7,950 matches
-
Ma-ne-djet, corabia sacră de aur care nu are nici vâsle, nici pânze, ci doar o cârmă enormă, se îmbarcă phar-haoui și preoții. Phar-haoui ia cârma și întoarce prova spre luna plină ce răsare din deșert. Pentru că Isis este viața care răsare din moarte și de aceea poartă pe cap discul Lunii, ce renaște în fiecare lună. Și întredeschide Poarta Aurită a lumii nevăzute, unde se odihnesc morții pe care tu i-ai îndrăgit nespus. — Îți mulțumesc pentru această călătorie, îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul. Lângă el mergea preoteasa străină cu părul de culoarea nopții despre care vorbea acum întreaga Romă. Împăratul pusese mâna pe timona enormă (cum nici un marinar nu mai văzuse vreodată), și prova corăbiei de aur se îndreptase spre luna care răsărea, pe când vâslele celeilalte abia atingeau apa. Senatorul Lucius Vitellius, care avea o vilă impunătoare pe apropiata colină Albanus, asistă, în acea strălucitoare noapte cu lună plină de martie, la cel dintâi rit isiac săvârșit pe corăbiile sacre de pe Lacus Nemorensis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intervii.“ Greșelile acelea erau ca valurile mării: nu știai unde aveau să ducă. După complotul din Gallia, Galba spusese că „proștii se distrug singuri“. Dar, pe când el râdea, supraviețuitorii îi înlocuiseră în liniște pe cei căzuți. Era mitul hidrei: capetele răsăreau la loc, mai rapid decât sabia care le tăia. Senatul era corpul moale, sperios și letargic al unui animal necunoscut care în fiecare dimineață mergea să se adape în Curie și, din când în când, mușca mortal. Și istețul Callistus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a fi puternic. Mă uit În jur la aceste cupluri ce se mișcă rigid ca niște marionete; toți ochii Îi privesc și se amuză ca de o stângăcie caraghioasă. Sunt atât de precauți unul cu altul; nici nu știu că răsare soarele, că Înflorește glastra de pe pervazul sălii de lectură. Dar soarele nu răsare, fiindcă este iarnă, glastra nu Înflorește, căci n-ar avea cum. Iată cum m-a furat retorica goală. Precis vreau să spun că azi am fost rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
rigid ca niște marionete; toți ochii Îi privesc și se amuză ca de o stângăcie caraghioasă. Sunt atât de precauți unul cu altul; nici nu știu că răsare soarele, că Înflorește glastra de pe pervazul sălii de lectură. Dar soarele nu răsare, fiindcă este iarnă, glastra nu Înflorește, căci n-ar avea cum. Iată cum m-a furat retorica goală. Precis vreau să spun că azi am fost rău cu A., care se ținea pe urmele noastre și am trimis-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
izolez o mică perioadă de timp În lumea științei, creată și folosită de om. Ce frumoasă e iubirea! Dar te iubesc liniștit, fără Întrerupere, doar atunci când ești departe și numai visul meu poate străbate zările, să-ți caute chipul ce răsare odată cu soarele, odată cu dimineața. Când ești lângă mine, iubirea Îmi este pasionată, uneori nu mă pot desprinde de imaginea ta, alteori te alung, pentru că m-ai Înșelat, dar În secunda următoare te iubesc mai mult ca oricând. Așa că e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-n lanțuri, Să nu scape ziua prea repede spre Întuneric Foarfecele timpului taie-n carnea materiei riduri gigantice, Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi Ce colcăie grași-ntre idei și concepte putrede. Se lăbărțează buruienile tandru spre toate lucrurile În frunze, În priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bățul și cu capacul de tomberon pe post de scut. E bine totuși că nu a fost nevoie să spargă ușa de acces în bloc, căci o femeie în vârstă cu o pungă mare de cumpărături în mână din care răsărea un ananas uriaș era pe punctul de a ieși. Fără a-și putea ascunde un gest de uimire, ținu ușa deschisă cât cei doi polițiști intrară și îi răspunseră la întrebarea cu privire la motivul prezenței lor acolo: - Nu aveți de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Salut! Mă bucur să te ajut! Eu sunt St...“, dar continuarea era bine ascunsă vederii. N-am reușit să mă gândesc imediat la numele care i s-ar potrivi - nu prea părea a fi o „Stephanie“, singurul nume care-mi răsărise în minte - dar într-o secundă s-a răsucit pe scaun și restul de litere se iviră. M-am aplecat în față și am rostit, destul de ferm: Stacey. Surprinzător, reacția a fost una instantanee. —Mda? —Aaaa, ce-ar fi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și cu vârful nasului rece din cauza frigului, și cu ochișorii strălucitori din spatele ochelarilor. Spre uluirea mea, îmi zâmbi brusc puțin, iar pomeții obrajilor ei îmbujorați se ridicară ca niște dealuri gemene peste care ochii îi străluceau ca niște sori ce răsar. Am simțit un fior de fericire intensă care mă făcu să râd cu voce tare. — Ce-i? spuse ea, de ce râzi? — Nimic, Stacey. Absolut nimic - totul e bine. Dar înainte să plecăm, pot să spun un singur lucru? — O, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de partea asta (cum insistă să o numească), refuză să îl abandoneze acum că a trecut de partea cealaltă. Fără să vreau, am ajuns să cunosc numele celor mai multe dintre personajele din East Enders, să strig răspunsurile la întrebările jalnice care răsar peste zi și să râd, încruntat, la glumele ieftine și innuendo-ul îngrozitor al comedianților. Dar să am parte de un travestit sau transsexual sau cum și-o zice, în carne și oase, așezat pe canapea, asta era deja prea mult-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nemișcată a cerșetorului de pe salteaua lui mototolită. Putea vedea urma modelului de pe cauciucurile Firestone ale Packard-ului pe piciorul stîng al bătrînului. Frunze și petice de ziar Îi acopereau capul, iar el devenea deja o parte din gunoiul inform din care răsărise. Lui Jim Îi păru rău pentru bătrînul cerșetor, dar, dintr-un motiv sau altul, nu se putea gîndi decît la modelul cauciucului imprimat pe piciorul lui. Dacă ar fi călătorit cu Studebaker-ul domnului Maxted, modelul ar fi fost diferit; piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cutiile cu coduri. Curînd după ora zece, japonezii redeschiseră Bundul și mii de chinezi speriați și europeni neutri fură Împinși de-a lungul cheiului. Priveau În jos, la echipajul rănit al navei Petrel, și stăteau tăcuți, În timp ce steagul Țării Soarelui Răsare era Înălțat pe catargul vasului american Wake. Tremurînd lîngă tatăl lui În soarele rece de decembrie, Jim se uita În sus, la ochii lipsiți de expresie ai chinezilor strînși laolaltă pe chei. Erau martori la totala umilire a Puterilor Aliate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
se repezi de-a lungul pistei, la Înălțimea unui stat de om deasupra platformei. În urma lui, un vîrtej de frunze și de praf se ridică de pe pămînt. În jurul aerodromului, tunurile antiaeriene se Întoarseră În direcția lagărului. Din etajele pagodei Lunghua răsăreau lumini ca din pomul de Crăciun expus În fața magazinului universal al Sincere Company din Shanghai. Netulburat, avionul Mustang zbură direct spre turnul antiaerian, zgomotul tunurilor lui fiind Înecat În urletele unui alt avion Mustang care trecu peste orezării, spre partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
rezerve pe care doctorul Ransome le acumulase de la pacienții muribunzi. Dar la 1 august, chiar și aceste rezerve se terminaseră. Jim și domnul Maxted cutreierau lagărul Împingînd cărucior, de parcă sperau că vreo Încărcătură de orez sau de terci ar putea răsări sub picioarele turnului de apă sau printre mormintele din cimitir. Odată domnul Maxted Îl surprinse pe Jim uitîndu-se la oasele de la Încheietura mîinii doamnei Hug, care ieșiseră din mormînt, la fel de albe ca și pista de aterizare de pe aeroportul Lunghua. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
urnește din loc, se Încleștează cu disperare de lucruri, de haine, contaminându-le pielea, trupurile, chipurile. Apoi, Într-un târziu: „Am sentimentul că este o dimineață senină de vară și că dincolo de grădini și de blocuri aș putea să văd răsărind, munții. Până atunci am să scriu pentru aia mică o poveste cu doi delfini care se iubeau.” Privește În continuare pe fereastră la blocurile sinistre și la ceea ce el a numit grădini. Maidanul chelit de iarbă din spate de la ghenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
când va fi. Ești tânăr, ai dosar bun, adică părinții n-au avut avere nici Înainte, nici după 23 August 1944, te-ai hotărât să mergi la liceul militar din Breaza, ce frumoși sunt ofițerii, și din minunata ta viață răsar majestuoase cele trei fabrici, Munca Orbilor, Fabrica de Mentosan și Fabrica de Oglinzi. Semn că te apropii de casă. Unora glorie și amante, ție ger și mentosan. Și pe deasupra te mai strâng și pantofii. Este anul faimos În care John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Într-un târziu, după o lungă plimbare prin praful talciocului, altul decât praful câmpiei, un praf mirosind a hârtie coaptă, levănțică și ulei de nucă, printre maldăre de cărți, bani vechi, ilustrate și clasoare cu timbre lipsite de orice valoare, răsare paltonul mult râvnit, gri Închis, aproape spre negru, din stofă groasă și fină. Nou-nouț. Cu târguială mare ajunge În brațele tale pentru numai o sută cincizeci de lei, Împachetat Într-un ziar Steagul Roșu vechi, din vremea când echipa Steaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
adevăr, că poate alta e disperarea poetului, nu știi, bâjbâi și tu, și-ți flendurești bocancii prin terciul noroios de pe aleile parcului de lângă Stadionul 23 August. Taie o ploaie rece care cade necontenit de câteva zile și din ploaia asta răsar trei arătări și-ți zice unul: „Dă, bă, ceasul” și tu Încerci să scapi, dar te ajung din urmă, o palmă ca un trăznet te pune la pământ și ei te calcă În picioare și te tăvălesc prin noroi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Gheorghiu-Dej”, totul, toate și tot. Și i se mai păru că un stol de vrăbii sau prigorii, ce or fi fost, se zvârcoleau În zbor deasupra și prin norul de praf alburiu. Cum i se mai păru că vede cum răsare un soare imens, roșu incandescent, ca steagul Japoniei, dar numai i se păru. În realitate, În văzduhuri și spații se forfecau fără milă iernile, cumplitele ierni. Se nimiceau pur și simplu În zbor. Pentru cincizeci de lei, pe vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cum te cheamă! Acum era fericit că o găsise. Vântul Îi răsfoia foile caietului pe care Îl ținea sub aripa ocrotitoare. O vedea de sus de tot, din Înălțimi, ea era singură pe țărmul mării și privea spre soarele care răsărise și se legăna deasupra valurilor. Marea rostogolea la picioarele ei scoici, pietre și scândurele șlefuite de apa sărată. În dreptul picioarelor, pe nisip, se opri, adusă de ape, o jucărioară făcută dintr-un cartof de mâna vreunui copil. Ea Îl ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mama actualei mele soții... Din tăietura ghișeului ochii plutonierului se holbează la tine a silă și reproș, ba chiar Își și Înșurubează degetul arătător În tâmplă. Îți bați joc de noi, băi tovarășe? Pleci aproape cântând. „Zori cu noroc ne răsar; tăcere și gânduri curate Zile bune de-acum vorbe de bine grăiți Astăzi nu vrem judecăți, departe cu sfadă nebună. Gloată cu grai veninos, lucrul să ți-l zăbovești!” Ai divorțat de soacră, deci și de nevastă, nu mai ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
că lucrurile nu sunt tocmai roz. În timp ce aștepta să audă de la Butoiaș că, din punct de vedere intrauterin, se afla Într-o situație cel puțin dubioasă, se Întoarse să se uite la fața lui. Trecură câteva secunde până să-i răsară În fața ochilor imaginea pensetei pe care o ținea și a obiectului dintre colții acesteia. Teroarea Împreună cu cantitatea enormă de cafeină ingerată În camera de așteptare Îi făcură pulsul s-o ia razna. Inima părea să-i bată Într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
plicticos, și apoi mai erau și sprâncenele lui. Mătușa Sylvia tot insistase că erau sprâncenele lui naturale, dar lui Ruby nu-i păruseră deloc naturale. În vreme ce se uita la umbrele de pe pereți, o idee - și una destul de neplăcută - i-a răsărit În minte. Sprâncene efeminate. Un sertar cu chiloți de damă. Nu. În mod sigur, nu. Nu se putea să fie. Și totuși? Săraca mătușă Sylvia. Citise că miliarde de bărbați heterosexuali aparent normali erau așa, și În ceea ce privește bărbații, mătușa Sylvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
a dreptul Îngrozitor. Nu pot să cred că Sam ar fi capabil de așa ceva. Fi nu spunea nimic. Deci, ce poate să Însemne chestia asta? continuă Ruby. Că Sam are o altă femeie acasă În America? Numele de Kimberley Îi răsări În minte aproape instant. Era o prietenă destul de amărâtă a lui Sam cu care se Întâlniseră din Întâmplare la Kew Gardens. Oare Sam avea o aventură cu ea? O fi luat-o pe sus s-o ducă la vreun cuibușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]