6,450 matches
-
În „zona morții” dintre Odessa și Marea Baltică, fenomenul s-a produs peste tot: Întorși din lagărele de concentrare În 1945, supraviețuitorii și-au găsit casele din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care refuzau să plece, revendicând virulent proprietatea. Sute de mii de unguri, polonezi, cehi, olandezi sau francezi au fost astfel, În calitate de beneficiari, complici la genocidul nazist. În toate țările ocupate, fabricile, pământul, vehiculele, aparatura și produsele finite au făcut obiectul exproprierii fără compensație În avantajul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Elba, sovietele și reprezentanții lor locali au moștenit un subcontinent unde ruptura radicală cu trecutul se consumase deja. Tot ce nu era complet discreditat era distrus iremediabil. Guvernele exilate din Oslo, Bruxelles sau Haga se puteau Întoarce de la Londra și revendica autoritatea legitimă la care au fost forțați să renunțe În 1940. Dar foștii lideri de la București și Sofia, Varșovia, Budapesta și chiar de la Praga nu aveau nici un viitor: universul lor fusese spulberat de violența transformatoare a naziștilor. O nouă ordine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ea a facilitat redresarea națiunilor, permițându-le unor oameni precum mareșalul Tito, Charles de Gaulle sau Konrad Adenauer să le ofere compatrioților o imagine de sine plauzibilă și chiar onorabilă. În materie de tradiții inventate, până și Germania de Est revendica o origine nobilă: faimoasa „revoltă” comunistă de la Buchenwald din aprilie 1945, În mare parte fictivă. Aceste povești permiteau țărilor care Înduraseră pasiv războiul, ca Olanda, să uite nenumăratele compromisuri, iar celor unde activismul se dovedise a fi Îndreptat În direcție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alimente și materii prime din estul Germaniei. Acordurile conțineau așadar o contradicție: tratau separat resursele economice ale Estului și Vestului. Reparațiile au fost de la Început un măr al discordiei, cum se Întâmplase și după 1918: rușii (ca și francezii) le revendicau cu tărie, iar autoritățile sovietice nu au ezitat să disloce și să transporte uzine și echipament din Germania Încă de la Început, cu sau fără consimțământul coocupanților. Un acord privind noile frontiere dintre Germania și Polonia nu a putut fi atins
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată tot mai mult de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu comunitatea internațională și cu „Vestul”?), de aceea i-a acordat toate prerogativele necesare pentru a recrea În Spania modernă spiritul de cruciadă al vechiului regim. În restul Europei Occidentale, Biserica Catolică se confrunta cu forțe concurente și ostile care revendicau simpatia maselor. Dar chiar și Într-o țară ca Olanda structurile catolice se simțeau suficient de puternice pentru a-i excomunica pe cei care au votat cu oponenții lor, laburiștii, În primele alegeri de după război. Moartea lui Pius al XII
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția majoră avută, cu patru ani mai devreme, la distrugerea democrației. Socialiștii - noul nume al social-democraților - puteau revendica un dublu statut de victime: ale războiului civil din 1934 și ale naziștilor. Însă acest lucru camufla entuziasmul lor de altădată pentru Anschluss. Dr. Karl Renner, lider socialist și primul președinte al republicii independente create prin Tratatul Statului Austriac din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
academic și intelectual pentru acele părți ale moștenirii marxiste care puteau fi separate de Uniunea Sovietică și sustrase falimentului moral. Încă de la moartea fondatorului existaseră secte marxiste și marxizante, grupări disidente: cu mult Înainte de 1914 existau deja partide minuscule ce revendicau Adevărata Moștenire. Unele, precum Partidul Socialist din Marea Britanie (PSMB), ființau Încă și Își etalau virginitatea politică, lăudându-se cu interpretarea cea mai fidelă a textelor marxiste originale 10. Dar cele mai multe mișcări, cercuri, societăți și cluburi socialiste de la sfârșitul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu În ultimul rând de faptul că i-ar putea pierde pe simpatizanții moderați, mulțumiți cu autoguvernarea și dreptul la exprimare lingvistică și culturală -, ETA și-a intensificat campania de asasinate și atacuri cu bombă. În perioada 1979-1980, organizația a revendicat moartea a 181 de oameni; În deceniul următor, numărul de victime a fost În medie de 34 pe an. Cu toate acestea - și În ciuda fragilității tinerei democrații spaniole -, ETA și aliații ei nu au izbutit să fructifice politic campania teroristă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și apără instituțiile statului asistențial, În vreme ce inaugura În practică o ruptură atent calculată, Încercând să Înfăptuiască pe furiș ceea ce predecesorii nu putuseră legifera În mod deschis. Strategia nu a funcționat: laburiștii au pierdut din susținători, fără a putea să-și revendice realizările. În august 1977, din cauza bugetului redus drastic de guvernul laburist, numărul șomerilor din Marea Britanie depășise 1,6 milioane și creștea În continuare. Anul următor, În „iarna vrajbei” din 1978-1979, marile sindicate au declanșat o serie de greve concertate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest), nu este limpede, privind retrospectiv, cum ar putea fi interpretate astăzi speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul RDG În toamna anului 1989. Însă e clar faptul că nici partidul (ca În Ungaria), nici opoziția (ca În Polonia) nu puteau revendica vreun merit În evoluția evenimentelor. Partidul a Înțeles cu greu poziția dificilă În care se afla, iar criticii săi din rândurile elitei intelectuale n-au fost nici ei cu mult mai rapizi. Pe 28 noiembrie, Stefan Heym, Christa Wolf și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
organizat primele atacuri asupra țăranilor croați din comunitățile majoritar sârbe din Krajina. Obiectivul lor strategic era nu atât să Înfrângă forțele inamice, cât să-i facă pe cetățenii de alte etnii să renunțe la slujbe, case și pământuri pe teritoriile revendicate de sârbi 5. Această „epurare etnică” (o denumire nouă pentru o practică străveche) a fost practicată de toate părțile, dar sârbii erau de departe cei mai crunți. Pe lângă cele 300.000 de oameni uciși până la sfârșitul războiului din Bosnia, milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a propus să șteargă trecutul iugoslav din memoria concetățenilor: până În martie 1993, Însuși cuvântul Iugoslavia fusese scos din manualele, antologiile, hărțile și enciclopediile publicate În noua Croație. Abia după moartea lui Tudjman statul croat fondat de el și-a putut revendica În mod credibil apartenența la comunitatea internațională. Dar responsabilitatea ultimă pentru catastrofa iugoslavă le revine până la urmă sârbilor și liderului lor ales, Slobodan Miloševiæ. Tentativa sa de a acapara puterea a Împins celelalte republici la secesiune. Miloševiæ i-a Încurajat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noua Europă a planat umbra minciunii. Problema Vichy este ușor de formulat. Regimul mareșalului Pétain a fost votat În iulie 1940 de ultimul parlament al celei de-a Treia Republici franceze: era astfel singurul regim din timpul războiului care putea revendica o continuitate, oricât de neverosimilă, cu instituțiile democratice antebelice. Cel puțin până la sfârșitul anului 1942, o majoritate covârșitoare a populației franceze a privit Vichy-ul și instituțiile sale ca pe o autoritate legitimă În Franța. Iar pentru germani, Vichy era extrem de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de cunoscător „de la sursă” al evenimentelor. Postwar s-ar fi putut circumscrie cu ușurință listei lucrărilor de „istorie recentă”, În care mărturisirea, confesiunea, memoria și, Într-un cuvânt, subiectivitatea joacă roluri de prim-plan. Tony Judt respinge o asemenea postură, revendicându-se tradiției unor istorici precum Eric Hobsbawm, George Lichtheim, A.J. Taylor sau François Furet, autori ai unor excepționale sinteze privind una sau alta din marile teme abordate. Efortul constant al lui Tony Judt e de a-și „blinda” propriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
este util, fiindcă pune oamenii În mișcare și face să avanseze lucrurile”. Nu pot să nu am o satisfacție răutăcioasă la gândul că, la scurtă vreme după această aberantă aserțiune, de Gaulle cade, la el acasă, victima celor care se revendicau tocmai dogmei comuniste! Richard Nixon, trecător și el pe la București, sfârșește acoperit de ridicol, după ce nu se sfiise să afirme despre Ceaușescu: „O fi el comunist, dar e de-al nostru!”. De unde se poate trage concluzia că e contraindicat să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apariția corporațiilor și a breslelor meșteșugărești. În general, un singur sfânt ocrotitor patronează o meserie. Totuși, pentru viile din Franța au fost numărați mai mult de treizeci de sfinți ocrotitori 30. Toți acești sfinți au motive bine întemeiate să își revendice această onoare. Fie că numele le-a hotărât vocația, cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Vitus (vitis înseamnă "vie" în latină) sau a Sfântului Davinus (da vinum înseamnă "cel care dă vinul"); fie pentru că sfinții ocrotitori ai viticultorilor, îndurând
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
stranii, cum se întâmplă în Ultimul apel, unde sunt consemnate sincopat, haotic și dezlânat stilistic, ca într-un proces-verbal al unui autist, vorbele unor deținuți dintr-un lagăr de concentrare, pentru ca în cele din urmă și acest text să se revendice ca discurs al unui personaj desprins din panoplia absurdului. Următoarele culegeri de proză scurtă, Gușterii și patru pipe (1970) și Ceasul viu (1973), par a fi rezultatul unei crize de creație. P. parcă a înțepenit în propria formulă și schițele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
ei devine difuză, ilizibilă, folosind adesea ambii termeni simbolism / decadentism fără a preciza dominanta, dependentă de un proces complicat, dacă nu inefabil, de decantare estetică. Procedeul include inevitabila subiectivitate a cercetătorului, totuși o subiectivitate controlată. O serie de teme specifice revendică, în opinia noastră, estetica decadentă, "spre exemplu, cea a femeii fatale sau a lui diminutio capitis" adesea reunite în același subiect al Salomeii, tema geniului ca artiste maudit, sau tot ceea ce ține de exhibarea unei sexualități virtual punitive sau de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprezentării. Se remarcă recurența unor teme, precum cea a femeii fatale conexată cu tema lui diminutio capitis -, și a Salomeei drept ilustrare exemplară a sensibilității decadente în artele palstice, dar și cea corespunzătoare, a unei femme fragile. Orice fenomen cultural-estetic revendică o tradiție, până și cele mai rebarbative care au în program, precum avangardismul, dezideratul de a face tabula rasa cu trecutul, cu istoria artei. Există un acord asupra "precursorilor" care întrunește un mare număr de critici ai simbolismului / decadentismului. Asemeni
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o relevanță tematică decadentismului și nimic mai mult, din cauza unei "anumite indeterminări conceptuale" care a condus la înlocuirea sa cu simbolismul. Este esențial că mișcarea decadentă sau cea simbolistă nu pornesc din direcția artei plastice, ci din direcția literaturii care revendică un solid precursoriat cu Baudelaire, spre exemplu. Decadentismul se va fixa mai bine în proză decât în poezie, supraviețuind astfel asimilării sale de către simbolism. În poezie, în Franța, perioada decadentă este dominată de Rimbaud, Baudelaire a cărui substanță poetică poate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
preia o serie de trăsături romantice afine. "Romantismul deja posedă clar trăsături simboliste". De asemenea, adversitatea romantismului față de raționalismul iluminist se transpune în adversitatea simbolismului / decadentismului față de naturalism sau realism. Orice nou curent își stabilește precursorii, în această privință sunt revendicați aproape întotdeauna aceeași: prerafaeliții englezi, Gustave Moreau și Puvis de Chavannes în Franța, Hans von Marées, Arnold Böcklin în Germania și alții aflați la confluența cu romantismul sau cu pictura academică. Edward Lucie-Smith contestă teza decadentismului / simbolismului ca romantism pervertit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de energie. [...] Picturile lui Moreau par să permită un mare grad de autonomie, deși acestea sunt, de obicei, constrânse de către un ferm, dar cu toate acestea bizar și abstrus aranjament imaginar"52. Chiar într-un context narativ pe care-l revendică pictura lui Moreau, "narațiunea", ca și în cazul romanului lui Gustave Flaubert și a romanelor decadente, cedează locul descrierii, sau mai precis "simbolurilor" care alcătuiesc textura decorativă a tablourilor, iar "intriga" care asigura coeziunea picturii academice dispare. Practic, compoziția se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în absența conceptelor care să o precizeze mai clar, face loc la trei direcții: una academică, "tehnica și concepția obișnuită" de care Klimt se distanțează, una a receptării de suprafață, pentru care simbolismul pervaziv acționează deja, producând o emoție estetică revendicată de compoziția simbolisto-decadentă în registrul "misticismului", un derivativ al sentimentului religios și o receptare a tabloului ca operă simbolisto-decadentă pe baza unei afinități care solicită o analitică la confiniile cu meditația filozofică. Cu câțiva ani înainte de acest scandal, Gustav Klimt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se poate învăța deopotrivă să rezumi și să stilizezi peisajul și mașina în scop ornamental"128. Cum se poate vedea, arta afișului și modernitatea întrețin o relație cordială, iar feroneriile Art Nouveau care decorează intrarea în metroul parizian la 1900 revendică acest nou contract social și deopotrivă estetic. Un exemplu "românesc" este Pal (Jean de Paleologue) care a debutat cu proiecte de toaletă și noutăți în lumea modei în speranța de a deveni un Chéret, Grasset, un Aubrey Beardsley, un Rhead
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]