8,671 matches
-
de sărbătoare. Pe fețele lor radia prospețimea și vigoarea sufletului. Pășiră, sfioși, pragul mânăstirii, purtând în mâini coșuri pline cu bunătăți. Curtea bisericii părea o împărăție a florilor, o grădină botanică inegalabilă. La fântâna din acest colț de rai se odihneau doi porumbei, aranjându și penajul de sărbătoare. Cu sufletul plin de farmecul peisajului, am pășit și eu în biserică, mulțumind lui Dumnezeu pentru bucuria ce ne-o oferă prin acest paradis al naturii. Pe o insulă Laura Săndulache A fost
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
banca ta, iar acum nu mai scap de eticheta de sifonar. Ești un nenorocit de zgârciob! Ai omorât-o pe mama și e numai vina ta! Îmi veni o idee cum să pun capăt întregii situații. — Du-te să te odihnești, tati. O să am eu grijă de tine. • • • În după-amiaza acelei zile am urmărit antrenamentul lui Lee Blanchard. Metoda lui de antrenament consta în runde a câte patru minute cu semigrei deșirați, împrumutați de la sala de sport de pe Main Street, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
un loc tocmai bun pentru a-i provoca durere. — Cel puțin arată bine fără cămașă. M-am întors și am dat cu ochii de Kay Lake, care se uita fix la mine. L-am zărit cu coada ochiului pe Blanchard odihnindu-se pe scăunel și uitându-se cu atenție la noi. — Unde ți-e caietul de schițe? am întrebat-o. Kay îi făcu semn cu mâna lui Blanchard, iar el îi trimise o bezea cu pumnii înmănușați. Se auzi gongul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o cameră la hotelul Havana, de pe 9th, colț cu Olive, cu doi parai pe noapte și gândaci cât pumnul. Au început să facă tărăboi, așa că am scos capcanele pentru șobolani. Astea i-au terminat. Eu și cu Johnnie ne-am odihnit, iar a doua zi am pornit la vânătoare de fofoloance. Fără rezultat. A treia zi am agățat o ștoarfă filipineză într-o stație de autobuz. Cică avea nevoie de bani pentru autobuzul de Frisco, așa că-i propun cinci marafeți ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și cartilaginos. — Există resturi de mâncare parțial digerată În interiorul rănii. Logan Încercă să nu Își imagineze scena. Nu reuși. — A Încercat să o tranșeze, oftă el. Încercând să scape de cadavru. — Și ce te face să crezi asta? Întrebă Isobel, odihnindu-și o mână pe pieptul fetiței. Toată lumea știe cât se vorbește despre cadavre dezmembrate prin ziare. Voia să scape de urme, așa că a Încercat să o ciopârțească. Numai că nu e așa ușor cum pare. Doar faptul că a Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ușa dormitorului În hol, Îndreptându-se spre baie. De ce a trebuit să bea așa de mult? Pastilele spuneau destul de clar că nu trebuie luate cu alcool... După ce intră În baie, se sprijini de chiuvetă și Își lăsă capul să se odihnească pe suprafața rece a plăcilor de faianță, simțind gustul amar al bilei cum Îi vine pe nas. Își deschise un ochi doar atât cât să zărească paharul de sticlă de pe rezervorul de apă. Încă mai avea jumătate din flaconul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
face totul mult mai ușor pentru tine, Bernard. Spune-ne ce s-a Întâmplat. Cu cuvintele tale, bine? Sunt sigur că n-ai vrut să se-ntâmple așa ceva, nu? Hoitarul se aplecă În față până când capul ajunse să i se odihnească pe masa plină de zgârieturi. — A fost un accident, Bernard? S-a Întâmplat, pur și simplu? — Mi le iau pe toate. Toate mortăciunile mele dragi. Insch izbi cu pumnul său uriaș În masă, iar sfeșnicul și Hoitarul săriră În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
marginea drumului. Stricată cu totul și plină de sânge și caldă Încă. Firele de păr se ridicară pe ceafa lui Logan. — Era vie? Mai era vie când ai găsit-o, Bernard? Figura cu urme de lacrimi se plecă deasupra mesei, odihnindu-și capul În mâini, pe suprafața crăpată de melamină. — Uneori, lucrurile sunt lovite și nu mor pe loc. Uneori așteaptă să vin să le veghez. — Oh, Cristoase. Îl duseră pe Hoitar Înapoi În celula sa și reveniră În camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe mijlocul măsuței de cafea care avusese și zile mai bune. Trecură În revistă cariera sa academică sclipitoare, distrusă de sănătatea șubredă a mamei sale, apoi pășiră delicat peste afecțiunea mentală și peste moartea doamnei Hoitar Senior, Dumnezeu s-o odihnească. Nu era nimic acolo să nu aibă Logan la dosar, așa că-și petrecu timpul bând un ceai deosebit de tare, turnat dintr-un ceainic maroniu crăpat. Și numărând florile de pe tapet. Și fundele de mătase albastră. Dintre dungile roz. Doar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fost un soi de pată de murdărie. — Acest interviu a luat oficial sfârșit până mâine dimineață la nouă, spuse el. Agentul aici de față te va Însoți la celulele de detenție. Insch se lăsă greu pe masă, cu pumnii grași odihnindu-se pe Încheieturile degetelor, cu fața atât de aproape de cea a lui Cameron Anderson că putea simți groaza din respirația bărbatului mai tânăr. Și-ai face bine să te obișnuiești cu dormitul În celulă, Îi spuse el siluetei tremurânde, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a lungul secolelor, oamenii aveau să încerce de mai multe ori să realizeze visuri asemănătoare, găsind de fiecare dată alte cuvinte pentru a le defini. Aproape întotdeauna aveau să piardă. Dar aveau să persevereze. Seara, Germanicus și ai săi se odihneau în porticul ce dădea spre râu, beau un vin foarte parfumat care, făcând un drum lung, venea de pe colinele din En Gedi. Muzicanți sirieni și egipteni cântau la instrumente - cu coarde, de suflat, de percuție - cu forme și timbre încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și întoarce prova spre luna plină ce răsare din deșert. Pentru că Isis este viața care răsare din moarte și de aceea poartă pe cap discul Lunii, ce renaște în fiecare lună. Și întredeschide Poarta Aurită a lumii nevăzute, unde se odihnesc morții pe care tu i-ai îndrăgit nespus. — Îți mulțumesc pentru această călătorie, îi șopti Gajus tatălui său. Și, pe când îi vorbea astfel, nu știa că toate acelea aveau să-i influențeze decisiv viitorul. Germanicus răspunse: — La poalele lui mons
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
între patru ochi, i-a scris, disperată, că Maștera voia să-i distrugă familia ca să-l aducă la putere pe Tiberius. N-a primit răspuns. A aflat însă că scrisoarea ei încăpuse pe mâna Mașterei și că, pe când Augustus se odihnea în mica lor grădină, aceasta i-a spus: „În jurul fiicei tale s-a format un cuib de vipere, un complot pentru a-l distruge pe Tiberius, singurul om care-ți este cu adevărat credincios“. Augustus i-a răspuns obosit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru că Julia e fiica ta. Tu însă nu poți îngădui în familia ta ce ai interzis, pe bună dreptate, în alte familii. Iar oamenii cinstiți din întregul imperiu vor admira trista ta dreptate.“ Augustus a spus că vrea să se odihnească și a închis ochii. Mama n-a crezut când a auzit povestea, dar, pe neașteptate, Augustus a convocat-o în scris: era acuzată că încălcase teribila lege. Alături de numele ei se aflau numele unor importante familii de senatori, cu toții populares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Livia se oprise și se așezase încet - îl zărise și-i făcuse semn să vină la ea. Când fu destul de aproape ca să-i audă glasul slab, îi zise: — Grădinița asta îi plăcea foarte mult divinului Augustus; venea aici să se odihnească și să uite greutățile guvernării. Spuse, cu același glas monoton, că Augustus domnise mulți ani pentru că fiecare gest al său fusese gândit îndelung. — Germanicus, în schimb, a murit tânăr. În gura ei, cuvintele acelea erau înspăimântătoare. Gajus înțelese că ascundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deveni tot mai intrigantă și mai neliniștită, în timp ce Gajus, care îi suporta prezența cu un zâmbet complice, se dedica soției sale, inventând o mulțime de jocuri, și Claudilla râdea, și râsul ei umplea vila. Într-o zi însă, pe când se odihneau în triclinium - aflat pe o stâncă transformată într-o mică insulă, ce comunica cu vila printr-un pod îngust și devenise locul jocurilor lor zilnice, lipsite de orice rușine -, iar el ținea în brațe trupul micuț al miresei, care, încăpățânată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ani de zile nu-i îngăduiseră să se întoarcă. Îl întrebă deodată pe funcționar dacă îi putea mulțumi împăratului. Fără să înceteze să zâmbească, acesta îi răspunse că împăratul era obosit și ceruse - nu poruncise - să fie lăsat să se odihnească. Curtenii spuneau că acum Tiberius rămânea ore în șir întins în exedra sau în aulă, nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să mă facă fericit“. Spaima i se strecură în suflet, cu un șuierat din ce în ce mai puternic. Apoi își spuse că erau niște bănuieli absurde. Șuieratul se potoli, însă nu de tot. Ținu gândurile acelea pentru sine, murmură că voia să se odihnească. Medicul deschise larg ușa și îi porunci lui Callistus să iasă. Cu ochii întredeschiși, încă slăbit, Împăratul îl privi pe Callistus cum se îndepărta; tocmai datorită lui Sertorius Macro sclavul acela eliberat umbla acum prin palatul lui Augustus și intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-o spaimă de moarte. În acele câteva secunde, în mintea sa toate se prăbușiră, ca o surpătură de-a lungul coastei unui munte. Nu era adevărat că vremea spaimelor trecuse, că putea să se miște, să meargă, să se odihnească asemenea oricărui om liber. Viața lui era o țintă. Se simți cuprins de furie, dar nu se gândea la viața lui fizică. „Eu am un proiect care va schimba imperiul; Macro, în schimb, trebuie să-și plătească femeile, să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și se enervă. Zise, trufaș, că se inspira din faptele și cuvintele altora pentru o operă pe care o scria încet-încet și care avea foarte multe părți. Împăratul se ridică; avea senzația că se sufocă. Zise că voia să se odihnească. Medicul care aștepta în prag, privind iritat acel du-te-vino al vizitatorilor, interveni, rugându-i pe toți să plece. Cel care ieși brusc fu însă Împăratul. Pe când se îndepărta, își spuse că nu avea să mai intre niciodată în camera ticsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cel mai ușor de apărat. Până în acel moment nu se ivise însă nici o ocazie favorabilă, iar jocurile urmau să se sfârșească în ziua următoare, a douăzeci și patra a lunii ianuarie. În acea ultimă după-amiază, Împăratul, epuizat de insomnie, se odihnea în camerele sale, când își făcu apariția tânărul Helikon; pielea măslinie a obrajilor săi pălise. Helikon puse un genunchi în pământ, îi sărută mâna și șopti: — N-ai vrut să-mi spui nimic, Augustus... Împăratul îi simțea buzele mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
impresia, de mai multe ori, că observ figura aceea stranie lăbărțându-se fantomatic la fereastră, chiar dacă nu i se vedeau brațele fleșcăite aplecate ca de obicei cu disperare În afară, spre misterele străzii și ale lumii. Poate că nebuna se odihnește și nu mă mai pândește din dosul perdelei să mă blagoslovească cu Îmbierile ei pofticioase. Sau poate, speriat de tandrețea ei invadatoare, m-am Îndepărtat de strada Matei Basarab, ademenit În dogoarea după-amiezii, și am colindat toate fundăturile din jurul acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pas? Nu, mai bine să mă prăbușesc din vârful lui, decât să nu-i ating piatra. Trebuie să urc, nu mai pot da Înapoi acuma. Mă cam dor picioarele. Am o febră musculară care mă supără. Trebuie neapărat să mă odihnesc bine. Poate Îmi va trece. Ieri și azi am mâncat destul de mult. Trebuie să-mi Întăresc organismul, trebuie ca sistemul nervos să-mi fie perfect echilibrat, ca să nu mă apuce șovăiala sau, pe drum, amețeala. O să-mi iau la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de a artificializa, de a decanta orice imixtiune a naturii; privești acea iarbă de gheață, dar care uiți că este de gheață (ți se pare că este chiar o materie vegetală autentică) și observi cum te liniștești; ochiul tău se odihnește În culoarea presupusă odihnitoare; mai Încolo, În peisajul organizat agrest, un nor alb se conturează misterios, coborând lent dintr-un cer abstract; deschizătura peșterii dezvăluie brusc protuberanțe Întunecate și luminoase, zone infernale și paradisiace; În același timp, a o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Marin Preda -, mă destind dintr-odată, ceea ce el observă satisfăcut, mă las să cad din nou În fotoliul acela primitor, cu aerul unuia care a cărat pietre de moară și acum, că le-a purtat la destinație, poate să se odihnească mulțumit. „Ia zi, monșer“, mă ia el scurt și aproape vesel, „ce crezi dumneata despre proza actuală?“. Îi răspund prudent că, după părerea mea, „aceasta se află mult În urma poeziei...“. „Da, monșer, și știi de ce? Romancierul actual e foarte leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]