7,971 matches
-
el se Întoarse cu spatele și ezită puțin Înainte de-a Înțelege că nu avea altă soluție decât să-și scoată și el hainele. Dacă nu pică, curge, Își spuse cu un fel de bucurie răutăcioasă. Și se grăbi să alunece Între cearșafuri, Înainte ca ea să remarce moliciunea sa. Amintindu-și cum o dezamăgise pe Nina și data trecută, pe covorul din casa ei, se simți cuprins de o umilință și o rușine de nesuportat. Se lipi de ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În imaginația sa, Fima se văzu șezând În sala de cinema Întunecată, pe Jean Gabin intrând În Încurcături din ce În ce mai mari cu o bandă de ucigași sângeroși, iar pe el, Fima, Înconjurând cu brațul stâng umerii Annettei și lăsându-și să alunece degetele mâinii drepte Între sânii Ninei. Ca și cum ar interpreta cu succes rolul lui Uri Gefen Într-o versiune populară. După film Fima le va invita pe amândouă la un restaurant mic În spatele Pieței Sion. Le va delecta ușor, lejer, strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
răbdare. Reușise să-i trezească dorința până aproape de durere. Obținuse de la ea strigăte, rugăminți, exclamații tandre de surpriză. Cu cât o făcea mai mult pe străinul, cu atât plăcerea se intensifica și se adâncea, un fel de senzație misterioasă Îi aluneca prin fiecare celulă a trupului, până În vârful degetelor, cu ajutorul căreia parcă auzea și știa instinctiv ce-i va face plăcere: ca și cum putea să planteze un spion la răscrucea Întunecată a nervilor ei, În coloana ei vertebrală. Sau ca și cum devenise carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
oameni lipsiți de gust. Noi, băieții, găseam totuși pupitrele cât se poate de practice, aveau sertare pe ambele părți și ni le puteam încuia. Atâta doar că tăbliile s-au curbat în scurtă vreme, sertarele se descleiau, cărțile și creioanele alunecau înspre mijlocul pupitrelor, ceea ce ne cam deranja. Mama se resemnă, după ce la început protestase vehement împotriva felului în care ne mobilaserăm camera, fără să fi devenit însă mai îngăduitoare. Ceva pătrunsese în locuință, ceva resimțit de ea ca total nepotrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la unghiuri și măsurători, n-am fi putut ajunge niciodată la comoară. Și totuși, în toamnă, am văzut într-o după-amiază însorită, înainte de plecarea noastră, când tândăleam de unul singur, căscând gura pe stradă - prietenii mei erau la școală -, ceva alunecând prin frunzișul rărit al plopului. Sticla era atârnată de o sfoară și sigilată cu lac roșu. Nu mai încăpea nici o îndoială că în ea se afla planul pe care îl căutam de luni de zile. Am alergat la școală, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și spinarea încordate, cu capul - pe care părul era bine întins spre spate și cărarea pe mijloc - împins înainte, ca și când ar fi auzit ceva, ca apoi, cu o mișcare rapidă, să-și umezească degetul și să întoarcă pagina. Ochii îi alunecau peste coloanele liniate cu albastru și roșu, completate cu un scris corect, dar lipsit de elan. Și atunci stătuse tot ca acum, aplecat peste liste, când orbirea i s-a suit ca o ceață pe ochi; o învălmășeală de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ciripitul. În timpul lunilor din Sils, după ce a orbit, se întâlnise cu oameni care se ocupau cu știința, cu pictura, cu problemele politice. El însuși cântase la orgă în mica biserică a satului și privea prin perdeaua ferestrei biroului, privirile îi alunecau direct în frunzișul nucului, era uimit să descopere în spațiul aerian încărcat de crengi o porție de natură, la fel de la îndemână cum fusese priveliștea maritimă din Engadin. N-ar fi trebuit să se întoarcă de acolo, n-ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
folosindu-și cu brio relațiile ca să le procure fiilor săi oferte avantajoase pentru firmă. Iar prăpastia dintre acea ambience a mamei și comportamentul rural din ce în ce mai accentuat al tatei începu să se caște tot mai mult și, deși tata observa că alunecă în fisura dintre două stiluri de viață, nu putea să împiedice în nici un fel adâncirea acesteia. Îmi amintesc de o duminică după-amiază, când ne-am dus la B., la Onkel Curt, care își cumpărase, cu ajutorul băncii la care lucra, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sau din sufragerie, pe acea străină care era mama mea, stând pe taburetul îmbrăcat în catifea, înconjurată de toate cutiile cu comorile trecutului ei, împrăștiate pe jos. Mâna ei mângâia duios penele colorate din atelierul vienez al lui Onkel Alfred, aluneca peste altița brodată cu motive românești, netezea pânza țesută din bumbac, „pânza“ - și, în timp ce făcea asta, simțea probabil pielea cu care erau capitonate banchetele trăsurii, încinse de soare, auzea rumoarea pantofilor în foaierul hotelului Athénée Palace când se anunța dineul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pantofilor în foaierul hotelului Athénée Palace când se anunța dineul, o năpădea răcoarea cojii de pepene din care, cu patru împunsături iuți de cuțit, era scos un obelisc roșu strălucitor, pe care vânzătorul ți-l întindea să-l guști. Mama aluneca, în timp ce privea și pipăia pânzele și penele, în amintirile tinereții ei, răscolea sentimente mocnite, auzea uneori cuvinte pe care încercam să le citesc de pe fața ei luminată de-un zâmbet, ducându-mă cu gândul la acele povestiri: —Mamă, țiganii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
A merge pe bicicletă nu mai era pur și simplu a merge pe bicicletă, era a zbura. În canicula serilor de vară făceam slalomuri în fața noilor barăci, vizavi de terenul din dreptul garajului nostru, unde fusese înainte pajiștea. Bicicletele noastre alunecau silențioase pe porțiunea nou pietruită, fără să trebuiască să suporte zdruncinăturile pe drumul de țară, cârpit în fiecare primăvară cu asfalt împănat cu pietre, încât noi aveam senzația că plutim, că eram piloți care-și aplecau capetele mult deasupra „armăturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acelea îndepărtate un unicat, fiind atunci, ca și acum, un obiect rar întâlnit și cu neputință de înlocuit cu altceva: mărgica de sticlă valora mai mult decât tot ce îmi oferea Armin. W. sta la birou. Își lăsă privirea să alunece pe fereastră de la un șir de malaxoare pentru beton, care fuseseră livrate tocmai atunci, peste mașina lui, înălțându-și-o apoi spre coroana nucului. Printre crengi stăruia o umbră întunecată și W. simți adânc înlăuntrul său lumina imaginilor, așa cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am mers de-a lungul paravanului de fagi care despărțea poiana de stradă. Am întors capul. Am văzut Chevroletul verde ca mușchiul al bunicului dând colțul la cârciumă în strada principală. Conducea foarte încet, peste capacul radiatorului trona parbrizul, ștergătoarele alunecau pe sticlă, ștergeau fața bunicului și a tatei și eu vedeam un dialog mut și cât se poate de tensionat. Mașina opri. Tata gesticula, striga, și tata-mare se sprijinea de spetează, ținea mâinile pe volan, privea în față. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Și W. se întorcea de-a lungul străzii cu mapa neagră în mână, cu un abur vag din cuvintele și prospectele acelea încă în jurul lui, o atmosferă de afaceri care se dezlipea de pe el cu fiecare pas, ca un șal alunecând fără să-l observi de pe umăr. Deschidea portiera mașinii, arunca mapa pe locul din spate, se așeza la volan. Dar abia după ce parcurgeam câțiva kilometri și ajungeam „în câmp“, obrazul lui se destindea și acea bună dispoziție naivă revenea treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
știa asta mai bine decât toți - el era singurul din această societate nocturnă care stăpânea cu adevărat impecabil regulile unei conversații. Se auzi un zgomot ca un scrâșnet când piatra a fost pusă pe gheață, pe urmă W. a mai alunecat preț de-o clipă în spatele pietrei, cu pantoful stâng ca punct de sprijin, cu genunchiul drept pe gheață. Părea că plutește, cu un braț îndoit, cu celălalt întins în față, corpul lui urma ușor înclinat mâna care, cu ultima atingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
luminoasă. În cercul acela, păsările, pitite între ramuri și frunze, își arătau desenul penajului, după care puteau fi clasificate, iar W. se vedea pe sine ieșit din lumea aceasta și intrat în alta, complet diferită, atât de rotundă și strălucitoare, alunecând până la el prin cei doi cilindri negri, unde ceea ce vedea se făcea mare și clar, fără tulburările și lipsa de contrast pe care le observa uneori și pe care încerca să le compenseze prin închiderea celuilalt ochi. I-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
având scaunul de comandă deasupra cabinei și un loc unde te puteai proteja de vânt. Sub copertină, cei mari ședeau în jurul unei mese, beau vin alb, în timp ce fratele meu și cu mine priveam în oglinda apei și la malurile care alunecau pe lângă noi cu tufișurile lor, cu debarcaderele și golfurile bune de scăldat, având în fundal un peisaj colinar, deasupra căruia se încorda un cer de vară și o împunsătură de dogoare făcea să strălucească atât de întunecat puzderia de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în membrele mele o efervescență de bule mărunte și pișcătoare, din care țâșnea, din nou, un mișmaș de imagini, de ciuperci, ulițe înguste, umbroase, un dom, coline galbene și arse, peisaje peste care trecea o boare ușoară, o lumină moale alunecând împlinită - imagini ce mă tulburau iar și iar. Mă simțeam luat pe sus, stârnit de o bucurie febrilă, care nu mai lăsa loc nici unei alte plăceri. Și totuși frenezia asta era înăbușită și înnourată când trebuia să mă țin după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înalte, deschise ca să se simtă bine - și ar putea să-și permită și un personal de serviciu apreciabil, atât pentru casă, cât și pentru grădină. Domnii care, văzuți din perspectiva cuburilor lui de beton și sticlă, își făceau pietrele să alunece pe gheață în anotimpul rece, dădeau doar din cap, zâmbind politicos, și Hans Saner spuse „mă rog...“ Nici măcar n-au catadicsit să se scuze pentru absența lor la inaugurarea vilei „Hackler-Halde“, cum își numea deja proprietatea, în ciuda invitațiilor trimise. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
făcui eu zăpăcit și așa cum râdea, cu căpșorul dat pe spate, mă înclinai peste mescioară, sărutându-i gropița din vârful bărbiei. - Nu! zise ea, respingându-mă. Nu vreau! Și totuși se dezbrăcă singură. Bluza ei neagră, cu mâneci lungi, îi alunecase de pe umerii zvelți pe covor, alături de rochiță și corsaj. Apoi se apropia de mine și cu o privire întunecată și mustrătoare, înainte de a ne pierde în nemernicie, zise tristă: - Cu tine n-ar fi trebuit să fac niciodată asta. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se apropia de mine și cu o privire întunecată și mustrătoare, înainte de a ne pierde în nemernicie, zise tristă: - Cu tine n-ar fi trebuit să fac niciodată asta. Cu toți ticăloșii, da, numai cu tine nu. Și sufletele noastre alunecară în mlaștină, adânc și pentru totdeauna. A fost prima și ultima noastră apropiere trupească. Războiul cel mare m-a încolonat alături de Moarte. Scheletul cenușiu avea picioarele vârâte în bocanci din piele de vițel. De după omoplat, peste claviculă, îi cădea cureaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
străvedea unghiul pulpelor ca un turn de catedrală în miniatură, cu pantofii mici de lac drept temelie. Purta ciorapi negri lucioși, întinși pe pulpe, agățați de cătărămile jartierelor. Domnișoara mi-a surâs convențional și mi-a descheiat pantalonii, lăsând să alunece prin elipsa lor, o mână pricepută și abilă. I-am cântărit în palmă un sân prelung și greu, ca umplut cu alice, în vreme ce cu mâna liberă mi-am desprins bretelele. Pantalonul îmi căzu dintr-o dată ca un burduf de armonică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prelungiri și încrâncenări nerușinate, care ne-au măcinat până la spasmodica explozie a lavei slobozite cu țâșniri înfierbântate. Niște pași împintenați traversară atunci coridorul și o mână de fier căzu cu toată greutatea pe mânerul ușii încuiate. - Cară-te! Țipă domnișoara, alunecând ca un țipar de sub mine. Trecu apoi în dosul paravanului și așezată în apa albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de cavou a celor câteva secunde de intensă încordare, omul de dincolo de ușă și-a dres glasul ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în care se reflecta integral, un munte semeț de zăpadă. În noaptea aceea Hilda, în văl negru, străveziu, s-a suit pe masa de brad din atelier, să schițeze cu înmlădieri lente, o gamă de atitudini rafinate. Privirile mi-au alunecat cuminte de pe sânii ei ca două cupe întoarse spre secera adumbrită de pe colina sexului golaș - îngustă, sălbatică, zburlită - în unghiul ascuțit al pulpelor ai albe, netede și nervoase. Egon îi indica mișcările cu glas tot mai nesigur, mai nestăpânit, întretăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu se închidea niciodată din pricina balamalelor mâncate de rugină, coborâsem câte două trepte, scara putredă de lemn. - Ramses, vreau să mor! interveni frățiorul dinlăuntrul meu, cuprins de un acces sentimental, dulceag și răsuflat. - Călușul! Unde e călușul? Făcui eu, disperat, alunecându-mi degetele în buzunarul vestei. Fiindcă nu l-am găsit alergai să-l caut la hotel unde am scotocit prin geamantanele și cărțile, împrăștiate pe covor. Abia din ultima valiză de mucava scorojită scosei la iveală mașina unei lămpi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]