KorAP: Find »[drukola/base=alb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...254 255 256 ...505 >

12,606 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

ce aveți În spate! - Dealurile! se auzi o voce obosită. - Bătălia nu e pierdută! Ne retragem ÎN SUS ! Vom fi pregătiți pentru contraatac! - Așa să ne ajute Dumnezeu! spuseră mai mulți. Ștefan reveni, Înconjurat de Apărători, pe dealul Tutovei. Era alb la față. Dar primejdia cea mare trecuse. Ceața Începea să se ridice și câteva raze firave de soare se iviră deasupra Învălmășelii. Cleștele otoman se strângea Încet În jurul moldovenilor. Răzeșii se retrăgeau Încet, cu pierderi grele. Un grup de călăreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
butaforie căzu liniștea. Era o liniște aspră, de noapte senină și glacială. După căderea Întunericului se făcuse din ce În ce mai frig. Nu ningea, dar o pojghiță subțire de zăpadă Înghețată rămăsese din zilele trecute. Răsărise luna, iar lumina ei se răsfrângea În albul zăpezii, creând impresia că ziua nu se sfârșise, că nici nu se putea sfârși decât alunecând Într-o nouă dimineață. Apropierea bandiților Jian Shi fu vestită de scrâșnetele zăpezii și abia apoi de tropote. Înaintarea lor era sigură și rapidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Deși era dimineață, cerul rămăsese Întunecat. Ziua nu reușea să pătrundă până la corabia lui Morovan și nici să facă din zbuciumul mării un spectacol În culori deschise. Spuma pe care o forma prova navei despicând valurile nu ajungea la limita albului, ci se oprea parcă pe drum, Într-o nuanță nehotărâtă și tristă de gri. Apropierea iernii pe mare era cu totul altfel decât apropierea iernii pe uscat. Echipajul căpitanului Morovan număra treizeci de oameni, deși, din câte studiase Alexandru despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Marmara. Tânărul era fascinat de imaginea acelei uriașe mișcări nautice și de alunecarea Înceată a imaginilor pe măsură ce corabia se apropia de chei. Deși vremea era Închisă, combinațiile de gri ale norilor erau cu totul neobișnuite. Unii băteau mai degrabă spre alb, ca niște presimțiri ale luminii, În vreme ce alții se adânceau În ei Înșiși, În spirale de gri Închis ce chemau parcă negrul. Marea era și ea frământată și tocmai de aceea majoritatea ambarcațiunilor aflate În apropierea Istanbulului intraseră În golf, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În același loc, nu privea pe nimeni și aștepta. Alexandru Încercă să-i distingă trăsăturile, dar nu reuși. Brusc, flacăra narghilelei se aprinse. Pictorul scoase discret o foaie nouă și contură rapid chipul unui dregător cu trăsături arabe, Îmbrăcat În alb. Era un om În vârstă, slab, cu nasul coroiat și cu priviri care sugerau că nu se supune aproape nimănui. Portretul lui sugera siguranță, dar și un soi de răutate adâncă, pe care Alexandru o simțise din prima clipă. Omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
O tristețe aspră Îl străbătu la gândul că nu va mai revedea, niciodată, pe nimeni. Erina... Alexandru... Ștefănel... Căzu Încet Într-un abis care la Început era roșu ca sângele, dar apoi deveni albastru, și, la urmă alb, de un alb strălucitor, neomenesc. Simți, ca prin vis, o lovitură de sabie care Îi traversă pieptul. I se păru că o bătaie pe care n-o auzise niciodată a Încetat. Inima, Își spuse, dar parcă gândul nu mai era al lui, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
larg. Portul părea pustiu. Încercă să se concentreze. Nu putea Înlătura suferința. Nu putea prelungi viața, dacă undeva În adâncurile neființei cineva hotărâse altfel. Dar putea răzbuna totul. Sâmburele magic al răului nu era acolo, unde sângele tatălui său acoperise albul curat al zăpezii, ci aici. La două sute de pași, În palatul Ak Sarai, unde se luaseră toate hotărârile aducătoare de moarte, vreme de prea mulți ani. Unde se luase, poate, și hotărârea atacării Albeștilor și a uciderii unui copil de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
abia atunci pictorul fu izbit de o asemănare pe care nu o realizase până atunci. Era chipul din tinerețe al tatălui său. „Cine ești... ” se pomeni gândind, dar nu Îndrăzni să-și ducă speranța până la capăt. „Cine ești ?!... ” Coloră cu alb strălucitor perlele de pe sabia Cuceritorilor, pe care tânărul o avea acum la centură, schiță repede peisajul din spatele necunoscutului, umbra unei clădiri, catargele corabiei, frământarea mării, dar, fiindcă Înnegrise cu prea multă forță partea de sus a tabloului, totul păru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
un doctor. Simțea din nou frigul, și asta fiindcă era cu pieptul gol, iar necunoscutul Își plimba degetele deasupra rănilor, clătinând din cap negativ. Într-una din zile, În locul zăpezii apăru tavanul unei Încăperi. Era tot alb, dar de un alb amestecat cu miros de lemn și de foc arzând. Era Într-o casă. Nu Într-o temniță, nici Într-un palat, ci Într-o casă care avea ceva din aerul de gospodărie din Moldova. Dar Oană știa că nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
San Giorgio și cele care se ghiceau ceva mai departe, ale Palatului Dogilor și ale Campanilei. Parcă intra Într-un tărâm neclar și provizoriu, lipsit de viață și de substanță. Un tablou fără culori și fără linii. Un joc de alb și gri, de ceață și valuri. Totul i se părea cu atât mai ciudat cu cât, deocamdată, nu avea voie să ia legătura cu nici un cunoscut din Orașul Lagunei. Apărătorii erau așteptați la un chei mai ferit, spre clădirile vămii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
rece. Mai rămânea puțin. Împinse geamul lateral, cu capul. Acum avea loc. Se aplecă pe cotul stâng și Împinse piciorul În marginea patului, Încă puțin... Transpira din nou din cauza efortului. Încă puțin... jos nu se vedea nici o strajă. Era doar albul zăpezii. Departe, dincolo de cortina de fulgi, era, poate pădurea. Și lupii, care se auzeau destul de aproape. Cu o ultimă zvâcnire, rănitul se Împinse pe marginea ferestrei. Apoi se sprijini În cot până când ajunse cu jumătate de corp afară. „Primește-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
o lansare de săgeți. Orice. Dar Apărătorii așteptau. Iar această așteptare ascundea o strategie total necunoscută. Văzduhul greu al iernii nu era străbătut decât de sunetul ritmic al tobelor regimentelor de ieniceri, care avansau. Avansau prea ușor. Avansau doar prin albul pufos al zăpezii. Și, deodată, avansarea lor fu oprită de un zgomot uluitor. Artileria. Mihaloglu nu văzuse nicăieri nici o artilerie, dar bubuiturile sacadate care veneau de dincolo de creasta versantului pe care erau postați Apărătorii nu puteau veni decât de la tunuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
până la trecătorile munților Carpați. Iar de acolo, Apărătorii lui Ștefan aveau să-și preia comandantul, pentru a-l duce la Cetatea Sucevei. - Mesager al Cuceritorilor! se auzi vocea unui mongol din ariergarda lui Amir. Alexandru Întoarse privirile și desluși, În albul strălucitor al zăpezii, silueta Îndepărtată a unui călăreț care Își biciuia calul Într-un galop sălbatic. În aceeași clipă, de pe malul ungar al Dunării se auzi un sunet scurt de corn. Sosise un mesaj urgent prin rețeaua de informații a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lor pentru tratative. Acum cinci minute a sosit ultimul mesaj pe calea săgeții. Mesagerul l-a văzut pe fratele tău ieșind din palat și Înconjurat de peste cinci sute de Cuceritori Înarmați până În dinți. Fratele tău era neînarmat. - Amir... spuse Alexandru, alb la față. - Trebuie să plec, Alexandru, spuse mongolul. Ai grijă de tatăl tău. - Ai grijă de fratele meu. - Ne vom revedea. Până atunci, mesagerii noștri vor ține legătura. Mă bucur că te-am cunoscut. Ești așa cum spunea Anda. Un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Încălzirea cailor, iar apoi trec la galop, reluându-și ritmul rapid de Înaintare În care sosiseră. Trase frâul calului și intră pe gheața care acoperea fluviul. Se Întoarse Încă o dată, ca să vadă grupul mongolilor, dar aceștia dispăruseră deja, Înghițiți de albul nesfârșit al depărtărilor. De la mijlocul Dunării zări, pe malul ungar, căruța În care se afla tatăl său, Înconjurată de Apărătorii moldoveni conduși de Gabriel. Și Își dădu seama că avusese nevoie de ultimele cuvinte ale lui Amir. Că totul părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sosise o herghelie de cai păzită de un tânăr care avea aproape același nume cu el, anume Ionuț, slujitorul Erinei de la moșia Murgeștilor, de pe valea Bârladului. Ca să-i deosebească pe cei doi, Erina hotărâse ca unul să se numească Mitruț Albul de la Albești, iar celălalt Ionuț Murgul, de la Murgești. Soluția Înveseli pe toată lumea, mai ales pe căpitanul Oană, care văzu aici mai mult dorința Erinei de a transforma lumea oamenilor Într-o lume a cailor. - Mai rămâne să mă poreclești Tărcatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să părăsești degrabă casa de la Albești și să vii cu noi la Suceava! - Pentru că... ? - Nu știu nici eu prea multe... Măria sa a trimis olăcari În Țara de Jos și spre Bucovina și spre Cetatea Neamțului! - Pregătiri de război... murmură căpitanul, alb la față... Se strânge Oastea cea Mare? - Da, căpitane! Poruncă pentru toți locuitorii Moldovei care pot ține o sabie În mână să se adune În cel mult trei săptămâni la tabăra de la Vaslui! Au mai plecat solii către Roma, Veneția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aprins focurile vestind atac tătar la vadul Nistrului. Peste pasul Oituzului Înaintează trupele lui Laiotă. Moldova e prinsă În clește. Avem treizeci de mii de oameni Înconjurați de două sute douăzeci de mii de dușmani. - Să ne retragem, măria ta... spuse, alb la față, comisul Ilea Huru. - Spătare Mihail? Întrebă voievodul. - Retragerea, măria ta. Să ne regrupăm mai sus, În munți. Spătarul Albu Înclină și el capul a aprobare. Nu exista nici o șansă. - Căpitane Oană? - Retragere și atac, măria ta. - Retragere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
el căzură alți luptători, unii cu pieptul străpuns de săgeți, alții răniți ușor. Ultimii Încercau să se ridice, dar noi săgeți șuierară prin aer, doborându-i. Apoi, cele două limbi de șarpe ale călăreților Încercuiră grupul moldovenilor. * - Dumnezeule... șopti voievodul, alb la față. E o baie de sânge acolo... Pietro Îi Înmână voievodului ultimul mesaj al Apărătorilor: Trupe masive ale spahiilor pregătite pentru un atac decisiv pe centru. Grupul războinicilor mongoli a luat poziție pe culmea Șuriei. Opt sute de pasi. - Opt sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
bucura pentru Ștefan și pentru oamenii care scăpaseră de sub asediul lui Mahomed. Am descălecat și eu și, fiindcă nimeni nu m-a oprit, am ajuns aproape de Ștefan. Nu a părut a mă recunoaște. S-a Întors spre căpitanii lui și, alb la față, a spus doar atât: - Eliberați Moldova... Aceste cuvinte au avut un efect neașteptat. Au fost un semnal așteptat de Întreaga armată. Atunci l-am văzut pe căpitanul Oană, alături de cei doi fii ai săi. Aflasem totul. Întreaga poveste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937

griji. Doru Hallipa se așezase pe canapea lângă ea și îi vorbea, ținînd-o de mână Lina acum intra, ieșea ca la ea acasă, spre mulțumirea lui Mini, care prevedea o plecare apropiată. Cu încetul Lenora începu a-și relua culorile; albul, rozul, albastrul ieșeau de subt apa cenușie ce le alterase. Soții se ridicară de pe canapea și trecură la masa mare. Lenora se sprijini de brațul lui Hallipa, dar cu o mișcare ce nu avea plăcerea de sine, încrederea deplină . . . Hallipa

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
umbra 30 nesigură a fundului, care-1 prelungea exagerat spre aule inexistente. Pe jos același mozaic nisipos, abia pregătit, neșlefuit, netezit numai, semăna a un pustiu lespezit și în care îți puteai închipui că pasul s-ar muia fără zgomot. Apoi albul văros al pereților până la jumătate și în sus picturile bufone; chenarele pompeiane și panourile cu nimfe și îngeri. Aceleași nimfe care semănau prost cu Lenora și aceiași îngeri bucălați. Un plafon absurd ca un cer de vară, cu baloanele vătuite

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
Atunci Scampolo, cu surâsul ei ofilit și pueril, a întins desenul. O comedie!. Ovalul frumos al Elenei era tras cu o linie neagră, îl umpluse tot cu negru, culoarea ei favorită. Două alte linii negre desenau tâmplele regulate, rămase în alb; cerceii erau verzi. Cât venin o fi pus în verdele ăsta! E invidioasă pastelista! Drăcia de portret semăna totuși. Am aprobat și am dat dezlegare. Dar ce-o fi pățit Bonifaciu! A fost pus desigur la expiațiuni. Va fi mai

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
și mai expresiv a-ceastă îmbinare de opacitate și de străvezire, pe care cei vechi o concepuseră rudimentar pe icoanele rigide, în vulgaritatea stemei de aur, în cercuirea luminoasă bizantină sau prerafaelică a Madonei nimbate. Eclipsele, incursia violentă a negrului în alb, sau invaziile luminei în tenebre, fuseseră destui de speculate în culoare ca și în simțire, dar Mini acum se gândea la senzația rară a fuzionare! acelor nimburi deopotrivă transparente, la voluptatea acelor .... armonioase de atome, impalpabile, la penetrațiunea luminei în

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
pe anumite locuri. Mini. rămânea în spații salubre, de unde privea, ca o spectatoare pe care nu a cuprins-o ebrietatea nesănătoasă a emanațiunilor. Ideile, ca și aspectele, luau forme azi cumpătate, clare. Moșia grădina, casa, vestibulul luminos, cu petele de alb mat al rufelor, totul își despărțea luminile de umbre, totul era static, nu circula, nu se infuza ca atunci. Străbătând casa, Mini privi lucrurile dezordonate și le sfătui să nu fie triste, să primească legea acelei prefaceri, ca pe o

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]