8,290 matches
-
că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească vreodată drept în față, ca și cum i-ar fi fost rușine și groază de ea. Straniu era însă că întrebarea cuprindea și răspunsul pe care Apostol îl dorea cu patimă și de care totuși se ferea, ca un copil încăpățînat care a săvârșit greșeli peste greșeli și nu mai îndrăznește să apară în ochii părinților, poate tocmai fiindcă e sigur de iertarea greșelilor. Vru să se ferească și acuma, închise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor și o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată... Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca foarte de dimineață. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mamă, și pretutindeni te însoțește Dumnezeu!... Acuma știu, mamă, și acuma mi-e croită cărarea vieții, dreaptă și luminoasă... Când șuieră sirena, doamna Bologa, lângă scara vagonului, îi șopti cu grijă: ― Ia seama, dragul mamei, că mâine intrăm în Săptămâna Patimilor... Du-te și la biserică, du-te și nu uita pe Dumnezeu! Apostol zâmbi blând și-i răspunse cu o privire fierbinte de credință. Trenul porni încet. Doamna Bologa rămase pe peron, sorbind privirea lui încrezătoare, ca o mângâiere cerească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dorit să-i strângă mâna, și deodată îi cuprinse mijlocul. Fata se lăsă moale în îmbrățișarea lui, cu o rămășiță de protestare supusă: ― Vai de mine... că și d-ta, zău așa... Împreunîndu-se, buzele lor fierbinți se crâmpoțiră, cu o patimă furioasă, câteva clipe. Apoi Ilona își veni în fire, se smulse ca o șopârlă, își potrivi năframa pe cap dintr-o singură mișcare și pieri pe ușă afară... În același moment vraja din odaie se stinse ca un vis. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca și cum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră toate gândurile care nu priveau pe Ilona, precum inima și toată ființa lui numai pe ea o râvneau în fiece clipă cu o patimă disperată. Din cinci în cinci minute trecea în odaia de dincolo, mereu cu speranța de a o vedea măcar pe Ilona. De câteva ori încercă să se gândească la Cervenko, la Dumnezeu, la iubirea omului... Nu era în stare și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
până sâmbătă după prânz, că are acolo o "tablă" de porumb și ar vrea s-o are mâine cu uneltele și vitele cumnatului, să isprăvească cu munca pământului și să fie liniștit de sărbătorile Paștilor. Bologa uitase că e Săptămâna patimilor, cu toate că maică-sa îi amintise chiar și în clipa pornirii trenului, mai întrebă câte ceva pe gropar despre sărbători, gîndindu-se numai că Ilona va rămâne singură aici. După ce dispăru groparul, Apostol, fericit, dădu să caute pe Ilona, o așteptă... Nimic. Îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ridice. ― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere și se plecă asupra lui, îngînînd cu patimă: ― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare! Îi alunecă piciorul pe podele și căzu moale, pe pat, suspinând lângă Apostol... 5 A doua zi, Apostol Bologa se simți ca după o beție rușinoasă. Îi era silă de sine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care s-a săvậrșit misterul se refuză însăși amintirii.... Timpul și locul sunt de altfel fără nici o însemnătate, esențială rămậnậnd doar clipa în care tu, întristatul meu contemplator, vei fi simțit trupul meu fremătậnd de doruri, de dorințe aprinse, de patimi efemere... sậnii mei încremeniseră sub privirile ochilor tăi, sfințiți de văpaie, aurul părului torențial îmi ajungea pậnă la coapse, iar parfumul trupului tậnăr sugera toată gingășia naturii feminine... Învățasem destul de bine limbajul extatic al ochilor tăi negri, fulgere teribile ce
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Secrete. Ele erau singura mea rațiune de a exista, altfel de mult aș fi preferat să trec în lumea umbrelor. Îmi doream ca măcar copiii mei să trăiască decent, fără spaima zilei de mậine. Începusem să mă gậndesc cu aceeași patimă la copiii lui Yon care îmi erau la fel de dragi. Pentru ei trebuia ca noi să învingem barierele, să depășim conflictele și să servim aceeași cauză: dragostea noastră și a copiilor noștri, cei care ne vor face nemuritori în timp, fărậmă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
te duci, du-te, ia și tu niște beri de la butic atunci când te-ntorci cu abțibildul pe buletin... Salutări comisiei! Aprinzându-și țigara, Sandu pufăie nemulțumit, parcă i-a trecut și cheful de Tămâioasă. Bă, și credeam În voi cu patimă, mă bazam pe votul vostru, ca să demonstrăm că n-a murit conștiința-n cartierul ăsta. Ce e țara? Un cartier mai mare Într-un oraș numit europa, aia e... Așa și noi... Lene, bă, lene... Când a fost să vă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
se citește scepticismul În sprâncene. Bă, Gicule, să știi că Europa nu e de acord cu introducerea cuțitului În gât de animal delicios și plin de colesterol, așa că treci pe la farmacie și ia-ți și o seringă. Injectează-l cu patimă și aplomb, intră și tu În rândul oamenilor civilizați. Am vrut În Europa, nu trebuie să ne mai comportăm ca sălbaticii. Soarbe câteva guri de vin din cana de lut, Încrustată cu floricele vesele, și-i dă lui Sandu o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
trei etc. a fost În rolul principal. Cred că el l-a și regizat, unii vor să le facă pe toate, și actori și regizori, mă mir că nu Încearcă să cânte. Dar eu zic că e bun ghibsăn, la patimile lui hristos am plâns. M-a Îndurerat rău de tot... Din apocalipto nu am Înțeles nimic, În schimb. Sandu Îl vede pe patron trecând pe lânga masa lor și Îl arată pe Gicu cu degetul. Îl cunoașteți pe ăsta? Mai
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dreptate, tovarăși, să nu mai aud discuții discutate și bombăneli bombănite! Luați bere, dați cu vin, sugeți vișinata din damigene, chiar și o țuică merge, pune stomacul În mișcare, Înainte de masă, dar uischeanul nu. Cancer. Can cer! Gore privește cu patimă de Îndrăgostit În halba goală. Face semn, iar patronul Îi aduce Încă una. Muzică - Nelu Ploieșteanu, romanțe -, lună de vară, Încinsă, transpirată de-a dreptul, vorba lui Gicu, discuții despre subiecte felurite. Cârciumă. Nu talk-show, nu regie, nu reflectoare sau
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ochi - să-ți devastez așa Tot ce tu ai frumos... o, mă învață Să te ucid cu respirarea mea! Să murim amândoi... La ce trăiesc eu, La ce trăiești tu pe a lumii spume? Sărmane inimi închegate-n vreme, Sărmane patimi aruncate-n lume; Ah, să murim, nu plânge, nu te teme Că undeva s-află al nostru nume! {EminescuOpIV 184} Încet, încet... să ne culcăm în raclă, Încet de pe pământ ne-om furișa. O stinge a privirei tale faclă, Închide
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scris Marion de Lorme? Să descriu nopți romantice? - Avulsul 30Ce apele plângând le-aruncă - adorm Chiar îngerii - și în azur muiete Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete? Și să discos dar inima femeii Suspinsă-n nopți albastre, plin-de-amor? Ah, a ei patimi au firea scânteii; În clipa ce le naște, ele mor; Închideți ochii, căci păzească zeii L-a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă Pasiunea li lumin-a lor risipă. La ce escursiuni? - Ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
hurmuzul Ce-n mînă-l ai de-acum o săptămână. {EminescuOpIV 206} ÎN CĂUTAREA ȘEHEREZADEI În mări de Nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete În poale-am scuturat piatra Cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bălaie 130Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind rămîne-n mijlocul mulțimei Precum ar fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă - Cu toții strigă, nimeni nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos - ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. 15Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încît îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul - sunarea unei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Apollo 80Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lîngă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, "M-a lipsit de demnitatea de cucoș - ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. "Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, "Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-idea; "Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scîntee "Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. {EminescuOpIV 225} În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Floarea cade, rece cîntu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat-să mîntui! {EminescuOpIV 257} FEMEIA?... MĂR DE CEARTĂ Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară, și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i - și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu-același râs pe buză Ea azi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voiu pune minți-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gîndirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam sa ardă, pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cîntare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ca gura muierilor să fie. Păreau c-a lor ființe sunt cu muierea gemeni, Cântau cu glasul dulce și rugător asemeni. 45La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz, Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz Și numai în odihnă și-n desfătări de rând, Culcați pe sub umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau destoinici S-asculte glasul aspru al trâmbiței răsboinici; Hrănindu-și nălucirea cu gânduri moi, băieții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
câne Ce-i dai și cu piciorul și după ce-l desmierzi? O rîde-mă, o cască în față-mi... tu mă pierzi! {EminescuOpIV 272} Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece - Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece; Și să te vezi privită cu patimă, cu jind, Să vezi că cel mai tare se face om de rând, Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi, - Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi, - Să-l vezi că la picioare-ți se tîrîe un vierme Și recea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors, De mînile uscate a vremii-mbătrînite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncîlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr-de durere, viața făr-de moarte. Am pus de mult de-o-parte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pentru mine enigmele-ncîlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr-de durere, viața făr-de moarte. Am pus de mult de-o-parte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că, făr-de patimi nu e nici ochiul cel mai vesel - Acest noian gîndirea-mi în sama altor lese-l; {EminescuOpIV 299} Nimic în lumea asta cu ele nu se schimbă - Cu deslegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]