6,859 matches
-
ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea-s eu.” 642), prilej pentru poet de a-l interoga în legătură cu pierderea suferită și de a-l provoca la confesiune. Mărturisirea devine o adevărată terapie, naratorul știa că doamna murise, dar îi oferă cavalerului șansa de a se destăinui, este delicat, sensibil, plin de compasiune. Naratorul își ascunde voit cunoștințele pentru a-l lăsa pe partenerul său să povestească. Cavalerul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
istorioara inserată, despre bătrânul 875 Ibidem, vol. II, p. 86. 876 Ibidem, p. 88. 877 Ibidem, p. 181. 236 Ianuarie și infidela sa soție Mai, este o mostră a ceea ce nu ar trebui să fie un menaj, ci și propriile confesiuni ale pelerinului narator, neguțătorul, un nefericit care își plânge soarta de a se fi ales cu o consoartă insuportabilă, sunt o dovadă concludentă în acest sens: „Aht, jale, plâns, belea și neajuns/ Cunoscu-le de ajuns și prea de-ajuns
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a-și însuși o sumă de bani, dar călugărul, cu care își trădează soțul, se dovedește mai viclean decât femeia, deoarece reușește să se sustragă acestei datorii. Dialogul dintre soție și călugărul John trădează șiretenia amândurora, concupiscența, minciuna și ipocrizia. Confesiunile femeii nu sunt sincere, cum nu este onestă nici compasiunea slujitorului Bisericii. Interesant de observat că ceea ce pretinde soția de la negustor seamănă izbitor cu ceea ce proclamase târgoveața din Bath în Prologul ei: „și bine știi că orișice muiere,/ Tot ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mândra! / Bucuros că te-aș lua, / Dar ți-e mândra tinerea / Și-i face păcat cu ea! Codrule, Măria ta / Tu-mi știi mie viața / Și eu ție cărarea; / Tu-mi știi mie zilele, / Eu ție izvoarele!"82 Spațiu al confesiunilor, cosmicul tăinuiește povestea vieții: "Pădure, dragă pădure, / Cum te-aș tăia din secure / Să nu mă mai spui la lume, / C-am vărat o vară-n tine, / Cu mândruța lângă mine. Las` să spuie pământul, / Că el mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
va mai avea cine să-l ațâțe."95 Transpunerea permanentă a forțelor creației originare în plan uman transformă universalul în spațiu al transfigurărilor ontologice. III. PĂMÂNTUL Metamorfoză a sufletului înlănțuit de povara trăirilor, pământul, ca personaj liric, creează și cadrul confesiunilor directe, construit pe baza unor structuri antinomice: Nu știu bade, nu știu bine / Ce fel de pământ te ține, / De nu vii sara la mine? / Mă ține pământ cu lut, / N-am venit, că n-am putut; / Mă ține pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fire pe an, unse pe bărbatul său la picioare și îndată s-a zdrăvenit"; "învățat de Agerul-Pământului, ajunse la zmeoaică."105 IV. AERUL Aflat într-un permanent dialog imaginar cu elementele originare, omul transformă cadrul natural într-un spațiu al confesiunilor directe, făcându-l părtaș la frământările lăuntrice: "Codrule, cu frunza ta, / Lasă-mă cu mândruța! / Eu, voinice, te-aș lăsa, / Dar ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Apa, vântul, nu mă mână. De săracă ce-s săracă / Nici valul nu mă îneacă. Plânge pământul sub mine / C-am rămas și n-am pe nime; Plâng și eu deasupra lui / Cam rămas a nimănui. 130 Tonalitatea tragică a confesiunilor indirecte este construită și pe baza paralelismului negativ; hiperbola definește cadrul cosmic, al participării directe la suferința umană, pe de o parte, iar, pe de altă parte, singularizarea înfățișează împăcarea cu propriul destin: "Foaie verde de-alunele, / De "binele" vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Buze moi dubalăzate. / Mult aș da, mult aș plăti / Tinerețea de-aș opri, / Aș da bani, aș cheltui, / Viața-n loc s-o pot opri, / Și-aș goli chimiru tot, / Numai ca să fiu ce-am fost."238 Interogația retorică transformă confesiunea lirică într-o meditație existențială. Repetiția inițială a vocativului definește firul vieții din perspectiva metaforei binare lume albă / lume neagră. Succesiunea enunțurilor constatative, evocatoare, sugerează cadrajul narativ al exteriorizării lăuntricului: "Lume, lume, lume albă, / Ce te treci așa degrabă, / De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Am petrecut multe grele, / Să le strâng aș face-un munte, / Or peste mare o punte: / Să trec calea dorului / La curțile binelui / Și norocu omului."300 Alternanța planurilor verbale, trecut (perfect compus) prezent (indicativ și condițional), transformă liricul în confesiune directă obiectivă: "S-o pus cucu pe-o răchită / Ș-om bătut dintr-o aripă, / Și când o prins a cânta / Mi-era drag a-l asculta. Aș fi spus și n-aveam cui, / C-a rămas a nimănui; Cât
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lui noiembrie, că Trakl s-a sinucis cu două zile mai înainte. I se pare că numai religia îi poate oferi un refugiu în fața absurdității strivitoare a vieții. Nu este vorba însă de religia profesată de una sau alta dintre confesiunile creștine, ci de acea atitudine existențială pe care i-o inspiră viața lui Iisus. Într-un târg din Galiția, intră într-o librărie și găsește o singură carte pe care s-o cumpere. Este Scurta explicație a Evangheliei a lui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cele două intuiții nu se prezintă, de obicei, separate. Se crede că înțelegem semnificația unei propoziții dacă cunoaștem semnificația cuvintelor care o compun și că determinăm semnificația cuvintelor indicând entitățile pentru care stau ele. Cu referire la un pasaj din Confesiunile Sf. Augustin, în care autorul descrie cum învață copilul limbajul, Wittgenstein va nota în primul paragraf al Cercetărilor: „Cuvintele limbajului numesc obiecte - propozițiile sunt legături între asemenea nume. - În această imagine a limbajului, noi găsim rădăcina ideii: Fiecare cuvânt are
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
față de religie. Este o atitudine ce se integrează pe deplin în tradiția liberei cugetări, cu tot ceea ce are aceasta patetic și, totodată, problematic. Când discută despre religie, Russell are în vedere în mod constant dogmele și normele morale ale marilor confesiuni, în primul rând cele ale creștinismului. El vizează, în primul rând, credința în Dumnezeu, ca existență personală distinctă de lume și creatoare a lumii, precum și credința în nemurirea sufletului. Iar considerațiile sale pornesc în mod clar de la premisa că o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Totodată, Russell sublinia că dreptul la existență al credințelor religioase nu va putea fi apărat invocând pretinsa lor utilitate. Căci multe imperative și interdicții impuse de către biserici credincioșilor se dovedesc dăunătoare.47 La întrebarea cum poate fi explicată totuși supraviețuirea confesiunilor religioase și a bisericilor într-o lume în care viața practică a oamenilor este condusă într-o măsură tot mai mare de considerații raționale, răspunsurile lui au fost cele tipice pentru un liber-cugetător: puterea tradiției, frica de moarte, presiunea unor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt impresionante, chiar și cele ale unor triburi sălbatice. Credea însă că religia viitorului se va dispensa de clerici. În ceea ce-l privește, accepta că va trebui să trăiască fără consolarea pe care ți o dă apartenența la o anumită confesiune.58 Dar credea că tocmai fiindcă religia se adresează sufletului, nu intelectului, ea își pierde o bună parte din substanță de îndată ce ceremoniile și ritualurile nu mai sunt privite cu seriozitate și sunt înfăptuite în mod mecanic. Fiecare religie este expresia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că este În stare să-și țină În frîu nu numai dorințele, ci și iscusințele. * „Omul nu are prieten mai bun și dușman mai rău decît pe sine.” (J. Lubbock) Pentru că „eul” propriu Îți primește cu generozitate și discreție orice confesiune prin care dorești să te detensionezi, Însă cînd el a Învățat să se respecte nu mai admite nici un compromis la adresa lui. * „Cel care nu le știe Încotro se Îndreaptă va ajunge cel mai departe.” (F. Jünger) Pentru că gîndirea lui va trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
în explicațiile sale. De multe ori, încercând să întărească nota de autenticitate, autorul apocrif atrage atenția prin aceste titluri ieșite din tipologia canoanelor clasice. La foarte scurt timp de la încoronare, parlamentul - format în mare parte din regaliști și adepți ai confesiunii anglicane - s-a reunit în încercarea de a decide în primul rând religia oficială a țării și, de asemenea, pentru a anula o serie de taxe și impozite impuse de Carol întâiul. Astfel, biserica anglicană a devenit cea mai importantă
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Robert Hubert, un ceasornicar catolic francez bolnav psihic, a pretins că el ar fi declanșat incendiul. Mai târziu s-a demonstrat că nici măcar nu a fost în țară în momentul dezastrului. Însă populația Londrei avea nevoie de un vinovat, iar confesiunea lui Hubert a fost suficientă pentru a fi condamnat la ardere pe rug. O piatră comemorativă a fost depusă la Pudding Lane, iar pe aceasta era inscripționat următorul text:„Aici, prin îngăduința Cerurilor, Iadul s-a dezlănțuit asupra acestui oraș
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
de pace, cât și pe timp de război. Acest lucru a adâncit starea de tensiune și iritare a parlamentului, care a protestat față de decizia regelui. Nemulțumirea nobililor a fost deschis exprimată când în posturi importante au fost numiți comandanți de confesiune catolică. Drept răspuns, monarhul a decis dizolvarea parlamentului. Iacob al II-lea a încercat o reconciliere generală a dogmelor religioase, instalând în funcții importante atât membrii ai bisericilor anglicane, protestante cât și a celei romano-catolice. În vara anului 1687 a
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
a implicat într-o serie de războaie europene. Cel mai important a fost Războiul de 30 de Ani, Rechelieu încercând să anihileze pericolul reprezentat de Austria și Spania. În același timp a dorit să mobilizeze cetățenii francezi - care aparțineau ambelor confesiuni religioase - să lupte pentru o cauză comună, consolidând astfel conștiința naționala și, implicit, stabilitatea statului. Richelieu avea o imagine foarte bine conturată privind drepturile divine ale regelui și a unei societăți bine structurate, funcționale și productive, în care fiecare își
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pe de o parte îi recompensa pentru fidelitate, pe de altă parte îi condiționa în continuare pe protestanți să-i acorde sprijin împotriva hughenoților. Pe lângă adversitatea față de hughenoți, Mazarin era un dușman înfocat al jansenismului, mai ales datorită atacurilor acestei confesiuni la adresa iezuiților, de care cardinalul era foarte atașat. Predecesorul sau, Richelieu, fusese și el un oponent al jansenismului, fiind un dușman declarat al teoreticianului acestui cult, Jansenius. Acesta scrisese, în 1635, un pamflet împotriva politicii și alianțelor Franței cu statele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
un târg între cei doi bărbați: Henric nu va intra în această relație atâta timp cât nu a promis că «nu o va mai vedea pe Doamna de Hautefort ». Ludovic se va conforma acestei condiții sine qua non. Familiaritatea face repede loc confesiunii venind din partea celui mai îndrăgostit dintre cei doi, Louis: « vă ofer inima mea și vă promit că nu va fi câtuși de puțin împărțită cu altcineva».“ în același timp avea însă relații cu Maria d‘Hatefort, iar când prietenul său
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
-și ține întotdeauna cuvântul dat. Probabil din acest motiv nu-și dădea cuvântul de onoare decât în situații excepționale, însă secretele celorlalți erau păstrate ca propriile sale secrete. Și nimic nu putea să-l flateze mai mult pe rege decât confesiunile supușilor săi, care îi solicitau ajutorul. Saint Simon preia din sursele apocrife o întâmplare pe care o relatează în memoriile sale și care abordează exact acest context. Autenticitatea istoriei este verificată, deoarece chiar Ludovic o va povesti ani mai târziu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
lumea plăcută lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este viața, și viața este de la Dumnezeu. Așadar, rugăciunea este valabilă pentru tot omul, pentru bărbați, femei, copii, tineri sau bătrâni, pentru oricine de pe orice treapă de cultură și civilizație, pentru creștinii de toate confesiunile și din toate religiile. Toți suntem oameni și nici unul nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu: „Fără mine nu puteți face nimic”. Fără Dumnezeu, eforturile noastre sunt slabe și neputincioase. Trebuie să cerem în orice împrejurare ajutorul Său, mila
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Cruci și când rostim cuvintele: în numele Tatălui și al Fiului și a Sfântului Duh. Este o mare durere că în vremea noastră creștinismul nu mai are înfățișarea unui organism unitar. Pe fața pământului se află astăzi sute sau mii de confesiuni creștine, fiecare cu învățătura sa, cu morala și cultul său. Noi avem Biserica cea întemeiată de Hristos pe temelia credinței, care este luminată de Duhul Sfânt și care, după cum ne învață Sf. Ap. Pavel, „este stâlp și temelie a adevărului
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
întors la calea cea bună hotărâtă de Dumnezeu și a devenit unul dintre cei mai de seamă creștini din timpurile sale, ajungând chiar episcop al cetății de Hipponia din Africa de Nord. A scris una dintre cele mai frumoase cărți - Confesiuni -, în care povestește cu durere viața păcătoasă dinainte și întoarcerea lui la calea cea bună. Rugăciunile mamei au fost ascultate! Să ne rugăm pentru copiii noștri, să le dăm pildă bună prin viața noastră și întotdeauna să ne amintim de
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]