din jurul lor Îi făcu să se agațe unul de celălalt; era un ireal sentiment de răceală din toate părțile; se sprijineau unul de altul, despovărându-se, unindu-se ca două jumătăți ce se potrivesc de minune și care, unite, reducându-se În exterior, se prelungesc În interior
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lumină caldă În care putea să se strecoare cu ușurință Înapoi.” Totuși, din nou... „respinse ideea”. Nu este decât agresiunea hazardului, nu-i așa?, persistă să-și spună captiva. „Totul e Întâmplător - din Întâmplare ceva devine real și apoi te agăți de el, asta e tot.” O realitate care nu Încetează să rămână chestionabilă, chiar când gongul bate, decisiv, startul: „părea că trebuie să se desprindă, să se cufunde din nou În noianul de gânduri pe tărâmul neîmplinitelor posibilități, pe tărâmul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tinerețe. Considera angajamentul politic față de „Revoluția” de extremă dreaptă un amestec de nebunie și stupiditate, datorat mediului sufocant al mediocrei și apaticei sale țări, o fundătură opresivă, fără trecut sau viitor. „Țara mea! Am vrut cu orice preț să mă agăț de ea, dar nu aveam de ce să mă agăț”, scria el la Începutul anilor ’50. Gândindu-se fără Încetare la țara sa, la compatrioții săi și la el Însuși, Cioran continua astfel: „Îmi uram țara, uram fiecare om și Întregul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
un amestec de nebunie și stupiditate, datorat mediului sufocant al mediocrei și apaticei sale țări, o fundătură opresivă, fără trecut sau viitor. „Țara mea! Am vrut cu orice preț să mă agăț de ea, dar nu aveam de ce să mă agăț”, scria el la Începutul anilor ’50. Gândindu-se fără Încetare la țara sa, la compatrioții săi și la el Însuși, Cioran continua astfel: „Îmi uram țara, uram fiecare om și Întregul univers; așa că, În final, nu Îmi mai rămânea nimic
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cetățeanul model - reprezentând pentru Bérenger o coloană de susținere a societății -, să fi trădat codul În care credea cu atâta religiozitate? Spre oroarea lui Bérenger, opțiunea este iminentă. A deveni Rinocer sau a rămâne o ființă umană? El se mai agață de soluții analitice ale crizei sociale, dar destinul se află deja În modul său de a gândi. Brusc, viața dinaintea comoției pare sigură și logică, În vreme ce Bérenger urmărește cum Jean, apucat de streche, trece prin zidul de cărămidă. Faptul că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a gândi. Brusc, viața dinaintea comoției pare sigură și logică, În vreme ce Bérenger urmărește cum Jean, apucat de streche, trece prin zidul de cărămidă. Faptul că, prin alcoolismul său, Bérenger respinsese codul social este acum Îngropat sub povara fricii. El se agață, drăgăstos, de aceeași structură socială pe care o sfidase, ca de o frânghie peste abis. Deși admite deschis că situația sa este condamnată, Bérenger nu se arată destul de puternic pentru eliberare. Se Încleștează de viața pe care o urăște, pentru
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
său rol. „Bérenger striga vecinilor săi deveniți Rinoceri să respecte regulile conviețuirii: «Încetați!... Zgomotele sunt interzise! E interzis zgomotul!», deși el Însuși nu le respectase. Bețiv, chiulangiu, cu o Înfățișare de delincvent! Și tocmai În vremuri de răzmeriță, Bérenger se agață de «codul social», nepregătit să adopte noile etaloane, oricât de revoluționare sau progresiste ar fi. Neputincioși (ca Bérenger) sunt cei care frânează societatea În vremuri revoluționare.” „New set of standards”, „revolutionary change”, „progressive”..., termenii aveau, desigur, alt sens pentru tinerii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]