6,868 matches
-
cu interese specializate, probabil determinate genetic, capacitatea de a se uimi. Imaginația asimilativă este caracterizată prin rezonanța între sentimente, amintiri individuale și obiectele imaginației, visătorul și obiectul aflându-se într-un gen de unitate funcțională. b) interpretare creativă, asociaă cu mirarea, dar și cu un gen de cooperare simpatetică cu obiectul. În interpretarea creativă rezonează sentimentele și atitudinea cognitivă, dar lipsește atitudinea critică. c)imaginația constructivă, asociată cu atitudinea de dominare asupra materiei - persoana combină, articulează, critică. ( T., Bartlett, 1928, pp.
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
mă întîlnesc cu Petru Cimpoeșu, (pe atunci) directorul Teatrului pentru Copii din Bacău. Știam că este un bun prozator. M-am convins și că este un om deștept și un manager cu idei. Am devenit, destul de repede, amici (lucru de mirare, căci nu reușea defel să-și păstreze prietenii!). Îmi propune să montez Povestiri hasidice de H. Bloch. Rămîn uimit: nu e o piesă, ci o carte celebră, cu parabole și istorioare cvasi-filozofice. Oricum, nu e pentru copii. El insistă. Mă
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ta pentru Franța pe care o consideri un fel de cetate a soarelui. Cine i se adresa și-i arăta atâta prețuire? Chiar Regele Franței. Regele îl recunoștea pe bietul fiu al cizmarului Geronimo. Și mai mare i-a fost mirarea lui Tommaso atunci când și-a dat seama că Richelieu îi cunoștea perfect povestea vieții dar și operele lui. Vorbi despre ele cu competența unui cărturar și cu pregătirea unui teolog ce știe să pună la locul lor reformele și să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în cazul aplicării lui în contextul familial el capătă accente suplimentare, cu deosebire atunci când un membru al familiei răspunde în prezența altuia. Voluntar sau nu, el va fi înclinat să ofere răspunsuri dezirabile social și/sau familial. Nu este de mirare, de exemplu, că în mediul rural - unde știm că, mai ales în trecut, căsătoriile se făceau, de regulă, prin aranjamentul părinților și al rudelor -, printr-o anchetă efectuată acum câteva decenii, la întrebarea adresată soților: „V-ați căsătorit din dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
asupra căreia vom reveni în subcapitolul următor (2.5.). Așa cum observă și S. Chelcea (2004), o chestiune aparte o ridică intervievarea copiilor. Există aici trei limite esențiale: vocabularul restrâns al copiilor mici și posibilitățile lor reduse de exprimare; reacția de mirare și eventuala reținere din partea copiilor când adulții, cei care în ochii lor „le știu pe toate”, îi solicită să-și spună părerea; în răspunsurile și relatările copiilor se îmbină adesea realul cu fanteziile și visurile, cu imaginarul, fără însă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mijloc”, îi pun într-o teribilă derută. „Ațâțarea” este desigur nu doar vizavi de părintele biologic, ci și față de cel vitreg. Copiii prinși într-un asemenea mecanism nu prea au „cale de ieșire” în interiorul configurației familiale, și nu e de mirare că mulți abandonează familia sau rămân cu sechele psihoemoționale semnificative. Și numărul lor nu este mic. Acum câteva decenii, în SUA s-a constatat că aproape jumătate dintre adolescenții ai căror părinți au divorțat se simțeau „prinși la mijloc”, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
-i invite în mediul lor doar atunci când mai este o persoană singură. • Cei singuri au mai mult timp. S-a confirmat că așa este și că, bineînțeles, au mai multe și variate oportunități de loisir. Prin urmare, nu e de mirare că s-a adeverit ca validă și afirmația: „Cei singuri se distrează mai mult”, ceea ce nu denotă că sunt și mai fericiți, deoarece fericirea nu e reductibilă la distracție. • Celibatarii sunt însingurați (în engleză, distincția dintre a fi singur doar
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
origine și cultură a moldovenilor cu românii din întreg spațiul românesc, identitatea dintre „moldovean” și „român”, „limba moldovenească” și „limba română” este susținută și de cronicarii români din secolul al XVI-lea, precum și de urmașii lor. Este cu adevărat de mirare cum apologeții moldovenismului reușesc să pervertească în asemenea măsură textele de mare claritate ale cronicarilor, atunci când vine vorba de limba și apartenența etnică a locuitorilor Țării Moldovei, încât să îi facă responsabili de consemnarea existenței națiunii moldovenești încă din secolele
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
à reconnaître leș acquisitions qu'il aură été dans le cas de faire dans la présente guerre" (s. Ven.C.)164 care, datorită poziției geografice a Danemarcei, nu putea viza decât Suedia sau Suedia și Prusia. Nu este, deci, de mirare că orice demers al Rusiei care ar fi putut favoriza, chiar și într-o manieră insignifianta, interesele Suediei alertă Franța. Un exemplu în acest sens este oferit de reacția diplomației franceze la conținutul articolului trei al tratatului de pace ruso-suedez
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
le consideră calități ale produsului. De exemplu, companiile de băuturi răcoritoare au descoperit prin intermediul focus grupurilor că oamenii consumă produsele lor de multe ori datorită caracteristicilor de socializare asociate cu acestea și nu pentru că le este sete. Nu este de mirare că sloganurile ce promovează aceste băuturi subliniază modul în care „lucrurile merg mai bine” sau cum se mărește popularitatea unei persoane pe plajă (Bellenger, Bernhardt & Goldstrucker, 1976). Din anii ’50, folosirea focus grupurilor în cadrul sectorului profit s-a extins atât
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
ajută să fim siguri că un eșantion reprezintă un instantaneu al populației mai extinse. Dimensiunea și măsura caracterului aleatoriu determină calitatea eșantionului. Dacă dimensiunea este redusă și eșantionul nu este aleatoriu, rezultatul va fi suspect. În consecință, nu este de mirare că cercetătorii cantitativi sunt preocupați de mărimea și de caracterul aleatoriu al studiilor efectuate prin metoda focus grup. CONTEXT Materiale de consultat Pregătiți-vă să argumentați cu citate ale experților în domeniu. Gândiți-vă la consultarea următoarelor materiale: B. Glaser
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
zgomot neînțeles în jurul meu, dar în poziția în care mă aflam, nu puteam să văd nimic altceva decât cerul. Curând am simțit ceva mișcându se pe piciorul meu stâng, înaintându-mi încet pe piept până aproape de bărbie. Mare-mi fu mirarea când am zărit figura omenească a unei făpturi, nu mai mare de-o șchioapă, ținând un arc și o săgeată în mâini. În același timp simt pe mine forfotind încă vreo patruzeci de omuleți din aceștia“. Prin această descriere, scriitorul
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
democratic în nicio jurisdicție națională. În realitate, economia mondială a ajuns să semene cu mediul strategic global. A devenit anarhică în caracter și, în consecință, concurența pentru securitatea economică este la fel de intensă ca și căutarea securității strategice. Nu este de mirare că au apărut preocupări legate de un "deficit democratic" în creștere, în cadrul filosofiei politice liberale. Pledoaria lui David Held (1995) pentru democrația cosmopolită este văzută ca o utopie de realiștii neînduplecați; cu toate acestea, ea este o încercare serioasă de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
van Beethoven) Un câine bun nu aleargă după toți care-l strigă. (Fidelitatea din adevărata prietenie disprețuiește alte oferte, oricât de avantajoase ar fi ele: „Cine schimbă stăpânii slugă Îmbătrânește”.) Orice defect care place sultanului devine calitate. (Nu este de mirare, de vreme ce În jurul său tronează frica și slugărnicia.) „Poți să te Închini, fără să te pleci.” (T. Mușatescu) Decât slugă la ciocoi, mai bine cioban la oi. („Jugul când ți l-ai prins de gât - spune un alt proverb -, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înțelepciunii). O dovedește aceasta, de exemplu, omul simplu de la țară care, poate, n-a auzit de Pascal, Hegel, Kant etc., dar care are Încă refuzul instinctual al lumii cu două fețe... Μ Dacă la copii jocul este o expresie a mirării, a Întrebării, iar uneori a riscului, la oamenii mari el este o replică, de obicei, la o existență lumească dominată de indiferență sau, dimpotrivă, de griji și răutăți. Μ Viața omului pretinde o continuă spiritualizare a existenței sale. Să dăm
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
adevărate sau false, deși contextul situațional analizat rămâne același). Μ Pare de necrezut, dar mai des Întâlnim expresia „Nu te Înțeleg!” În gura celui care este furios decât În gura celui cu un intelect mai slab (totuși nu e de mirare, deoarece furia, având un caracter irațional prin ea Însăși, nu poate face casă bună cu deliberarea). Μ Viața ne-a fost dăruită ca să-i dăm tot mai multă viață, și nu ca s-o disprețuim, s-o batjocorim sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a iniția reflecția asupra acestui subiect tabu, reflecție ce se dovedește adesea imposibilă din pricina numărului de interdicții pe care trebuie să le Încalce. Să accepți să-ți Împărtășești astfel experiența cere, Într-adevăr, un anumit curaj, și nu e de mirare că atât de puține texte laudă meritele nonlecturii. Aceasta se lovește de o serie Întreagă de constrângeri interiorizate care ne opresc să Înfruntăm problema așa cum voi Încerca să fac aici. Cel puțin trei dintre ele sunt hotărâtoare. Prima dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
descoperă Într-adevăr că, uituc cu cărțile celorlalți - până Într-atât Încât e incapabil să-și aducă aminte dacă le-a citit -, Montaigne nu e mai În măsură să și le amintească pe ale lui: Nu ar fi foarte de mirare dacă propria-mi carte ar avea soarta celorlalte și dacă memoria m-ar părăsi și când e vorba de ceea ce scriu așa cum face cu ceea ce citesc, și când e vorba de ceea ce dau așa cum face cu ceea ce primesc. Incapabil să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Boldea stabilește între poezia, eseistica și publicistica acesteia (Calitatea de martor, Eu scrii, tu scrii, el, ea scrie, Cea mai frumoasa dintre lumile posibile, Coridoare de oglinzi, Autoportret cu palimpsest etc.), autorul identificând prezența unor teme comune, precum: condiția creatorului, mirarea de a fi, individul în raport cu propriul destin și cu istoria. A doua parte conține o analiză a prozei acesteia (volumele de nuvele Cele patru anotimpuri și Proiecte de trecut, precum și romanul Sertarul cu aplauze), autorul remarcând și în cazul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ale artei, București, Editura Univers, 1980. Ierunca, Virgil, Fenomenul Pitești, București, Editura Humanitas, 1990. Ierunca, Virgil, Românește, București, Editura Humanitas, 1991. Ierunca, Virgil, Subiect și predicat, București, Editura Humanitas, 1993. Ierunca, Virgil, Dimpotrivă, București, Editura Humanitas, 1994. Ierunca, Virgil, Semnul mirării, București, Editura Humanitas, 1995. Ierunca, Virgil, Trecut-au anii, București, Editura Humanitas, 2000. Ierunca, Virgil, Poeme de exil, București, Editura Humanitas, 2001. Ierunca, Virgil, Autobiografia Antigonei, în "22", 47 (1992). Ionescu, Radu, Despre postmodernism DUPĂ sau DINCOLO, în "Familia", 1
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
jocurile democrației (și cu și fără ghilimele) au reflexul de a se întoarce în trecut. Ehei, ce bine era cînd era rău!... Mintea nu-i duce, săracii de ei și săracii de noi! să năzuiască la altceva. Nu-i de mirare că elanurile lui Octav eroul pur, intransigent, himeric se frîng. În confruntare cu energiile maligne, proliferante, idealistul își pierde la un moment dat forța de a spera. Interogațiile lui (despre adevărul și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și ratarea iubirii. În adînc însă, se descifra condiția tragică a individului și a cuplului modern, fără putința de a se salva decît printr-un joc tragic al imaginației. E, cred cea mai valoroasă lucrare a dramaturgului și e de mirare că teatrele o neglijează; ar fi și astăzi punct de rezistență al unui vibrant spectacol. A urmat "Regulamentul de bloc", " Mașina de vînt" și acum în actuala stagiune "Gheorghe Popescu". Între toate există tangențe ideatice care demonstrează că dramaturgul are
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
În locul principiului convenienței. și, ceea ce era cel mai important, modelul vorbirii În act este Înlocuit de cel al scriiturii. De fapt, această ultimă rocadă devine esențială În definirea literaturii moderne. Tema scriiturii este una eminamente franceză, ceea ce nu e de mirare dacă ne gîndim că literatura franceză s-a impus de la bun Început - din a doua jumătate a secolului al XVII-lea - ca o stilizare, scrisă, a cuvîntului rostit, prin teatrul clasic. După Secolul de Aur spaniol, plin de spectacol baroc
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scăzut, astăzi, dar vedetismul literar nu a dispărut. Literatura s-a “fărîmițat”, ea aparține fiecărui autor În parte și niciodată unei percepții consensuale la nivele sociale mai largi sau mai restrînse. Rolul ei politic, mobilizator, a scăzut. Nu e de mirare că nu se mai citește literatură, astăzi, ca Înainte. Autorul este cel care, scriind, reușește deschiderea unei uși pe unde, ca la Kafka, nimeni altcineva nu mai poate intra. Programul lui, dacă există, nu este conceput pentru a fi contrasemnat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prăbușirea metanarațiunilor constatată de Lyotard: “Autoficțiunea s-ar fi născut deci din cucririle psihanalizei, impunînd o concepție despre literatură ca inevitabilă ficțiune. Cu Freud, autobiograful a realizat că, imediat ce există poveste, adică punere În text, apare ficțiunea.” Nu e de mirare că autoficțiunea a fost inclusă În postmodernitatea literară, tocmai datorită ambiguității sale formale și pragmatice: “Dacă la moderni, literatura Înseamnă căutare de adevăr și valoare, la postmoderni ea și-a pierdut total această dimensiune.”. Acest diagnostic pus “literaturii postmoderne” este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]