7,011 matches
-
Eseurile Luciei Cifor propun analize și sugestii de interpretare sitilistică menite a ilumina prin evidența construcțiilor lexicale la Eminescu, elevația unui discurs liric inovator prin excelență. MEȘTEȘUGUL POTRIVIRII CUVINTELOR (G. I. Tohăneanu) Unul dintre cei mai statornici cercetători ai lexicului eminescian, profesorul timișorean Gheorghe I. Tohăneanu a întreținut în România literară, o lungă perioadă de timp, un atrăgător foileton de analiză aplicată privind "isprăvile stilistice vrednice să fie amintite", după cum el însuși nota, mici eseuri pe probleme de cultură a limbii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
timp, un atrăgător foileton de analiză aplicată privind "isprăvile stilistice vrednice să fie amintite", după cum el însuși nota, mici eseuri pe probleme de cultură a limbii pe care și le-a adunat în volumul Măiastra (Editura Timpul, Reșița, 2000, Colecția Eminesciana, nr. 8), atrăgând atenția, cu bonoma sa exprimare autoironică, asupra "detaliilor semnificative", stilistic vorbind, prezente în creația marelui poet, evidențiind, cu o "bucurie nespusă", "strălucirea versurilor eminesciene" și iluminând totodată "noblețea Omului care le-a zămislit". Analizele sale nu au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care și le-a adunat în volumul Măiastra (Editura Timpul, Reșița, 2000, Colecția Eminesciana, nr. 8), atrăgând atenția, cu bonoma sa exprimare autoironică, asupra "detaliilor semnificative", stilistic vorbind, prezente în creația marelui poet, evidențiind, cu o "bucurie nespusă", "strălucirea versurilor eminesciene" și iluminând totodată "noblețea Omului care le-a zămislit". Analizele sale nu au rigiditatea demonstrațiilor didactice și cu atât mai puțin algebrica seacă a analizelor gramaticale, el preferând a-și conduce, oarecum cozeur, cititorii pe terenul plin de surprize al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sau nuanța sensul prin încadrarea lor în contexte surprinzătoare. Or, presiunea unor asemenea contexte, a unor atari alianțe contextuale, obligă cuvintele cele mai firești, bine cunoscute obștii vorbitorilor, să dea în vileag înțelesuri și nuanțe semantice inedite, specifice limbajului poetic eminescian". Și, în continuare:" În cazurile când Eminescu "inovează" stricto sensu, plăsmuirile lui sunt firești, nu prezintă nici o "stridență", iar posteritatea avea să le confirme, validând, dacă nu cuvântul, atunci cel puțin procedeul derivativ folosit de poet". Așa, bunăoară, în Cugetările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acestuia, formulă de exprimare ce ajunge ulterior a fi extrem de productivă: a hamletiza, a pasteuriza, dar și: a moderniza, a generaliza, a banaliza, a finaliza etc. "un făgaș deschis, pe care urmașii săi aveau să-l bătătorească" (O creație lexicală eminesciană). Profesorul se oprește cu interes asupra diverselor imagini utilizate de Mihai Eminescu, căutând a pătrunde mai adânc în "intimitatea imaginii", pentu a-i evidenția acesteia semnificațiile de subtilitate. Iată, bunăoară, motivul ochilor asociat cu cel al mâinilor, aflat într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
etc." Discuția pleacă de la sintagma "galbenele file", din Scrisoarea II, ce "evocă manuscrisele "învechite" ale Poetului". Pentru ca "epitetul cromatic galben", regăsit în Pajul Cupidon să-l afle asociat cu "ros de molii" ("În volumul ros de molii"), o îmbinare "tipic eminesciană, vecină, ca sursă de trimiteri și iradiații semantico-stilistice, cu galbenele file, dar stârnind, parcă mai abitir, impresia amară cășunată de diferitele întruchipări ale degradării fizice, nu lipsită, totuși, de acea simțire tandră, sfiită, pe care o trăim față de manuscrisele, cărțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai abitir, impresia amară cășunată de diferitele întruchipări ale degradării fizice, nu lipsită, totuși, de acea simțire tandră, sfiită, pe care o trăim față de manuscrisele, cărțile, slovele vechimii [...]. Îmbinarea galbenele file cheamă lângă ea, printr-o asociere firească, alta, la fel de "eminesciană", strecurată într-o antologie de portrete din Epigonii: "mucedele pagini stau domniile române" [...] reabilitarea stilistică a unui epitet (muced) ce stârnește, îndeobște, reprezentări dezagreabile este înnobilat, în Epigonii, datorită alianțelor contextuale în care este prins". Ș.a.m.d. Discursul analitic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
limpezime datorită imensului material de "variante" pe care ni le-a pus la îndemână osârdia de o viață a lui Perpessicius". Această urmărire în plan stilistic este cât se poate de benefică și eficientă, atrăgând atenția asupra savantei cultivări prozodice eminesciene, demonstrând "originalitatea, niciodată stridentă, a rimelor" sau "cutele mărunte ale alcătuirii poeziei", sau "neîntrerupta șlefuire calitativă a "uneltelor" lingvistice", sau "poezia detaliilor semnificative" etc., de fiecare dată, într-o mai mare sau mai mică măsură, abordând și aspectul istoric al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
neîntrerupta șlefuire calitativă a "uneltelor" lingvistice", sau "poezia detaliilor semnificative" etc., de fiecare dată, într-o mai mare sau mai mică măsură, abordând și aspectul istoric al "problemei", care depășește astfel "teritoriul îngust al lingvisticii". Comentariul vizează, desigur, ideatica poeziilor eminesciene, văzută însă din perspectiva unei aprecieri stilistice globale și sintetizatoare, în același timp. Referindu-se la Glossă, Gh. I. Tohăneanu apreciază că "poemul ni se înfățișează ca un "opus rotundum", de o desăvârșită armonie interioară, turnat în tipare limpezi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la Glossă, Gh. I. Tohăneanu apreciază că "poemul ni se înfățișează ca un "opus rotundum", de o desăvârșită armonie interioară, turnat în tipare limpezi și definitive. Este, am ajuns să mă conving, una din trăsăturile cele mai nobile ale artei eminesciene aceea că poetul, saturat de lecturi și deschis celor mai surprinzătoare asocieri, nu învederează nicicând datele livrești ale erudiției sale cu acea penibilă ostentație atât de caracteristică pseudoculturii și suficienței -, ci le ferește de o lumină prea crudă, retrăgându-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
orice caz, cu aviz programat în această direcție ne-a oferit acum câțiva ani Monica Spiridon, în Eminescu proza jurnalistică (2003) și apoi în Eminescu sau despre convergență (2009). Cu aceste demersuri începea, în fapt, o altă abordare a publicisticii eminesciene, înțeleasă ca o adevărată operă literară, cu statut de drept în acest sens. Iată că de curând un tânăr cercetător timișorean, Daniel Ciurel, abordează stilistic opera publicistică a lui Mihai Eminescu, într-o cercetarea academică mai întâi (o teză de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o cercetarea academică mai întâi (o teză de doctorat), publicată ulterior într-un substanțial volum de marcată analiză prozodică: Oratorul Eminescu. Structuri și strategii retorice în publicistică (Timișoara, Editura MIRTON, 2011). Domnia sa pornește de la credința că "analiza retorică" a textelor eminesciane publicistice este "una dintre cele mai fecunde modalități de cercetare a ei", desigur acceptând creația acestuia ca "operă organică", unitară în toate compartimentele sale. În plus, retorica, abordată în procedeele sale analitice, demonstrative, atestă "unitatea dintre argument și ornament, loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Și totuși, ea se individualizează în acest cor al combatanților prin "anvergura intelectuală și discursivă" a gazetarului Eminescu, care "oferă multiple modalități de expresie", unele "utilizabile" până în "travaliul gazetăresc actual". Or, acest fapt atestă în sine calitatea literară a publicisticii eminesciene, care trebuie analizată cu atenția acordată oricărui act de creație superior. Pentru aceasta, desigur, retorica vine să ofere șanse eficiente studierii morfologiei alcătuirii acestei opere. Operă ce se datorează unuia dintre "primii ziariști cu adevărat profesioniști" care însă era, înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
opere. Operă ce se datorează unuia dintre "primii ziariști cu adevărat profesioniști" care însă era, înainte de toate, un poet de mare altitudine în exprimarea ideilor așa încât publicistica lui nu poate fi tratată ca având "un statut subaltern în contextul operei eminesciene", ba dimpotrivă, ea "constituie un compartiment de prim rang al creației" sale. Iată un punct de vedere exprimat tranșant, cu fermitate și în spiritul căruia se derulează întregul parcurs analitic, în continuare, menit a demonstra tocmai valoarea artistică/literară intrinsecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
punct de vedere exprimat tranșant, cu fermitate și în spiritul căruia se derulează întregul parcurs analitic, în continuare, menit a demonstra tocmai valoarea artistică/literară intrinsecă acestei opere. Studiul lui Daniel Ciurel se deschide, firesc, printr-o contextualizare a publicisticii eminesciene, așa încât să se poată lesne defini originalitatea ei de netăgăduit, de altfel. Poetul este văzut și receptat ca un "reprezentant al generației postpașoptiste" el inaugurând în presa acelui moment "critica socială radicală", devenind astfel "fondatorul doctrinei naționale", "într-un veac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
moment "critica socială radicală", devenind astfel "fondatorul doctrinei naționale", "într-un veac prin excelență al națiunilor" și realizând "pentru prima dată un corpus coerent de principii naționale". O rapidă ochire face Daniel Ciurel în etapele de receptare critică a publicisticii eminesciene, de la Ibrăileanu, care face o primă periodizare a ei, vorbind de trei "faze" ale dezvoltării, până la D. Vatamaniuc el stăruind asupra a trei etape ale gazetarului și Mihai Dorin, care propune "cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este însă trecerea în revistă a modului în care a fost discutată în timp concepția doctrinară a gazetarului, exegetul punctând câteva repere în această direcție: Eugen Lovinescu, cel care considera "opera politică" eminesciană ca aparținând unui "reacționarism radical"; Șerban Cioculescu lansând ideea "vocației paralele" a lui Eminescu și evaluându-i modernitatea gazetăriei prin "prisma permanenței naționale". Apoi Gheorghe Bulgăr, George Munteanu (pledând pentru simțul istoric al gazetarului), Al. Oprea (axat pe relația dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
jurnalismul conservator și poetul spiritului secolului", un polemist profetic), în fine, Sorin Antohi, în Critis imaginalis, care află în aceste scrieri cuplarea "utopismului regresiv" cu perspectiva "tendințelor ucronice" și organicismul și fiziocratismul. În acest proces de receptare critică a publicisticii eminesciene, autorul studiului prezintă sintetic pozițiile unor cercetători, de la Maiorescu și Grama, la Aron Densusianu și Elie Miron Cristea, dintre cei vechi, G. Ibrăileanu. N. Iorga ("Un nou Eminescu apăru", exclama istoricul descoperind publicistica acestuia), Perpessicius, Tudor Vianu, G. Călinescu, D.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la coordonatele presei românești în epocă ziariști precursori (I. Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, B.P. Hasdeu) și contemporani (T. Maiorescu, C. A. Rosetti), pentru a vorbi și de speciile publicistice uzitate în epocă. Cu abordarea contextului în care s-a format retorica eminesciană, Daniel Ciurel deschide, de fapt, demersul său propriu-zis, afirmând fără ezitare că gazetarul Eminescu este "un orator de forță", un "cunoscător și utilizator excepțional al retoricii", insistând asupra competenței retorice a gazetarului Eminescu. De aici înainte studiul devine unul tipic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ezitare că gazetarul Eminescu este "un orator de forță", un "cunoscător și utilizator excepțional al retoricii", insistând asupra competenței retorice a gazetarului Eminescu. De aici înainte studiul devine unul tipic de stilistică, un fel de analiză prozodică a discursului jurnalistic eminescian, într-o analiză ce se aplică extrem de atent și laborios asupra textului, cu minuția unui autentic metrician aplecat asupra prozei publicistice a lui Mihai Eminescu. Sarcina analizei retorice este aceea de a identifica "corectitudini sau incorectitudini factuale ale discursului", vizând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vizând ethos-ul". E aici, spune cercetătorul, un "proteism retoric" pe care el îl urmărește în detaliile lui semnificative, cu exemplificări imediate și exacte. Avem de-a face, în fapt, cu un studiu de stilistică retorică în analiza operei publicisticii eminesciene. Așa, bunăoară, sunt detaliate "strategiile citării", în exercițiul cărora Eminescu utilizează maxime, proverbe, dictoane, expresii latine etc. În cadrul modului de exprimare retoric al ethos-ului, sunt inventariate apelurile la figurile "modestiei și atenuării": eufemism, litotă, cleuasm, preteriție ș.a., într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prozodică. În cadrul analizei strategiilor retorice ale pathos-ului "apelul persuasiv căruia îi corespund procedeele ce vizează activitatea pasiunilor audienței (de la admirație la dezgust) și, în general strategiile discursive care au în vedere audiența". Această strategie a pathos-ului vine, în "orchestrația retorică eminesciană", alături de ethnos și de logos, iar principalul "mod de manifestare" al acesteia este sermo, adică oralitatea (rostirea de la amvon, de la tribună, de la catedră, forme de care s-a ocupat și Monica Spiridon). Daniel Ciurel urmărește aceste procedee ale oralității, exemplificate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu trimitere la descrieri, narațiuni ș.a.; figurile amplificării sunt utilizate "pe scară largă" de gazetar (comorație, conglobație, dialogă, emfază, frequentatio, hiperbolă). Comentariul se arată ca o analiză tehnicistă, poate ușor excesivă, dar astfel se face clară dovada că discursul gazetăresc eminescian are valențe poetice și așa cum tehnicienii prozodiei au urmărit îndeaproape toate figurile specifice utilizate de poet, Daniel Ciurel identifică și urmărește utilizarea figurilor specifice retoricii, într-o demonstrație riguroasă de ordin stilistic ce vine să confirme evoluția literară a demersului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
valențe poetice și așa cum tehnicienii prozodiei au urmărit îndeaproape toate figurile specifice utilizate de poet, Daniel Ciurel identifică și urmărește utilizarea figurilor specifice retoricii, într-o demonstrație riguroasă de ordin stilistic ce vine să confirme evoluția literară a demersului gazetăresc eminescian. Este interesant de urmărit, din această perspectivă, bunăoară, pamfletul ori satira, care dincolo de avizul tematic, de subiectul abordării, se desăvârșește prin procedee retorice rafinate, pe care Eminescu le utilizează cu firescul mânuirii lor de către un deplin cunoscător al capacităților acestora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sunt articolele doctrinare aici analiza se face pe Icoane vechi și icoane nouă, în care "polemica împotriva liberalilor capătă accente dionisiace, ținând de hybris". Sunt urmărite, deci, strategiile satirice ironia, caricatura, șarja, agresiunea verbală ș.a. pentru a concluziona: "Valoarea satirei eminesciene rezidă în această forță demonică a deformării, într-o viziune personală, mutând accentul de la individual la universal, înfățișându-și epoca în culorile Apocalipsului. Patosul viziunii eminesciene care nu cunoaște decât culorile de alb și de negru, separând, prin opoziții binare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]