60,135 matches
-
către o recuperare echilibrată a gândirii teologice a lui Stăniloae au fost deja făcuți. Ceea ce îmi propun în acest text este să punctez și să trasez cu o înțelegere deopotrivă istorică și teologică fondul patristic al gândirii lui Dumitru Stăniloae, pornind de la traducerile, introducerile, lucrările și câteva dintre mărturisirile sale. Într-o primă parte, voi trece în revistă autorii foarte vechi de care s-a ocupat. Apoi, voi zăbovi asupra a patru „segmente” patristice dragi inimii sale: Filocalia; Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
totdeauna legat de cel al Filocaliei românești, la care a lucrat cu întreruperi jumătate de secol. Nichifor Crainic vorbea despre rugăciunea inimii și despre Filocalia lui Nicodim și a lui Macarie în cursurile sale de teologie mistică din anii ’30, pornind mai cu seamă de la lucrările publicate de Irénée Hausherr în Orientalia christiana 185. El consacrase, de asemenea, prelegeri întregi lui Paisie Velicikovschi, traducătorul Filocaliei în slavonă și în românește de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lui Dumitru Stăniloae i se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
despre lumina taborică increată (col. 1817)227. Cealaltă țintă a lui Stăniloae din Introducere este revista dominicană Istina, al cărei număr din 1974 a fost consacrat gândirii lui Palamas. Colaboratorii nu ezită acolo să critice anumite aspecte ale doctrinei sale, pornind de la o lectură atentă a lucrărilor și o reconstituire a contextului istoric. Stăniloae îl atacă pe Jean Philippe Houdret, care, în studiul său intitulat „Palamas et les Cappadociens”, scoate în evidență unele distorsiuni operate de Palamas tradiției patristice pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
remarcă pe bună dreptate că această schemă apare pentru întâia dată ca atare în Instituțiile lui Calvin și nu are nici o legătură cu doctrina Părinților. Această observație merită completată și nuanțată, deoarece în expunerea sa Stăniloae prezintă atributele lui Cristos pornind de la câteva texte din Noul Testament (Evrei 9,11; Apocalipsa 12,10; 11,15; Matei 28,18), sprijinindu-se pe mărturiile Părinților, dar nu pentru ansamblul atributelor respective, ci pentru fiecare în parte. Al doilea anacronism pe care A. Louth îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a face cu o operă de ficțiune. Dan Brown a speculat pe marginea unei teorii mai vechi, prezentată într-un volum de senzație, The Holy Blood and the Holy Grail, de trei ziariști coordonați de Henry Lincoln. Cei trei ziariști pornesc ancheta la Rennes-le-Château, în sudul Franței, pe urmele misteriosului preot Béranger Saunière, modelul și omonimul custodelui muzeului Luvru din romanul lui Dan Brown. Ancheta lor continuă apoi cu mișcarea cathară din aceeași regiune, apoi cu Ordinul Templierilor, ajungând la o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ale Bibliei sau din vechiul Pateric, din care nu pricep în realitate nimic, dar care „sună altfel”. Cauza acestor stări extatice ar fi „dulceața”, „farmecul”, „întorsătura”, „muzicalitatea”, „tenta arhaică” a frazelor respective. În traducerea Septuagintei de la Colegiul Noua Europă am pornit de la un cu totul alt deziderat decât cel pur stilistic, și anume dezideratul clarității. O frază fără sens pentru cititorul comun de azi poate suna oricât de fermecător cu putință, ea nu-și are locul într-o traducere matură. Asta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau ca termen de confruntare și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le era străin. În comentariile lor, ei fac mereu trimiteri la variante, forme originale, particularități stilistice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta copacii gem și scârțâie în vânt)... dar astea erau sălcii tinere, cu ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheață. A înaintat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pas... Copilul, după el. Când ajunse sus, își stăpâni un țipăt de groază. Acolo nu mai era nimic de văzut. Pustiu. Cenușiu, cât vedeai cu ochii. Ici și colo, ruine, cenușii și ele, pe care soarele asfințitului lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un colț de zid, se mai ținea o bucată de sticlă colorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că undeva, la capătul pământului, a mai scăpat, cine știe cum, prin ce minune, unul din cei vechi care știe să vorbească Tatălui din Cer și că, dac-o fi și-o fi, să se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dacă începe ploaia, ai pierdut nu mai poți alege !" îmi spuse și plecă mai departe. Ce aveam de pierdut oare ?! În vacanță nu poți pierde nimic decât, cel mult , timpul dar pentru asta sunt vacanțele mi-am spus. Și am pornit agale, spre gară. Pe măsură ce înaintam, drumul devenea tot mai neîncăpător: o mulțime de oameni veneau înspre mine, parcă fără să mă vadă, uitându-se unii la alții, râzând, arătând cu degetul spre vecinii lor... Nu înțelegeam nimic. Pe cer se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceilalți, care mergeau și ei să-l vadă erau mai mulți și m-am făcut pierdut printre ei. Am tot mers era departe, în satul de peste deal, tocmai la marginea cealaltă a satului dar în cele din urmă am ajuns. Porniserăm de dimineață și acu' soarele trecuse de culmea dealului. Am găsit casa era câtă frunză și iarbă omenire pe drum, ca să nu mai spun că în curte n-aveai cum să intri. Da' eu venisem să-l văd. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu hrană și le umpluse inima cu învățătură... fiindcă, îmi spuneam, era mai ușor să devii tu însuți lumină când semeni la făptură cu Regele făcut din lumină... Când am ajuns în oraș, m-au lăsat liber și regele a pornit mai departe. Am rămas în loc, uitându-mă după toată mulțimea aceea, până nu i-am mai văzut. Am stat o vreme acolo, așteptându-L. Probabil că o să aibă nevoie de mine, când se întoarce. Și am tot stat... dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vreau să-L găsesc pe Rege, trebuie să mă iau după urma lui. Iar urma lui era lumina. Mi se făcuse foame, dar mi-am zis că o să mă simt iar îndestulat când o să se uite la mine. Și am pornit mai departe. Parcă undeva, dincolo de o piatră mare, scânteia ceva. Nu putea fi o lumânare acolo. Nici altă lumină. Oricum, nu era casă. De fapt, era casa unde duc ei, oamenii, pe ceilalți oameni când nu rămâne nimic decât învelișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
departe, n-aș putea să vă spun... Dar mi-a trecut deodată jalea după bătrân parcă privirea ei ștersese tot... Bărbatul și-a scuturat capul (i-o fi spus ceva, mi-am zis), iar ea s-a întors și a pornit după el. Mergea cu pași mici în urma bărbatului care ducea copilul... Sigur, mi-am zis : așa se cade. Și pe bună dreptate... E așa mică, or, un copil e o comoară, cum să-l ducă ea, dacă-l scapă ?! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dacă nu-L găsesc, rămân în sat și-L aștept acolo. Dacă drumul Ierusalimului trece prin sat, atunci sigur că și drumul spre împărăția Lui trece tot pe-acolo. Prin Emaus, adică. Ce, nu v-am spus?! * Dis-de-dimineață, am și pornit-o la drum. N-am așteptat să se trezească ai casei (asta mi-ar mai fi lipsit, încă o chelfăneală și, mai rău decât toate, să mă închidă în casă), am luat haina care-mi era și pătură și așternut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și profetul acela, pe care el Îl numea Mesia, Regele Lui. El a râs, a ridicat din umeri și a spus că fusese ales. Pe urmă, am aflat că fusese arestat, chiar a doua zi, că, în loc să se apere, a pornit să explice Marelui Preot Scripturile și că a acuzat Sinedriul, încăpățânat și cu urechi păgâne, că L-a trădat și L-a ucis pe Cel Drept. Și toți câți eram acolo vedeam fața lui ca fața unui înger. L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu ne-a pus nimeni la jug ! Niciodată ! O fi frumos ce spui tu dar să știi, chiar străin și sclav să fi fost cineva pe-aici, era de-ajuns să se urce-n barcă în zori și s-o pornească în larg : când nu se mai vedea în urmă pământul, era liber ! Ce-ar fi făcut stăpânul? L-ar fi urmărit ?! Aiurea ! Îmi place ce spui de Fiul Lui Dumnezeu, dar vreau să fiu așa cum m-am născut : liber, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici la el ca să nu văd, în locul chipului bătrânului, Soarele. Un Soare însângerat, care-mi vorbea despre adevăratul Soare. Cel fără de asfințit. * Când Soarele-n asfințit e roșu, vine furtuna. Știam asta, dar prea repede se întâmplase totul. Vântul se pornise deodată. Nourii, la început răzleți, acoperiseră într-o clipă cerul. Plumburii și grei cum erau, străfulgerau, așa, pe la margine și pe urmă se luminau de sus de ziceai că luaseră foc. Cu fiecare străfulgerare, se făcea mai întuneric. Vântul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
adică. Nu, nu văzusem, dar auzisem că regii toți asta vor și că, dacă ai aur, ai tot ce-ți trebuie pe pământ și poți să-i cumperi chiar și pe zei ! Doar războiul Troiei de la un măr de aur pornise cel puțin așa auzisem... Așa că luasem pietrele la rând și atingeam fiecare piatră de o bucată de fier găsită tot acolo, pe plajă. La o vreme, când m-am ridicat fiindcă amețisem de-atâtea pietre câte-mi trecuseră prin mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spune) Frățiorul: Ce greu am dormit ! Se făcea că eram bolnav și vroiați să mă duceți la spital, dar e frig afară și zăpadă, cum să ies din casă... Se făcea că pe scaunul ăsta stătea fratele meu și a pornit să-mi caute leacul... Bătrâna : Ei, bietul de tine, aiurezi ! Bine că ți-a scăzut arșița ! De unde frățior la tine ? Cred c-ai visat ! Hai, ia și bea niște lapte, uite, ți l-am adus cald ! Și mâine e Crăciunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pipăibil, realitățile, fie ele și Închipuite, pe care le abordează literar. Iată, spre edificare, un scurt pasaj, extras din povestirea lui Petrică Staniște despre o misiune de cercetare: „Undiță și-a lăsat sacul de merinde În seama mea și a pornit. Se târa ca un șarpe. Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
s-a lăsat pe arătură o pasăre albă, uriașă... Cu cioc roșu, picioare lungi și pene albe, tivite la vârful aripilor cu negru. După ce s-a lăsat pe arătură, și-a aranjat aripile ca și cum le-ar fi făldurit pe lângă trup, pornind apoi cu pas nobil, meditativ... Din când În când, ciugulea ceva cu mare rapiditate de pe răzor... “Doamne, ce frumoasă e! Tare aș vrea să mă joc cu ea”. Și gândul, s-a preschimbat pe dată În faptă... A coborât de pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]