KorAP: Find »[drukola/base=poetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...254 255 256 ...299 >

7,468 matches

Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

palmă. Fluturele și frunza devin metafore ale existenței, ale vieții ce trece în "orbitoarea lumină/ De la celălalt capăt", în mod insesizabil, sub imperiul aceleiași așteptări neîmplinite"147. Ceea ce contează cu adevărat se dovedește a fi sufletul, adică intimitatea ființială a poetei, restul reprezentând o iluzie: " Dacă aș fi fost făcută/ Să mă plimb printre frunze de mentă/ Pe margini subțiri de pâraie/ Curgând peste ierburi/ Cu mirosuri străvechi;// Dacă nu mi-ar fi fost/ Zidit între tâmple/ Clopotul a cărui bătaie

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
spaimă nebună/ Că nu vor mai fi în stare să se trezească/ În zori,/ Că nu vor uita până atunci gesturile trezirii,/ Că vor uita până și somnul,/ Această ultimă dovadă a ființei". (Dar spre ce?) Acceptând parțialul, în locul absolutului, poeta se cufundă în somn, acesta devenind sinonim cu moartea sau cu o simplă stare de trecere într-o altă lume realizată prin vis, anticipând, astfel, onirismul optzecist. Există, de asemenea, în opera Anei Blandiana o afinitate, la nivelul poeticii, între

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Subliniem însă prezența acelorași versuri lapidare, scurte, așa cum ne-a obișnuit în ultima parte a creației sale, reconstrucția fiind atât interioară cât și exterioară. Interioară la nivelul mesajului care nu mai are claritatea primelor volume, ci devine vag, confuz, abstract, poeta însăși împiedicându-se de numeroasele cămăruțe din labirintul noii sale ființe. Exterioară la nivel stilistic, unde se observă un vid metaforic și un limbaj comun, obișnuit, care uneori devine de neînțeles prin simplitatea sa. Într-un mod convingător va ajunge

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
nu fi, corespunde, în cazul problemelor noi, scrise de Ana Blandiana, unui model interior de autotextualizare prin respingere: respingerea limbajului, respingerea erotismului, respingerea vieții. Această negare face posibilă supraviețuirea, deși, uneori, în ciuda declarațiilor evidente, nu supraviețuirea textului o interesează pe poetă, ci supraviețuirea trupului. Transcenderea dorinței de a trăi în trup pare să fie scopul scrierii, detașarea de corp și, prin aceasta, victoria asupra lui. Toate se înscriu, într-un șir existențial, în care, dincolo de dorință, se află o altă dorință

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
care le-am menționat și anterior, pot reprezenta și ele o formă a revoltei. Acest volum aduce, însă, cu sine, o revoltă în stare latentă, care nu va mai avea, niciodată, șansa de a reizbucni, din cauza sfărșitului copleșitor, pe care poeta îl simte că se apropie. Un sfârșit apocaliptic, care desființează vremea și vremurile, creând o stare de anarhie generală, care poate fi asemănată cu starea de haos primordial, lipsindu-i, însă, liniștea de atunci: "Mai întâi, dispar cifrele,/ În timp ce limbile

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
o artă poetică. Sufletul, deși în aparență constituindu-se în metatext, se proiectează, în fapt, în interiorul poeticii și, totodată deasupra ei. Sufletul este cel care se răsfrânge asupra exteriorului, întrupându-se apoi în oglindă și luând numeroase chipuri, așa cum ființa poetei are mai multe fațete, fiecare regăsindu-se și descinzând din cealaltă, asemenea păpușii rusești marușca: "Științele exacte sugerează că universul fizic este o fluctuație a vidului, un joc capricios, între aparență și dispariție. Universul în care trăim este un fel

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
acest volum aparține, prin excelențp, postmodernismului. Metafora nu există deloc sau, dacă există, este ascunsă cu finețe în spatele unui limbaj simplu, banal, al cotidianului, în care orice mișcare este surprinsă instant. Deținând o funcție mai mult informativă cu privire la realitatea existențială, poeta are grijă să nu își ascundă ironia și disprețul, pentru o societate care pare să nu mai aibă niciun reper și nicio coordonată determinantă: "Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/ În acest univers în care/ Înseși legile firii hotărăsc/ Cine trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
relații mai trainice cu poetica acesteia, urmată de redarea titlurilor volumelor publicate, legate ambele prin intenția de a realiza o privire de ansamblu în viața și în opera autoarei, necesară, ulterior, în înțelegerea mai exactă a anumitor abordări tematologice. Despre poeta Ileana Mălăncioiu, prozatorul Nicolae Steinhardt declară: "Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
autoarei, necesară, ulterior, în înțelegerea mai exactă a anumitor abordări tematologice. Despre poeta Ileana Mălăncioiu, prozatorul Nicolae Steinhardt declară: "Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu)"163. Se naște la 23

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj); A vorbi într-un pustiu, Editura Polirom, 2002; Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003; Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică, Editura Polirom, 2006165. Întrebată fiind "cum se înțelege cu poeta care o locuiește și care o pune la atâtea încercări ale cuvântului"166, Ileana Mălăncioiu ajunge tot la teama de a nu găsi cuvintele potrivite, care să o exprime pe ea însăși la modul absolut, și care să o ajute

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Ileana Mălăncioiu, mai ales, în disperarea acesteia de "a comunica, întotdeauna, ceva, prin intermediul versurilor. Ceva important și urgent, din punct de vedere existențial. Cuvintele, de care, teoretic, în literatură, depinde totul, sunt mai puțin vizibile, în acest caz. Cu ajutorul lor, poeta descrie o situație, și, imediat după ce situația ni se impune, ele dispar ca schelele, după ce construcția este finalizată"168. Obsesia aparentă a căutării expresiei potrivite, pentru a se comunica pe sine, prin poezie, nu conduce doar la "folosirea persoanei I

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
să nu se zbată singur,/ Stau să treacă moartea-n el prin mine." (Pasărea tăiată). Emoția intelectualizată, străină neomodernismului și apropiată, mai degrabă, modernismului, este, totodată, improprie unui model de poetică feminină. Părând să-și privească de la fereastră propriul destin, poeta nu adoptă niciun fel de sentiment față de tragismul situației. Cu o răceală deloc doar aparentă, ci profundă, și cu o detașare asemenea, aceasta asistă ca la spectacol la ruperea în două a propriului trup. Separarea intelectului de trup devine metaforă

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
aparentă, ci profundă, și cu o detașare asemenea, aceasta asistă ca la spectacol la ruperea în două a propriului trup. Separarea intelectului de trup devine metaforă a deconstrucției sau a segmentării întregului în părți. Apoi, ca într-un ritual hermeneutic, poeta disecă fiecare dintre aceste segmente, ca pe niște texte sacre, în care nu cuvintele contează, ci mesajul transmis. Iar mesajul este zbaterea, adică încercarea de renaștere a spiritului din propria cenușă, pentru că pasărea tăiată pare să aibă aceleași proprietăți ca

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
notează faptul că incendierea, deci moartea, nu se face ca act deliberat, de această dată, ci este impusă. Într-o notă clasică de interpretare, Alex Ștefănescu realizează o analiză stilistică a acestui poem, reprezentativ, de altfel, pentru întreg primul volum: "Poeta apare pe scenă, țănând într-o mână capul, iar, în cealaltă, corpul unei păsări tăiate, pentru a reface legătura dintre cele două părți. Gestul exprimă nu numai duioșia, ci și senzualitatea, întrucât ne-o închipuim pe salvatoare înfiorată, ca de-

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
muntelui, curpind o versiune subiectivă a lumii, dar totdată extrem de critică și de dură, e o poezie a tainelor simple ale lumii, percepute în concretețea lor nudă, cu spaima, dar și cu plăcerea detaliului crud"177. Despărțindu-se de cuvânt, poeta se reîntoarce către sensibilitatea pură, alta decât aceea care să emoționeze până la lacrimi, ci, ca în cazul Anei Blandiana, este vorba despre acel tip de sensibilitate, care stimulează către trăiri profunde. Către Ieronim (1970), Inima reginei (1971), Peste zona interzisă

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
diferit, însă, de cel al extazului, aproape diametral opus. "Cele mai recente poeme ale Ilenei Mălăncioiu cuprind secvențe halucinante, dintr-un ritual funerar. Cu aceeași expresivitate cu care se compunea, prin postarea și modelarea propriei ființe, reprezentări ale violenței vieții, poeta interpretează acum scene din comedia macabră a extincției"181 : "Azi nu mai scriu versuri, nu mai visez,/ Nu mai tremur, nu mai plâng, nu mai sunt/ Într-o așteptare apăsătoare, m-am îngropat/ În mine însămi ca într-un mormânt

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
persistând încontinuu. Întoarcerea către sine, care există și la Ana Blandiana, ca într-un fascinant drum al reconstrucției interioare, mers înapoi, către origini, reprezintă retragerea în propriul trup, care, în cazul Ilenei Mălăncioiu, nu mai are nimic confortabil, ca la poeta congeneră, ci este unul apăsător, închis. Obsesia aceasta pentru drama propriului trup se estompează vizibil, însă, odată cu avansarea în volume. Astfel încât, "Linia vieții (1982) atenuează duritatea și nuditatea emoției, orientându-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
a poeziilor Ilenei Mălăncioiu și din prisma biografiei sale, contextualizându-le într-un cadru intim, personal, dominat de evenimente tragice, precum moartea surorii sale, căreia chiar îi dedică volumul Sora mea de dincolo. "Poetica regăsirii" este numită metaforic creația Anei Blandiana, poeta rezervându-și aproape în fiecare poem dreptul de a-și mărturisi dragostea pentru copilăria pierdută, într-o limbă și într-un limbaj proprii. Increatul, nunta, sunt teme des întâlnite în literatura română și des întâlnite și în poezia acestei poete

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
poeta rezervându-și aproape în fiecare poem dreptul de a-și mărturisi dragostea pentru copilăria pierdută, într-o limbă și într-un limbaj proprii. Increatul, nunta, sunt teme des întâlnite în literatura română și des întâlnite și în poezia acestei poete. "Atrasă de ceea ce Goethe numește fenomenul originar, de prototipurile existenței, stăpânită de nostalgia increatului, poeta își însușește gândirea mitică, proprie copilăriei umanității: Am scris (...) zice ea, într-un eseu pentru a mă copilări, pentru a deveni un copil, pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
pierdută, într-o limbă și într-un limbaj proprii. Increatul, nunta, sunt teme des întâlnite în literatura română și des întâlnite și în poezia acestei poete. "Atrasă de ceea ce Goethe numește fenomenul originar, de prototipurile existenței, stăpânită de nostalgia increatului, poeta își însușește gândirea mitică, proprie copilăriei umanității: Am scris (...) zice ea, într-un eseu pentru a mă copilări, pentru a deveni un copil, pentru a mă vindeca astfel de maturitatea pe care o simțeam coborând asupra mea ca o febră

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
acestei poetici, Ileana Mălăncioiu "se îndepărtează de la scenografia rustică, păstrată în amintire din anii copilăriei. Spațiul pe care începe să îl prefere este unul imaginar, necircumstanțializat și neidentificabil. Prin această operație, se realizează nu numai o esențializare, cum credea, probabil, poeta, la vremea respectivă, a reprezentării, ci și o purificare a ei, în sensul negativ al cuvântului. Spălată de orice culoare locală, poezia pierde și substanță, ca o haină trecută prin curățătorie chimică"185. Tot un fel de Antigonă o consideră

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
întâlnim, însă, la Ana Blandiana, este tocmai această lirică a gravului, pe care Ileana Mălăncioiu o promovează, nu doar în poezia interzisă, ci și în poezia de factură romantică, prin acea reinstaurare a romantismului de tip macabru. Gesticulația și monologul poetei ne fac să ne-o imaginăm ca pe o Antigonă a românilor. Parcă o vedem îmbrăcată în negru și ridicându-și brațele justițiar spre cer, parcă o auzim rostindu-și tiradele vindicative și profetice"189: " În noaptea asta lungă când

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
cea a nevinovaților, este Oedip, cu adevărat, rege, nu al unei cetăți, ci al întregului pământ"191. Ca urmare a maturizării spirituale și intelectuale, teama inițială de moarte și zbuciumul sufletesc devin, treptat-treptat, așa cum am mai spus, consolare și îngăduire. Poeta își acceptă destinul și face din moarte odihnă sufletească, dându-și seama că, neputând scăpa de ea, este necesar să o folosească drept instrument al reconstrucției interioare, iar lucrul acesta îl manifestă în toate creațiile sale, nu doar în poezie

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
granița dintre genuri, și care este eseul, care este, în cele din urmă, tot o formă a poeziei. Țin infinit mai mult la poezie 192, care constituie zona cea mai pură a creației literare. Cred însă că evoluția mea ca poetă ar fi fost alta dacă nu aș fi scris și eseurile care m-au obligat să stărui o vreme asupra cărților situate în punctele de răscruce ale culturii. Eticheta care mi-a fost pusă e că aș fi "poeta vinei

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]